DEPRESIA DUCE LA DIVORȚ?
Eseu realizat de Cocea Andreea, Psihologie, an 2, UBB, Cluj-Napoca
“Depresia poate avea multe repercursiuni atât la nivel individual cât și interindividual. Ne poate afecta pe multe planuri cum ar fi cel profesional, sau personal. Relațiile pot fi afectate, cum ar fi cele de prietenie și cele romantice. Pentru început, propun o conceptualizare a termenilor de „depresie” și „divorț”.
Tulburarea depresivă majoră (MDD) este o problemă medicală comună la nivel mondial și o cauză principală care duce la apariția dizabilităților (Kessler et al. 2005; Thapar și colab. 2012). Aceasta poate scădea calitatea vieții, limitând sever funcționarea psihosocială, prin diminuarea interesului și a plăcerii din activitățile cotidiene. Depresia nu semnifică doar stări de tristețe, ci și incapacitate de concentrare, lipsă de energie, insomnii sau dormit excesiv, învinovățire excesivă și gânduri recurente asupra morții sau a suicidului. MDD prezintă cea mai ridicată prevalență în rândul tinerilor de pretutindeni și are comorbidități precum tulburarea de anxietate socială și ADHD, acestea ducând la posibilitatea unui impact negativ asupra prognosticului și a rezultatului tratamentului dacă nu este identificat și tratat corect. Depresia depășește cu mult sentimentele de tristețe care apar ocazional în viața noastră. Tristețea este o emoție normală și nu e nimic greșit în a te simți trist din când în când, mai ales când există o cauză profundă foarte evidentă, cum ar fi un eșec pe plan profesional sau ceva și mai tragic, cum ar fi pierderea unei persoane dragi. Însă atunci când o persoană experimentează o tristețe constantă marcată de sentimente de pierdere intensă a interesului, deznădejde și disperare pentru o perioadă prelungită de timp, se confruntă cu ceva mult mai grav, și anume tulburarea depresivă majoră.
Divorțul continuă să fie un subiect de interes major în cadrul cercetărilor. O căutare folosind ISI Web of Science bibliographic database din august 2009 a dezvăluit un total de 1.980 de articole publicate în reviste de științe sociale de la (și inclusiv) 2000, care a enumerat divorțul ca subiect cheie. Conform APA, divorțul reprezintă desfacerea legală a căsătoriei, lăsând partenerii liberi să se recăsătorească. Divorțul poate influența în mod semnificativ starea de bine, în special în cazul persoanelor care se confruntă cu depresie, singurătate, dificultăți legate de stima de sine sau alte suferințe psihologice. S-a demonstrat că divorțul părinților are, de asemenea, consecințe negative asupra adaptării psihosociale a copiilor și adolescenților.
Depresia în sine nu duce direct la divorț, ci mai degrabă, sunt consecințele netratării acestei tulburări. Căsătoria nu este ușoară întrucât adesea partenerii întâmpina dificultăți, care necesită diverse resurse din ambele părți pentru a fi rezolvate. Astfel, apariția acestor dificultăți reprezintă motivul pentru care ratele divorțurilor rămân ridicate. Cu toate acestea, anumite provocări, cum ar fi anumite tulburări, pot face căsnicia mai grea pentru unele cupluri, mai mult decât pentru altele, chiar și fără vina lor. Tulburările mentale afectează fiecare cuplu în mod diferit. Persoanele cu depresie majoră tind să se retragă, ajungând de cele mai multe ori să evite interacțiunile cu persoanele apropiate. Aceștia pot experimenta, de asemenea, explozii bruște de furie, uneori neprovocate de o sursă fixă. Astfel, de cele mai multe ori partenerul care are grijă de soțul care se află într-un astfel de impas este forțat să-și asume mai multe responsabilități familiale și parentale. Aceste responsabilități multiple care cad pe umerii unuia dintre parteneri pot provoca anumite emoții negative. În consecință, pe măsură ce epuizarea și frustrarea cresc, sentimentele partenerului care are grijă de tot se pot transforma în furie sau resentimente.
Pe de altă parte, o altă sursă de resentimente poate fi reprezentată de schimbarea la 180 de grade legată de activitățile cotidiene. Dacă partenerul deprimat nu mai resimte motivația de a se implica în activitățile pe care cuplul obișnuia să le facă împreună, aceasta având potențialul de a deveni o altă sursă de iritare. Dacă un partenerul neafectat de depresie nu a fost niciodată deprimat sau nu a experimentat niciun fel de tulburare psihică, poate avea dificultăți în a înțelege această tulburare de dispoziție. Acest lucru poate fi dificil dacă individul are un tip de personalitate care cuprinde trăsături optimiste.
O altă repercursiune la adresa dinamicii de cuplu poate fi reprezentată de sentimentul partenerului neafectat de depresie că este înșelat. Persoana deprimată va da deseori impresia că nu-i pasă. Astfel, cu timpul intimitatea începe să se diminueze, existând adesea rețineri în a avea conversații profunde. În plus, de multe ori există o pierdere a interesului față de sex de către persoana deprimată, ceea ce încordează și mai mult relația. Dacă depresia persistă luni sau ani, ambii parteneri pot simți cum distanța dintre ei se lărgește, iar iubirea de mai demult se disipă. Soțul care nu este deprimat se va gândi adesea: „Cum poate fi deprimat? Avem o căsnicie fericită!”. Adevărul este că de multe ori depresia nu are de a face cu celălalt partener, însă nu trebuie exclusă posibilitatea existenței unor nemulțumiri conjugale.
Depresia poate varia atât din punct de vedere al gravității, cât și din punct de vedere al perioadei de timp pe care se manifestă. Unele depresii sunt trecătoare, cum ar fi atunci când un partener își pierde un părinte sau un alt membru al familiei. În câteva săptămâni, de obicei, persoana se simte mai bine. Alteori, depresia poate continua sau reapare de mai multe ori, deși pare că s-a vindecat definitiv. Având antecedente cu privire la depresie, este mai probabil să apară un alt episod, întrucât putem identifica un declanșator. Uneori, partenerul unei persoane cu depresie se va simți responsabil și nu va părăsi mariajul chiar dacă a devenit mai mult un îngrijitor decât un soț. Dar, cel mai des, dacă depresia continuă ani de zile și nu se ia acțiune cu privire la vindecarea ei, partenerul sănătos obosește din punct de vedere emoțional și propune divorțul. Astfel, cuplurile care sunt cel mai probabil să rămână împreună sunt cele care recunosc depresia ca fiind un impediment în cadrul bunăstării atât personale, cât și din cadrul cuplului, și încearcă să o atenueze, continuând să comunice și să caute soluții împreună, ca o echipă.
În concluzie, depresia în sine nu duce la divorț, ci mai degrabă netratarea acestei tulburări.“
Bibliografie
Amato, P. R. (2010). Research on Divorce: Continuing Trends and New Developments. Journal of Marriage and Family, 72(3), 650–666
Kessler, R. C. (2012). The costs of depression. Psychiatric Clinics, 35(1), 1-14. Malhi, G. S., & Mann, J. J. (2018). Depression. The Lancet.
Mead, D. E. (2002). Marital distress, co‐occurring depression, and marital therapy: A review. Journal of marital and family therapy, 28(3), 299-314.
VandenBos, G. R. (Ed.). (2015). APA dictionary of psychology (2nd ed.). American Psychological Association
