Capitolul 67: Despărțirile vechi: armura construită și riscul de a mai crede
Despărțirile vechi: armura construită și riscul de a mai crede
✦ ✦ ✦
Nu toate rănile vin din copilărie. Unele ți le-a făcut, la douăzeci și cinci ori la patruzeci de ani, un om pe care l-ai ales cu ochii deschiși. Te-a părăsit fără o vorbă. Te-a înșelat. A plecat într-o marți, după zece ani, spunând că nu te-a iubit niciodată. Ai supraviețuit. Te-ai ridicat, ți-ai văzut de viață, iar când a apărut altcineva ai băgat de seamă că ceva în tine nu se mai deschide. Frica de a iubi din nou nu e lașitate. Este înțelepciunea trupului care a învățat că dragostea doare și a tras, fără să te întrebe, o concluzie.
Am vorbit până acum despre rănile din casa părintească. Capitolul de față este despre cele din iubirile de adult și despre armura cu care ieșim din ele.
Despărțirea ca doliu
Lumea nu ia despărțirile în serios. Pentru o moarte există înmormântare, colivă, zile de pomenire și oameni care îți strâng mâna. Pentru sfârșitul unei iubiri există „lasă, că găsești pe altcineva” și „mai bine acum decât mai târziu”. Durerea, în schimb, nu ține seama de ceremonii.
Am pomenit în capitolul 62 cercetarea lui Naomi Eisenberger despre respingere și durere. Ethan Kross și colegii lui au mers mai departe. Au adus în laborator oameni părăsiți de curând, împotriva voinței lor, și le-au arătat fotografia fostului partener, cerându-le să se gândească la despărțire. Activitatea din creierul lor s-a suprapus, în anumite regiuni, cu cea stârnită de o căldură dureroasă aplicată pe braț. Cine a spus că i s-a rupt inima a ales, se pare, vorba potrivită.
Bowlby a arătat că adulții despărțiți de omul de care sunt legați trec prin aceleași trepte ca un copil despărțit de mamă: protest, deznădejde și, cu timpul, o desprindere care îngăduie viața mai departe. Psihologul William Worden a descris doliul nu ca pe un șir de stări care trec de la sine, ci ca pe o muncă, cu sarcinile ei: să primești că pierderea este adevărată, să duci durerea, să te deprinzi cu o lume în care celălalt lipsește și să-i găsești un loc în tine care să-ți îngăduie să trăiești mai departe.
Cine sunt eu fără tine
Mai este o pierdere, despre care se vorbește puțin. Odată cu omul pleacă și o parte din tine. Erica Slotter, Wendi Gardner și Eli Finkel au cercetat ce se întâmplă cu felul în care oamenii se văd după o despărțire. Au găsit că imaginea de sine se micșorează și se tulbură: oamenii nu mai știu limpede cine sunt, iar tulburarea aceea lămurește o bună parte din suferință. E firesc. Într-o relație lungă, „eu” ajunge împletit cu „noi”. Prietenii, obiceiurile, planurile, chiar gusturile erau pe jumătate ale amândurora.
De aceea vindecarea după o despărțire nu înseamnă doar să-l uiți pe celălalt. Înseamnă să te aduni iarăși pe tine.
Rănile care lasă urme adânci
Nu toate despărțirile dor la fel. Unele se închid curat. Altele rămân deschise ani de zile.
Plecarea fără lămurire
Omul dispare, fără ceartă și fără explicație. Mintea, rămasă fără poveste, născocește o sută, iar cele mai multe te au pe tine drept vinovat. Pauline Boss, care a studiat pierderile fără încheiere, le-a numit pierderi ambigue și a arătat cât de greu se jelește ceea ce nu are un sfârșit limpede.
Trădarea
Infidelitatea nu ia doar un om, ia și trecutul. Te întrebi ce a fost adevărat din ce ai trăit. Am scris despre reconstruirea încrederii în capitolul 36.
Despărțirea după o relație care te-a micșorat
Dacă ai trăit ani de zile lângă cineva care te-a criticat, controlat ori umilit, ieși nu doar singur, ci și cu o părere stricată despre tine. Am descris asemenea urme în capitolul 63.
Părăsirea repetată
A doua oară doare altfel decât prima. A treia oară, omul nu mai spune „el a plecat”, ci „pe mine mă părăsesc oamenii”. Întâmplarea ajunge lege.
Rana pusă peste una veche
O despărțire de adult care seamănă cu o pierdere din copilărie le trezește pe amândouă. Atunci durerea întrece cu mult ceea ce pare firesc, iar omul nu pricepe de ce nu-și revine „pentru un asemenea om”.
Armura
După o durere mare, trupul face ce e făcut să facă: te apără. Armura nu e o hotărâre luată cu mintea. Se așază singură și ia chipuri felurite.
- Nu te mai îndrăgostești. Oamenii îți par interesanți, dar nimic nu se aprinde.
- Alegi parteneri nepotriviți: căsătoriți, plecați departe, vădit neserioși. Cu ei nu ai nimic de pierdut.
- Rămâi la suprafață. Ești plăcut, glumeț, darnic și nimeni nu trece de un anumit prag.
- Pleci tu primul, la primul semn de apropiere adevărată.
- Cauți cusururi. Îi găsești fiecăruia unul de neiertat, de obicei în luna a treia.
- Stai cu un picior afară: nu-ți aduci lucrurile, nu-l prezinți prietenilor, nu faci planuri.
- Verifici, bănuiești, cauți dovezi, fiindcă data trecută n-ai văzut semnele.
- Te îngropi în muncă, în copii, în treburi, și spui că n-ai timp de așa ceva.
Fiecare dintre ele are un rost și trebuie cinstită pentru el. Armura te-a ținut în viață când erai jupuit. Necazul este că nu deosebește între o săgeată și o mângâiere. Le oprește pe amândouă.
Când cineva îmi spune „nu mai vreau pe nimeni, mi-e bine singur”, îl cred pe jumătate. Sunt oameni cărora le este cu adevărat bine singuri, iar alegerea lor merită tot respectul. Dar pe mulți îi dă de gol un amănunt: spun fraza cu dinții strânși. Liniștea adevărată nu are nevoie să se apere atât.
Fantoma din noua relație
Dacă totuși lași pe cineva să se apropie, vei băga de seamă că nu sunteți doi în încăpere. Fostul partener stă pe un scaun, nevăzut, și vorbește.
Noul tău om întârzie, iar tu auzi întârzierile celuilalt. Își lasă telefonul cu fața în jos, iar ție ți se face frig. Spune „trebuie să vorbim” și inima îți sare din piept. Răspunzi unui om pentru faptele altuia. El, care nu știe nimic, se trezește bănuit, cercetat, pedepsit pentru vini pe care nu le-a săvârșit.
Am descris în capitolul 61 reacția prea mare pentru pricina ei. Aici e același lucru, doar că trecutul e mai proaspăt. Întrebarea de pus rămâne aceeași: răspund la ce face omul din fața mea ori la ce a făcut celălalt?
În intimitate
Trupul ține minte în felul lui. După o trădare, mulți nu se mai lasă cu totul, fiindcă a te lăsa înseamnă a nu sta de pază. Unii fac sex ușor și iubesc greu, ținând trupul la vedere și inima sub cheie. Alții se închid tocmai trupește, fiindcă acolo au fost cel mai descoperiți. Am scris în capitolul 14 că încrederea este cel mai bun afrodisiac. Fără ea, patul e un loc de trecere.
Riscul de a mai crede
Nu există iubire fără risc. Mi-ar plăcea să-ți spun altfel, dar ar fi o minciună. Cine iubește se face vulnerabil în fața cuiva care, într-o zi, ar putea pleca, greși ori muri. Nicio armură nu te scutește de asta fără să te scutească și de iubire.
Ce îți stă în putere este ca riscul să fie luat cu ochii deschiși și cu pași mici. Încrederea nu se dă o dată, întreagă, ca o cheie. Se clădește din încercări mărunte. Am arătat în capitolul 31 că siguranța se face din previzibilitate și din fapte mărunte, repetate.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntâi, isprăvește de jelit
Mulți intră într-o relație nouă ca să nu mai simtă durerea celei vechi. Durerea așteaptă. Dă-ți timp să plângi, să te înfurii, să-ți fie dor. Nu există un termen. Există doar un semn că ai isprăvit: te poți gândi la celălalt fără să ți se strângă stomacul.
Fă-ți socoteala cinstit
Ce a fost al lui, ce a fost al tău, ce a fost al împrejurărilor. Nu ca să te învinovățești, ci ca să nu rămâi cu o poveste strâmbă. „Toți bărbații înșală” și „eu nu sunt de iubit” sunt două povești strâmbe, la fel de primejdioase.
Adună-te
Reia ce ai lăsat: prieteni, plăceri, drumuri. Află ce îți place ție, nu vouă. Cercetarea lui Slotter arată că limpezirea de sine merge mână în mână cu vindecarea.
Deosebește prudența de armură
Prudența se uită la omul din fața ta și cântărește ce face el. Armura nu se uită la nimeni, a hotărât dinainte. Prudența se schimbă odată cu dovezile. Armura, nu.
Mergi încet și spune de ce
„Am trecut printr-o despărțire grea și am nevoie de timp” este o propoziție cinstită, care îl ajută pe celălalt să nu-ți ia încetineala drept nepăsare. Am scris despre răbdare în capitolul 10.
Dă încredere în rate
Spune-i un lucru mic despre tine și vezi ce face cu el. Îl ține? Îl ia în râs? Îl folosește? După purtarea lui, mai dai ori nu. Așa învață trupul, din fapte, nu din făgăduieli.
Numește fantoma
„Când nu răspunzi, mă cuprinde o frică veche. Nu e din cauza ta.” Odată numită, fantoma își pierde jumătate din glas, iar noul tău om află că are de-a face cu o rană, nu cu o acuzație.
Știu despre o femeie părăsită după doisprezece ani de căsnicie, printr-un mesaj. Soțul ei avea de un an pe altcineva și ea nu bănuise nimic. Timp de patru ani n-a lăsat pe nimeni aproape. Apoi a cunoscut un om liniștit, văduv, care o suna când spunea că sună.
Ea a început să-l pună la încercare fără să-și dea seama. Îi verifica poveștile. Se răcea după fiecare seară frumoasă. Într-o zi i-a spus, ca din senin, că mai bine se opresc aici. El n-a insistat și nici n-a plecat. A întrebat-o doar: „De mine ți-e frică ori de el?”
Ea a spus mai târziu că întrebarea a despărțit, pentru prima oară, cei doi bărbați în mintea ei. A putut să-i povestească mesajul. El a ascultat și a zis: „N-am cum să-ți promit că n-o să te doară niciodată nimic. Îți promit doar că n-o să afli dintr-un mesaj.” Li s-a părut amândurora o făgăduială cinstită.
Portret compus din mai multe situații; detaliile sunt schimbate.
Ce face partenerul
Dacă iubești un om ieșit dintr-o despărțire grea, ți se cere o răbdare aparte.
- Nu te grăbi și nu grăbi. Încrederea lui are ritmul ei.
- Fii de cuvânt în lucrurile mici. Ele sunt cele pe care le cântărește.
- Nu te simți jignit că plătești pentru altul. Întreabă blând: „E despre mine?”
- Nu te măsura cu fostul și nu-l vorbi de rău. Nu e nevoie.
- Spune adevărul și când nu convine. Un om înșelat iartă multe, dar nu minciuna.
- Ține-ți și tu hotarele. Răbdarea nu înseamnă să fii bănuit la nesfârșit.
Mi se pare că nu timpul vindecă, ci ceea ce se întâmplă în timp. Zece ani petrecuți în armură te lasă întocmai unde erai. Un an lângă un om care își ține cuvântul schimbă mult. De aceea nu le spun oamenilor să aștepte până sunt gata. Nimeni nu e gata. Le spun să caute pe cineva lângă care încrederea se învață din nou.
Când ai nevoie de însoțire
Cere ajutor dacă au trecut multe luni și durerea nu slăbește, dacă nu mai poți munci ori dormi, dacă te gândești neîncetat la celălalt, dacă bei ca să amorțești ori dacă îți vin gânduri că viața nu mai are rost. Un doliu care se înțepenește are nevoie de un psihoterapeut, iar o depresie, și de un medic. Cere ajutor și dacă bagi de seamă că toate relațiile tale se sfârșesc la fel. Tiparul acela are o poveste, iar ea se deslușește mai ușor în doi.
Întrebări frecvente
De ce mi-e frică să iubesc din nou după o despărțire?
Fiindcă ai învățat, prin durere, că apropierea te face vulnerabil. Trupul se apără oprind îndrăgostirea, ținând oamenii la distanță ori alegând parteneri de care nu te poți lega. Este o reacție firească de apărare, nu un defect.
Cât durează să treci peste o despărțire?
Nu există un termen valabil pentru toți. Depinde de durata relației, de felul despărțirii și de rănile mai vechi. Un semn bun este că te poți gândi la fostul partener fără o durere ascuțită și că știi din nou cine ești fără el.
Cum știu dacă sunt pregătit pentru o relație nouă?
Rareori te simți pe deplin pregătit. Ajută să fi jelit pierderea, să ai o poveste dreaptă despre ce s-a întâmplat și să-ți fi reluat viața. Mergi încet, spune-i celuilalt de ce și dă-i încredere treptat, după faptele lui.
De ce îl pedepsesc pe noul partener pentru ce a făcut fostul?
Fiindcă situații asemănătoare trezesc aceeași alarmă. Răspunzi trecutului, nu omului din fața ta. Te ajută să numești frica veche cu voce tare și să te întrebi, de fiecare dată, dacă reacția ta privește ce face el acum.
Am scris despre siguranță ca despre temelia iubirii, iar capitolul de față arată ce se întâmplă când temelia a fost dărâmată de un om în care ai crezut. Nu se reclădește prin curaj orbesc și nici prin așteptare. Se reclădește lângă cineva care îți dă voie să mergi încet. Să mai crezi o dată, după ce ai fost înșelat, mi se pare una dintre cele mai frumoase isprăvi de care e în stare un om.
Sunt răni care nu vin nici din părăsire, nici din trădare, ci dintr-o întrecere pe care omul o duce o viață întreagă cu sine. Despre „nu am fost destul” este capitolul următor.
Surse informaționale
- Kross, E., Berman, M. G., Mischel, W., Smith, E. E., & Wager, T. D. (2011). Social rejection shares somatosensory representations with physical pain. Proceedings of the National Academy of Sciences, 108(15), 6270-6275.
- Slotter, E. B., Gardner, W. L., & Finkel, E. J. (2010). Who am I without you? The influence of romantic breakup on the self-concept. Personality and Social Psychology Bulletin, 36(2), 147-160.
- Worden, J. W. (2009). Grief Counseling and Grief Therapy: A Handbook for the Mental Health Practitioner (ed. a 4-a). New York: Springer.
- Boss, P. (1999). Ambiguous Loss: Learning to Live with Unresolved Grief. Cambridge, MA: Harvard University Press.
- Bowlby, J. (1980). Attachment and Loss, Vol. 3: Loss: Sadness and Depression. New York: Basic Books.
