Conceptul de grandoare. Manifestari clinice.
Grandomania poate fi definita ca “ atitudine izvorata dintr-o hipertrofiere a constiintei de sine,datorita careia individul se apreciaza pe sine , si se comporta a fi foarte valoros indiscutabil superior altora “.( V .Predescu)
Deseori grandomania este data de incapacitatea individului de a se autoaprecia corect si deriva din individualism. Grandoarea faavorizeaza ridicolul si provoaca ironie .
Delusion sau Wahn – inseamna detasare de normal.
Constiinta este clara , ideea este exprimata limpede in disonanta cu realitatea ,in opozitie evidenta perturba comportamentul si este rezistenta la contraargumente.
( Delir = o stare de tulburare a constiintei; idée deliranta = idée patologica elaborata mintal,ca expresie a tulburarilor de gandire.)
In practica de specialitate ideile delirante de grandoare se intalnesc in tulburarile calitative ale gandirii ( in ansamblul gandirii) ,dupa continutul tematic ,adica in tulburari de valorizare a judecatilor si rationamentelor ,din aceeasi grupa cu ideile delirante de persecutie ,delirante cu continut depresiv,ipocondriace,delirante de gelozie si erotomanice ,de filiatie ,de inventie ,de influenta,metafizice si cosmogonice.( C.Gorgos ,pag.73)
Idea delirantta de grandoaare nu apare izolata , ci insotita de alte simptome specifice tulburarii delirante sau schizofreniei,dar si cu tulburari ale ritmului ,de obicei accelerare si implicit dispozitie expansiva ,debitul verbal – tahipsihie.
Discursul bolnavului psihic ,prin detasarea de firescul gandirii ,de realitate exprima tulburari de continut ale gandirii; o lupta permanenta in mintea bolnavului intre a se impune si a domina .In functie de natura procesului patologic , de intensitate , de repetabilitate, de personalitatea premorbida a pacientului, ideatia deliranta ( de grandoare ) poate fi progresiva la internare si regresiva la sfarsitul tratamentului psihiatric , poate avea momente de stagnare , de flux continuu , de accelerare. De regula , ideile delirante de grandoare sunt idei legate de calitatile deosebite fizice si spirituale pe care subiectul le-ar avea sau de bunuri materiale si de situatia sociala pe care ar poseda –o ; apar in schizofrenie , in tulburarile delirante,parafrenie ,paralizie generala progresiva,sindrom maniacal .
Ideeile delirante de grandoare sunt in dezacord cu realitatea , dar in a caror realitate bolnavul crede,impenetrabil la argumentele logicii formale ,care-I modifica conceptia despre lume ,comportamentul ,functionalitatea in ansamblu.
Continutul gandirii aberante ,ideile si temele cu continut de grandoare depind de mediul in care s-a dezvoltat si in care traieste pacientul, de stadiul de dezvoltare a psihismului,de modelul familial,de atitudinea familiei referitoare la aparitia acestor simptome,asfel ca uneori pot aparea ca o tendinta compensatorie ; sistematizarea se realizeza pe un criteriu afectiv.
De obicei ,ideiile delirante de grandoare sunt considerate o consecinta ,nu o cauza a bolii,ci o incercare de adaptaree la stress,ele exprimand situatiile traumatizante ,aspiratiile nerealizate intr-o forma alienata fata de realitatea obiectiva.
Uneori continutul limbajului poate deveni metaforic , dominat de neologisme , prin care pacientul lasa impresia ca sunt elaborate ,au o anumita semnificatie ,si sunt nerepetabile ,cu toate ca preponderenta delirului este de obicei dublata de halucinatii; si cu toate ca delirul este polimorf ca expresivitate clinica ,in timp, se poate observa o stabilitate a tematicii delirului – o preponderenta,nu izolata ,ci un dominant.
Cresterea stimei de sine .megalomania . ideea de grandoare. identificarea cognitiilor irationale.
In practica clinica , cresterea stimei de sine poate fi cuantificata prin instrumente clinice specifice ,in special prin interviul clinic structurat SCID II , cu scopul de a inregistra informatii urmarind criteriile de diagnostic din DSM IV –R in tulburarea de personalitate paranoida si in tulburarea de personalitate narcisistica.
Este important de stiut faptul ca trasaturile tulburarilor de personalitate au in comun comportamentul si atitudinile dizarmonice semnificative,raspunsuri maladaptative la stress, care sunt persistente,pervasive,nu survin dupa un episod de boala.
De cele mai multe ori, delirul de marire ,apare dupa o perioada in care bolnavul a fost persecutat,prejudiciat .Aceasta poate aparea ca urmare a interpretarii persecutiei ca manifestare a invidiei celor din jur,pentru anumite calitati detinute, pe baza aptitudinilor pe care le detine.Apartine paranoiei doar in masura in care are aspectul de sistematizat.
Astfel ca , preocuparile despre aceste tulburari dateaza din antichitatea greaca in care termenul de paranoia era o tulburare mentala severa.
Ulterior,Kreapelin (1924) delimiteaza paranoia , delirul sistematizat cronic ,boala psihica majora si personalitatea paranoida considerate o faza premorbida a psihozei propriu – zise.
Kreschmer (1924) a denumit-o reactie de tip expansiv a personalitatii ,iar Schneider 1960 a denumit tulburarea de tip paranoid – psihopatie fanatica.( G.Ionescu,pag.87)
Tulburarea deliranta poate aparea pe fundalul tulburarii paranoide de personalitate atunci cand a precedat debutul tulburarii delirante,si persista dupa remisiunea tulburarii delirante.
Etimologic ,narcisismul –dragostea de sine , a fost inregistrat in psihopatologie de catre Freud, 1895,cand i-a atribuit o semnificatie clinica ; fiind considerata o elaborare defensiva , ca expresie a unui mecanism de aparare ,ca expresie transfigurata fata de stima de sine scazuta ( G.Ionescu,pag.132).
Trasaturile de baza sunt urmatoarele :
– autoevaluarea exagerata ,nerealista,fantezista,subiectul crede ca este unic prin valoarea si stralucirea sa ,isi supraapreciaza calitatile;
– idealizarea propriei persoane,cautarea de intariri comportamentale ,de ex.; crede ca face o concesie comunicand cu ceilalti ,selectia fiind dintre cei cu un statut profesional superior,
– invocarea explicita si implicita a calitatilor exceptionale si expectatii disproportionate in raport cu acestea;
– are convingerea ca aceste calitati ii sunt evidente;ceea ce duce la o iubire egofilica , la egocentrism;
– conduita distanta,aroganta,disponibilitati empatice reduse,insensibilitate la opinii,la sfaturi,ceea ce conduce la sentimente ostile ,la proiectii.
Avand in vedere evolutia cronica a tulburarii de personalitate narcisistica,intarita in urma situatiilor frustrante si a constatarii devalorizarii ,complicatiile pot fi grave ,de la tulburarea depresiva majora ,cu risc suicidar – devalorizarea-,la toxicomanii,la adictii.
Pentru a stabili un diagnostic al tulburarilor de personalitate se tine cont de mai multe aspecte:
(Trsaturile diferentiale culturale,sex,de varsta,nivel de educatie).
In anumite societati stima de sine crescuta poate fi firesca in dezvoltare,ca si la o anumita varsta ,in anumite contexte increderea in sine realista duce la optimizarea comportamentului,nu la formarea de actiuni dezadaptative ( de ex.: eu cred ca sunt puternic,astept ca cei din jur sa se conformeze; ci eu stiu ca pot, de aceea nu astept confirmari) .
Tulburarile de personalitate nu sunt reactii ,ci sunt dezvoltari ,patternuri persistente,de-a lungul vietii, aparute din copilarie – tulburari de comporatment,determina modificari in primul rand la nivel ideativ,rational,sunt dizarmonice,se cronicizeaza odata cu varsta producand deteriorari functionale semnificative .( social,profesional,familial).
Autoaprecierea este un factor important cu rolul de adaptare la mediu.
Supunerea,inhibitia comportamentelor , sunt invatate inca din copilarie si intarite si in absenta stimului la maturitate .Se coreleaza cu stima scazuta de sine , cu regresia ,cu inhibitia producand astfel multe bariere,chiar depresie ,fie ea sezoniera. ( hibernare)
Cum apare schema cognitiva in ideea de grandoare ?
Dupa Young, schemele cognitive se dezvolta ca rezultat al experientelor traumatizante din copliarie si stau la baza explicarii tulburarilor de personalitate ,a problemelor caracteriologice.
Cu cat o schema este mai severa cu atat numarul situatiilor care o activeaza este mai mare.
Ideea de grandoare,cresterea stimei de sine in mod nerealist sunt rezultatele nevoilor emotionale nesatisfacute in coplilarie.
De exemplu schemele referitoare la limite scazute : se refera la perceperea insuficienta a limitelor personale, a angajamentelor. ( cauze posibile : familia de origine este permisiva , indulgenta, sau lipsita de supraveghere si ghidare ; copii nesupravegheati, copii abuzati).
De regula ,nevoile fundamentale ale dezvoltarii umane primeaza in functie de varsta ,de resursele subiectului,de cerintele mediului,si de momentul respectiv.
Pentru a functiona suficient este necesar ca nevoia sa fie suficient de bine identificata in momentul respectiv,pentru a putea fi satisfacuta.
Conceptiile despre sine se formeaza prin activitatile sociale, in care subiectul isi formeaza o parere despre sine in functie de atitudinile si conceptiile proiectate de ceilalti asupra sa. Evolueaza continuu datorita dezvoltarii capacitatii cognitive,intensificarii si multitudinii experientelor si relatiilor sociale ,asumarii si interiorizarii sistemului normative si axiologic promovat de societate.
O evaluare globala a propriei persoane este determinata de sinele autoperceput si sinele ideal ,de modul in care am vrea sa fie propria persoana.
Atat complexul de superioritate cat si cel de inferioritate au la baza o stima de sine scazuta.
Persoanele care-si evidentiaza superioritatea isi ascund inferioritatea ,cautand putere si recunoastere pentru complexul de inferioritate ( agresivitatea copilului mascheaza complexul de inferioritate ,adopta comportamentul agresiv cu scopul de a fi perceput de ceilalti ca fiind puternic).
Complexul de inferioritate apare de cele mai multe ori conturat in atitudine,trasaturi de caracter,opiniile despre propriile dotari si capacitate supraomenesti. El poate deveni si in pretentiile exagerate fata de sine si fata de altii.(A.Adler)
Fie prin compensare sau prin supracompensare , grandoarea ,dominanta ,revendicarea , reflectate in realitatea psihotica sau nevrotica au anumite caracteristici comune:
– convingerea subiectului ca are toate drepturile , ca poate sa obtina ceea ce doreste fara urmari,
– tendinta de a-si impune punctul de vedere ,
– tendinta de a controla comportamentul si dorintele celorlalti ,
– lipsa de empatie
– sustinerea cu fermitate a ceea ce manifesta ,exprima,
– rezistenta la contraargummente logice.( pe o anumita perioada de timp).
Ceea este sigur este faptul ca stima de sine releva raportul pe care il are fiecare cu el insusi.
Eficientizarea comportamentului este data de capacitatea subiectului de a proteja imaginea de sine de factorii cauzatori de stress ,dar si de a ridica stima de sine ,imaginea pozitiva ( intariri) prin strategii cognitiv- comportamentale .
Atat imaginea de sine cat si stima de sine sunt conditionate istoric,social,cultural,adica in concordanta cu sistemul de valori in care sunt promovate schemele ,conform modelelor existente.
Chiar daca modelele sunt uneori problematice ,si subiectul nu constientizeaza sau refuza ajutor , pot aduce modificari in personalitatea subiectului, in viata psihica , pana la declansarea unui episod cu consecinte severe ,uneori ireversibile.
Bibliografie :
A.Adler “ Sensul vietii”,ed.Iri,Bucuresti,1995
G.Ionescu “ Tulburarile de personalitate “,ed.Asklepios ,Bucuresti,1997
H.Pieron “ Vocabularul psihologiei”,ed.Univers Enciclopedic ,Bucuresti,2001
V.Predescu “ Psihiatrie “ vol I ,Ed.Med.,Bucuresti,1989
Autor : psiholog pr. Maican Gabriela Denisa, supervizor psihologie clinica ,
psihoterapeut CBT