Starea depresiva – disfunctie sau adaptare?
Starea depresivă este caracterizată de prezența unui afect aversiv, o stare scăzută de spirit, oboseală, pesimism, sentimente de auto-culpabilizare, tulburări somatice, schimbări cognitive. Funcția principală a unei emoții sau afect este de a creea mediul favorabil pentru ca organismul să facă față în mod adaptativ și eficient situațiilor problematice apărute de-a lungul dezvoltării sale, și să influențeze pozitiv fitnes-ul generațiilor viitoare.
Cum îndeplinește starea depresivă aceste condiții? Mai multe grupuri de teorii au încercat să răspundă la această întrebare. În teoria conservării resurselor este afirmat faptul că prezența simptomelor asociate stării depresive (precum energie și motivație scăzută) au rol adaptativ pentru individ atunci când acțiunile întreprinse de acesta au un mare risc de eșec și o scăzută rată de succes prin conservarea resurselor și redirecționarea ulterioară a acestora înspre activități cu o mai mare șansă de câștig. Teoria competiției sociale explică utilitatea stării depresive prin acceptarea înfrângerii în fața unui competitor mai puternic, adoptarea unor comportamente de subordonare, retragerea din luptă.
În teoria atașamentului un rol central îl au relațiile interindividuale, în special cea părinte-copil. Starea de depresie se instalează atunci când relațiile afective cu persoanele signifiante sunt întrerupte. Răspunsul adaptativ se realizează în acest caz prin motivarea persoanele de a încerca refacerea legăturilor, de a crea noi relații cu semenii sau de a avea mai mare grijă de relațiile existente.
Ipoteza riscului social sugerează că apariția stării depresive se realizează ca un răspuns defensive psihobiologic în fața riscurilor înregistrate în sfera dimensiunii puterii și cea a afiliației. Dimensiunea puterii include riscul de înfrângere, umilirea și capturarea, iar dimensiunea afiliației include riscul respingerii și evitării. Așadar, prin explicarea evoluționistă a stării depresive identificăm modul prin care această stare crește capacitatea organismului de a face față provocărilor, de a se retragere din situațiile nefavorabile în care urmărirea unui obiectiv poate duce la pierdere, vătămare corporală, irosirea energiei.
Ipoteza afirmată de Keller și Nesse (2005) susține că dacă starea depresivă a apărut ca o adaptare a indivizilor la situațiile riscante, atunci diversele categorii de situații declanșatoare conduc la stări depresive specifice fiecărei situații. În vederea testării acestei ipoteze- a existenței stărilor depresive diferențiate- s-a realizat un experiment. Astfel, unui număr de 337 de student li s-a aplicat chestionarul CES-D, chestionar care măsoară dispoziția în populația non-clinică. În cercetare s-au stabilit 6 situații problematice care determină un răspuns prin stări depresive: moartea unei persoane iubite; dezamăgire romantică; izolare socială; eșecul în realizarea unui important obiectiv; stresul; anotimpul iarna.
Simptomele specifice care apar în stările depresive au fost clasificate în:
– Tristețe: motivează evitarea acțiunilor care au acest rezultat;
– Plânsul: provoacă empatie și comportamente de consolare;
– Auto-blamare: se referă la sentimentul de vină și are rolul în a motiva individul de a evita acțiuni care au acest rezultat;
– Oboseala: motivează conservarea resurselor de energie;
– Pesimismul: este reprezentat de tendința de a crede că viitoarele intreprinderi se vor solda cu eșec;
– Schimbări ale apetitului: de obicei în stările depresive se înregistrează o scădere a apetitului;
– Schimbări ale patternului de somn: de obicei rezultă în insomnii.
Cele 6 situații declanșatoare au compus variabila independentă, iar cele 7 simptome descoperite au reprezentat variabila dependentă. În urma aplicării chestionarului și culegerii și analizării datelor s-a descoperit că diverse patternuri de simptome se înregistrează în diverse situații declanșatoare. Astfel, a predominat apariția plânsului și a tristeții în situația de pierdere a unei persoane iubite și în dezamăgirea romantică. Plânsul, tristețea și auto-blamarea au fost majoritare în izolarea socială; autoblamarea, pesimismul și oboseala au apărut în situațiile de înregistrare a eșecului; iar anumiți subiecți care au fost sensibili la anotimpul iarna au înregistrat sentimente de oboseală, pesimism, și tulburări alimentare și ale somnului. În cazul situației stresante nu s-a înregistrat un pattern clar de simptome, aceasta se poate datora faptului că stresul este o dimensiune foarte heterogenă. Astfel, rezultatele acestui experiment indică faptul că simptomele stării depresive diferă în funcție de tipul de situație care a declanșat respectiva stare de spirit. Aceste diferențe simptomatice corespund teoriei evoluționiste prin aceea că simptomele au fost parțial differentiate pentru a răspunde la situațiile specifice care au avut loc în timpul trecutul nostru ancestral.
Așadar, observăm că, în prezent, noile cercetări care au ca temă de interes descifrarea tulburării depresive se centrează în mare măsură și asupra originilor ancestrale ale sale, și a modului în care depresia a evoluat odată cu evoluția omului. Regăsim în diversele teorii explicative ale acestei problematici o idee principală- aceea că în trecutul ancestral diversele elemente ale simptomaticii depresive au avut rol adaptativ, și că acest rol se menține și în prezent. Totuși, starea depresivă excesivă/ depresia clinică nu are, cel puțin în contextul actual, utilitate- este disfuncțională și dezadaptativă pentru individ. Studiile care se centrează asupra depresiei clinice nu au ajuns la o concluzie indubitabilă în ceea ce privește calitatea de trăsătură adaptativă a acestei tulburări în trecutul nostru ancestral.
Bibliografie:
• Nicholas B. Allen, Paul B.T. Badcock, 2006, Darwinian models of depression: A review of evolutionary accounts of mood and mood disorders, Progress in NeuroPsychopharmacology & Biological Psychiatry 30 (2006) p.815–826
• Matthew C. Kellera, Randolph M. Nesseb, 2005, Is low mood an adaptation? Evidence for subtypes with symptoms that match precipitants, Journal of Affective Disorders 86 (2005) p.27–35
Autor: Crişan Claudia-Elena
Psiholog clinician sub supervizare
Studentă la Masterul de Psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie
Toate drepturile de autor apartin doamnei Crisan Claudia-Elena
Photo: RyanMcGuire
Depression- dysfunction or adaptation?
A lot of recent studies focus on the discovery of the origin of emotions and on the way they developed during human evolution. Why is it important to study depression from an evolutionary perspective?
This research is important both from a practical and a theoretical point of view. For example, discovering the role of depression in the evolutionary process can offer an answer to the question of why people experiment this feeling and why pathological depression is so common; it helps to realize a finer distinction between normal and pathological and to discover more efficient treatments.
Evolutionary psychology is the science that studies the human psychological system from the evolutionary theory’s point of view. Cognitive structures have resulted from the evolution process, which means they have been developed through natural selection to solve problems that our ancestors encountered. The main quality of adaptation is the development of the natural fitness of the population. Depression, from evolution theory’s point of view, becomes a defensive system used by the individual in critical situations, through which he ensures his survival and his ability to pass on his genes. Yet, through its negative characteristics- the decrease in motivation to do things, social isolation, frequent tiredness, suicidal thoughts or even actions- depression does not seem to be adaptive. Indeed, many researchers (Nesse, 2000; Keller and Nesse, 2005; Allen and Badcock, 2006) say that clinical depression is a dysfunction but that a depressive state associated with the dysfunction can play an adaptive role.
The depressive state is characterized by the presence of negative emotions, a low mood, fatigue, pessimism, self-blame, somatic disorders, cognitive changes. The main purpose of an emotion is to create the favorable environment for the organism to adaptively and efficiently cope with the problems he encounters and to positively influence the fitness of the next generations.
How does the depressive state accomplish these conditions? Some groups of theories have tried to find the answer to this question. The theory of resources conservation says that the presence of the symptoms associated with a depressive state (like low energy and motivation) has an adaptive role for the individual when his actions have a high risk of failure and a low rate of success by conserving the resources and then redirecting them towards activities with higher chances. The social competition theory explains the utility of the depressive state by accepting defeat in the face of a stronger competitor, adopting a subordinating behavior and retreating from battle.
In the attachment theory, a central role is played by the interpersonal relationship, especially that between a parent and a child. The depression state installs itself when affective relationships with significant people are interrupted. The adaptive response is made by motivating the persons to try to heal the connections, to create new relationships or to take better care of the existing relationships.
The social risk hypothesis claims that the appearance of the depressive state is realized as a defensive, psychobiological response when confronted with risks in the area of power or affiliation. The dimension of power includes the risk of rejection and avoidance. Thus, through the evolutionary explanation of the depressive state, we identify the way this state increase the organism’s ability to deal with challenges, to retreat from adverse situations in which the pursuit of an aim can lead to loss, corporal damage or waste of energy.
The hypothesis advocated by Keller and Nesse (2005) claims that if the depressive state has appeared as an adaptation of the individuals to risky situations, then the various categories of triggers lead to specific states for each situation. To test this hypothesis-the existence of different depressive states- an experiment was made. 337 students were given the CES-D questionnaire (it is used to measure the disposition in the non-clinical population). In this research, there were established 6 situations that determine depressive states: the death of a loved one, romantic disappointment, social isolation, failure in achieving an important aim, stress and winter.
The specific symptoms that appear in depressive states were divided in:
· Sadness: it motivates the avoidance of the actions that result in this
· Crying: it generates empathy and consolation behavior
· Self-blame: the feeling of guilt; it plays a role in motivating the individual to avoid actions that result in this
· Fatigue: it motivates the conservation of energy resources
· Pessimism: the tendency to believe that future endeavors will fail
· Change of appetite: usually, in depressive state, there is a decrease in appetite
· Changes in the sleep pattern: it usually results in insomnia.
The triggering situations were the independent variable and the symptoms were the dependent variable. After the data was gathered, it was discovered that some patterns of symptoms are registered in different triggering situations. Crying and sadness were usually encountered after the loss of someone loved or in the case of romantic disappointment. Crying, sadness and self-blame were relevant in the case of failure; some subjects sensitive to winter showed fatigue, pessimism and appetite and sleep disorders. In the case of a stressful situation, there was not a clear pattern of symptoms. This can be due to the fact that stress is a heterogeneous dimension. The results of this experiment indicate that the symptoms of a depressive state are different depending on the triggering situation. These differences in symptoms concord with the evolution theory because the symptoms were different in order to answer to specific situations in our past.
We can see that, in the present, the research trying to figure out the depressive disorder are focused on its ancestral origins and on the way depression developed alongside with human evolution. We can find in the different theories a main idea: in the ancestral past, the various elements of the depressive symptoms have had an adaptive role and this role can also be observed in the present. However, the excessive depressive state / clinical depression does not have-at least in the actual context- any utility. It’s dysfunctional and it does not help us adapt. The studies focused on clinical depression have not reached an unquestionable conclusion regarding whether this disorder has helped us adapt in our ancestral past.
Bibliography:
• Nicholas B. Allen, Paul B.T. Badcock, 2006, Darwinian models of depression: A review of evolutionary accounts of mood and mood disorders, Progress in NeuroPsychopharmacology & Biological Psychiatry 30 (2006) p.815–826
• Matthew C. Kellera, Randolph M. Nesseb, 2005, Is low mood an adaptation? Evidence for subtypes with symptoms that match precipitants, Journal of Affective Disorders 86 (2005) p.27–35
Traducerea: Valentina Ceauca
Revista online de Psihologie | Mediere | Coaching
Promovam GRATUIT, psihologi, mediatori, coachi. Articole de psihologie, mediere si coaching in format text si audio. Contact: 0741.101.881. Radu Leca.
psiholog,mediator,coach
