Capitolul 53: Accelerația și frâna: ce aprinde dorința și ce o stinge fără să bagi de seamă
Accelerația și frâna: ce aprinde dorința și ce o stinge fără să bagi de seamă
✦ ✦ ✦
Când dorința scade, aproape toți oamenii fac același lucru: apasă mai tare pe accelerație. Cumpără lumânări, plănuiesc o seară, încearcă ceva nou. Uneori ajută. De cele mai multe ori nu, iar dezamăgirea este și mai mare. Motivul e simplu și puțin cunoscut. Ca să înțelegi ce stinge dorința, nu ajunge să te uiți la ce o aprinde. Trebuie să te uiți și la piciorul celălalt, cel care stă, fără știrea ta, pe frână.
În capitolul trecut am văzut că dorința multor oameni se trezește ca răspuns la un context bun. Acum intrăm în amănuntul acelui context, cu ajutorul unuia dintre cele mai folositoare modele din sexologia de azi.
Două sisteme, nu unul
La sfârșitul anilor nouăzeci, doi cercetători de la Institutul Kinsey, John Bancroft și Erick Janssen, au propus o idee care astăzi pare firească, dar care atunci a limpezit multe. Răspunsul sexual, spun ei, nu depinde de un singur mecanism care merge mai tare ori mai încet. Depinde de două sisteme care lucrează în același timp.
Primul este sistemul de excitare. El caută în jur tot ce are legătură cu sexul și dă semnalul de pornire: o atingere, un miros, o amintire, un gând, o privire. Al doilea este sistemul de inhibiție. El caută în jur toate motivele pentru care nu este momentul potrivit și dă semnalul de oprire: un zgomot pe hol, o grijă, o rușine, o teamă.
Modelul se numește al controlului dual. Emily Nagoski l-a tradus pentru publicul larg în imaginea pe care o folosesc și eu: fiecare om are o accelerație și o frână. Excitarea apare când accelerația este apăsată și frâna este ridicată. Dacă frâna este călcată până la podea, mașina nu pleacă oricât ai apăsa pe cealaltă pedală.
Oamenii se deosebesc între ei
Cercetătorii au construit chestionare cu care au măsurat cât de sensibilă este fiecare pedală la oameni diferiți. Au găsit o mare varietate. Unii au accelerația foarte vioaie și frâna leneșă: se aprind ușor și aproape nimic nu îi oprește. Alții au accelerația potolită și frâna foarte sensibilă: le trebuie mult ca să pornească și puțin ca să se oprească. Cei mai mulți se află undeva la mijloc.
Niciuna dintre alcătuiri nu este boală. Sunt temperamente, cum sunt somnul ușor și somnul greu. Necazul apare când doi oameni cu alcătuiri diferite nu știu unul despre altul cum sunt făcuți și își explică deosebirea prin lipsă de iubire.
Frânele cele mai dese
Când oamenii îmi povestesc de ce nu mai simt dorință, aproape niciodată nu lipsește scânteia. Aproape întotdeauna ceva ține frâna apăsată. Iată ce găsesc cel mai des.
Oboseala și stresul
Un trup care a dus o zi întreagă griji, termene și drumuri nu are chef de joacă. Stresul îi spune organismului că este vreme de primejdie, iar în vreme de primejdie nimeni nu se gândește la plăcere. Unii oameni reacționează invers și caută sexul tocmai ca să se descarce, dar pentru cei mai mulți oboseala apasă pe frână.
Supărările nelămurite
O ceartă rămasă în aer de dimineață, o vorbă care a durut, sentimentul că duci singur casa. Resentimentul este, după experiența mea, cea mai puternică frână dintr-un cuplu. Trupul nu se dăruiește cuiva pe care inima este supărată.
Rușinea față de propriul trup
Dacă în timp ce ești atins te gândești la burtă, la vergeturi ori la cum arăți din unghiul acela, mintea ta nu este în pat, ci în fața unei oglinzi. Am scris despre asta în capitolul 44.
Teama de urmări
Frica de o sarcină nedorită, de durere, de a nu fi auzit de copii, de a nu „reuși”. Orice teamă ține sistemul de pază treaz.
Presiunea
Sentimentul că trebuie. Că e rândul tău, că a trecut prea mult, că celălalt se va supăra. Puține lucruri sting pofta mai sigur decât obligația. Dorința este, prin firea ei, un răspuns liber. Poruncită, se ascunde.
Lipsa de intimitate a locului
Ușa care nu se încuie, pereții subțiri, telefonul care luminează pe noptieră, lista de cumpărături care îți trece prin minte.
Mesajele vechi despre sex
Ce ai auzit în copilărie, în familie, la biserică ori la școală: că este murdar, că oamenii cuminți nu-l doresc, că plăcerea se plătește. Asemenea mesaje lucrează în tăcere, zeci de ani mai târziu.
Le cer adesea oamenilor să facă două liste, fiecare pentru sine: ce îmi apasă accelerația și ce îmi apasă frâna. Aproape toți scriu trei rânduri la prima și o pagină la a doua. Apoi se uită la foaie și înțeleg singuri de ce lumânările parfumate n-au ajutat.
Accelerația are și ea gusturile ei
Ar fi nedrept să vorbim doar despre frâne. Și pedala cealaltă se cuvine cunoscută, fiindcă nu la toți răspunde la aceleași lucruri. Pe unii îi aprinde mai ales ce văd, pe alții ce aud, pe alții un miros ori o anumită atingere. Pentru mulți oameni, mai cu seamă în relațiile de durată, cele mai puternice scântei nu au nimic trupesc în ele.
- Să-l vezi pe celălalt făcând cu pricepere un lucru la care se pricepe.
- Să râdeți împreună până vă dau lacrimile.
- Să te simți ales: o privire peste masă, într-o cameră plină de lume.
- O vorbă de laudă spusă în fața altora.
- Un răstimp de dor, după câteva zile petrecute departe.
- Sentimentul că ați dus împreună la capăt ceva greu.
Merită să-ți cunoști scânteile la fel de bine ca frânele și să i le spui celuilalt. Mulți oameni se străduiesc ani întregi să-și aprindă partenerul cu ceea ce i-ar aprinde pe ei înșiși. E ca și cum i-ai face cadou cuiva cartea care ți-a plăcut ție.
De ce contextul schimbă totul
Aceeași atingere este primită în feluri cu totul diferite, după starea în care te găsește. Gâdilatul este pilda cea mai la îndemână. Dacă ești vesel și în largul tău, te face să râzi. Dacă ești supărat pe omul care te gâdilă, te scoate din sărite. Mâna este aceeași, pielea este aceeași, altul este contextul.
La fel se întâmplă cu mângâierea erotică. Într-o seară liniștită, după o zi în care v-ați simțit aproape, o mână pe coapsă e o invitație. Într-o seară în care ai spălat singură vasele și el a stat pe telefon, aceeași mână e o obrăznicie. De aceea sfatul „încercați ceva nou” dă greș atât de des. Schimbă stimulul și lasă neatins contextul.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teContextul are două părți. Una este cea din afară: locul, ora, liniștea, starea relației. Cealaltă este cea dinăuntru: cât de odihnit ești, cât de împăcat cu trupul tău, cât de liber te simți să spui da ori nu. Asupra amândurora se lucrează, dar nu în seara cu pricina, ci în toate celelalte.
Cum ridici piciorul de pe frână
Nu există o rețetă bună pentru toți, fiindcă fiecare are frânele lui. Există însă câțiva pași care ajută pe aproape oricine.
- Află-ți frânele. Gândește-te la ultimele dăți când a fost bine și la ultimele când n-a fost și caută deosebirea.
- Spune-le celuilalt fără reproș: „Mă ajută când…” în loc de „Niciodată nu…”.
- Lămuriți supărările zilei înainte de culcare, măcar în două vorbe.
- Faceți loc trecerii. Între ziua de lucru și apropiere este nevoie de un răgaz: un duș, o plimbare, zece minute de liniște.
- Scoateți presiunea din ecuație. Înțelegeți-vă că apropierea are voie să se oprească oricând, fără supărare.
- Aveți grijă de loc: o ușă încuiată și un telefon lăsat în altă cameră fac mai mult decât pare.
Bagă de seamă că aproape nimic din listă nu se face în pat. Se face la cină, pe drum spre casă, duminica după-amiază. Dorința de seară se pregătește dimineața, cum se pregătește o pâine: frămânți devreme și lași aluatul să crească în voia lui.
Abia după ce frânele s-au ridicat, accelerația își face treaba. Atunci au rost și noutatea, și joaca, și cuvintele îndrăznețe.
Știu despre o femeie care lucra în ture, mamă a doi băieți mici, convinsă că „și-a pierdut feminitatea”. Soțul ei făcea tot ce credea el că ajută: îi aducea flori, îi scria mesaje calde, propunea ieșiri. Ea se simțea și mai rău, fiindcă nu răspundea la nimic din toate astea și se socotea nerecunoscătoare.
Când și-a făcut lista de frâne, pe primul loc nu era nici oboseala, nici trupul. Era ușa dormitorului, care nu se închidea bine, și spaima că intră băieții. Pe locul al doilea, faptul că seara știa că mai are de pregătit pachetele pentru a doua zi. El a pus o yală în aceeași săptămână și a luat asupra lui pachetele. Florile nu schimbaseră nimic. Yala a schimbat mult.
Portret compus din mai multe situații; detaliile sunt schimbate.
Frâna celuilalt nu este o jignire
Când partenerul tău nu răspunde la apropiere, primul gând este de obicei despre tine: nu mă mai place, nu mai sunt atrăgător. Modelul celor două pedale îți dă o altă întrebare, mai dreaptă și mai folositoare: ce îi ține frâna apăsată în seara asta?
De multe ori răspunsul nu are nicio legătură cu tine. Este ședința de mâine, mama bolnavă, o durere de spate. Alteori are legătură cu voi doi, dar nu cu atracția: este vorba de o nemulțumire nespusă. Și într-un caz, și în celălalt, a insista ori a te bosumfla adaugă încă o frână, presiunea, peste cele care erau deja.
Ajută mult ca fiecare să vorbească despre sine fără să se scuze. „Sunt cu capul la serviciu, nu e despre tine” este o propoziție care îl apără pe celălalt de o rană inutilă. Despre felul în care se spun asemenea lucruri vorbim în capitolul următor.
Am ajuns să cred că, în relațiile lungi, dorința moare rar de bătrânețe. De obicei este sufocată. Nu de lipsa atracției, ci de o grămadă de lucruri mărunte puse peste ea: griji, liste, ranchiune, rușini. Când dai la o parte grămada, de multe ori o găsești dedesubt, vie.
Când frânele vin din trup ori din trecut
Unele frâne nu se ridică prin înțelegeri între doi oameni. Durerea la contact, uscăciunea, tulburările de erecție, efectele unor antidepresive ori ale unor tratamente hormonale cer un medic, nu o discuție. Nu este nicio rușine în a întreba, iar pentru multe dintre ele există soluții.
Alte frâne vin dintr-o istorie grea: o atingere nedorită din trecut, o educație aspră, o relație în care trupul n-a fost respectat. În asemenea cazuri, frâna nu este un moft. Este o pază pe care organismul a pus-o cu rost, iar ea se ridică încet, de obicei cu ajutorul unui psihoterapeut. Despre siguranța după traumă am scris în capitolul 39 și vom reveni în partea a șaptea a cărții.
Întrebări frecvente
Ce stinge dorința într-o relație lungă?
Cel mai des o sting oboseala, stresul, supărările nelămurite, rușinea față de propriul trup, teama de urmări și sentimentul de obligație. De regulă nu lipsește atracția, ci ceva ține apăsată frâna.
Ce este modelul controlului dual?
Este un model propus de John Bancroft și Erick Janssen, potrivit căruia răspunsul sexual depinde de două sisteme: unul de excitare, asemănat cu o accelerație, și unul de inhibiție, asemănat cu o frână. Oamenii se deosebesc prin sensibilitatea fiecăruia.
De ce nu mă ajută lucrurile noi și romantice?
Fiindcă ele apasă accelerația, pe când la tine probabil este călcată frâna. Până când nu se rezolvă ceea ce te oprește, de pildă oboseala, o supărare ori lipsa de liniște, stimulii noi au un efect slab.
Stresul scade dorința la toți oamenii?
La cei mai mulți, da. Există însă oameni la care stresul sporește nevoia de sex, ca formă de descărcare. Dacă voi doi reacționați diferit, merită să vorbiți despre asta, ca niciunul să nu ia reacția celuilalt drept respingere ori nepăsare.
Mi se pare o veste bună că dorința depinde atât de mult de context. Dacă ar ține doar de chimie ori de noroc, n-am avea ce face. Dar contextul îl clădim noi, în fiecare zi, cu lucruri care nu au nimic erotic în ele: o ușă încuiată, o supărare lămurită, un „lasă, că fac eu”.
Am pomenit de câteva ori că frânele trebuie spuse. Iar a vorbi despre sex cu omul cu care faci sex este, pentru mulți, mai greu decât sexul însuși. Despre asta este capitolul care urmează.
Surse informaționale
- Bancroft, J., & Janssen, E. (2000). The dual control model of male sexual response: A theoretical approach to centrally mediated erectile dysfunction. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 24(5), 571-579.
- Bancroft, J., Graham, C. A., Janssen, E., & Sanders, S. A. (2009). The dual control model: Current status and future directions. Journal of Sex Research, 46(2-3), 121-142.
- Nagoski, E. (2015). Come as You Are: The Surprising New Science That Will Transform Your Sex Life. New York: Simon & Schuster.
- Basson, R. (2000). The female sexual response: A different model. Journal of Sex & Marital Therapy, 26(1), 51-65.
