Vreau să mă pozez lângă o idee majoră!
de Miron Manega
În 2009, când nimeni nu știa ce este sau ce ar putea fi un proiect de țară, profesorul Florian Coceag propunea societății românești un asemenea tip de proiect fabulos, intitulat MODELUL DE ȚARĂ. Un proiect care seamănă izbitor, în privinţa expertizei istorice, a diagnozei sociale, a motivaţiei şi a reperelor de bune practici (preluate din experienţa sistemelor britanice) cu teoria Statului Organic a lui Mihai Eminescu. Evident, Florian Colceag are avantajul instrumentelor de cercetare ale secolului XXI, dar proiectul lui nu este doar o teorie, ci și, mai ales, un manual de lucru. “Modelul de ţară” este un fel de maşină pe care autorul ei te învaţă şi cum s-o construieşti, şi cum s-o utilizezi. Este o structură matematică de tip fractal (modelul matematic constituie arhitectura sistemului), dar are în spate o teorie economică bazată pe expertiză, feed-back și o imensă documentație specifică. Trebuie precizat că Florian Colceag este licențiat în matematici fractale, doctor în economie și specialist internațional în guvernanță sustenabilă. Printre confirmările sale internaționale se numără “Development and Ability”, proiect de dezvoltare de domenii, publicat pe un site al Naţiunilor Unite şi care e folosit pe toate meridianele lumii, din Australia până în China. Un altul este “Romania European Integration”, publicat de Universitatea din Sidney şi studiat de toate cancelariile europene înainte de integrarea noastră în UE. Proiectul a avut o contribuţie importantă la intrarea României în Uniune, pentru că a facilitat înţelegerea dinamicii populaţionale şi a interferenţelor culturale.
La momentul acela (2009), în spațiul public, cu excepția subsemnatului, nu vorbea nimeni despre „Modelul de țară” al lui Florian Colceag. Nici nu se știa ce este sau ce ar putea fi un proiect de țară. Nici acum nu se știe mai mult, dar toate structurile politice au câte un proiect de țară. Sintagma a devenit virală fără să fie acoperită de o construcție reală și fără să se cunoască sensul sintagmei.
Contrariat de entuziasmul și insistența mea de a promova în spațiul public o asemenea utopie (eu îi spuneam „utopie pragmatică”), un amic cu bani mi-a zis: “Presupunând că MODELUL DE ŢARĂ, de care-mi tot vorbeşti, ar avea ceva şanse să se realizeze, de ce m-ar preocupa pe mine aşa ceva? De ce m-aş implica, fie şi numai ca suporter al ideii? De ce nu m-aş duce la o femeie, sau la un spectacol bun, sau la munte, să schiez? Sunt o mie de alte lucruri care se pot face şi care nu presupun nici nesiguranţă, nici probabilitate“…
Am stat câteva secunde pe gânduri, după care i-am răspuns: “Nu ştiu de ce ai face-o tu, dar îţi pot spune de ce o fac eu. Toate lucrurile pe care le-ai enumerat le poate face aproape oricine, dacă-şi pune mintea. Dar MODELUL DE ŢARĂ, dacă se va realiza, intră în categoria evenimentelor istorice irepetabile. Să zicem că vine în Bucureşti o mare vedetă – Al Pacino, de pildă, sau Sharon Stone, sau Nicholas Cage – şi tu te nimereşti pe aproape. Nu ţi-ar plăcea să faci o poză lângă ei? Ce motive ai avea să-ţi refuzi asta, dacă îţi e la îndemână? Prin analogie, nu ţi-ar plăcea să faci o poză lângă o idee majoră? Dacă ideea se realizează? Mie, unul, nu mi-e indiferent dacă apar sau nu în acea poză… Sau s-o luăm altfel: sunt milioane de oameni care joacă săptămânal la 6 din 49, sperând că vor lua marele pot. Probabilitatea de a câştiga e infimă şi totuşi ei continuă să joace. M-am gândit că probabilitatea ca România să se transforme, având în vedere existenţa unui proiect viabil, e mai mare. Şi chiar dacă n-ar fi mai mare, n-am voie să joc şi eu o dată în viaţă la 6 din 49? Cât mă costă?… Şi ştii ce? N-am nimic mai interesant de făcut în viaţa asta, şi în lumea asta, decât să mă dedic unei idei majore. Această idee mi se pare a fi, în momentul de faţă, MODELUL DE ŢARĂ al lui Florian Colceag. Ceea ce nu mă împiedică absolut deloc să-mi trăiesc viaţa normal, ca şi tine, ca şi oricine. Există, bineînţeles, riscul de a fi catalogat drept nebun, de unul sau mai mulţi ca tine. În situaţia de faţă, nebunia mă onorează, pentru că care s-au implicat în proiect reprezintă, în acest moment, o elită infailibilă. Vreau şi eu să fiu în poza asta!”