Capitolul 16: Evitarea folosirii celuilalt: persoană, nu obiect, și importanța momentului de după
Evitarea folosirii celuilalt: persoană, nu obiect, și importanța momentului de după
✦ ✦ ✦
Există o diferență subtilă, dar decisivă, între a dori pe cineva și a-l folosi. În primul caz, celălalt rămâne o persoană, cu gânduri, emoții și voință proprie. În al doilea, devine un mijloc pentru plăcerea, liniștirea sau confirmarea noastră. Obiectificarea sexuală în cuplu nu apare doar în relațiile abuzive sau ocazionale. Se strecoară, discret, și în căsniciile obișnuite, mai ales acolo unde tandrețea a dispărut.
Acest capitol propune o analiză psihologică a fenomenului: ce înseamnă, din punct de vedere științific, să tratezi un om ca pe un obiect, ce efecte are asupra relației și ce rol joacă, surprinzător de mult, momentele de după actul sexual.
Obiect versus persoană: o definiție riguroasă
Filozoafa Martha Nussbaum a propus în 1995 o analiză devenită clasică. Ea a identificat șapte moduri în care putem trata o persoană ca pe un obiect: instrumentalizarea (o folosim ca unealtă), negarea autonomiei, inerția (o tratăm ca lipsită de inițiativă), fungibilitatea (o considerăm înlocuibilă), violabilitatea (îi ignorăm limitele), proprietatea și negarea subiectivității (ignorăm ce simte).
Psihologele Barbara Fredrickson și Tomi-Ann Roberts au formulat, în 1997, teoria obiectificării. Ele au arătat că femeile trăiesc într-o cultură care le evaluează frecvent corpul și că, în timp, multe ajung să se privească ele însele din exterior, ca obiect evaluat. Fenomenul se numește auto-obiectificare. Consecințele documentate includ rușinea corporală, anxietatea legată de aspect și scăderea conștientizării stărilor interne. În sexualitate, auto-obiectificarea se traduce adesea prin ceea ce sexologii numesc „spectatorism”: persoana se privește în timpul sexului în loc să simtă.
Cele șapte forme, traduse în viața de cuplu
- Instrumentalizarea: „Am nevoie să mă descarc”, fără interes pentru starea celuilalt.
- Negarea autonomiei: insistența după un „nu”, presiunea, șantajul emoțional.
- Fungibilitatea: comparații cu alți parteneri sau cu pornografia.
- Negarea subiectivității: lipsa oricărei întrebări despre ce simte celălalt.
- Violabilitatea: ignorarea limitelor fizice sau emoționale.
- Proprietatea: ideea că partenerul „datorează” sex.
- Inerția: tratarea celuilalt ca pe un participant pasiv, fără dorințe proprii.
Cele mai multe forme de obiectificare din cupluri nu sunt intenționate. Sunt obiceiuri. Un bărbat obosit care caută sex fără niciun cuvânt nu este neapărat un om rău. Dar, repetat, gestul acesta îi transmite partenerei că trupul ei e un serviciu. Iar trupul care se simte serviciu încetează, încet, să dorească.
Ce spune cercetarea recentă
Obiectificarea nu este un fenomen simplu, alb-negru. Un studiu publicat pe 24 septembrie 2026 în The Journal of Social Psychology, condus de cercetători italieni, a analizat în patru experimente, cu între 188 și 323 de participanți fiecare, felul în care sunt percepuți creatorii de conținut de pe OnlyFans. Participanții aveau intenții mai mari de a-i obiectifica sexual, dar le atribuiau în același timp autonomie și autocontrol la fel de mari ca altor persoane. Concluzia autorilor contrazice o presupunere veche: obiectificarea nu duce automat la negarea umanității.
Pentru cuplu, rezultatul are o implicație interesantă. A dori corpul celuilalt nu este, în sine, o problemă. Problema apare când dorința înlocuiește recunoașterea persoanei. Poți fi atras intens de corpul partenerului tău și, în același timp, să-l vezi ca pe un om întreg. De fapt, aceasta este forma sănătoasă a erotismului.
O meta-analiză publicată pe 26 septembrie 2026 în Communication Research, care a sintetizat 51 de studii cu aproape 46.000 de participanți, a arătat că folosirea problematică a pornografiei se leagă cel mai puternic de compulsivitatea sexuală și de impulsivitate, dar și de atașamentul anxios. Conștiinciozitatea și autocontrolul aveau un rol protector. Studiul este corelațional, dar confirmă o idee pe care o regăsim în toată această carte: modul în care ne raportăm la sex reflectă felul în care ne raportăm la atașament.
Momentul de după: un indicator subestimat
Dacă ar trebui să aleg un singur moment care spune cel mai mult despre calitatea intimității unui cuplu, aș alege minutele de după sex. Acolo se vede dacă celălalt a fost întâlnit sau doar folosit.
În 2014, Amy Muise, Elaine Giang și Emily Impett au publicat în Archives of Sexual Behavior un studiu dedicat exact acestor momente. Au arătat că durata afecțiunii de după sex, adică îmbrățișările, mângâierile și conversația, se lega de o satisfacție sexuală mai mare și, prin aceasta, de o satisfacție mai mare față de relație. Într-un studiu de tip jurnal, cuplurile care își prelungeau momentele de tandrețe după sex raportau ulterior relații mai mulțumitoare.
Ce se întâmplă psihologic după sex
- Corpul trece din starea de excitație într-o stare de relaxare, iar nevoia de siguranță devine mai vizibilă.
- Vulnerabilitatea e maximă: suntem goi, fizic și emoțional.
- Gesturile partenerului sunt interpretate ca semnale despre relație: „m-a dorit pe mine sau doar plăcerea?”.
- Retragerea bruscă poate fi trăită ca respingere, chiar dacă nu a fost intenționată.
O poveste pe care am auzit-o adesea, în forme diferite: o femeie care spune că nu sexul o rănește, ci cele cinci minute de după, când partenerul se întoarce imediat cu spatele sau ia telefonul. „În momentul ăla simt că am fost doar o pauză în ziua lui.” Bărbatul, de obicei, nici nu știe. Pentru el, sexul s-a încheiat. Pentru ea, abia atunci se decide ce a însemnat.
Le recomand cuplurilor o regulă simplă: după sex, cel puțin zece minute fără telefon, fără televizor, fără plecat din pat. Doar îmbrățișare și câteva cuvinte. E poate cea mai ieftină și mai eficientă intervenție din toată sexterapia.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teApropierea goală
Există un fenomen pe care îl numesc „apropiere goală”: contact fizic intens fără contact emoțional. Corpurile sunt lipite, dar oamenii sunt departe. Mulți îl descriu ca pe o singurătate mai acută decât singurătatea propriu-zisă.
Explicația psihologică ține de discrepanța dintre semnalele corpului și cele ale relației. Corpul primește semnale de apropiere maximă. Mintea percepe absența întâlnirii. Discrepanța aceasta produce disconfort, uneori rușine, uneori tristețe. Este unul dintre mecanismele prin care sexul fără intimitate poate lăsa în urmă un gol mai mare decât cel pe care încerca să-l umple, așa cum am discutat în capitolul despre sexul ca anestezie.
Cum recunoști că ai devenit obiect sau că folosești
- După sex simți gol, nu căldură.
- Nu vorbiți niciodată despre ce v-a plăcut sau nu.
- Unul dintre voi inițiază mereu, celălalt doar acceptă.
- Refuzurile sunt urmate de răceală sau reproșuri.
- Atingerea apare aproape numai când urmează sex.
Recunoașterea ca antidot
Antidotul obiectificării nu este mai puțină dorință, ci mai multă recunoaștere. Filozoful Axel Honneth a descris recunoașterea ca pe o nevoie umană fundamentală: nevoia de a fi văzut ca persoană care contează. În cuplu, recunoașterea se exprimă prin întrebări, prin atenție, prin respectarea limitelor și prin interes real pentru experiența celuilalt.
În sexualitate, recunoașterea înseamnă să întrebi, să observi, să te oprești, să revii. Înseamnă să-ți pese dacă celălalt a avut plăcere. Înseamnă să rămâi după. Nimic din toate acestea nu scade erotismul. Dimpotrivă, îl adâncește, pentru că transformă un act fizic într-o întâlnire între două subiectivități.
Ce poți face de mâine
- Întreabă-ți partenerul, într-un moment liniștit: „Te-ai simțit vreodată folosit de mine?” Ascultă fără să te aperi.
- Instituiți regula celor zece minute de după, fără telefoane.
- Inițiați atingeri care nu duc spre sex, ca să scoateți atingerea de sub suspiciune.
- Vorbiți o dată pe lună despre ce v-a plăcut și ce nu în intimitate.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă obiectificarea sexuală într-o relație?
Înseamnă tratarea partenerului mai ales ca mijloc pentru propria plăcere sau liniștire, ignorând emoțiile, autonomia și limitele lui. Poate fi subtilă și neintenționată, de exemplu sex fără niciun interes pentru starea celuilalt.
De ce contează ce se întâmplă după sex?
Studiile arată că afecțiunea de după sex, precum îmbrățișările și conversația, se leagă de o satisfacție sexuală și relațională mai mare. Momentele de după arată dacă partenerul a fost întâlnit sau doar folosit.
Este greșit să-mi doresc corpul partenerului?
Nu. Dorința față de corpul celuilalt este o parte sănătoasă a erotismului. Problema apare doar când dorința înlocuiește recunoașterea partenerului ca persoană cu propriile emoții și limite.
Ce este auto-obiectificarea?
Este tendința de a te privi din exterior, ca pe un obiect evaluat după aspect. În sexualitate, duce la „spectatorism”: persoana se analizează în loc să simtă, ceea ce reduce plăcerea și excitația.
Mulți oameni care vin la psiholog cu „dorință scăzută” nu au, de fapt, o problemă de dorință. Au o problemă de recunoaștere. Corpul lor refuză să fie folosit, chiar dacă mintea încă iubește.
Soluția nu este mai mult sex, ci mai multă întâlnire. Să-l vezi pe celălalt înainte, în timpul și, mai ales, după. Când un om se simte văzut, își oferă trupul cu bucurie. Când se simte folosit, și-l retrage, chiar dacă rămâne în pat.
Surse informaționale
- Nussbaum, M. C. (1995). Objectification. Philosophy & Public Affairs, 24(4), 249–291.
- Fredrickson, B. L., & Roberts, T.-A. (1997). Objectification theory: Toward understanding women’s lived experiences and mental health risks. Psychology of Women Quarterly, 21(2), 173–206.
- Muise, A., Giang, E., & Impett, E. A. (2014). Post sex affectionate exchanges promote sexual and relationship satisfaction. Archives of Sexual Behavior, 43(7), 1391–1402.
- Honneth, A. (1995). The Struggle for Recognition: The Moral Grammar of Social Conflicts. Cambridge: Polity Press.
- Pecini, C., Sacino, A., Tallone, B., Valtorta, R. R., Di Bernardo, G. A., & Andrighetto, L. (2026). Objects and agents? Social perception of OnlyFans content creators. The Journal of Social Psychology. Prezentat în PsyPost, 24 septembrie 2026.
- Akbari, M., Jamshidi, S., Hosseini, Z. S., Sheikhi, S., Asadabad, R. A., Zamani, M., & Wright, P. J. (2026). Trăsături de personalitate și folosirea problematică a pornografiei: meta-analiză. Communication Research. Prezentat în PsyPost, 26 septembrie 2026.
