Rolul pedepsei şi efectele privării de libertate
Pedeapsa este măsura de represiune, sancțiune aplicată celui care a săvârșit o greșeală, măsură de constrângere prevăzută de lege și aplicată cuiva de o instanță judecătorească drept sancțiune pentru o infracțiune.
La nivelul simțului comun pedepsirea reprezintă o acțiune pe care o persoană cu autoritate o
întreprinde asupra altora pentru a corecta un comportament greșit. O definire psihologică a conceptului ne este oferită de Henry (2003): “Cei mai mulți psihologi definesc pedeapsa ca un proces de prezentare a unei consecinţe, datorată unui tip de comportament, care serveşte pentru a reduce frecvenţa sau intensitatea cu care se produce acel comportament.”
Există două mecanisme care explică modul de funcționare al pedepsei, modelul economic și cel psihologic. Modelul economic este cel al calculului rațional: pedeapsa este vătămătoare și deci va fi evitată; dacă pedeapsa este asociată cu un comportament, evitarea vătămării conduce la evitarea comportamentului respectiv. Modelul psihologic se bazează pe învățarea prin răspunsuri condiționate: asociaţii repetate efectuate între stimul şi un comportament aversiv sau îndepărtarea stimulului dorit sau a întăririi pozitive poate, în timp, duce la un “automatism” învăţat de răspuns, pentru a evita comportamentul (Henry, 2003).
De-a lungul timpului au fost numeroase dispute în legătură cu justificarea morală a pedepsei. Au circulat mai multe curente de gândire, principiile care stau la baza lor fiind: retribuția, incapacitatea, descurajarea și reabilitarea (Miethe, 2005).
Principiul răzbunării și retribuției este folosit pentru cea mai veche justificare a pedepsei, care susține că pedeapsa este răsplata cuvenită pentru crima produsă.
Principiul incapacității se referă la eliminarea posibilității fizice a inculpatului de a produce un nou comportament infracțional, în societatea noastră aceasta se realizează prin ridicarea licenței de funcționare în anumite domenii, ordin de restricție, execuție silită, sau chiar privarea de libertate prin încarcerare.
Pedeapsa are efectul descurajării populației în săvârșirea unor comportamente indezirabile datorită consecințelor care pot apărea. Astfel, frica de sancțiuni obligă persoanele să respecte regulile, să nu se implice în comportamente deviante.
În final, scopul pedepsei este reabilitarea, reeducarea individului astfel încât el să se integreze în societate. Această reabilitare se realizează prin educare, programe de tratament.
Pedeapsa a fost dintotdeauna folosită ca un mod de reglare a comportamentului, de învățare a unor noi conduite. Efectivitatea pedepsei se măsoară după cât de bine realizează suprimarea comportamentului nedorit.
Încarcerarea este una dintre formele de pedepsire a criminalității, prin care autoritățile decid privarea de libertate a persoanelor în vederea reducerii fenomenului de infracțiune, atât pe termen scurt- prin limitarea activităților și relațiilor sociale ale deținuților, cât și pe termen lung-prin reeducarea lor și prin oferirea unui exemplu pentru populatie în vederea respectării legilor în vigoare.
Reglementările legale privitoare la scopul și modul aplicării pedepselor în cazul comiterii unor infracțiuni spun că:
o “Pedeapsa este o măsură de constrângere aplicată în scopul reeducării condamnatului și al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
o Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului.” (Codul penal, secțiunea II, Art. 57: Pedeapsa și scopul ei)
Printre efectele încarcerării se numără:
1. Victimizarea
Victimizarea este acțiunea de a transforma pe cineva în victimă; este reacția persoanelor atunci când o acțiune ofensatoare se produce asupra lor. Ea provoacă numeroase traume fizice, emoționale, psihologice, unele efecte putând fi de lungă durată și greu de tratat. Victimele se pot simți nesigure, mereu temătoare, nervoase, confuze și frustrate, încrederea în ceilalți este diminuată. Efectele fizice ale victimizării pot fi clasificate ca minore (vânătăi, zgârieturi), moderate (luxații, arsuri) și severe ( înjunghieri, răni datorate focurilor de armă).
Deși s-au făcut numeroase cercetări privind cauzele, efectele și metodele de prevenție împotriva victimizării în populație, prea puțină atenție s-a acordat apariției acestui fenomen în cadrul închisorilor. Victimizarea este o parte importanta a experienței încarcerării. Printre formele victimizării apărute în acest context se numără cel psihologic, fizic și sexual. Acestea apar atât în cadrul relaționării dintre deținuți, cât și între deținuți și personalul închisorii.
Două tipuri de victimizări merită atenție specială: cele sexuale, și cele realizate de către gardieni.
Victimizarea sexuală este un subiect delicat, deținuții de sex masculin preferă să ascundă sau să nege că au suferit o astfel de experiență pe timpul încarcerării. Abuzurile de acest fel provoacă traume intense pentru deținuți, conducând la izolare, rușine, reprezentând un stigmat social pentru cel în cauză.
2. Stresul și anxietatea
Stresul este un concept care a fost în centrul cercetării oamenilor de știință multă vreme. El se referă la trăirea unor evenimente care sunt percepute ca periculoase pentru bunăstarea fizică și psihică a unei persoane. Evenimentele care determină stres sunt cele traumatice, imprevizibile, incontrolabile, care prezintă schimbări majore în condițiile de trai.
Stresul poate fi clasificat în funcție de evenimentele care îl determina astfel (Băban, 1998):
o Stres acut- este declanșat de evenimentele critice de viață care se definesc prin schimbări obiective în relațiile sociale care determină adaptarea organismului la noile circumstanțe.
o Stres cronic- are ca generator întâmplările zilnice, nonevenimentele. Ele suprasolicită fizic și psihic individul, și provin din diverse domenii ale vieții: profesional, familial, mediu ambiental.
o Stres post traumatic- datorat de experiențe catastrofale precum: războaie, cutremure, accidente de mașină, fiind victima unei crime, etc.
Anxietatea este una dintre emoțiile generate de stres, simptomele sale fiind un răspuns natural al organismului, pregătindu-l pentru luptă sau pentru fugă/evadare din situația stresantă. Anxietatea devine problematică atunci când apare foarte des, simptomele sale sunt intense și neplăcute, provoacă izolarea subiectului. Depersonalizarea, pierderea contactului cu mediul înconjurător, iritabilitatea, oboseala sunt câteva dintre efectele psihice ale anxietății.
Arestarea, încarcerarea și viața petrecută în penitență sunt evenimente stresante deoarece provoacă schimbări critice în stilul de viață al indivizilor dar și datorită incontrolabilității acestor evenimente.
3. Depresia și suicidul
Depresia este o tulburare afectivă care include simptome emoționale (tristețe, pierderea plăcerii), cognitive (lipsa de speranță, imagine negativă despre sine), motivaționale (pasivitate, lipsa perseverenței în activități) și fizice (oboseală, schimbări de apetit și somn).
Depresia este o afecțiune ce poate apărea în mediul de penitență- deteriorând starea psihică a deținuților, dar și după eliberarea lor și revenirea în societate. Datorită diversității și intensității diferite a simptomelor înregistrate de persoanele suferinde de depresie, există mai multe consecințe negative. În cadrul penitenciarului pot avea loc atentate de sinucidere, auto-vătămare. Manifestată după eliberarea din penitenciar, depresia afectează negativ atât calitatea vieții persoanei, cât și a membrilor familiei sale sau a cercului apropiat de prieteni.
Printre simptomele depresive care prezintă o importanță ridicată se numără insomnia persistentă, anxietatea și iritabilitatea. Încercările de sinucidere sau sinuciderea sunt principalele consencințe ale stărilor depresive printre deținuți. Factorii individuali și cei de mediu sunt responsabili pentru rata ridicată a sinuciderilor în rândul deținuților- impactul psihologic al arestării și încarcerării, consumul de droguri, izolarea socială, precum și programele și politicile de funcționare ale
închisorii au rolul de a suprasolicita procesele de coping ale persoanelor vulnerabile.
Sinuciderea în locațiile de reabilitare, în închisori, este frecventă, și a devenit o problemă socială deoarece aceste locații au rolul de a asigura siguranța deținuților. Deținuții sunt un grup cu risc înalt de sinucidere, estimându-se că rata sinuciderilor în cadrul penitenciarelor este de 6 ori mai mare decat a populației generale- conform World Health Organization (2007).
4. Agresivitatea
Caracteristic actului de agresiune este intenția, acțiunea voluntară de a produce pagube de ordin fizic, psihic sau material altei persoane.
O forma extremă a agresivității este violența, care se poate manifesta prin acțiuni de violuri, crime, atacuri fizice, etc. Violența are numeroase cauze, printre care se numără rezistența scăzută la frustrare, stresul, lipsa sentimentului de culpabilitate, labilitatea și indiferența afectivă.
Frustrarea este o cauză frecventă generatoare de furie, care conduce la activarea unui comportament agresiv. Ea este un sentiment de tensiune care apare atunci când eforturile unei persoane de a atinge un țel sunt blocate. Frustrarea nu are întotdeauna o sursă cunoscută sau tangibilă, caz în care agresiunea este deplasată și se poate răsfrânge asupra unei persoane sau a unui obiect nevinovat.
Ipoteza “frustrare-agresiune” (Berkowitz, 1988) afirmă că:
o Frustrarea poate fi definită ca neobținerea unei gratificări așteptate;
o Instigarea agresiunii produsă de o frustrare este o înclinație spre ostilitate sau furie. Agresivitatea poate fi activată și de afectele negative. Berkowitz (1988) sugerează că sunt mai multe stadii prin care se generează experiențe emoționale și comportamente aversive. În primul rând evenimentul aversiv creează afecte negative – care dau naștere la o diversitate de sentimente, reacții motorii, gânduri și amintiri- și produc reacții de fuga sau de atac, în concordanță cu tendințele personale. În stadiul următor intervin procesele cognitive care determină crearea de atribuții cauzale ale evenimentului neplăcut, controlarea sentimentelor și a acțiunilor, definirea sentimentelor, etc.
Bibliografie:
Băban, A. (1998), Stres și personalitate, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
Berkowitz, L. (1988), „Frustrations, Appraisals, and Aversively Stimulated Aggression”, Aggressive Behavior, 14, pp. 3-11.
Henry, S. (2003), „On the Effectiveness of Prison as Punishment”- lucrare prezentată la conferința: Incarceration Nation: The Warehousing of America’s Poor
Miethe, T. și Lu, H. (2005), Punishment: A Comparative Historical Perspective, Cambridge University Press, Cambridge
Coordonator științific Romila, A. (2000), Diagnostic and Statitical Manual of Mental Disorders Fourth Edition Text Revision, Tipografia Pegasus
World Healt Organization (2007), „Preventing Suicide in Jails and Prisons”, WHO Press, Geneva
Credit Photo: https://pixabay.com/
Autor: Crisan Claudia-Elena, Psiholog clinician sub supervizare.
Toate drepturile de autor apartin Crisan Claudia-Elena
Citit si editat de Radu Leca
Revista online de Psihologie | Mediere | Coaching
Promovam GRATUIT, psihologi, mediatori, coachi. Articole de psihologie, mediere si coaching in format text si audio. Contact: 0741.101.881. Radu Leca.
psiholog,mediator,coach