Episodul depresiv ca sursa in familie

Episodul depresiv ca sursa in familie

  1. Autor: Mugur Octavian

Cauza depresiei este incapacitatea de a ,,curge”  odată cu ceea ce exista, cu prezentul în întregimea acestuia, pana la extremă în care nimic nu mai are rost, nimic nu mai e suportabil, pare ca nu mai exista cale de ieșire, nu se mai gaseste satisfacție și plăcere în absolut nimic și totul e în zadar, iar spre final apar tendinte de suicid. Se pot observa ochii pacientului pierduți și tulburi, lipsiti de vitalitate. Acestia reflectă "ceata" mentală cauzată de ruminatiile mentale care apar cu mult înainte ca persoana sa aiba episoade depresive, persoana în cauză fiind apatica și disociata de realitate ( foarte multa reprimare și rigiditate )  de asemenea scufundandu-se într-o stare de letargie combinata cu disperare în momentele critice.

În majoritatea cazurilor, episoadele depresive nu au ca sursa circumstanțele exterioare. Bineinteles ca acestea se reflectă în situațiile exterioare. Întrebarea este care aspecte te  determina sa alegi un partener pe termen lung, sa intemeiezi o familie sau sa alegi un anumit job? Toate problemele de acest fel provin din faptul ca propriile decizii nu au fost luate cu luciditate, ci prin tiparele mentale inconstiente care te fac sa persisti în greșeală (fiind conditionat de ce înțelegi din trecut sau viitor)  pana cand situatiile se agravează și apar tulburări. În relația cu părinții sau bunicii este mult mai complicat și dificil pentru ca preiei ca și copil totul de la ceilalți membri pe toate nivelele, iar mediul poate sa fie de asemenea sa fie ostil. Orice om are nevoie de o educație ampla, cu mai multă experimentare decât teorie ca sa inteleaga psihicul uman cu nevoile și dorințele acestuia, de unde provin ele si cum se consuma si se depasesc intr-un mod natural. Prin discutat mult, prost si degeaba despre depresie cu persoane neavizate, suferinta persista, fiind tot cea care menține omul in starea de apatie si neîmplinire constantă. Discuțiile nu sunt decat discuții care alimentează tensiunea din psihic, mai ales dacă discuți cu alta persoana in suferința, iar soluția permanentă n-o s-o găsești niciodata-n a schimba un set de convingeri cu altul, ci prin a avea experiențe de viață. Din punctul meu de vedere, opusul traumei este conexiunea cu prezentul și nu mă refer la prezent ca si concept mental sau ca referinta psihologica, ci ca experienta unica si revelatoare.

2. Autor: Roxana Talpas

Un stil de viață alarmist și bulversant, crește probabilitatea șanselor de apariție a unei tulburări depresive, multe studii punând accentul pe asocierea dintre mediul familial și dezvoltarea tânărului adolescent în condiții de distres. Familia este prima punte de legătură cu realitatea, cu tot ceea ce ține de existență, tocmai de aceea consider că este important să ii atribuim un rol esențial în parcursul nostru formativ de viitor adulți. Încă de la naștere, acest context intim și restrâns, numit familie, ii conferă copilului suportul și grija necesară pentru a prospera.

 Formarea atașamentului este una dintre cele mai importante etape, impactând viața protagonistului, cât și calitatea relațiilor pe care acesta le va forma în viitor. Făcând această scurtă introducere cu privire la importanța acestui cadru, aș dori să introduc un scurt studiu remarcant care privește atașamentul și starea de bine în cadrul adolescenților. Studiul care se dorește a fi analizat este conceput de T. Greenberg et al. 1983, care a privit un eșantion de 213 de adolescenți cu vârste între 12 și 19 ani, 91% dintre respondenți fiind caucazieni din clasa de mijloc. S-a cercetat natura și importanța atașamentului, lansând două ipoteze de studiu, prima subliniind legătura dintre stilurile de atașament și starea de bine atât in relația cu părinții, cât și cu cei din jur, ca mai apoi să se analizeze care dintre aceste două elemente este predictorul mai important al acestei stări. Variabilele vârstă, sex și stresul din viață au fost controlate statistic înaintea înregistrării efectelor pentru a nu influența rezultatele emise. Ipotezele au fost confirmate, arătându-se că relația cu părinții a fost semnificativ mai puternică în prezicerea unei stări de bine. Calitatea atașamentului față de aceștia a arătat un efect de moderare sub condiții de stres major. Adolescenții, conform celor descoperite, par să apeleze la sprijinul părinților chiar și atunci când nu percep relația dintre ei ca fiind optimă și satisfăcătoare. Acest inechilibru poate conduce spre un episod depresiv, și totodată spre un stil de atașament insecurizant. Studiul Esther M.C. Bouma și Johan Ormel din 2007, au arătat că depresia de gen și parentală sunt asociate cu o sensibilitate crescută la depresie după ce au trecut prin evenimente de viață stresante în timpul adolescenței. În această lucrare, aș prefera să fac referire în mod special la adolescenți căci este o perioadă sensibilă și critică care trebuie tratată cu multă seriozitate de către cei din jur. O trăsătură definitorie a acestei etape este egocentrismul, moment în care aceștia consideră că doar ei se confruntă cu cele mai drastice și catastrofale probleme existențiale, lucru care ar putea provoca numeroase conflicte părinte-copil și o predispoziție spre episoade depresive. Este dezirabil să existe o armonie între părinți și adolescență, să existe implicare în activitățile zilnice, să persiste un tip de comunicare asertiv, pentru a conduce spre o relație statornică și de valoare.

3. Autor: Andra Cristoreanu

Depresia reprezintă o tulburare de dispoziție care se manifestă printr-un profund sentiment de tristețe, descurajare și lipsă de speranță, pierderea interesului față de lucrurile importante din viață (familie, prieteni, hobby, job etc.). Altfel spus, „depresia ar putea fi descrisă ca «o relaţie complicată cu viaţa»” (Alfried Längle, 2004: 4).

Starea depresivă poate determina schimbarea modului de percepere a propriului eu, a lucrurilor din jur și poate reprezenta o piedică în  desfășurarea în condiții normale a activităților de zi cu zi.  De cele mai multe ori, persoana deprimată are senzația că  viața este o pedeapsă, că nu merită trăită și, în viziunea ei, totul pare fără speranță, această percepție provocând durere atât sieși, cât și celor din jurul ei. Manifestările acestei stări sunt diverse, la nivel mental, de la tristețe, apatie, lipsa de interes, sentimentul de vinovăție, până la agitație, furie și chiar agresivitate. La nivel fizic, depresia poate provoca o stare de epuizare, cefalee, dureri articulare și musculare, dureri în piept, palpitații, senzație de amețeală, scăderea apetitului alimentar, pierdere în greutate, insomnie, dificultăți de concentrare si tulburări de memorie.

Studiile de specialitate au demonstrat că la baza depresiei se află perturbări cauzate de factori de natură psihologică (trăsături de personalitate), socială (stresul, evenimente indezirabile), genetică (familia). Orice situație care este percepută ca fiind stresantă poate declanșa un episod depresiv, însă depresia poate să apară și fără un factor declanșator evident. 

A. Din cauza partenerului 

Lipsa de afecțiune din partea partenerului de viață poate fi responsabilă pentru declanșarea stării depresive. Persoana care suferă de depresie se simte singură, izolată, neînțeleasă, incapabilă să își exprime trăirile și sentimentele. Un partener ostil şi/sau critic nu face altceva decât să accentueze temerile și suferința persoanei care trece printr-o depresie. Lipsa unei relaţii apropiate duce la trezirea unui sentiment de neputință, de vinovăție, la gânduri automate, cu polaritate negativă, focalizate pe stima de sine scăzută, neîncredere:  „sunt un nimeni!”, „nu sunt capabil de nimic!”, „nimeni nu mă va iubi niciodată”, „nu sunt demn(ă) de iubirea nimănui”.

B. A lipsei de implicare in programul familiei 

Lipsa de implicare în programul familiei poate determina animozități între membrii familiei. Într-o familie, responsabilitățile trebuie distribuite într-un mod echilibrat, pentru a evita suprasolicitarea unui anumit membru al familiei. Absența unui echilibru în asumarea sarcinilor declanșează stres, certuri, conflicte care se pot accentua în timp. În acest caz, membrul familiei care este suprasolicitat poate trece printr-un episod depresiv care se poate manifesta printr-o distanțare, autoizolare, pierderea motivației, lipsa entuziasmului și chiar furie, agresivitate.

C. A relației cu părinții/bunicii 

O posibilă sursă poate fi o relație tensionată cu un membru al familiei, părinți sau bunici. Acest conflict poate fi de lungă durată, uneori avându-și debutul chiar în copilărie și se poate agrava din cauza lipsei de comunicare și a divergențelor de opinie. De asemenea, absenţa unui suport emoțional din partea membrilor familiei, mai ales în situații limită, poate constitui o traumă  și un factor declanșator al depresiei. O altă posibilă cauză ar putea fi pierderea unui părinte sau al unui membru al familiei care provoacă unei persoane vulnerabile gânduri negative, epuizare mentală și o stare de tristețe profundă. Părinții sau bunicii inflexibili, care își impun propriile păreri, fără a ține seama de dorințele/preferințele/pasiunile copilului îi induc acestuia un sentiment acut de neputință, o stimă de sine scăzută care se manifestă în incapacitatea de a lua decizii.

D. A programului de la job

Stresul cauzat de termenele limită și de un program încărcat duce la epuizare psihică și poate conduce la acutizarea unor stări negative. În cazul unui eșec la locul de muncă, acesta poate fi interpretat ca o nenorocire, în acest fel exagerându-se gravitatea reală. Astfel de gânduri vor schimba dispoziţia pozitivă, care, ulterior, va avea ca efect accelerarea stării negative, inducând depresia. Există persoane care sunt dependente de muncă, care lucrează ore suplimentare, dar, care, în timp, devin obsedate de muncă, ceea ce face ca acestea să piardă contactul cu realitatea vieții sociale. Are drept consecință neglijarea vieții personale și, în loc să se simtă împlinită, persoana dependentă de muncă devine obosită, anxioasă, tristă, permanent preocupată să se gândească cum să găsească mai mult timp pentru a munci. În acest fel, ea consideră că poate scăpa de problemele personale, de sentimentul de deznădejde sau de sentimentul de inutilitate.

4. Episodul depresiv cu sursă în familie:autor Tatoiu Diana-Maria

Tulburările de dispoziție sunt un grup de tulburări caracterizate prin perturbări la nivelul dispoziției, prin simptome vegetative/ somatice, simptome psihomotorii și modificări cognitive; care interferează cu funcționarea normală, firească a persoanei. Tulburările de ordin dispozițional reprezintă un sindrom alcătuit din cluster de simptome și semne (cu durată de săptămâni luni) cu o abatere clară de la statusul normal de funcționare al persoanei, cu tendință la reaparație (periodic sau ciclic).

Tulburarea depresivă face parte și se numără în categoria tulburărilor de dispoziție. Pentru ca depresia să fie considerată o tulburare cu care o persoană se confruntă, este important să ne uităm la intensitatea, durata și tipul simptomelor pe care aceasta le prezintă. Manualul de Diagnostic și

Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-V) menționează faptul că minim 5 din următoarele simptome trebuie să fie prezente în ultimele 2 săptămâni și determină o schimbare de funcționare anterioară: dispoziție depresivă; scăderea marcantă a interesului și a plăcerii în majoritatea activităților; pierdere/ creștere semnificativă în greutate; insomnie/ hipersomnie; agitație/ lentoare; fatigabilitate/ scăderea evidentă a energiei; sentimente de inutilitate (vină excesivă și inadecvată); scăderea semnificativă a capacității de gândire, concentrare și de luare a deciziilor; gânduri recurente de moarte/ suicid. În total sunt 9 simptome, dintre care cel puțin un simptom trebuie să fie cel de dispoziție depresivă sau cel de pierdere a interesului și a plăcerii în activitățile care înainte ofereau un sentiment de împlinire sufletească, bucurie și/ sau pace interioară.

Din punct de vedere clinic, dispoziția depresivă este un simptom cheie, însă nu este prezentă în cazul tuturor pacienților (studiile psihiatrice demonstrează faptul că există doar în cazul a jumătate dintre pacienții depresivi). Din această cauză, este importantă să ne uităm și la următoarele: la iritabilitate, la lipsă de răspuns afectiv la evenimente externe, la plâns facil, la variația diurnă a dispoziției (de obicei este mai rea la trezire), auto-culpabilizare, negativism, pesimism, ahedonie, tulburări de memorie/ amintiri selective (de obicei doar a acelor evenimente negative, cu un impact puternic dureros din punct de vedere emoțional).

Depresia poate apărea în urma unor diferite tipuri de evenimente/ situații cu care o persoană a intrat în contact și a fost supusă contactului cu acestea. Acestea pot fi fie hazarde naturale, fie accidente și acțiuni produse de mâna omului, fie evenimente care în sine lasă un impact puternic asupra omului (îl epuizează pe plan emoțional, cognitiv, fizic și îl duc până în pragul în care toleranța acestuia la frustrare/ stres nu mai poate face față). Aceste situații pot apărea în urma unor conflicte familiale, și pot avea loc într-un spațiu intim, în „spatele unor uși închise”, având acuze multiple: poate din cauza partenerului, din cauza lipsei de implicare a unui membru în programul familiei, din cauza relației cu părinții/ bunicii sau poate chiar din cauza programului de la locul de muncă.

În ceea ce privește relația cu partenerul, aceasta poate duce la apariția depresiei, dacă există o serie de tensiuni sau frustrări acumulate care determină conflicte și certuri. Pentru început, fiecare persoană are un stil de atașament, care într-un mod involuntar și automat îi influențează relațiile cu alte persoane. Există mai multe tipuri de atașament (securizant, anxios, evitant și nesecurizant). Cuplurile cu stiluri de atașament diferite/ incompatibile vor manifesta dificultăți în relație. De exemplu, un anxios va dori întotdeauna să fi în proximitatea fizică a persoanei, își va face griji când partenerul iese în oraș cu alte persoane, va urmări ca întotdeauna să fie în contact cu partenerul. Spre deosebire de un evitant, care dorește să aibă propriul lui spațiu, care după o ceartă vrea să stea singur, să se calmeze și care nu vrea să fie considerat ca o fiind o presiune pentru partenerul său. Dacă un anxios și un evitant ar fi împreună, într-o relație, aceștia vor manifesta comportamente și acțiuni opuse, vor avea dorințe și nevoi incompatibile, ceea ce poate să îngreuneze și să accentueze situațiile tensionante/ conflictuale. Fiecare își va privi partenerul ca fiind un vinovat, întrucât acesta nu dorește să „îmi” înțeleagă perspectiva, nevoile și preferințele, iar aceste situații vor determina o serie de cogniții disonante: partenerul se va gândi că implicarea și efortul depus de celălalt în relație nu este așa cum își dorește/ speră. Toate aceste lucruri vor determina epuizare emoțională, cognitivă și fizică, care într-un final pot duce la depresie (dacă unul dintre parteneri va ajunge să se considere vinovat și dacă va manifesta o serie de simptome specifice).

În concluzie, tulburarea depresivă este o tulburarea care are capacitate să schimbe funcționarea normală a unei persoane într-una anormală, care afectează bunăstarea mentală, întrucât poate provoca schimbări atât pe plan subiectiv (la nivelul propriei persoane), cât și plan socio- profesional (în relațiile cu prietenii/ familia/ partenerul/ colegii și în ceea ce înseamnă capacitatea de rezolvare a anumitor sarcini, la lucru și/ sau acasă).

5. Autor: Ozana Oancea

Se consideră că tulburarea depresivă majoră este cauzată în proporție de 40% de către factori genetici (prezența tulburării depresive sau a altor boli cronice la părinți, consumul de droguri sau anumite medicamente înainte sau în timpul sarcinii). Aceasta ar fi deci o primă cauză, în familie, patologia putându-se transmite intergenerațional.

Boala psihică preexistentă a mamei, dar și depresia perinatală pot avea efecte devastatoare în perioada perinatală, afectând îngrijirea nou-născutului și modul în care acesta se va dezvolta din punct de vedere social, emoțional, comportamental și cognitiv, de la naștere până la vârsta adultă, când pot apărea acele momente dificile, generatoare de prim episod depresiv.

În relațiile de cuplu, apar tensiuni, lipsă de comunicare, neimplicare, dezinteres, incapacitate de gestionare a emoțiilor, sentimentul inutilității, iritabilitate, intoleranță la frustrare; poate interveni, contaminant, depresia partenerului de cuplu. Certurile între partenerii de cuplu corelează cu nivelul de depresie care afectează pe unul dintre parteneri, în mod diferit dacă afectat este partenerul de sex feminin sau cel de sex masculin.

De asemenea starea conflictuală realimentează și lărgește spectrul de simptome ale depresiei prezente în cuplu. În cazul în care partenerii de cuplu sunt conștienți de deteriorarea relației și dispun de energia de a lupta pentru salvarea acesteia, se pot implementa tehnici terapeutice derivate din CBT, precum și din alte abordări care moderează anxietatea și detresa. În asemenea însoțiri terapeutice, se recomandă și folosirea metodelor de antrenament al abilităților sociale, care vor conduce la ameliorarea relațiilor nu doar în cuplu, ci și în familia lărgită și în plan socio-profesional.

În familia de origine– părinți, eventual și bunici– afectarea tânărului este adesea prost înțeleasă sau de-a dreptul respinsă, bagatelizată, considerată un disconfort minor și pe care tânărul are datoria să o învingă prin efort, de care este imposibil să nu fie capabil. Se creează astfel o presiune suplimentară, legată fie de performanțele școlare/ universitare/ sportive/ profesionale, fie de succesul social. Din nou, fenomenul este circular: presiunea performanței pe unul sau pe multiple planuri poate genera episodul depresiv sau, invers, episodul depresiv, ajuns la cunoștința părinților/ bunicilor/ familiei extinse, poate fi condamnat și, astfel, sporit în intensitate sau prelungit ca durată și amplificat efectele negative.

În plan socio-profesional notăm din nou riscul de a claca în fața suprasolicitării (a standardelor de realizare materială sau de poziționare în ierarhia profesională, a investiției de energie psihică și de timp solicitate an plan profesional) sau, invers, în fața lipsei de solicitare, a rutinei, a unei intensități scăzute sau absente a stimulării intelectuale, a blocării oricărei perspective de creștere și dezvoltare în carieră. Insecuritatea profesională sau cea provocată de ierarhiile stricte din contextul profesional poate conduce la depresie, la capitulare, la supunere în fața amenințării, presiunii sau înfrângerii.

Societățile de tip socialist, egalitare, sunt mai protective, din acest punct de vedere. Sănătatea mentală este un indicator social, iar intenția de îmbunătățire în plan amplu, al colectivității umane cere schimbare socială, schimbarea modului în care individul se raportează la acești stimuli, mai degrabă ca la un dezechilibru social, decât ca la unul personal, individual.

Societatea are datoria de a educa, de îndruma individul, de a-i oferi posibilitatea unui regim de viață care să permită standarde bune de viață: alimentație corectă și suficientă, igienă a somnului, expunere la lumină naturală, activitate fizică regulată, viață socială (de familie și în grupuri mai mari) de nivel rezonabil, un grad de psihoeducație și o libertate de exprimare (inclusiv de descărcare corectă a tendințelor agresive, pe care psihanaliza le considera responsabile de apariția episoadelor depresive), care să permită menținerea (aproape a) fiecărui individ în sfera sănătății mentale, evitând simptome precum sentimentele de tristețe și de gol interior, probleme de concentrare, pierderea interesului pentru activitățile agreate, lipsa de energie, ideația suicidară.

Într-o lume mai bună, acestea ar trebui să fie rare.

6. Autor: Georgiana Caia

Depresia, așa cum este definită de APA, este o condiție medicală ce afectează modul în care un individ gândește, simte și cum acționează în raport cu lumea. Este întâlnită în diverse forme și momente din viață, manifestându-se printr-un număr de simptome relativ universale: lipsa interesului sau a plăcerii în urma realizării unor activități care-ți plăceau, sentimentul de vinovăție și de lipsă de valoare, probleme cu somnul și modificări la nivelul apetitului, și așa mai departe (5th ed.; DSM–5; American Psychiatric Association, 2013). Una dintre sursele episodului depresiv se găsește în stres, literatura de specialitate observând faptul că în cazul persoanelor diagnosticate cu o formă de depresie aceștia aveau de 2.5 ori mai mulți stresori decât populația generală (Hammen, 2005).

Familia are un rol semnificativ în ceea ce privește dezvoltarea sau tratarea episoadelor depresive, studiile arătând faptul că funcționarea familiei influențează intensitatea simptomelor depresive, dar și probabilitatea persoanei diagnosticate de recidivă. Copiii din familiile disfunctionale au raportat niveluri mai crescute de gânduri suicidare din cauza mai multor caracteristici prevalente în acele medii: grad înalt de ostilitate, violență domestică, comunicare scăzută sau inexistentă, lipsa autonomiei și așa mai departe (Martin et al., 1995).

Având în vedere cele menționate mai sus, un punct central în episoadele depresive se referă și la relația pe care persoana în cauză o are cu partenerul. O relație în care plutește o atmosferă caldă, prietenoasă și care induce siguranță psihologică scade probabilitatea unui diagnostic de depresie. Acest lucru se datorează în mare faptului că nevoile primare sunt satisfăcute, iar individul se simte în largul lui să-și exprime autonomia, să ia decizii și are destulă încredere în sine încât să depășească eventuala stare de supărare și să vadă partea plină a paharului fără un efort sporit. Însă, la polul opus, dacă relația este caracterizată de stres major și certuri dese, lipsă de încredere sau susținere acest lucru conduce la creșterea probabilității unui episod depresiv. Într-o cercetare din 1974, Weissman și Paykel au studiat impactul depresiei asupra relației cu pertenerul de viață, observând următoarele: femeile erau mult mai reticente în a comunica cu soțul, erau mult mai obediente și dependente, și erau mai puțin afective cu soțul.

Episodul depresiv este cauzat și de violența domestică realizată de un partener intim, definită drept amenințarea, atentatul sau completarea unei agresiuni fizice sau a unui sex forțat a unui partener curent sau a unui fost partener. În majoritatea cazurilor, victimele sunt femei lăsate cu traume atât fizice (durere cronică, migrene, oboseală cronică, etc) cât și psihologice sub forma atacurilor de panică, a anxietății și a episoadelor depresive (Huang, Yang și Omaye, 2011).

Anumite persoane sunt preocupate de locul de muncă, relația intimă cu partenerul sau problemele ce pot apărea în diverse aspecte ale vieții, iar, ca atare nu reușesc să se implice în programul familiei. Acest lucru poate conduce la o distanțare a persoanei față de ceilalți membri ai familiei, sentimente de izolare și singurătate, care, mai departe, crește riscul diagnosticului de depresie, sau prevalența episoadelor depresive (dacă acestea existau și înainte). În același timp, anumite persoane preferă să nu petreacă timp împreună cu familia din cauza unei lipse de asociere cu membrii aceștia, din cauza trecutului nefavorabil petrecut cu ei sau din cauza lipsei de motivație, un simptom general asociat cu episoadele depresive. Este important de notat faptul că în cazul în care o persoană este diagnosticată cu tulburare depresivă majoră, dificultatea sa de a participa la programul familiei poate dezvolta sentimente de vinovăție, lipsa de speranță și neliniște interioară (Ahlström, Skärsäter și Danielson, 2009).

În cazul relației cu părinții și bunicii, aceștia pot ameliora sau înteți intensitatea episoadelor depresive, precum și frecvența lor. Dacă părinții nu reușesc să înțeleagă majoritatea fațetelor distincte ale depresiei, cum pot ajuta și modul în care afecțiunea se manifestă în comportamentul și cogniția copilului lor, acest lucru afectează relația dintre aceștia, rezultând într-un episod depresiv mai accentuat, precum și sentimente de neînțelegere. În același timp, există și posibilitatea unei relații de înțelegere și susținere reciprocă între părinți și copii ceea ce ajută în tratarea și ameliorarea depresiei. Pentru persoanele ce au o relație apropiată cu bunicii, aceștia influențează într-o anumită măsură efortul pe care indivizii îl depun pentru a-și depăși episoadele depresive, apelând la ajutorul acestora (pentru susținere și încurajare) precum și la ajutorul profesional. În literatura de specialitate, studiile efectuate arată un impact intergenerațional al depresiei pornind de la bunici, părinți și nepoți; primele semne precoce de risc ale dezvoltării episoadelor depresive ține de simptomele anxietății (Warner et al., 1999).

Episodul depresiv este un fenomen complex, multidimensional, care afectează mai multe fațete ale vieții de zi cu zi ale individului, precum relațiile sociale, relațiile intime, locul de muncă și activitățile cotidiene.

Bibliografie:

Ahlström, B. H., Skärsäter, I., & Danielson, E. (2009). Living with major depression: experiences from families’ perspectives. Scandinavian Journal of Caring Sciences, 23(2), 309-316.

American Psychiatric Association. (2013). Depressive Disorders. In Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.).

Hammen, C. (2005). Stress and depression. Annu. Rev. Clin. Psychol., 1, 293-319.

Huang, H. Y., Yang, W., & Omaye, S. T. (2011). Intimate partner violence, depression and overweight/obesity. Aggression and violent behavior, 16(2), 108-114.

Iacovides, A., Fountoulakis, K. N., Kaprinis, S., & Kaprinis, G. (2003). The relationship between job stress, burnout and clinical depression. Journal of affective disorders, 75(3), 209-221.

Martin, G., Rotaries, P., Pearce, C., & Allison, S. (1995). Adolescent suicide, depression and family dysfunction. Acta Psychiatrica Scandinavica, 92(5), 336-344.

Warner, V., Weissman, M. M., Mufson, L., & Wickramaratne, P. J. (1999). Grandparents, parents, and grandchildren at high risk for depression: a three-generation study. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 38(3), 289-296.

Weissman M, Paykel E (1974) : The Depressed Woman: A Study of Her Relationships. Chicago, University of Chicago Press

https://med.stanford.edu/depressiongenetics/mddandgenes.html

https://blogs.scientificamerican.com/mind-guest-blog/the-warning-signs-that-depression-is-affecting-your-relationship/

https://en.wikipedia.org/wiki/Major_depressive_disorder

https://bigthink.com/neuropsych/depression-explained/

Sawyer, K.M., Zunszain, P.A., Dazzan, P. et al. Intergenerational transmission of depression: clinical observations and molecular mechanisms. Mol Psychiatry 24, 1157–1177 (2019).

https://doi.org/10.1038/s41380-018-0265-4

Längle, Alfried, Existenzanalyse der Depression. Entstehung, Verständnis und phänomenologische Behandlungszugänge. Œn: Existenzanalyse 21, 2004, 2, 4-17.

Foto pixabay.co si https://pixabay.com/ro/illustrations/fereastr%c4%83-fat%c4%83-singur-femeie-5850628/