Despre originile geloziei
A fi gelos înseamna a proteja ceva ce este al tau. Asadar, este vorba despre mentinerea statutului de „posesor” unui anumit „trofeu”, mentinere ce implica si concurenta. În societatea noastra, competitia are un statut nobil, ea este considerata a fi o calitate ce ia nastere foarte devreme. Potrivit psihanalistilor, concurenta apare în aceeasi perioada cu manifestarea complexului lui Oedip, prima fiind cea dintre copil si parintele de acelasi sex pentru a castiga dragostea exclusivista din partea celuilalt parinte. Sau poate aparea dupa nasterea unor frati, copilul mai mare simtindu-se nevoit sa concureze pentru atentia parintilor. Rezultatul pierderii competitiei, în cazul de fata a pierderii atentiei parintilor, se manifesta prin aparitia sentimentului de gelozie, direct proportional cu gradul de implicare afectiva a subiectului si se traduce prin aparitia afectelor. Asemanator acestui triunghi al geloziei infantile se întampla si în conflictele de iubire ale adultilor.
Tendinta filogenetica este de a ne îndrepta agresivitatea catre terta rivala, de a intra în competitie cu ea, de a o înlatura, dar se poate manifesta si asupra obiectului ce a produs gelozie. Aici avem de-a face cu dimensiunea homosexuala latenta, prezenta în geloziile excesive sau în patologii. Putem vorbi si despre o gelozie proiectata, ce are la baza propria infidelitate sau impulsurile refulate ale infidelitatii. Întelegem aici prin proiectie ca sentimentele, însusirile, dorintele resprinse sunt transferate în afara, la o alta persoana. Dupa cum arata Freud, este mai usor sa-i atribuim celuilalt infidelitatea si sa ne simtim raniti de ea, decat sa ne-o asumam si sa o prelucram.
Tema centrala a geloziei se refera la sentimentul de ura fata de o terta învinuita pentru pierderea afectiunii cuiva. Aceasta implica o slabire sau o lezare a identitatii eului pe care persoana provocatoare de gelozie este în masura sa o repare, motiv pentru care individul se va simti cu atat mai iritat. Învinuirea este directionata fie asupra rivalului, fie asupra celui îndragit. Chiar daca gelozia este întalnita la majoritatea populatiei, se considera ca la baza ei se gasesc anumite nevoi cu caracter narcisic, ce nu pot fi niciodata satisfacute.
Persoanele geloase pot simti ca sunt în pericol de a fi înlocuite cu intrusul si ca pot pierde în întregime relatia. Cu toate acestea, chiar si atunci cand înteleg ca relatia poate continua, gelozia poate influenta calitatea acesteia. Gelozia este pasiune, este reversul pasiunii amoroase. Cu toate acestea, este tipul de pasiune ce provoaca distrugere; distrugerea noastra, pe de-o parte, prin ganduri ce ne revin obsesiv în minte, si distrugerea celuilalt, manifestata prin conduite agresive. Uneori, suferinta este dublata de fascinatia pentru rival/a, atitudine întalnita în special la femei.
Radacinile geloziei se gasesc în copilarie. Prima gelozie apare atunci cand copilul se simte tradat, abandonat, si constientizeaza faptul ca mai exista si alte persoane în afara lui, deoarece mama îl paraseste pentru a se apropia de tata sau pentru a pleca în camera parentala. Cea de-a doua mare gelozie provine în momentul întarcatului, cand mama îi retrage sanul, iar cea de-a treia, la aparitia fratilor. Gelozia poate fi cel mai bine descrisa ca o combinatie de diferite emotii, cum ar fi durere, anxietate, si furie, si reprezinta o amenintare pentru stima de sine. Stima de sine se dezvolta în interactiunile cu mediul nostru social, evaluarile si perceptiile altora. Interesul partenerului pentru altcineva pune în dificultate relatia, si are în acelasi timp efecte majore asupra stimei de sine.
În suferinta din iubire, sunt legate în mod inconstient suferintele din trecut, cele din urma accentuandu-le pe primele. Asadar, situatia prezenta ne aminteste o situatie traita în copilarie sau în timpul unei alte relatii de cuplu, astfel ca suferintele de atunci reapar si se amesteca cu cele prezente. Observata din exterior, gelozia nu este un sentiment placut. La nivel personal, oamenii nu judeca de fapt situatiile provocatoare de gelozie, ci se axeaza exclusiv asupra actului, în loc sa se concentreze pe motivele din spatele acesteia. De obicei, oamenii vor împarti reactiile geloziei în rezonabile si nerezonabile.
În doze normale, gelozia este un sentiment cu conotatie pozitiva, stimulator. În doze mari însa, ea se transforma în dorinta nesatisfacuta de posesiune si control, atitudine infantila pe de o parte, deoarece demasca copilul egocentric din individ, iar pe de alta parte terifianta, deoarece forta ei este mult mai mare la varsta adulta. Daca din teama inconstienta gelozia este reprimata vesnic, se poate întampla ca aceasta sa izbucneasca la lumina în psihoza.
Visan Ioana-Gabriela
Licentiat în Psihologie
