Terapii utilizate in tratarea persoanelor cu dizabilitati
I. Terapia cognitiv-comportamentala: ABC-ul comportamental
– Interventie cognitiv-comportamentala in cazul unui copil cu ADHD-
Conform criteriilor DSM, pentru diagnosticarea ADHD, simptomele trebuie sa se inscrie in categoriile: deficit de atentie – hiperactivitate – impulsivitate.
Trebuie sa existe cel putin sase simptome de deficit de atentie manifeste pe o perioadă de minim sase luni, in cel putin doua contexte sociale, si cel putin sase simptome de hiperactivitate si impulsivitate luate impreuna.
Simptomele trebuie sa apara inainte de varsta de 7 ani si trebuie sa se manifeste in cel putin doua situatii sociale diferite- scoala, acasa, serviciu, etc.
De asemenea, trebuie sa existe proba clara a deteriorarii semnificative clinice in functionarea sociala, scolara sau profesionala.
Pentru tratarea acestei tulburari putem utilize terapia cognitiv-comportamentala. Acest tip de psihoterapie este de fapt o combinatie a doua terapii: terapia cognitiva si terapia comportamentala. Terapia cognitive este un tip de tratament psihologic este o combinatie de psihoterapie si educatie, folosindu-se adesea teme pentru acasa. Ea lucreaza la un nivel constient si de aceea necesita o alianta terapeutica stransa intre terapeut si pacient si este in permanenta centrata pe niste obiective.
Terapia comportamentala pleaca de la premiza ca cele mai multe tulburari psihologice isi datoreaza existenta unei invatari gresite. Ea se bazeaza pe mai multe principii ale psihologiei clasice: conditionarea clasica si conditionarea operanta.
Metoda de tratament a comportamentelor dezadaptative in terapia cognitiv-comportamentala se realizeaza prin tehnica ABC-ului comportamental. A-ul se refera la antecedente, adica factorii de mediu care au o mare probabiltate de a creste un comportament; B-ul fiind reprezentat de comportamentul manifest; si C-ul care este componenta consecintelor, adica a factorilor de mediu sau interni care intretin comportamentul.
Pentru schimbarea unui comportament negativ strategiile comportamentale se bazeaza pe manipularea antecedentelor si a consecintelor.
Este foarte important sa stabilim care este functionalitatea comportamentului pe care dorim sa il schimbam, ce anume castiga persoana prin manifestarea comportamentului, care este scopul lui.
In terapia cognitiv-comportamentala se urmareste decelerarea unui comportament dezadaptativ, care nu este util, concomintent cu accelerarea unui comportament adaptativ. Comportamentul incurajat trebuie sa aiba un set de caracteristici:
– sa fie incompatibil cu comportamentul dezadaptativ asupra caruia lucram;
– sa aduca aceleasi beneficii ca si comportamentul dezadaptativ;
– sa fie adaptativ.
Exista mai multe tehnici de interventie la nivel comportamental:
1. de accelerare a unui comportament- care vizeaza cresterea aparitiei unui comportament tinta.
2. de decelerare a comportamentului- care vizeaza descresterea aparitiei unui comportament.
Exemplificarea unor tehnici de interventie la nivel comportamental in cazul unui copil cu ADHD- decelerarea comportamentului de a vorbi in timpul orei neintrebat si cresterea comportamentului de ridicare a mainii pentru a raspunde la ore.
Tehnica de decelerare a comportamentului prin modificarea consecintelor- aceasta se bazeaza pe faptul ca aparitia unui comportament se reduce daca el este urmat de o pedeapsa; pedeapsa se poate interpreta si prin eliminarea unei intariri pozitive.
In cazul unui copil cu ADHD care vorbeste neintrebat in timpul orelor, fara a respecta regulile si conduce la conturbarea lectiei putem folosi o tehnica de terapie consecventiala, in special tehnica extinctiei. Aceasta consta in inlaturarea intaririlor pozitive, consecintele care determina ca un comportament sa-si mareasca gradul de ocurenta.
Pentru ca aceasta tehnica sa functioneze trebuie sa:
-identificam clar intarirea care mentine comportamentul, functionalitatea lui;
-sa avem rabdare pentru ca schimbarea va fi una lenta;
-se poate intampla ca, la nivelul incipient al introducerii tehnicii comportamentul dezadaptativ sa inregistreze o crestere a ocurentei;
-trebuie sa generalizam comportamentul- astfel va functiona doar in anumite situatii, cu anumiti profesori.
Spre exemplu, in cazul discutat aici putem sa nu oferim atentie interventiei copilului, chiar daca raspunsurile sale sunt corecte. Astfel, continua lectia ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si asteptam ca un alt copil sa ofere un raspuns respectand regulile specificate. Putem chiar sa atragem atentia asupra faptului ca desi raspunsul a fost unul bun, nu putem sa-l luam in considerare pentru ca nu s-a respectat regula de a ridica mana atunci cand se doreste interventia in cadrul lectiilor.
Este important ca sa le explicam si celorlalti colegi sa nu acorde atentie interventiei neanuntate, iar regula sa se aplice intregii sali de curs.
De asemenea, si ceilalti profesori ar trebui sa aplice aceeasi metodologie in cadrul cursurilor lor pentru ca noua regula invatata sa se generalizeze si in alte contexte.
Desigur, tehnica extinctiei este utila in cazul in care, in paralel, se accelereaza un comportament adaptativ.
Comportamentul adaptativ, in acest caz, ar fi ridicarea mainii si asteptarea permisiunii de a interveni in cadrul lectiei. Aceasta se poate realize prin tehnica modificarii consecintelor.
Astfel, asteptam ca respectivul comportament sa apara spontan, sau sa se manifeste dupa ce déjà am atras atentia asupra acestui fapt. Cand comportamentul adaptativ apare trebuie sa administram o intarire pozitiva. Acestea sunt de mai multe feluri: primare- mancare; secundare- obiecte materiale, activitati placute, sociale, feedback, simbolice, etc.
Identificam intarirea principala a copilului prin intrebari directe, prin observare sau metode experimentale.
Regulile de administrare a intaririlor sustin ca administrarea lor trebuie sa fie consistenta, adica sa se mentine aceeasi modalitate de administrare de catre ambii parinti, de catre toti profesorii, etc. De asemenea, este indicate folosirea intaririlor naturale pentru a se generalize si la viata cotidiana. Cea mai eficace secventa de administrare a intaririlor este: initial se intareste fiecare comportament adaptativ aparut; apoi se administreaza dupa un anumit numar de comportamente; in urmatoare faza se poate trece la o secventa de administrare dupa un comportament variabil- adica o data se administreaza intaririrea dupa 2 comportamente, apoi dupa 5..etc.
Cel mai important este ca intarirea trebuie interpretata ca o consecinta, si nu ca un determinant al comportamentului.
Astfel, in cazul de mai sus, primul pas este sa aflam ce anume constituie intarire pentru copil- poate fi atentia primita de la profesor sau colegi, amanarea unei sarcini considerate grea, reducerea plictiselii, etc.
De exemplu, daca intarirea principala este atentia primita atunci profesorul poate sa-I acorde mai multa atentie copilului cand acesta manifesta comportamentul a carui ocurenta incercam sa o crestem. Aceasta atentie crescuta se poate manifesta prin oferirea de laude in fata clasei si/sau a altor profesori, includerea lui in cadrul lectiei adresandu-I mai multe intrebari directe, etc.
La inceput fiecare comportament va fi laudat si atentia profesorului va fi indreptata asupra copilului, iar apoi aceasta intarire va fi acordata in mod variabil. Putem sa variem atat numarul de laude oferite, cat si timpul petrecut acordand atentie comportamentului copilului.
Prin combinarea celor doua tehnici de interventie la nivel comportamental vom avea mai mari sanse de reusita pentru a restructura comportamentul problematic al copilului cu ADHD. Astfel de tehnici se pot aplica in diverse contexte- acasa, scoala, joaca; de persoane diferite- parinti, profesori; precum si in cazul diverselor comportamente- hiperactivitate, probleme de concentrare a atentiei asupra sarcinii, nerespectarea regulilor, etc.
II. Terapia si Activitatile Asistate de Animale (TAA/AAA)
Activitatile asistate de animale (AAA) sunt acele activitati de intalnire uzuala a oamenilor cu diverse animale de companie sau salbatice, care se realizeaza in mod spontan, fara un program strict sau care nu are niste obiective specifice. Spre exemplu, aici se poate incadra o vizita individuala sau de grup la gradina zoologica, sau diverse ferme de animale, realizarea diverselor joculete la care sa participle copii si animale, dar care sunt nestructurate si nu urmaresc un scop terapeutic.
Terapiile asistate de animale (TAA) reprezinta programe de tratament al diverselor tulburari, precum fizice, emotionale sau psihologice, care se desfasoara cu ajutorul unor animale care intrunesc diverse caracteristici astfel incat sa devina un adjuvant al terapiei. Intreg procesul este clar definit, are obiective, scopuri, metode de evaluare a participantilor pre si post-test. Printre scopurile terapiei asistate de animale se numara: cresterea sanatatii mentale, a calitatii vietii, cresterea stimei de sine, reducerea anxietatii si a sentimentului de singuratate, cresterea motivatii, cresterea dorintei de a fi inclus in activitati de grup, de a face mai mute exercitii fizice, de interactiune cu ceilalti, imbunatatirea invatarii conceptelor precum culoare, marime, numar, etc., frecventei verbalizarior si nivelului atentiei.
Printre beneficiile AAA/TAA se numara si: imbunatatirea empatiei- cercetarile au demonstrat ca este mai usor pentru oameni sa exprime empatie pentru un animal decat pentru o alta fiinta umana; socializare- s-a observat ca in prezenta unui animal se inregistreaza mai multe interactiuni intre persoanele prezente; stimulare mentala- se realizeaza datorita comunicarii cu alte persoane, discutarea amintirilor, si atmosferei relaxate indusa de prezenta animalelor; contact fizic- atingerea unui animal este placuta, ne-invaziva, nedureroasa; beneficii fiziologice- prezenta animalelor induc o stare de relaxare terapeutica si siguranta emotionala.
Riscurile interactiunii om-animal implica incidentele de ordin fizic- muscaturi, lovituri,
zgarieturi; si transmiterea bolilor zoonotice.
Managerierea riscului zoonotic
Zoonoza este orice boala sau infectie transmisa in mod natural de la un animal vertebrat la om.
Ele pot fi de natura virala, bacteriana, parazitara sau fungica. Zoonozele se pot transmite prin aerosoli- inhalarea picaturilor de apa din respiratia animalului de companie afectat; contact direct- elementul infectios intra in contact cu pielea stapanului; pe cale orala- prin consumarea diverselor produse care au ajuns in contact cu materiile infectate ale animalui si care nu au fost spalate; prin intermediul obiectelor infectate- de exemplu lesa, acvariu, cusca; si prin intermediul vectorilor- transmiterea zoonozei se realizeaza printr-un intermediar, de obicei insecte precum tantari, purici, capuse.
Reducerea riscului zoonotic se realizeaza prin mai multe actiuni:
– Tratarea, deparazitarea, realizarea igienei corespunzatoare a animalului cu care intram in contact. Asigurarea sanatatii animalului care este implicat in activitatile intreprinse se realizeaza printr-un program de ingrijiri veterinare, creeat in colaborare cu medicul veterinar. Acest program contine specificatii privind vaccinarea corespunzatoare a animalului, dupa anumite perioade de timp precizate, deparazitarea lui perioadica, oferirea de tratament medical corespunzator intr-un timp util astfel ca simptomatologia sa nu se agraveze, etc.
– Spalarea frecventa a mainilor dupa ce am interactionat cu animalul. Toti participantii la activitatile asistate de animale trebuie sa fie informati in prealabil asupra regulilor de igiena necesare a fi respectate in vederea reducerii riscului de contactare a zoonozelor.
Printre aceste reguli se numara si: spalarea mainilor cu apa si cu sapun cat mai des posibil, sa nu realizeze contact direct cu saliva sau respiratia animalului; acordarea unei atentii marite asupra inhalarii sau ingestiei firelor de par ale animalului; utilizarea unui set de imbracaminte adecvata activitatii sau a unor piese de imbracaminte de protectie; hranirea in siguranta a animalului fara a degusta sau ingera produsele alimentare destinate acestuia, etc.
– Igienizarea corespunzatoare a obiectelor si materialelor utilizate in joaca si activitatile intreprinse impreuna cu animalul. Este de preferat ca animalul sa aiba propriile jucarii si un spatiu special amenajat acestora. Cand se intreprind activitati de terapie asistate de animale este necesara curatarea si igienizarea prealabila a materialelor utilizate in activitate.
– Organizarea activitatilor de terapie asistata de animale in locuri curate, in care riscul de vatamare corporala si de contaminare infectioasa este redus. Activitatile asistate de animale vor avea loc in locatii prestabilite, in care nu sunt surse puternice de poluare sau spatii de stocare a deseurilor de orice fel. De asemenea, este important ca mediul sa fie astfel amenajat incat sa nu existe riscul de accidentari si vatamari fizice, atat ale
animalului cat si ale persoanelor participante.
– Supravegherea tuturor activitatilor pentru a reduce riscul de muscare, zgariere, lovire, etc.
Personalul specializat care realizeaza activitatea/ terapia asistata de animale are responsabilitatea de a acorda atentie comportamentului atat al persoanelor implicate si al animalului, pentru a recunoaste, preintampina, si manageria eficient aparitia interactiunile problematice. Prin recunoasterea semnalelor de distres, enervare, agresivitate pe care animalul le experientiaza in raport cu persoana cu care interactioneaza, sau fata de
activitatea in care este implicat, este de un real ajutor in reducerea incidentelor neplacute de muscare, zgariere, vatamare fizica a persoanei
Aportul terapiei si activitatilor asistate de animale in invatarea comunicarii
Aportul asistarii activitatii de invatare a comunicarii de catre animale este reprezentata de
efectele pe care prezenta animalelor le produc: ancorarea in prezent, agenti de actiune, motivare, agenti ai invatarii, aduc un plus de sens si semnificatie activitatilor. Pe langa aceste plusuri pe care prezenta animalelor le aduc in interactiunile cu oamenii, ei aduc si alte beneficii, precum reducerea anxietatii si inducerea unei atmosfere ludice.
Vorbirea si dezvoltarea limbajului- verbal sau de alta natura- sunt absolut esențiale pentru dezvoltarea cognitivă a tuturor copiilor. Comunicarea prin sisteme alternative- precum utilizarea gesturilor, a pictogramelor- este folosita in situatia in care limbajul intarzie sa apara, deoarece, in aceasta situatie, copilul are nevoie de o modalitate prin care sa-si exprime necesitatile si pentru a-i elimina frustrarile ce apar in momentul in care comunicarea nu este posibila
PECS a fost conceput in anul 1985 ca un pachet unic de interventie in comunicarea alternativa/agumentativa pentru indivizi afectati de Tulburari din Spectrul Autist si alte dizabilitati legate de dezvoltare. PECS nu necesita materiale complexe sau costisitoare. A fost creat impreuna cu: familii, educatori si centre de recuperare mintala, deci este folosit cu usurinta intr-o varietate de situatii/medii.PECS este un sistem de comunicare alternativ- inlocuieste modul verbal de comunicare; si augmentativ-poate fi utilizat alaturi de limbajul verbal pt a-i spori eficacitatea.
Prin combinarea sistemului PECS cu asistenta unui animal avem sanse mai mari de reusita in invatarea copilului a unui sistem de comunicare, intr-un mod mai placut si lipsit de stresori pentru copil.
Asadar, in invatarea unui sistem de comunicare terapia si activitatile asistate de animale sunt adjuvante terapiei limbajului. Ele au influenta asupra invatarii comunicarii indirect, prin atmosfera exterioara pe care o creeaza si prin stimularea diverselor componente ale psihicului uman.
In acest scop pot fi utilizate mai multe specii de animale, fiecare avand un rol specific:
– Pasarile: manipularea acestora este un exercitiu excelent pentru imbunatatirea
capacitatii de concentrare;
– Iepurii: au efecte pozitive asupra memoriei;
– Cainii: imbunatateste starea de spirit, stimuleaza cresterea increderii in sine,
cresterea frecventei verbalizarilor;
– Pisicile: reducerea starii de frustrare, si al stresului;
– Caii: ajuta la dezvoltarea increderii si a stimei de sine prin sentimentul de control
pe care il are o persoana atunci cand calareste
In general, studiile au aratat ca detinerea unui animal de companie creste stima de sine a
copilului; il ajuta la invatarea responsabilitatii si a respectului fata de celelalte fiinte; cresc motivatia pentru educatie fizica si activitati sportive; si, cel mai important, “avand un animal în timpul sesiunilor de terapie sau alte activitati asistate de animale / tratament prezinta imbunatatiri semnificative in procedurile de tratare a unui copil care suferă de o boală .” – https://www.petpartners.org/
III. Ergoterapia
Ergoterapia poate fi impartita in 2 mari ramuri- terapia activitatii; si – terapia ocupationala.
Terapia activitatii ofera persoanelor care sufera de diverse tulburari psihice oportunitatea de a-si imbunatati starea emotionala prin dobandirea unor tehnici utile si creative, care pot fi introduse in rutina zilnica a persoanei si care ii creste gradul de autonomie. Printre aceste activitati putem enumera: participarea la diverse cursuri de gatit; invatarea abilitatii de a modela materiale- lut, ceara, lemn, metal, textile- si de a creea diverse obiecte artistice sau de uz casnic; curs de pictura, dans, muzica, etc. Aceste activitati au rolul de a incuraja socializarea, si de castiga mai multa incredere in sine, dar au si influente pozitive asupra abilitatilor cognitive si psihice: atentie, memorie, limbaj.
Potrivit Asociatiei de Terapie American ocupaționale , obiectivul principal al terapiei ocupaționale este de a sprijini și a permite fiecărei persoane ” sănătate și participare în viață prin implicarea în ocupație . ” – https://psychcentral.com/
Ocupatia se refera la o activitate utila, care are un scop bine definit. Ea pregateste individul pentru un anumit tip de munca, prin invatarea si exersarea anumitor abilitati practice.
Printre efectele si beneficiile ergoterapiei se numara si:
– dezvoltarea fizica a persoanelor, prin exersarea motricitatii fine ( manuirea obiectelor mici, scrierea, legarea siretului, etc) si a celei grosiere (mers, urcat scari, prins un obiect mai mare in brate, etc);
– cresterea gradului de autonomie personala: prin realizarea igienei personale, a mentinerii curateniei, prepararea hranei, imbracare/dezbracare;
– dezvoltarea cognitiva prin antrenarea memoriei si a atentiei, folosirea limbajului verbal sau non-verbal in comunicarea cu ceilalti;
– castigarea unor deprinderi de socializare: cooperare, munca in echipe, organizarea timpului si a resurselor, creearea unor noi cunostinte si prietenii; invatarea si exersarea unor reguli de conduita;
– cresterea stimei de sine si a satisfactiei personale, dobandirea unui nivel mai inalt de autocontrol;
– combaterea rutinei, a plictiselii, a sentimentului de inutilitate si a singuratatii.
Autor Crisan Claudia
Publicistica Coach Radu Leca