Capitolul 52: Dorința spontană și dorința responsivă: de ce nu-ți vine „din senin” și de ce nu e nimic stricat în tine
Dorința spontană și dorința responsivă: de ce nu-ți vine „din senin” și de ce nu e nimic stricat în tine
✦ ✦ ✦
Mulți oameni ajung la psiholog cu o propoziție spusă aproape în șoaptă: „Nu mai am chef niciodată. Cred că s-a stricat ceva în mine.” Întreb atunci un singur lucru: și dacă începeți, totuși, cum este? Răspunsul vine de obicei cu mirare: „E bine. Chiar mă bucur. Doar că nu-mi vine mie ideea.” Aici stă una dintre cele mai liniștitoare descoperiri ale sexologiei din ultimele decenii, dorința responsivă, adică dorința care nu deschide drumul, ci se trezește pe drum.
În capitolul trecut am așezat sexul în vârful unei piramide. Acum ne uităm la felul în care se aprinde dorința și la o neînțelegere veche, care a făcut multă lume să se creadă defectă.
Povestea pe care am învățat-o cu toții
Întreabă pe oricine cum arată dorința și vei primi cam aceeași descriere. Te uiți la omul tău, ori nici măcar nu te uiți, și te cuprinde dintr-odată un val. Apoi cauți apropierea. Întâi pofta, pe urmă fapta. Așa se întâmplă în filme, în romane și, de cele mai multe ori, în primele luni ale unei iubiri.
Schema are și o istorie științifică. În anii șaizeci, William Masters și Virginia Johnson au descris răspunsul sexual al trupului în patru faze: excitare, platou, orgasm și rezoluție. Mai târziu, psihiatra Helen Singer Kaplan a adăugat o fază la început, dorința, socotind că ea vine înaintea tuturor celorlalte. Modelul a intrat în manuale și, de acolo, în felul nostru de a judeca: dacă dorința nu apare prima, de la sine, înseamnă că ceva lipsește.
Pentru mulți oameni, mai ales în relațiile lungi, lucrurile nu se petrec așa. Iar cine nu se regăsește în schemă trage, pe nedrept, concluzia că e bolnav ori că nu mai iubește.
Ce a observat Rosemary Basson
În anul 2000, medicul canadian Rosemary Basson a publicat un articol care a schimbat discuția. Lucrând cu femei aflate în relații de durată, a băgat de seamă că multe dintre ele nu pornesc de la poftă. Pornesc dintr-o stare pe care ea a numit-o neutralitate sexuală: nici dorință, nici respingere. Ceea ce le face să se apropie nu este foamea trupului, ci alte motive, toate omenești și bune: nevoia de apropiere, plăcerea de a fi ținute în brațe, dorința de a dărui, amintirea că data trecută a fost bine.
Dacă împrejurările sunt prielnice și atingerea este pe plac, trupul începe să răspundă. Abia atunci, din excitare, se naște dorința. Ordinea este răsturnată: întâi apropierea și mângâierea, apoi pofta. Basson a desenat un cerc, nu o linie. Intimitatea emoțională duce la deschidere, deschiderea la excitare, excitarea la dorință, iar o întâlnire trăită cu bucurie întărește intimitatea de la care s-a pornit.
Sexologii vorbesc de atunci despre două feluri de dorință. Cea spontană apare aparent din nimic, înaintea oricărei atingeri. Cea responsivă apare ca răspuns la ceva plăcut care se întâmplă deja. Niciuna nu este mai adevărată decât cealaltă. Sunt două uși ale aceleiași case.
Nu este o chestiune de femei și bărbați
Basson și-a construit modelul pornind de la femei, iar dorința responsivă pare într-adevăr mai răspândită în rândul lor. Dar împărțirea nu merge pe sexe. Sunt femei cu dorință spontană puternică și bărbați la care pofta se trezește abia după ce începe mângâierea. Același om trece, de-a lungul vieții, de la un fel la altul: spontan la douăzeci de ani și la început de relație, responsiv la patruzeci, cu doi copii și un credit. Cifre limpezi despre câți oameni se află într-o categorie ori în alta circulă mult, dar eu le-aș privi cu prudență.
De ce se schimbă dorința în relațiile lungi
La începutul unei iubiri, noutatea ține locul oricărui preludiu. Celălalt este necunoscut, fiecare întâlnire are ceva dintr-o descoperire, iar creierul răspunde cu vioiciune la tot ce este nou. Am vorbit despre chimia începutului în capitolul 5. În anii aceia, aproape toată lumea are dorință spontană.
Cu vremea, noutatea se așază. Omul de lângă tine devine cunoscut, iar viața se umple de treburi. Dorința nu moare, ci își schimbă intrarea. Nu mai dă buzna, așteaptă să fie poftită. Mulți iau schimbarea drept un sfârșit: „nu mai e ca la început” devine „nu mai e deloc”. Iar dacă amândoi așteaptă fulgerul, se întâmplă să treacă luni fără ca vreunul să facă primul gest.
Emily Nagoski, educatoare în sănătate sexuală, a făcut cunoscută publicului larg deosebirea dintre cele două feluri de dorință. Ea folosește o comparație pe care o găsesc potrivită. Dorința spontană seamănă cu foamea care te apucă pe stradă, în fața unei brutării. Cea responsivă seamănă cu pofta care vine la o petrecere unde nu-ți era foame, dar cineva îți întinde o farfurie cu ceva bun și descoperi, după prima îmbucătură, că ai mânca.
Văd o ușurare aproape fizică pe chipul oamenilor când află că dorința lor are un nume și nu este un defect. Ani de zile au crezut că „nu le mai trebuie” și s-au purtat ca atare. Nu le lipsea dorința. Le lipsea ușa prin care ea intră la ei.
Ce are nevoie dorința responsivă ca să se trezească
Dacă dorința ta este de felul celei care răspunde, ea depinde mult de context. Nu de context în sens de lumânări și muzică, deși nici ele nu strică, ci de starea în care te găsește apropierea.
- Să nu fii cu gândul la o sută de treburi neterminate.
- Să nu existe între voi o supărare nelămurită din ziua aceea.
- Să ai timp, fiindcă graba o închide la loc.
- Să știi că te poți opri oricând, fără ca celălalt să se supere.
- Atingerea să înceapă blând și fără direcție, nu ca o cerere.
Punctul al patrulea este cel mai însemnat. Dorința responsivă are nevoie de libertatea de a nu apărea. Dacă orice mângâiere e socotită un contract, omul care nu știe încă dacă va dori se ferește de mângâiere cu totul. Așa ajung multe cupluri să nu se mai atingă deloc, cum am arătat în capitolul 22: nu din lipsă de iubire, ci din teama de a nu da de înțeles ceva.
Bunăvoința nu este supunere
Aici trebuie trasă o linie limpede, ca nimeni să nu înțeleagă greșit. A spune „nu simt dorință acum, dar sunt deschis să vedem ce se întâmplă” este cu totul altceva decât „nu vreau, dar accept ca să scap de gura lui”. Prima este o alegere liberă, făcută din curiozitate și din drag. A doua este o cedare, iar cedările repetate sting dorința și lasă urme, cum am scris în capitolul 16.
Deosebirea se simte în trup. Când ești binevoitor, ești liniștit și curios. Când cedezi, ești încordat și aștepți să se termine. Dacă te recunoști în a doua stare, răspunsul potrivit este „nu”, iar un partener care te iubește îl primește fără supărare. Dorința responsivă nu este un argument pentru a convinge pe cineva. Este o cheie pe care fiecare o folosește doar pentru sine.
Regula celor câteva minute
Unii terapeuți le propun cuplurilor o înțelegere simplă. Când unul dintre voi se află în starea neutră, își îngăduie câteva minute de apropiere blândă, cu făgăduiala fermă că se oprește dacă trupul nu răspunde. Fără explicații, fără bosumflare, fără întrebarea „ce am făcut greșit?”. Dacă pofta se trezește, bine. Dacă nu, rămâneți îmbrățișați și seara rămâne bună. Înțelegerea ține doar dacă a doua parte este respectată de fiecare dată.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teȘtiu despre o pereche trecută de patruzeci de ani, cu două fete la școală. Ea se socotea „rece” de când se născuse a doua. El încetase să mai încerce, de teamă să nu o deranjeze, iar tăcerea lui o făcea să creadă că nu o mai dorește. Fiecare aștepta ca celălalt să simtă primul ceva.
Când au aflat despre cele două feluri de dorință, ea a spus: „Deci nu trebuie să aștept să-mi vină. Trebuie doar să nu-mi fie frică să începem.” Au hotărât ca duminica dimineața, cât fetele dorm, să stea în pat o jumătate de ceas, fără niciun plan. În unele duminici au rămas la vorbă și la mângâieri. În altele, nu. Ceea ce s-a schimbat mai întâi nu a fost numărul, ci aerul din casă: nu mai umbla nimeni în vârful picioarelor.
Portret compus din mai multe situații; detaliile sunt schimbate.
Când partenerii au feluri diferite de dorință
Cel mai des, într-un cuplu, unul are dorință mai degrabă spontană, iar celălalt mai degrabă responsivă. De aici pornește un lanț de neînțelegeri. Cel spontan crede: „Dacă m-ar iubi, i-ar veni și ei ideea.” Cel responsiv crede: „Vrea mereu, nu mă vede pe mine, vede doar ce urmează.” Amândoi se înșală.
Câteva lucruri ajută:
- Cel cu dorință spontană să nu citească lipsa inițiativei ca pe o respingere.
- Cel cu dorință responsivă să spună deschis ce îl ajută să se apropie și ce îl închide.
- Inițiativa să capete și forme blânde: o invitație, nu o cerere.
- „Nu acum” să fie urmat, când ai cum, de „dar mi-ar plăcea mâine dimineață”.
- Atingerea fără scop să rămână zilnică, tocmai ca să nu devină semnal.
Despre diferențele de apetit, care sunt altceva decât diferențele de fel, am scris pe larg în capitolul 45.
Dintre toate ideile pe care le spun în cabinet, aceea a dorinței responsive împacă cele mai multe cupluri. Îi scoate pe amândoi de pe banca acuzaților. Ea nu mai este „frigidă”, el nu mai este „obsedat”. Sunt doi oameni la care dorința intră pe uși diferite și care n-au știut până acum unde să bată.
Ce nu ajută
Câteva obiceiuri, făcute cu gând bun, închid ușa în loc să o deschidă. Întrebarea „ai chef diseară?”, pusă la cină, îi cere celui cu dorință responsivă un răspuns pe care nu are de unde să-l știe: pofta lui încă nu s-a născut. Numărătoarea zilelor trecute de la ultima dată îl așază în postura de datornic. Iar oftatul și întoarcerea cu spatele după un refuz îl învață că fiecare „nu” are un preț. Mai bine decât toate acestea lucrează o invitație fără miză: „Vino lângă mine. Vedem noi.”
Când este vorba despre altceva
Nu orice lipsă de dorință este dorință responsivă neînțeleasă. Dacă nici după o apropiere blândă și fără grabă trupul nu răspunde, dacă apare durere, dacă lipsa interesului te întristează și durează de multe luni, merită o discuție cu medicul. Depresia, anxietatea, dezechilibrele hormonale, unele medicamente și perioada de după naștere influențează dorința. La fel o influențează trecutul, despre care vom vorbi în partea a șaptea, și starea relației. Despre lipsa dorinței privită în întregul ei am scris în capitolul 17.
Sunt, apoi, oameni care simt foarte puțină atracție sexuală de-a lungul întregii vieți și care sunt împăcați cu felul lor de a fi. Ei nu au nevoie de vindecare, ci de un partener cu care să se înțeleagă cinstit asupra intimității.
Întrebări frecvente
Ce este dorința responsivă?
Este dorința sexuală care apare ca răspuns la apropiere și la o atingere plăcută, nu înaintea lor. Omul pornește dintr-o stare neutră, iar pofta se trezește pe parcurs, dacă împrejurările sunt prielnice. Conceptul a fost descris de medicul Rosemary Basson.
Este normal să nu simt niciodată dorință din senin?
Da. Mulți oameni, mai ales în relațiile de durată, simt rar dorință spontană și totuși se bucură de intimitate odată ce ea începe. Nu este un semn de boală și nici de lipsă de iubire. Dacă starea te apasă ori apare durere, cere sfatul unui medic.
Înseamnă că ar trebui să accept sexul chiar dacă nu am chef?
Nu. Dorința responsivă presupune o alegere liberă și curioasă, cu dreptul de a te opri oricând. A ceda ca să eviți o ceartă este altceva și, în timp, stinge dorința. „Nu” rămâne un răspuns întreg.
Cum îi explic partenerului că dorința mea funcționează altfel?
Spune-i că lipsa inițiativei nu este respingere și arată-i ce te ajută să te apropii: timp, liniște, mângâiere fără grabă, lipsa presiunii. Citiți împreună despre cele două feluri de dorință. Mulți parteneri se liniștesc când află că nu este vorba despre ei.
Cred că am pierdut multă bucurie așteptând un fulger. Dorința care vine din senin este un dar al începuturilor. Dorința care vine din apropiere este un dar al oamenilor care au rămas. A doua nu este o variantă mai săracă a celei dintâi. Este, după mine, forma ei maturizată: o dorință care are nevoie de celălalt ca să se nască.
Dacă dorința responsivă depinde de context, se cuvine să ne uităm mai atent la ce anume o lasă să vină și ce o oprește. În capitolul următor vorbim despre accelerație și despre frână.
Surse informaționale
- Basson, R. (2000). The female sexual response: A different model. Journal of Sex & Marital Therapy, 26(1), 51-65.
- Masters, W. H., & Johnson, V. E. (1966). Human Sexual Response. Boston: Little, Brown.
- Kaplan, H. S. (1979). Disorders of Sexual Desire and Other New Concepts and Techniques in Sex Therapy. New York: Brunner/Mazel.
- Nagoski, E. (2015). Come as You Are: The Surprising New Science That Will Transform Your Sex Life. New York: Simon & Schuster.
- Mark, K. P. (2015). Sexual desire discrepancy. Current Sexual Health Reports, 7(3), 198-202.
