Despre dansul dintre a primi si a darui
În ultimele zile am avut câteva experiențe legate de bucuria de a dărui și a primi.
Ce îți spune ție imaginea de mai sus? E un citat care amintește de limitele pe care ar trebui să le traseze un om generos, altruist, care dăruiește, căci altfel vin cei din jurul său care sunt obișnuiți să primească și îl epuizează pe bietul om altruist care-și pune resursele de timp, spațiu, bani, energie, mai mult în folosul celorlalți.
Spuneam că zilele trecute am avut parte de experiențe care să-mi amintească de asta și am conștientizat câteva aspecte de care se pare că uitasem.
În primul rând imaginea de mai sus este doar parțial adevărată. Sunt oameni care dăruiesc mai mult decât primesc, e adevărat. Așa cum există și oameni care primesc și pretind mai mult decât dăruiesc. Aparent, citatul acesta ar cuprinde ambele categorii, însă ce omite, fiind un citat atât de succint, este faptul că tocmai cei care oferă adesea au dificultăți în a primi la rândul lor, pe când cei care primesc mai mult decât dăruiesc au și obiceiul de a crede că li se cuvine și că e firesc să primească tot ceea ce primesc și au dificultăți în a oferi la rândul lor probabil din cauza unei anxietăți de a rămâne cu un gol dificil de suportat.
Aceste două categorii de oameni includ majoritatea persoanelor locuitoare ale acestei minunate societăți, iar aceste persoane adesea se schimbă dintr-o categorie în alta, prin rotație. Cum așa? E simplu. Depinde de ce anume ești obișnuit să primești în viața ta și ce anume îți este ușor să oferi și ce îți e mai puțin facil în acest sens.
Îmi imaginez că noi cu toții suntem obișnuiți să avem haine pe noi, să avem mâncare în bucătărie, să avem o locuință. Să mergem undeva unde doare puțin mai mult: cu toții suntem obișnuiți cu anumite persoane apropiate și constante ale vieții noastre. Spun că doare pentru că dacă hainele, mâncarea și chiar locuința se mai schimbă, prin asta referindu-mă la obiecte în general, ei bine, oamenii nu se pot înlocui odată ce au încetat să mai facă parte din rutina noastră zilnică, oricât ne-am minți noi cum că substitutele pe care le-am găsi la o adică, suplinesc sau compensează cu succes. Dacă vom căuta oameni care să umple goluri lăsate de alți oameni, relațiile acelea vor degenera treptat în dezastre mai mici sau mai mari.
Ei bine, obiectele și oamenii cu care suntem obișnuiți în fiecare zi, atenție, scad în valoare în ochii noștri. Este un sentiment oarecum opus recunoștinței. Iar în acest caz suntem în poziția celui care primește fără să traseze limite. Conștientizăm valoarea abia atunci când toate acestea dispar și ne lasă într-o realitate în care suntem nevoiți să găsim alți piloni de rezistență, alte repere.
În același timp, vis-a-vis de alți oameni și poate chiar alte obiecte sau realizări pe care ni le dorim, suntem puși în cealaltă situație, de a dărui iar și iar până la epuizare. Uneori cu bucurie, alteori cu mai puțină bucurie și dintr-un anumit interes, cum ar fi de a obține anumite achiziții, fie ele obiecte, funcții sau realizări de tot felul.
În cazul oamenilor, lucrurile sunt mai sensibile. Putem dărui din plăcerea și bucuria de a dărui, din plăcerea de a vedea bucuria și emoția din ochii celui care primește. Mai putem dărui oamenilor și dintr-o motivație extrinsecă, avem nevoie de relațiile cu anumiți oameni, iar aici se încadrează atât cele profesionale, cât și cele personale, fiindcă în ambele dăruim timp, bani, energie. În unele cazuri suntem mai motivați, iar în altele dăm cu greu, tragem de noi. Motivațiile extrinseci se traduc prin obținerea de beneficii secundare menținerii relației cu cineva – că vorbim de bani, de afecțiune, de timp, de atenție, de iubire, validare etc. – iar această relație este predispusă, mai devreme sau mai târziu, la abuz.
Abuzul de oameni are loc mai ales atunci când beneficiul secundar relației este deosebit de important și esențial bunăstării unei persoane care nu a învățat să-și procure singură acest beneficiu ce poate fi generat în intimitatea propriului interior. Exemple de beneficii secundare foarte importante sunt atenția, validarea, recunoașterea meritelor, afecțiunea, iubirea și am putea continua.
Un om care te iubește ți le oferă cu dragă inimă, însă dacă nu știe să-și rezerve spațiul necesar „reincărcării rezervoarelor”, se va epuiza, se va frustra, iar într-un final relația poate degenera. Dacă tu la rândul tău „îl iei de bun” pe acel om, acesta va sesiza mai devreme sau mai târziu și va tolera un timp, în funcție de cât de largi sau de difuze sunt limitele și cât de mare are anduranța.
Eu personal nu cred că schimbările radicale, cum ar fi întreruperea bruscă a unei relații la primul semn de abuz, ar fi benefice. Cea mai benefică, din punctul meu de vedere, este reorganizarea relației și rediscutarea termenilor și condițiilor, ca să zic așa, căci este important să-i spunem celuilalt, de dragul său, cum ne simțim în relația respectivă, deși apreciez că asta presupune un efort deosebit și un risc în lezarea calității relației. Însă, dacă este să ne gândim, ce calitate avea relația respectivă dacă unul dintre voi doar simula o anumită bunăstare și se consuma pe dinăuntru?
Așadar, ca o primă soluție este discuția și renegocierea. De asemenea importantă este respectarea noilor termeni, noilor limite care dintr-o dată nu mai sunt așa difuze. E bine să-l asigurăm pe celălalt de continuitatea iubirii, respectului, aprecierii noastre, pentru a-i ușura sentimentul de stânjeneală sau de tensiune și e bine să-i explicăm atât cât înțelege de ce ne comportăm astfel.
Vom observa faptul că „am crescut în ochii” celuilalt, că suntem mai demni de respect, că ajutăm astfel prin exemplul nostru și persoanele dragi să conștientizeze respectul pe care au nevoie să-l aplice în unele relații și nu doar atât, ci vom fi mult mai predispuși către relații de un nivel calitativ mult mai înalt.
Ar mai fi totuși o întrebare pe care o voi adresa rapid: cum îmi dau seama că abuzez sau că sunt abuzat? De cele mai multe ori „abuzatorii” își dau seama abia atunci când li se atrage atenția, pe când cei ce se lasă abuzați își pot da seama îndreptându-și atenția către cum se simt. Dacă mă simt obosit, dacă mă simt energizat, dacă mă simt epuizat, iritat, fără chef sau dimpotrivă, îmi doresc să fiu în preajma unei persoane pe care o întâlnesc destul de des.
Întreabă-te de câte ori ai ocazia într-o zi: „Eu cum mă simt? Eu ce vreau? Am sau nu chef azi?” Și asigură-te că ești onest cu apropiații tăi, spunându-le cum te simți atunci când e cazul.
Până la urmă cheia este echilibrul între cele două, între a primi și a dărui, iar atunci când acest echilibru există, vorbim de relații armonioase și de oameni împliniți. Cu puțină atenție la noi înșine și la ceilalți, fiecare putem îmbunătăți acest palier esențial al vieților noastre. Așa că aruncați o privire și vedeți ce puteți să faceți să îmbunătățiți începând de azi relațiile care chiar contează, căci până la urmă în a primi și a dărui constă frumusețea interacțiunilor umane.
Autor: PSIHOLOG | RUXANDRA IOANA STOICA
Credit Photo: https://pixabay.com/
#ultrapsihologie
#psihologie
Citit si editat de Radu Leca
Drepturi de autor RUXANDRA IOANA STOICA
Revista online de Psihologie | Mediere | Coaching
Promovam GRATUIT, psihologi, mediatori, coachi. Articole de psihologie, mediere si coaching in format text si audio. Contact: 0741.101.881. Radu Leca.
psiholog,mediator,coach