Autosabotare – de ce mă rănesc eu pe mine?
Într-o armată, cei mai valoroşi luptători sunt adesea cei aflaţi în tabăra adversă, sub acoperire. Vizibili fizic, dar bine ascunşi la nivel de intenţie, de fapte, de acţiuni cu impact major, pe termen lung. Un singur sabotor strecurat în armata duşmană poate face ravagii, şi asta pentru simplul fapt că este invizibil. Necunoscut. Şi are ACCES la unele puncte slabe, pe care le cunoaşte şi asupra cărora poate acţiona fără să fie împiedicat sau măcar suspectat. La fel stă treaba şi într-o firmă, un singur angajat-cheie racolat de concurenţă te poate băga în faliment.
Ca şi life coach, unul din scopurile mele e să te fac conştient de acest proces. Dacă reuşesc, pot spune că mi-am făcut deja jumătate munca. Dar e un proces de durată, deoarece sabotorii, prin definiţie, sunt ascunşi. La fel ca şi trupele de comando, vizibilitatea lor e redusă la minimum, şi tot ce vedem sunt rezultatele acţiunilor lor, descoperite foarte târziu, când deja întreaga funcţionare a unui sistem bine pus la punct este complet compromisă!
Deşi pare greu de crezut, suntem, ca specie umană, maeştri în a ne pune beţe în roate, sau a tăia craca pe care stăm. Şi asta pentru că permitem uneori sabotorilor externi să îşi facă treaba, şi antrenăm continuu şi o întreagă armată de sabotori interni! Care sunt perfect camuflaţi! Doar ei, nu şi acţiunile lor!
Pentru cei care au dubii, le-aş aminti doar despre sabotajul dus la extrem, când oamenii îşi iau viaţa. Dar aceste cazuri sunt doar vârful iceberg-ului, pentru că sabotajul e mult mai vechi, e treptat, exista acolo de ani de zile, doar că efectele lui erau puţin vizibile din exterior. Şi doar în unele cazuri acest mecanism duce la autodistrugere totală. Cel mai adesea, sabotajul îndreptat împotriva propriei persoane este extrem de discret, este lent, şi greu de perceput atât pentru cei din jur, cât şi pentru cel în cauză!
Şi tu eşti un sabotor al propriei persoane? Vei nega vehement. Pentru că tu nu ai gânduri de sinuidere… deci nu faci parte din această categorie, sau cel puţin eşti convins de asta. Dar vin eu şi te asigur că acest proces este general. Aşa cum nu există armată fidelă sută la sută propriei ţări, tot aşa, nu am cunoscut încă nici o persoană care să acţioneze doar în direcţia propriilor interese, fără să trădeze din când în când interesele proprii în favoarea altora.
Şi aici nu vorbim despre extreme, care duc la autodistrugere fizică rapidă, ci la autosabotări discrete, la mici sabotaje, repetate, de mai mică intensitate. Care ne caracterizează cam pe toţi. Şi excepţii nu prea există. Procesul face parte din noi, din viaţa noastră, din educaţia noastră. E frecvent activat, şi dificil de observat. De identificat. Şi imposibil de oprit. Poate fi doar atenuat, conştientizat, şi aici e deja vorba de un efort conştient, intens, de durată. Pe care îl poţi învăţa în timp, de la experţi.
Dar cine cheamă un expert din exterior să-i facă ordine în propria armată? Sau la propria firmă? Doar puţini, doar cei care înţeleg că sabotajul e extrem de păgubitor, şi stoparea lui, în ciuda oricăror dificultăţi sau pierderi de imagine, este cea mai bună soluţie. Sau mai degrabă singura care te mai poate salva.
Tu poţi fi uneori convins că tu nu ai sabotori interni. Eşti atât de sigur că sabotorii atacă doar armatele inamice, încât îţi vine greu să crezi că şi firmele, sau persoanele pot fi atacate de sabotori. Mai mult, faptul că ei sunt invizibili te pot oricând convinge că nu există! Şi urmele acţiunilor lor, mai mult decât vizibile, pot fi uşor neglijate, sau acoperite, sau responsabilitatea lor poate fi aruncată alcuiva. Aşa că vei NEGA agresiv că eşti victima unui sabotaj. O fac băncile mari, o fac firmele multinaţionale, şi o faci şi tu. Lăsând sabotorul să îşi continue opera. Şi refuzi agresiv să faci ceva împotriva lui.
Cum ar fi ca o bancă mare să recunoască faptul că parola ta de acces în contul tău a fost furată? Mai bine ascunde adevărul, lasă hackerul să îţi ia salariul din cont, şi apoi te despăgubeşte. Pierde foarte puţini bani, dar iese cu imaginea neşifonată. La fel face şi soţia, când soţul vine de la cârciumă cu salariul hăcuit, sau pierdut la păcănele. În loc să apeleze la un specialist, trece totul sub tăcere, sperând… să nu se afle. Şi să nu se mai repete. Fără să accepte realitatea dureroasă, că se va repeta iar şi iar…
În asta stă puterea unui sabotor intern! E ascuns, acţionează lent, treptat, şi toată lumea se coalizează pentru a trece sub tăcere prezenţa lui. Lăsându-l să funcţioneze mai departe nestingherit. Oarecum chiar încurajând acţiunile lui, prin ignorare.
Însă aş vrea să-ţi explic despre sabotorii tăi interni, despre acele elemente din interiorul tău, despre acele blocaje ale minţii tale, despre acele credinţe dezadaptative pe care le-ai asimilat, despre acele obiceiuri şi tipare comportamentale existente în viaţa ta, pe care le rulezi inconştient. Despre greşelile frecvente pe care le repeţi fără să fii capabil să înveţi ceva din ele.
Da, ştiu, tu eşti sănătos, eşti raţional, eşti lucid şi conştient… Cam asta îmi spun toţi la prima şedinţă. Şi astfel de tipare autosabotante sunt doar la alţii (?!). Iar dacă îţi spun că le avem toţi, refuzi să crezi, în primă fază. Şi atunci mă văd nevoit să explic…
De fapt, consumul de alcool e un astfel de mecanism. Pe de o parte, te face să te simţi, temporar, mai bine. Pe de alta, devii un pericol public. Şi fără să urci la volan. Şi în plus, îţi distruge ficatul, la canităţi mari. Şi doar un sfert dintre români fac abuz de alcool. Despre fumat, să nu mai vorbim, doar 32% fumează, făcând acelaşi lucru, intoxicându-se cronic cu nicotină, gudroane etc. Însă şi astea sunt extreme, şi sunt tipare care dăunează doar unei mici părţi din populaţie, cam o treime, plus cei din jurul lor (colegii de birou, colocatarii, familia). Deci abia dacă sar de jumătate din români, cei care suferă destul de serios din cauza autosabotării unora dintre noi. Aşa că îmi continui explicaţia şi cu privire la restul lumii.
Ţi s-a întâmplat vreodată ca în loc să te odihneşti, când eşti obosit, tu să te pui pe muncă? Ai avut senzaţia aceea de sfârşeală, de „vreau odihnă”, însă ai continuat să munceşti? Ai ignorat complet mesajul transmis de propriul tău corp? Atunci l-ai sabotat într-o oarecare măsură.
Dar munca pe care o făceai era pentru tine, pentru bunăstarea ta materială sau spirituală? Sau era o muncă făcută în beneficiul altcuiva, pentru profitul altcuiva? Şi o mai faci şi zi de zi?
Ţi s-a mai întâmplat să fii răcit, să ai nevoie de repaos, să vrei să stai în pat, dar diverse obligaţii să te împiedice să faci ce era mai bine pentru tine? Te-ai sabotat, dacă ai prioritizat alte persoane, şi nu odihna ta!
Unele obiceiuri ale tale îţi dăunează fizic sau psihic? Unele acţiuni ale tale îţi provoacă neplăceri? Dar le faci pentru că „trebuie” făcute? Pentru că există oarecare presiune socială, morală, educaţională pentru a le face? Tot ce faci împotriva dorinţei tale, proprii şi personale, şi îţi aduce atingere sănătătţii, stării de bine, capacităţii de funcţionare, este, la scară mai mică, tot un proces de autosabotare! Care erodează lent sănătatea ta.
Ecologic ar fi să fii în armonie cu tine, cu activităţile tale, cu cerinţele celor din jur. Să iei decizi clare, raţionale, bazate pe ce simţi tu, pe ce îţi face ţie bine, pe confortul tău fizic şi sufletesc. Şi să înţelegi că orice acţiune care îţi creează disconfort face parte din procesul autosabotant, prin care tu alegi să îţi faci singur rău.
Deciziile pe care le iei fac parte, tot aşa, dintr-o frământare interioară, dintr-un conflict de interese interior. Care poate fi minimalizat, sau poate fi ignorat, lăsat la voia întâmplării. Iar aceste decizii vor constitui viaţa ta, drumul tău prin ea. Poţi să le analizezi temeinic, împreună cu un life coach, sau să le laşi pur şi simplu la voia întâmplării. Iar dacă tu laşi lucrurile extrem de importante, ca deciziile tale, la voia întâmplării, e vorba de un proces raţional, sau e un fenomen clasic de autosabotare?
Autor Coach Daniel Moiş
Telefon 0745-866.222
E-mail: danimois@yahoo.com
www.invingestresul.com
Publicistica Coach Radu Leca