ADHD – Tulburarea cu deficit de atenţie şi/sau hiperactivitate
ADHD înseamnă Tulburarea de Deficit de Atenţie şi Hiperactivitate (Attention Deficit and Hyperactivity Disorder). Această tulburare este o afecţiune neurocomportamentală ale căror simptome se manifestă în copilărie şi printre care se numără o atenţie slabă, distractibilitate şi/sau comportament hiperactiv și impulsiv. Copiii cu ADHD nu pot fi atenţi şi au mari dificultăţi în a-şi controla comportamentul. ADHD apare în copilărie, dar se prelungeşte şi în perioada adultă.
Se consideră că ADHD este datorată factorilor genetici şi neurobiologici. Pe de o parte, această tulburare are o componentă genetică întrucât tinde să se manifeste la membrii aceleiaşi familii. Rudele apropiate ale persoanelor cu ADHD au un risc de 5 ori mai mare de a avea ADHD, dar şi un risc crescut pentru tulburări cum ar fi anxietatea, depresia, dificultăţi de învăţare şi tulburări comportamentale. Pe de altă parte, cercetările arată existenţa unei legături între ADHD şi structura creierului, chimia creierului. În acest sens sunt vizaţi neurotransmiţătorii dopamina şi norepinefrina (care reglează atenţia şi activitatea) şi diferenţele de funcţionare a părţilor creierului care afectează atenţia şi controlul impulsurilor.
De cele mai multe ori (peste 80% din cazuri), ADHD este însoţită şi de o altă tulburare. Printre acestea, în perioada copilăriei se numără: tulburarea de opoziţionismului provocator, tulburarea de conduită, tulbură de învăţare, autism, tulburarea ticurilor . La adulţi, ADHD poate fi însoţită de tulburări precum: consumul de substanţe (alcool, droguri), ciclotimia, depresie, anxietate, tulburarea bipolară, disfuncţii emoţionale, tulburarea de conduită.
Diagnosticul se stabileşte de obicei în prima copilărie (6-12 ani) când copilul începe să meargă la şcoală. În mediul şcolar simptomele ADHD devin evidente. Copilul cu astfel de tulburare întâmpină dificultăţi datorită impulsivităţii şi a incapacităţii de a-şi stăpâni anumite reacţii ce împiedică învăţarea eficientă, el are tendinţa de a începe activităţile înainte de a primi toate instrucţiunile, realizează sarcinile primite în grabă, are o toleranţă scăzută la frustrare şi tinde să abandoneze sarcinile pentru care nu găseşte o rezolvare imediată.
Simptomele trebuie să fie prezente înainte de vârsta de 7 ani, pentru o perioadă de minim 6 luni, să se manifeste în cel puţin două locuri diferite (şcoală, acasă, loc de joacă etc) şi să determine o afectare semnificativă a funcţionalităţii la nivel social, şcolar sau ocupaţional.
Simptome ale neatenţiei:
• Nu acordă atenţia necesară detaliilor.
• Are dificultăţi în a-şi menţine atenţia mai mult timp.
• Pare că nu ascultă când i se vorbeşte direct.
• Are dificultăţi de organizare.
• Nu îşi finalizează sarcinile (activităţi şcolare, teme pentru acasă, activităţi casnice).
• Are tendinţa de a pierde obiecte necesare (caiete, creioane etc).
• Este uşor de distras.
Simptome ale hiperactivităţii:
• Este agitat, neliniştit.
• Are dificultăţi în a sta aşezat mai mult timp.
• Pare a fi în continuă mişcare.
• Vorbeşte excesiv.
• Are dificultăţi în a se juca în linişte.
Simptome ale impulsivităţii:
• Este nerăbdător, are dificultăţi în a-şi aştepta rândul.
• Îi întrerupe sau îi deranjează frecvent pe ceilalţi.
• Răspunde înainte de a se fi terminat întrebarea („trânteşte” răspunsul).
• Au mari dificultăţi în a-şi controla emoţiile puternice,
Fără tratament adecvat copilul poate avea dificultăţi de învăţare, poate rămâne în urmă la învăţătură, nu se poate integra în grupul de copii, îşi poate pierde prietenii.
Pentru ca un copil să beneficieze de intervenţie şi de tratament adecvat este important să se stabilească un diagnostic calificat de către un profesionist din domeniul sănătăţii mintale. Un neuropsihiatru sau un psiholog adună date despre comportamentul copilului în diferite medii (acasă, cabinet medical, şcoală sau grădiniţă, supermarket, parcul de copii etc) şi pe baza acestora stabileşte diagnosticul. Tratamentul ADHD implică medicaţie şi terapie psihologică. Medicaţia (prescrisă doar de neuropsihiatru) nu vindecă ADHD, ci controlează simptomele atât timp cât este luată (atenţia, concentrarea). În paralel cu medicaţia copilul şi familia sa urmează terapii speifice prin care învaţă să răspundă adecvat situaţiilor sociale controlând comportamentele specifice ADHD (terapie comportametală, terapie cognitiv-comportamentală, terapie de familiei).
Psiholog Alina Mirela Trofin
Credit Foto: Ben_Kerckx
https://stocksnap.io
ADHD
ADHD
ADHD
Revista online de Psihologie | Mediere | Coaching
Promovam GRATUIT, psihologi, mediatori, coachi. Articole de psihologie, mediere si coaching in format text si audio. Contact: 0741.101.881. Radu Leca.
psiholog,mediator,coach