Capitolul 71: Dimineața: trezirea, primul cuvânt bun și despărțirea cu sărut
Dimineața: trezirea, primul cuvânt bun și despărțirea cu sărut
✦ ✦ ✦
Prima jumătate de ceas a zilei trece pe lângă noi ca un tren pe care îl prindem din fugă. Alarmă, telefon, baie, copii, cafea băută în picioare, „unde sunt cheile?”, ușa. Doi oameni care se iubesc izbutesc să locuiască în aceeași casă, să se trezească în același pat și să plece la muncă fără să se fi privit o dată în ochi. Și totuși dimineața în cuplu așază tonul întregii zile. Ultimul lucru pe care îl iei cu tine pe ușă, un sărut ori o răsteală, te însoțește până seara.
Deschidem partea a opta a cărții. Am vorbit despre atașament, despre tandrețe, despre sex și despre răni. De aici înainte coborâm la lucrurile mărunte, fiindcă acolo se hotărăște, de fapt, totul.
De ce zilele obișnuite cântăresc mai mult decât cele mari
Ținem minte nunta, luna de miere, concediul de la mare. Dar o căsnicie nu e făcută din ele. E făcută din câteva mii de dimineți de marți. John Gottman, care a urmărit perechi vreme de zeci de ani, a ajuns la o concluzie pe care o repetă în aproape toate cărțile lui: legătura dintre doi oameni se clădește în clipele mici și neînsemnate, nu în cele de sărbătoare. Janice Driver și Gottman au filmat tineri căsătoriți în viața lor de fiecare zi și au găsit că felul în care se poartă unul cu altul în clipele obișnuite, cât de des se întorc unul spre celălalt, cât de des glumesc, prevestește cum se vor purta la ceartă.
Am scris despre asemenea clipe în capitolul 25, în capitolul 47 și în capitolul 49. În partea de față le iau pe rând, după ceasul zilei, și încep cu începutul.
Trezirea
Ce găsești când deschizi ochii
Pentru foarte mulți oameni, primul lucru atins dimineața nu mai este omul de alături, ci telefonul. Înainte de a spune o vorbă, au citit trei știri proaste, două mesaje de la serviciu și părerea unui necunoscut. Sistemul nervos, care abia a ieșit din somn, primește drept întâmpinare grijile lumii.
Nu am să-ți țin o predică despre ecrane. Voi vorbi despre ele în capitolul 74. Îți propun doar o schimbare de ordine: întâi omul, apoi lumea. O mână întinsă, un „bună dimineața” spus cu fața spre el, o jumătate de minut în care rămâneți lipiți. Lumea așteaptă treizeci de secunde.
Cei care se trezesc greu și cei care se trezesc cântând
Oamenii se deosebesc prin firea lor în ce privește ceasul lăuntric. Unii sunt limpezi la șase dimineața și se sting la zece seara. Alții abia se dezmeticesc la nouă și sunt în putere la miezul nopții. Cercetătorii somnului vorbesc despre cronotipuri, iar deosebirea ține în bună parte de biologie, nu de voință ori de educație.
Când un om de dimineață se căsătorește cu unul de seară, apar neînțelegeri pe care amândoi le iau drept trăsături de caracter. Ea crede că el e morocănos și n-o iubește, fiindcă nu-i răspunde la șapte fără un sfert. El crede că ea e nesuferită și cicălitoare, fiindcă îi vorbește despre planurile de sâmbătă înainte de cafea. Niciunul nu e cum crede celălalt. Sunt doi oameni cu ceasuri diferite.
- Cel de dimineață: nu lua tăcerea lui drept răceală. Dă-i un ceas.
- Cel de seară: spune-i „mai lasă-mă puțin, nu e nimic cu tine”. Vorba costă puțin și apără mult.
- Amândoi: nu puneți discuțiile grele la ceasul în care unul dintre voi nu e în stare de ele.
Îmbrățișarea de dimineață
Am scris despre atingerea fără scop în capitolul 22. Dimineața este ceasul ei cel mai firesc. Trupurile sunt calde, apărările n-au apucat să se ridice, iar ziua n-a început să ceară.
Kathleen Light, Karen Grewen și Janet Amico au cercetat femei aflate înainte de menopauză și au găsit că acelea care primeau mai des îmbrățișări de la partener aveau un nivel mai ridicat de oxitocină și o tensiune arterială mai scăzută în stare de repaus. Este un studiu mic, de luat cu măsură, dar merge în aceeași direcție cu multe altele despre atingere, pe care Tiffany Field le-a strâns într-o trecere în revistă: contactul cald liniștește organismul.
Pentru oamenii cu dorință responsivă, despre care am vorbit în capitolul 52, îmbrățișarea de dimineață mai are un rost. Ține trupurile în vorbă. Nu duce nicăieri și tocmai de aceea e prețioasă: îi amintește pielii că apropierea e plăcută și fără urmare.
Primul cuvânt
Felul în care începe o discuție îi hotărăște în mare parte sfârșitul. Gottman i-a dat un nume, pornire aspră, și a arătat că o convorbire deschisă cu un reproș se încheie, de cele mai multe ori, tot prost. Mi se pare că același lucru este adevărat pentru o zi întreagă.
Gândește-te la primele vorbe pe care i le spui omului tău dimineața. La mulți, ele sunt o întrebare de serviciu ori o mustrare: „Ai scos gunoiul?” „Iar ai lăsat lumina aprinsă.” „Tu duci copilul azi, da?” Nu e nimic rău în ele. O casă are treburi. Dar dacă sunt cele dintâi, celălalt își începe ziua ca angajat, nu ca iubit.
Încearcă o schimbare de un rând. Întâi o vorbă pentru el: „Bună dimineața, dragul meu.” „Ai dormit bine?” „Ce frumos miroase cafeaua ta.” Abia apoi gunoiul. Am scris despre vorbele spuse la timp în capitolul 24.
Ce îl așteaptă azi
Gottman vorbește despre ceea ce el numește hărțile iubirii: cât de bine cunoști lumea lăuntrică a celuilalt, grijile lui de acum, numele colegului care îl necăjește, ora la care are întâlnirea de care se teme. Dimineața e clipa potrivită pentru a ține harta la zi. O singură întrebare: „Ce ai greu azi?” Și un răspuns pe care îl ții minte până seara.
Întreb perechile cum arată dimineața lor și primesc aproape mereu același răspuns, cu un zâmbet vinovat: „Haos.” Le cred. Nu le cer o oră de liniște, cu lumânări și ceai. Le cer două minute. Am băgat de seamă că oamenii care spun că n-au două minute au, de obicei, zece pentru telefon.
Despărțirea
Fiecare plecare la muncă este o despărțire în mic. Pentru cei mai mulți trece neobservată. Pentru cei cu o rană de abandon, despre care am scris în capitolul 62, nu este deloc mică. Felul în care pleci îi spune celuilalt dacă legătura rămâne întreagă cât sunteți departe.
Sărutul de la ușă
Kory Floyd și colegii lui au făcut un experiment simplu cu perechi căsătorite ori care locuiau împreună. Unora le-au cerut ca, vreme de șase săptămâni, să se sărute mai des decât de obicei. Celorlalți nu le-au cerut nimic. La sfârșit, cei din prima grupă arătau o scădere a stresului resimțit, o mulțumire mai mare față de relație și o îmbunătățire a colesterolului din sânge. Un singur studiu nu face lege, dar mi se pare o rețetă pe care merită s-o încerci fără alte dovezi.
Circulă de multă vreme povestea unei cercetări germane din care ar reieși că bărbații care își sărută soția dimineața trăiesc mai mult și câștigă mai bine. N-am izbutit să-i dau de urmă și n-aș pune temei pe ea. Sărutul de dimineață nu are nevoie de asemenea argumente.
Gottman propune, în sfaturile lui pentru perechi, un sărut de despărțire care să țină câteva secunde, destul cât să bagi de seamă că săruți pe cineva. Deosebirea dintre el și pupatul din fugă, pe lângă obraz, cu ochii la ceas, este deosebirea dintre un gest și o întâlnire.
Cum arată o despărțire bună
- Vă opriți amândoi, o clipă, din ce faceți.
- Vă priviți.
- Vă atingeți: sărut, îmbrățișare, mână pe obraz.
- Spuneți un lucru despre ziua celuilalt: „Succes la ședință.”
- Spuneți când vă vedeți: „Vin la șase.”
Ultimul punct pare de prisos și nu este. A ști când se întoarce celălalt liniștește partea din noi care a rămas mică.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teCe se ia pe ușă
Dacă v-ați certat dimineața, ispita e să plecați trântind ușa. Înțeleg. Dar cearta de dimineață are o însușire rea: nu are când să se isprăvească. Rămâne opt ceasuri în aer, iar fiecare o rumegă singur, la birou, și o face mai mare. Nu vă cer să vă împăcați în prag. Vă cer o singură propoziție: „Sunt supărat, dar te iubesc. Vorbim diseară.” Ea nu rezolvă nimic și ține totul. Am scris despre cearta care nu amenință legătura în capitolul 34.
Știu despre un cuplu cu trei copii mici, în care diminețile erau, după vorba ei, „o evacuare”. El pleca primul, strigând din hol „am plecat!”. Ea rămânea cu fermoarele, cu pachetele și cu o amărăciune pe care n-o înțelegea. Seara era deja supărată, fără vreo pricină pe care s-o poată numi.
În terapie a spus, mirată de ea însăși: „Cred că sunt supărată de dimineață. Pleacă de parcă am fi colegi de apartament.” El a râs: „Păi dacă stau să te pup, plânge ăla micu’, se varsă laptele și pierd autobuzul.” Au făcut socoteala. Era vorba de douăzeci de secunde.
De atunci, el vine în bucătărie, o ia de după umeri, cu tot cu copilul din brațe, și stă așa cât numără ea, în glumă, până la zece. Copiii au prins obiceiul și numără și ei. Ea spune că seara nu mai are pe ce să fie supărată.
Portret compus din mai multe situații; detaliile sunt schimbate.
Dimineața când unul rămâne acasă
Mulți lucrează astăzi de acasă, iar unii sunt acasă cu un copil mic, bolnavi ori fără serviciu. Pentru ei, despărțirea de dimineață aproape nu mai există, și odată cu ea s-a dus și regăsirea de seară. Zilele curg una într-alta, iar cei doi sunt mereu împreună și rareori unul cu altul.
Ajută să vă faceți singuri pragurile: o cafea băută la aceeași masă înainte ca fiecare să deschidă calculatorul, un „ne vedem la prânz” spus ca și cum unul ar pleca. Pragurile dau zilei o formă, iar forma face loc întâlnirii.
Diminețile lungi
Sâmbăta ori duminica, dimineața are altă croială. Este, pentru multe perechi ocupate, singurul ceas din săptămână în care nu-i așteaptă nimic. Am pomenit în capitolul 52 de perechea care și-a păstrat jumătatea de ceas de duminică, în pat, fără niciun plan.
Dimineața lungă e prielnică apropierii din mai multe pricini. Trupul e odihnit. Mintea n-a apucat să se încarce. La bărbați, nivelul de testosteron este de obicei mai ridicat în primele ore ale zilei. Iar lumina de dimineață face lucrurile mai blânde decât oboseala de la unsprezece noaptea. Dacă serile voastre se sfârșesc mereu în „sunt prea obosit”, mutați ceasul. Nu scrie nicăieri că dragostea se face pe întuneric.
Câteva obiceiuri, de ales unul
Nu le lua pe toate. Alege unul și ține-l trei săptămâni.
- Telefonul rămâne neatins până v-ați spus bună dimineața.
- Ceasul sună cu cinci minute mai devreme, pentru cinci minute de stat lipiți.
- Cine se scoală primul face cafeaua și pentru celălalt.
- O întrebare pe zi despre ziua lui.
- Sărutul de la ușă, cu oprire.
- Un bilet lăsat pe masă când pleci înainte ca el să se trezească.
Bill Doherty, terapeut de familie care a scris despre riturile căsniciei, spune că perechile nu se despart de obicei fiindcă s-ar urî, ci fiindcă s-au lăsat duse de curent. Viața, cu treburile ei, îi trage pe fiecare în altă parte, iar cine nu vâslește anume spre celălalt se depărtează. Obiceiurile mici sunt vâslitul.
Mi s-a întâmplat să aud, de la oameni rămași singuri după o viață în doi, ce le lipsește cel mai tare. Nu spun concediile. Nu spun nici nopțile. Spun: „Să-i aud pașii dimineața în bucătărie.” Mă gândesc la vorba asta de câte ori cineva îmi zice că diminețile lui sunt doar haos.
Când dimineața e grea
Dacă trezirea este pentru tine ceasul cel mai întunecat al zilei, dacă deschizi ochii cu o greutate în piept și cu gândul „încă o zi”, dacă starea asta ține de săptămâni, nu este vorba despre obiceiuri de cuplu. Trezirea foarte devreme, cu o tristețe mai adâncă dimineața, este unul dintre semnele pe care medicii le caută în depresie. Vorbește cu medicul de familie ori cu un psihiatru. Iar partenerului spune-i ce se petrece, ca să nu-ți ia tăcerea drept răceală.
Întrebări frecvente
De ce contează atât de mult dimineața într-o relație?
Fiindcă dă tonul zilei și este, pentru multe perechi, unul dintre puținele momente petrecute împreună. Cercetările lui John Gottman arată că legătura se clădește în clipele mici de fiecare zi, mai mult decât în cele de sărbătoare.
Ce facem dacă unul este matinal și celălalt nu?
Deosebirea ține în bună parte de biologie. Cel matinal are de lăsat celuilalt timp să se dezmeticească, iar cel de seară îl ajută spunând că tăcerea lui nu e supărare. Nu purtați discuții grele la ora în care unul nu e în stare de ele.
Chiar are vreun efect sărutul de dimineață?
Un experiment condus de Kory Floyd a arătat că perechile care s-au sărutat mai des timp de șase săptămâni au avut mai puțin stres și o mulțumire mai mare față de relație. Dincolo de cifre, o despărțire cu atingere îi spune celuilalt că legătura rămâne.
Ce facem când ne certăm dimineața, înainte de plecare?
Nu încercați să lămuriți totul în prag. Spuneți doar că sunteți supărați, că vă iubiți și că vorbiți seara. O ceartă lăsată în aer opt ore crește în mintea fiecăruia, pe când o asemenea propoziție ține legătura întreagă.
Am vorbit în cartea de față despre lucruri adânci: atașament, traumă, dorință. Mi se pare potrivit ca ultima ei parte să înceapă cu o cafea. Iubirea nu locuiește în ideile despre ea. Locuiește în felul în care îi spui cuiva bună dimineața, zece mii de zile la rând. Cine a înțeles asta nu mai așteaptă clipele mari. Le face pe cele mici.
După plecare vine întoarcerea. În capitolul următor ne uităm la primele minute de seară, când doi oameni obosiți intră pe aceeași ușă cu două zile diferite în spate.
Surse informaționale
- Driver, J. L., & Gottman, J. M. (2004). Daily marital interactions and positive affect during marital conflict among newlywed couples. Family Process, 43(3), 301-314.
- Floyd, K., Boren, J. P., Hannawa, A. F., Hesse, C., McEwan, B., & Veksler, A. E. (2009). Kissing in marital and cohabiting relationships: Effects on blood lipids, stress, and relationship satisfaction. Western Journal of Communication, 73(2), 113-133.
- Light, K. C., Grewen, K. M., & Amico, J. A. (2005). More frequent partner hugs and higher oxytocin levels are linked to lower blood pressure and heart rate in premenopausal women. Biological Psychology, 69(1), 5-21.
- Field, T. (2010). Touch for socioemotional and physical well-being: A review. Developmental Review, 30(4), 367-383.
- Gottman, J. M., & Silver, N. (1999). The Seven Principles for Making Marriage Work. New York: Crown.
- Doherty, W. J. (2001). Take Back Your Marriage: Sticking Together in a World That Pulls Us Apart. New York: Guilford Press.
