Copilul tau e rasfatat?
Cu toti traim vremuri tulburi, cu probleme, dificultati si de multe ori in primele raze ale diminetii nu mai vedem nimic altceva decat cum sa facem fata incertitudinii si nesigurantei vietii. In preocuparea pentru traiul zilnic si pentru asigurarea viitorului, parintii isi petrec putin timp cu copiii lor, decat si-ar dori. Astfel, poate apare un sentiment de vinovatie iar acestia incearca sa compenseze acesta lipsa prin diferite forme ( copilului i se cumpara multe jucarii, tableta, telefon etc). Rezultatul este “copilul rasfatat”.

Copilul rasfatat si gelos pe fratele mai mare

In general copilul rasfatat adopta o atitudine negativa pentru a obtine ceea ce doreste ( plange, este furios, violent). Insa nu orice comportament nepotrivit rezulta din rasfat. De aceea este bine sa se faca diferenta clara intre rasfat si a satisface nevoile copilului. De exemplu, faptul ca-i satisfaceti imediat nevoile de hrana, ingrijire, afectiune, atentie atunci cand el vrea, nu inseamna ca-l rasfatati. Iar atunci cand copilul se poarta urat, este furios, inseamna ca nu i-a fost satisfacuta o nevoie.

E normal sa va puneti intrebarea: “Cum as putea corecta comportamentul copilului meu?” iar de la acesta intrebare ar putea urma un gand automat care conduce la pedeapsa. Uneori parintii sunt prinsi in acesta “capcana a pedepselor”, se raporteaza la copil prin intermediul pedepsei, neglijand iubirea pe care ar trebui sa si-o manifeste permanent si petercand cat mai putin timp de calitate cu copilul sau.

Copilul poate fi disciplinat numai dupa ce parintii ii vor satisface nevoile emotionale. In acest sens va pot recomanda cateva sugestii utile:
– Este important sa tineti cont de nevoile copilului. Nevoia ca el sa se simta iubit este primordiala. Componentele principale de care va puteti folosi sunt: contactul vizual, contactul fizic, atentia acordata, formarea proriu-zisa.
– Oferiti-i copilului siguranta fizica si emotionala.
– Petreceti in fiecare zi impreuna cu copilul un timp de calitate in care sa-i acordati intreaga atentie.
– Incurajati-l si stimulati-l adecvat varstei pe care o are.
– Formati-i o disciplina copilului in mod progresiv, cu rabdare si tact.
– Ghidati copilul cu blandete catre un comportament “acceptabil”.
– Fiti ferm dar nu inflexibil atunci cand ii fixati limite clare. Chiar daca pe moment limitele trasate il vor supara, pe viitor ii vor conferi atat un sentiment de siguranta si de incredere in dumneavoastra, cat si capacitatea de a invata sa detina controlul asupra propriei vieti.
– Fiti consecvent in aplicarea regulilor.
– Responsabilizati copilul pentru actiunile lui si explicati-i consecintele greselilor pe care le face.
– Incercati sa nu cedati acceselor de furie ale copilului.
– Nu-l manipulati prin recompense, amenintari, pedepse sau in alt mod.
– Acordati-i toata increderea dumneavoastra si aveti rabdare cu el.

Gelozia fratelui cel mare

Atunci cand intr-o familie se naste cel de-al doilea copil, poate interveni gelozia fratelui cel mare. Acesta observa ca mama este ocupata mai mult cu bebelusul si astfel va balansa intre doua posibilitati pentru a pastra admiratia familiei: ori se va indentifica cu un sugar, adica va regresa in istoria sa personala, va reveni la obiceiurile pe care le avea cand era mic sau, dimportriva, va progresa si se va identifica cu adultii. Fiecare copil alege varianta sa in functie de foarte multi factori. E firesc ca atunci cand vin o multime de prieteni, rude si cunoscuti si toti se opresc la patutul celui mic, admirandu-l iar pe el nu-l baga mai deloc in seama, sa doreasca sa fie si el mic din nou. De aici pana la a face pipi pe el, a nu mai vrea sa manance, a reincepe sa bea cu biberonul sau a se trezi noaptea plangand nu este decat un pas. El incearca, inconstient, sa “semene” cu cel mic pentru a redobandi iubirea si admiratia celor mari.

Pe de alta parte este adevarat ca un sugar are nevoie de mai multe ingrijiri si deci mare parte a timpului mama si-o va petrece cu el. Acesta e momentul cel mai dificil. Cand mama se duce sa alapteze sugarul, copilul cel mare ce face?

Daca are intre optsprezece luni si cinci ani, atunci mai mult ca sigur ca sufera. Poate exprima aceasta suferinta in multe moduri: exista copii care vor si ei sa suga, altii care nu-si lasa mama sa aiba grija de cel mic, de exemplu, facand in acest timp cele mai mari prostii de care sunt capabili. Alti copii spun direct: “tu o iubesti mai mult pe surioara mea decat pe mine pentru ca stai mai mult cu ea!”, iar din aceste motive va ajunge chiar sa nu lase bebelusul in pace, il va face sa planga indiferent de ce-i va spune mama.

Solutia acestei probleme este ca cel mare sa nu se simta dat la o parte, sa compensam lipsa de timp pe care il acordam printr-o mai mare atentie si receptivitate la nevoile si dorintele lui, sa-l ajutam sa doreasca sa fie “cel mare”, care stie atatea lucruri, sa deseneze, sa se joace, sa cante etc. In aceasta perioada unii copii pot face progrese mari mai ales in activitatile sportive si artistice. In timpul cat mama alapteaza sugarul sau ii face baie, el poate face “cea mai frumoasa pictura” cu acuarele adevarate, de care n-a mai avut pana acum, poate merge in parc cu tatal sau pentru a se juca cu mingea impreuna, poate merge la teatru de papusi.

Activitatile lui vor fi alese in functie de varsta si aptitudinile pe care le are. Apoi dupa ce bebelusul a adormit, mama va trebui sa gaseasca intotdeauna 5-10 minute pentru a admira pictura celui mare sau a-l pune sa-i povesteasca cum a fost la teatru. Aceasta e o perioada in care cel mare castiga mai multa libertate si autonomie. Si ele il fac sa aiba incredere in el si in parintii lui, sa doreasca sa le arata ca el este “mai mare”. Iar cel mai important este nu numai sa-i spuneti ca il iubiti, ci sa-i si aratati aceasta.

Psihologie

Constanta Vasile
Psiholog clinician/Consilier analitic