Fenomenul bullying și cyberbullying– agresivitatea juvenila în școală
Comportamentul violent a fost și este un subiect minuțios analizat datorită efectelor negative pe care acesta le are pentru persoana care manifestă comportamentul – agresorul – dar si pentru persoanele din jur, care sunt martori ai agresivității sau chiar victimele acesteia.
La nivel individual mulți oameni au foarte des impulsuri și gânduri agresive. Cel mai importnt factor în acest sens este gestionarea temeinică a acestor impulsuri. Efectele agresivității afectează toate domeniile vieții sociale: relații interpersonale, statut social, stimă de sine, autopercepția și percepția celorlați.
Evoluția societății umane a pozitionat violența ca un comportament indezirabil, încercând descurajarea continuă a acestuia. Totuși, cazurile de violență rămân o constantă în societate, fiind ]n final o formă de exprimare care semnalează anumite disfuncții.
Problema semnalată la nivel global este violența juvenilă. Cazurile pe care le auzim sunt din ce în ce mai surprinzătoare. Comportamentele asociate violenței juvenile sunt absenteismul sau chiar renunțarea la școală, comportamentele periculoase şi de risc – consumul de alcool și de droguri, furt etc.
Centrul Național pentru Statistici ale Educației din Statele Unite ale Americii – Washington arată că în 2010-2011 rata actelor agresive raportate a crescut cu 35%. În funcție de apartenența de gen, indicii statistici arată că fetele au scoruri mai scăzute decât băieții în ceea ce privește agresivitatea.
În toate studiile se regăsesc un număr mare de școli care înregistrează anual incidente de violență în rândul elevilor. În 2003, s-a constatat cea mai mare rată a actelor violente – de 89%.
În 2011, 28% dintre elevii cu vârsta cuprinsă între 12–18 au mărturisit ca au fost victime ale glumelor colegilor lor, au primit porecle și au fost insultați. 18% din elevi au raportat că au devenit subiecţi ai zvonurilor, 6% au spus că au fost excluși în mod intenționat din grup, 5% au raportat că au fost amenințați și un procent de 3% au recunoscut că au fost puși de alții să facă lucruri pe care nu doreau să le facă.
Centrul Naţional de Statistică şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei confirmă că 28 % dintre elevi au raportat ca au fost victimele bullying-ului iar 9% au fost victimele cyberbullying-ului.
Fenomenul bullying
La începutul anilor 1960, tânărul Heinz Leymann observa că în cadrul școlii, între copii apărea un anumit tipar de comportamente ostile pe care le-a numit ”mobbing”. Mai târziu, conceptul a fost preluat de un medic suedez care a dorit să studieze comportamentele copiilor în timpul orelor. Heinemann a numit tot ”mobbing” comportamentele ostile ale unui grup de copii îndreptate adesea împotriva unui singur copil. În prezent, pentru această categorie de comportamente s-a impus denumirea de bullying, mai ales ca urmare a studiilor desfășurate de norvegianul Olweus.
Pionierul cercetărilor asupra fenomenului bullying este Olweus (1993) care definește bullying-ul ca utilizare sistematică a violenței fizice și psihice de unul sau mai mulți copii împotriva altuia; ulterior a adăugat definiției ideea de hărțuire persistentă atât fizică cât și psihică, acțiuni negative deliberate împotriva victimei, comise de către un copil care este mai puternic din punct de vedere fizic și psihic și care repetă aceste comportamente cauzând distres victimei.
Acest fenomen a devenit cunoscut nu ca un act singular ci ca o formă sistematică și intenționată de abuz, pentru a câștiga și a menține popularitatea și un nivel superior al dominanței în cadrul grupului de prieteni (anturaj). (Olweus, 1993)
Bullying-ul a fost definit ca violenţă fizică şi psihică perpetuată de un individ sau un grup de indivizi, îndreptată împotriva unui ins incapabil să se apere în astfel de situaţii. Bullying-ul se caracterizează prin faptul că este un fenomen provocat cu intenţie, apare în mod repetat iar agresorul posedă putere şi autoritate mai mare ca cea a agresatului. (Omizo, Baxa, Miyose, 2006)
Formele bullying-ului
Erling Roland (2012) evidenţiază câteva caracteristici ale fenomenului de bullying: el poate fi direct şi se manifestă prin violenţă fizică ( lovituri, împingeri, gesturi obscene) și violență verbală (porecle, ameninţări, ironii, tachinări răutăcioase, mesaje verbale negative şi excludere din grupul social). Bullying-ul indirect se manifestă prin răspândirea de poveşti false, zvonuri sau alte manipulări a relaţiilor, această formă fiind mai des întâlnită în rândul persoanelor de sex feminin.
Cyberbullying-ul
Cyberbullying-ul este o formă a agresivității la nivel cibernetic. Acest tip de agresivitate se manifestă voluntar și conștient, utilizând mijloace precum internetul și tehnologia, prin care agresorul hărţuiește, face rău altor persoane în mod deliberat. Cyberbullying-ul este un fenomen de actualitate, frecvent înâlnit în special în rândul tinerilor.
Hărțuirea cibernetica
Doua definiții ale hărțuirii cibernetice regăsite în studiul „Cyberbullying în viața adolescenților-victime” descriu fenomenul ca fiind „eticheta colectivă utilizată pentru a defini forme de intimidare care implică utilizarea electronică precum internetu şi telefonul mobil. Ca și forma tradițională a agresivității, cyberbullying-ul implică de obicei comportamente repetitive, deliberate şi adesea există un dezechilibru de putere între agresor şi victimă.” Cea de a doua definiție susține că hărțuirea online este “un act agresiv, intenţionat, efectuat de un grup sau un individ în mod repetat şi cu o întindere relativ mare în timp, împotriva unei victime care nu se poate apăra cu uşurinţă”.
Caracteristicile principale ale fenomenului sunt intenționalitatea, repetiția, puterea agresorului și slăbiciunea victimei. (Šleglova, Cerna, 2011)
În studiul coordonat de Gardinger, Dagmar, Schiller, Stefanek și Spiel se subliniază faptul că un număr mare de victime ale cyberbullying-ului sunt hărțuite online de agresori pe care îi cunosc în viața reală.
Un avantaj pe care victima îl deține este că poate stopa oricând hărțuirea virtuală prin blocarea sau raportarea rețelei sociale, schimbarea identității, a contului și a parolei.
Avantajul agresorului este acela că poate oricând și oriunde sa comită aceste acte de agresivitate fără să fie identificat.
Autorii susțin că cyberbullying-ul este limitat în timp fiindcă victima poate oricând să ia măsuri de stopare a hărțuirii. (Gradinger, Strohmeier, Schiller, Stefanek, Spiel, 2012)
Tipuri de agresori
În studiul fenomenologic “Agresori şi victime” se deosebesc trei tipuri de agresori: pasivi, agresivi şi cei care agresează dar devin în acelaşi timp victime ale bullying-ului.
Olweus îi descrie pe cei agresivi ca fiind impulsivi şi cu o dorinţă puternică de a-i domina pe ceilalţi. Sunt persoane puternice din punct de vedere psihic, privesc în mod pozitiv agresivitatea, nu sunt în relaţii bune cu copiii din aceeaşi categorie de vârstă cu ei, manifestă atitudine negativă vis-à-vis de profesori şi colegi.
Agresorii pasivi sunt cei care se implică uneori în actele de bullying dar de obicei nu vin ei cu iniţiativa. Ei provoacă sau iniţiază rar acte agresive. Acest tip de comportament se manifestă atât în rândul băieţilor cât şi în rândul fetelor, printre ei aflându-se şi elevii nesiguri şi anxioşi.
Al treilea tip de agresori sunt cei care intr-o situaţie manifestă forme ale bullying-ului iar în alta devin ei victimele acestuia. Ei prezintă caracteristici atât de agresor cât şi de victimă dar predominante sunt caracteristicile de victimă.
Categorii de victime
Aceeaşi importanţă trebuie acordată şi copiilor-victimă. Ca şi agresorii, victimele sunt grupate în trei categorii: victime pasive, victime proactive şi victime false.
Victimele pasive sunt copiii fricoşi, rezervaţi, precauţi, retraşi, copiii cărora le e greu să stabilească şi să menţină relaţii de prietenie. Din punct de vedere fizic sunt mai slabi decât copii de aceeaşi vârstă.
Victimele proactive sunt cele care adesea provoacă opoziţia celorlalţi. Ei şicanează şi tachinează până când devin victime ale agresivităţii celorlalţi.
Victimele false sunt acei copii care joacă rolul de victimă pentru a câştiga atenţia celorlalţi.
Caracteristicile victimelor sunt încredere de sine scăzută, nesiguranţă, anxietate, neadaptare, experienţe negative în relaţiile sociale. Din punct de vedere fizic sunt mai slabi decât ceilalţi colegi.
Mesajul pe care victimele îl transmit este acela de nesiguranţă, de persoane lipsite de valoare şi inutili pentru societate.
Victimele bullying-ului în copilărie, tind să resimtă starea de inadaptare şi la maturitate, fenomen evidenţiat şi prin lipsa de prieteni de care ar avea nevoie pentru a depăşi singurătatea şi izolarea.
Impactul bullying-ului asupra copilului
Bullying-ul și comportamentele agresive crează o atmosferă de frică intensă ce contaminează mediul școlar și afectează învățarea copiilor, sentimentul de securitate, starea de bine din punct de vedere psihologic. Mulți elevi raportează suferință în tăcere, durere fizică și psihică, umilință și stres. Consecința nedetectării bullying-ului aduce după sine sentimentul de traumă. Impactul bullying-ului e pe termen lung, lăsând în urmă victime speriate. Elevii consideră agresivitatea o componentă firească a comunității școlare, face parte din cultura școlii.
Programele de intervenție în prevenirea sau ameliorarea fenomenului de bullying și programele de prevenție, de educare și constientizare a efectelor bullying-ului au un rol important în școli și un efect semnificativ între elevi, dacă se implementează.
Bibliografie:
Erling Roland, Unni Vere Midthassel (2012), The Zero program
Petra Gradinger, Dagmar Strohmeier, Eva Maria Schiller, ElisabethStefanek & Christiane Spiel (2012): Cyber-victimization and popularity in early adolescence: Stability and predictive associations, European Journal of DevelopmentalPsychology, 9:2, 228-243
Michael M. Omizo, Sharon A. Omizo, Gari-Vic C. O. Baxa & Ross J. Miyose (2006), Bullies and Victims – A Phenomenological Study, Journal of School Violence
Olweus D (1993), Victimization by peers: antecedents and long-term outcomes. In: Rubin K, Asendorf JB, eds. Social Withdrawal, Inhibition and Shyness in Children, Hillsdale, NJ: Lawrence A Erlbaum Associates
National Center for Education Statistics – Institute of Education Sciences, U.S. Department of Education, 1990 K Street NW, Washington, DC (2011), Indicator 11: Bullying at School and Cyber-Bullying Anywhere.
Šleglova, V., & Cerna, A. (2011),Cyberbullying in Adolescent Victims: Perception and Coping,Cyberpsychology: Journal of Psychosocial Research on Cyberspace,5(2), article 1
Psiholog Barbulescu Cristina
Citit, editat, publicat si optimizat seo de Radu Leca