Legătura dintre vârstă și nerăbdare
Adolescenta este perioada de tranziție biologică, psihologică și socială de la pubertate la maturitate. Este etapa vieții dintre copilarie si maturitate, de la varsta de 10 pana la 19 ani. Este o faza unica a dezvoltarii umane si un moment important pentru punerea bazelor unei vieti sanatoase. Adolescentii experimenteaza o crestere rapida fizica, cognitiva si psihosociala. Acest lucru afecteaza modul in care simt, cred, iau decizii si interactioneza cu lumea din jurul lor.
Adolescenta este si o perioada de dezvoltare asociata cu o crestere a impulsivitatii. Una dintre componentele de baza ale impulsivitatii este nerabdarea. Aceasta rezulta din ignorarea rezultatelor viitoare si/sau din suprasensibilitatea la recompensele imediate. Pentru a se distinge intre aceste doua cauze, cercetatorii au analizat modificarile de dezvoltare in conectivitatea structurala si functionala a diferitelor tracturi frontostriatale (cai neuronale care conecteaza regiunile lobului frontal cu ganglionii bazali, striat, care mediaza functiile motorii, cognitive si comportamentale din creier). Acestia au descoperit faptul ca adolescentii sunt mai nerabdatori fata de o sarcina de alegere intertemporala si au raportat o orientare mai putin viitoare, dar nu mai mult hedonism prezent decat adultii tineri.
Este bine cunoscut faptul ca rabdarea nu este punctul forte al adolescentilor. Acestia isi doresc rezultate imediate, chiar si atunci cand ar fi platiti sa astepte. Un studiu a raportat faptul ca adolescenti din intreaga lume prezinta niveluri ridicate de cautare de senzatii si autocontrol imatur. In timp ce impulsivitatea crescuta in adolescenta poate avea o functie adaptiva, poate totusi contribui si la cresteri semnificative in decese si accidente pe parcursul aceste faze specifice de dezvoltare. Cu toate acestea, mecanismele de dezvoltare care duc la impulsivitate sunt slab intelese. Studii recente au subliniat pubertatea ca fiind un proces de maturizare cheie implicat in comportamentul impulsiv. Pubertatea este definita ca debutul adolescentei si se caracterizeaza printr-o crestere brusca a hormonilor pubertatii, inclusiv testosteronul. Acesti hormoni nu sunt implicati doar in schimbari asupra corpului, ci au si un impact asupra functionarii creierului. Se considera ca modularea anumitor regiuni ale creierului duce la schimbari de comportament care promoveaza impulsivitatea si asumarea de riscuri. Pana in prezent insa se stie prea putin despre modul in care testosteronul pubertal are impact asupra proceselor neuronale implicare in luarea deciziilor.
Testosteronul apartine unei clase de hormoni masculini numite androgeni, care sunt uneori numite steroizi sau steroizi anabolizanti. La barbati, testosteronul este produs in principal in testicule, cu o cantitate mica produsa in glandele suprarenale. Hipotalamusul creierului si glanda pituitara controleaza productia de testosteron. Hipotalamusul instruieste glanda pituitara cu privire la cantitatea de testosteron de produs, iar glanda pituitara transmite mesajul testiculelor. Aceste comunicari se realizeaza prin substante chimice si hormoni in fluxul sanguin.
Testosteronul este un hormon de tip steroid, care pătrunde prin membrana celulară și se leagă de anumite proteine și trece împreună cu ele în nucleu pentru a putea sintetiza diferite proteine. Desi este un hormon care este prezent si la femei, apare in imaginatia colectivă ca sub tanță principală asociată cu masculinul. Testosteronul este un hormon care actionează la diferite niveluri și in diferite structuri ale creierului. In mod specific acesta determină o crestere a activitătii sistemului limbic la nivelul creierului, un set de părți ale creierului care participă la crearea emoțiilor. Testosteronul are diferite mecanisme de actiune prin promovarea si cresterea productiei de neurotransmitatori diferiti. Mai exact, s-a observat ca secretia de dopamina si acetilcolina este foarte mult influentată de nivelul de testosteron.
Studiile privind relația dintre hormonii pubertali si comportamentul riscant si impulsiv din adolescenta s-au concentrat asupra testosteronului atat la baieti, cat si la fete. In timpul pubertatii nivelurile de testosteron cresc la ambele sexe, însă creșterea este mai abruptă si mai prelungită la baieti. În general, nerăbdarea poate rezulta fie din reducerea rezultatelor viitoare, care sunt considerate ca un proces mai degrabă cognitiv si/sau sensibilitatea crescută la recompense imediate, care este mai mult legată de forme motivationale de impulsivitate. Particular, s-a observat ca în adolescenta timpurie (11-14 ani) nivelurile crescute de testosteron pubertal la băieți au fost fost asociate cu o sensibilitate crescută la recompense imediate, in timp ce varsta a fost corelata negativ cu masura in care recompensele viitoare au fost reduse. In concluzie, studiile observationale și de autoraportare susțin ipoteza ca testosteronul pubertal este legat de creșterea comportamentului impulsiv. Constatarile neurostiintifice sugerează doua posibile mecanisme pentru aceste creșteri.
In primul rand, testosteronul pubertal poate avea un impact specific asupra calculelor in stratul ventral. Acest striat ventral joaca un rol esential in reprezentarea valorii subiective in luarea deciziilor si, de asemenea, este selectiv implicat in alegerile imediate. In plus, au existat mai multe studii imagistice care au indicat o relatie pozitiva intre testosteronul pubertal si striatul ventral. Spre exemplu, un studiu longitudinal recent efectuat de Braams et al. (2015) cu un esantion mare (N = 299) a constatat ca traiectoria de dezvoltare a activitatii nucleului accumbens (NAcc) legata de primirea recompenselor probabilistice a aratat un varf in activare in timpul adolescentei. In plus, activarea Nacc a fost corelata pozitiv cu testosteronul salivar. In conformitate cu aceste constatari, OP De MacKs et al. (2011) a constatat ca nivelurile de testosteron au fost corelate pozitiv cu activarea in cadrul Nacc ca raspuns la recompense. Luate impreuna si in conformitate cu cele mai multe teorii ale procesului dual de luare a deciziilor la adolescenti, aceste constatari sustin ipoteza ca testosteronul pubertal moduleaza procesele de evaluare in striatul ventral, ceea ce poate duce la diferite reprezentari ale recompenselor imediate si ale comportamentului mai impulsiv.
In al doilea rand, studiile efectuate pe oameni si pe animale au identificat striatul dorsal ca fiind o tinta cheie a hormonilor de pubertate. Mai exact, studiile pe animale au sugerat ca exista o scadere a functiei dopaminei in stratul dorsal datorita cresterii testosteronului pubertal la adolescentii de sex masculin. De exemplu, Purvest-Tyson et al. (2014) au constatat ca activitatea dopaminei in striatul dorsal al soarecilor a fost crescuta după gonadectomie si slabita de inlocuirea testosteronului. Mai mult, Matthews et al. (2013) au constatat ca diminuarea activitatii dopaminei presinaptice la soarecii adolescenti de sex masculin s-a limitat la dorsal, dar nu la ventral, striat. Atat striatul ventral cat si cel dorsal primesc proiecții din sistemul dopaminei, dar din zone corticale distincte. Striatul ventral primeste proiectii aferente din zonele asociate cu procesarea recompenselor, inclusiv regiunile limbice, in timp ce striatul dorsal primeste principalele conexiuni aferente din cortexul frontal, o zona asociata cu controlul executiv. In conformitate cu profilul de conectivitate, striatul dorsal este asociat cu modularea de sus in jos a invatarii si selectarea actiunii. Spre exemplu, s-a constatat anterior ca rezistenta conectivitatii structurale dintre cortexul frontal si striatul dorsal este asocitata cu o orientare mai mare spre viitor si cu o reducere a procesului decizional impulsiv. Luate impreuna, aceste rezultate indica faptul ca cresterea pubertala a testosteronului poate modula procesele din stratul dorsal, in special prin reducerea disponibilitatii dopaminei. Aceasta activare modificata a dopaminei poate conduce catre o prejudecata fata de un comportament mai nerabdator.
In concluzie, efectele distincte ale testosteronului asupra regiunilor ventral si dorsal striatale pot reprezenta doua cai de influentare a proceselor decizionale in adolescenta timpurie. Literatura de specialitate sugereaza ca testosteronul poate modula activitatea legata de dopamina in striatul ventral care afecteaza activarea legata de evaluare sau moduleaza striatul dorsal si selectarea actiunii de polarizare. Aceste procese nu se exclud reciproc si pot functiona in paralel.
Omul reprezinta o ființă atât de complexă si dinamică, incat pe parcursul existenței noastre survin inevitabil o multitudine de schimbări privind mai multe planuri: fizic, social, cognitiv, comportamental. Toate aceste modificări se petrec în anumite perioade ale vieții, ajutându-ne să ne putem adapta mai ușor la mediul și la elementele care îl constituie.
Dacă este să ne raportăm la o scurtă derulare cronologică a existenței unui individ, vom începe cu momentul conceperii, al fecundării, un simplu act magic de creație care determină apariția vieții. Este uluitoare această tranziție de la celula ou, la morulă, la blastocist, ca mai apoi după o multitudine de transformări, să se producă nașterea fătului. Tot acest proces de geneză este unul accelerat și foarte bine secționat, dezvoltarea producându-se în momente specifice. La fel se petrece și pe parcursul vieții, existând o logică a evoluției omului, fiind divizată în mai multe etape firești.
Unul dintre cele mai frumoase momente o constituie perioada adolescenței, care reprezintă ușoară trecere de la pubertate la maturitate. Această metamorfoză a individului este însoțită de noi stări, de conflicte, de situații neprevăzute, acesta aflându-se în ipostază exploratorului novice. Odată cu schimbările biologice și creșterile nivelului hormonal, persoana interacționează și este modelată direct de forțele externe precum sunt: cultura sau relațiile sociale, aceste elemente conturând modul în care adolescentul gândește, simte și se comportă în societate. La nivel neuronal se produc schimbari? Da! Inclusiv la nivel neuronal se produc transformări atât care țin de dezvoltarea progresivă a conexiunilor, cât și de prezența unor elemente regresive, în anumite regiuni particulare, pentru a putea rafina conectivitatea funcțională a creierului. Unul dintre aceste procese existente este pruningul, modalitatea prin care creierul elimină sinapsele care nu mai sunt considerate necesare, în acest moment al vieții îndepărtându-se aproximativ 50% din conexiuni. Unii neuroni continuă să stabilească legături sinaptice, ramificându-se pentru a putea susține diverse procese. Mulți cercetători au dezbătut această transformare, pruningul, afirmând că o prelungire a acestui proces în cortexul prefrontal ar putea determina o controlabilitate mai buna a comportamentului, pe când absența acestei acțiuni poate fi asociată cu impulsivitatea și raționamentul scăzut în luarea unei decizii. Informația, in mod special în adolescență se propagă cu o rapiditate incredibilă datorită izolării cu un strat de substanță albă a axonilor neuronali numită mielină.
Privind stimulii aversivi sau diversele penalități, adolescenții sunt mai puțin evitanți decât adulții, adică mai puțin sensibili la evenimentul cu conotație negativă care le poate perturba starea de echilibru. O deosebire considerabilă fiind activarea amigdalei care este mai scăzută în cazul indivizilor aflați la pubertate, această dovadă științifică dovedind că răspunsul neuronal la un feed-back negativ este conștientizat și interiorizat mai târziu decât unul pozitiv. Informația redată anterior poate explica de ce adolescenții par a fi indivizi rebeli, răzvrătiți care nu conștientizează riscurile și pericolele din jur.
În cercetarea realizat de Daniel Romer este prezentat un proces de maturare a creierului, care apare relativ devreme în adolescență și care este condus de circuitele de recompensă frontrostriate implicând și nucleul accumbens. Aceste circuite încurajează adolescentul să se aventureze și să aibă parte de activități și interacțiuni noi, departe de familie, încercând cu ardoare să abordeze comportamentul tipic unui adult. Consider că acest lucru poate explica dorința arzătoare a adolescentului de a explora viața într-un mod independent, dorindu-si să se simtă tratat ca și un om matur, printre aceste activități se poate număra sexul sau condusul.
În ciuda preconcepției conform căreia adolescenții acționează în mare parte in conformitate cu împulsul și că au deficit în controlul cognitiv, cercetătorii ne sfătuiesc să abordăm o perspectivă mai nuanțată, înlăturând idee de tipar exact. Termenul de impulsivitate, precum este prezentat în diverse cercetări, este important să fie privit într-un mod multidimensional. Prima dimensiune, care concepe trăsătura anlizată, este acționatul fără tendința de judecată. În urma cercetărilor acesta poate predispune în viitor individul la consumul de diverse substanțe. O altă formă de impulsivitate este determinată de tendința de a manifesta nerăbdare atunci când i se oferă individului posibilitatea de a alege între o recompensă mică imediată versus o recompensă mai mare, dar întârziată. Un exemplu celebru este experimentul cu bezeaua realizat de Mischel 1988 în care copiilor în vârstă de 4 ani li s-a oferit sarcina de a aștepta în fața unei bezele, reîntoarcerea unei persoane în cameră, fără a mușca din ea. Dacă reușesc să reziste tentației aceștia vor fi răsplătiți cu două bucățele din desert. Copiii care au dovedit răbdare și controlare în astfel de situații sunt predispuși să aibă o performanță academică mai bună în viitor. Ultimul tip de impulsivitate îl constituie tendința de a aborda experiențe noi și incitante. Se bazează pe explorarea stimulilor fără asumărea riscurilor asociate cu aceste elemente.
Din punct de vedere fizic se produc o multitudine de schimbări vizibile, adolescenții de 14-16 ani fiind nevoiți să experimenteze această dezvoltare graduală incontrolabilă. Aceștia pot să se perceapă într-un mod prematur, datorită acestor schimbări majore, ca pe niște adulți. Există o neconcordanță între imaginea pe care ei o au asupra propriei lor persoane și modul în care aceștia sunt tratați de cei din exterior. Se produce automat un conflict atât interior declanșând întrebarea existențială „cine sunt eu?”, „de ce nimeni nu mă înțelege?”, cât și exterior prin conflicte directe cu cercul apropiat de oameni. Comunicarea cu adolescentul devine mai dificilă, iar părintele este sfătuit să încerce să abordeze un mod de a relaționa eficient pentru a preveni o distanțare față de propriul copil. Fetele experimentează puțin mai repede aceste schimbări odată cu venirea menstruației, dezvoltarea sânilor sau conturarea formelor corpului. Atât acestea, cât și băieții pun în această perioadă preț pe relațiile cu cei din jur: prietenii, colegii, iar acceptarea în diverse colectivități este extrem de importantă pentru ei. Chiar dacă este un proces anevoios, aceste momente vor ajuta adolescentul să se contureze ca viitor adult, atât experiențele constructive, cât și momentele incomode, vor ajuta individul în interiorizarea unui set de valori, dar și în modelarea comportamentelor. Acest proces de învățare prin observație cât și prin experiență directă va determina definitivarea unei etape de maturizare.
În jurul vârstei de 18-20 de ani, tanarul adult își dorește să experimenteze din plin acest sentiment de noutate, de independență, încercând să se îndepărteze de rutină. Mulți dintre ei optează pentru mersul la facultate, întrucât această acțiune le îndeplinește atât setea de cunoaștere și de asimilare a cunoștințelor, cât și explorarea unui oraș nou. Neliniștea se manifestă în continuare în această perioadă, dar aceștia devin mai calculați, mai ușor de temperat. Modificările fizice evidente continuă să se producă, iar aici intervine procesul de acceptare a sinelui, adolescenții putând să se confrunte cu o serie de insecurități.
În concluzie, deși aceste momente firești pot părea copleșitoare atât pentru părinți, cât și pentru tineri, este important să conștientizăm ce se petrece cu adevărat cu aceștia, ce modificări survin și care sunt sentimentele îi încearcă în permanență.
Referințe :
Spear, L. P. (2013). Adolescent neurodevelopment. Journal of adolescent health, 52(2), S7-S13.
Romer, D. (2010). Adolescent risk taking, impulsivity, and brain development: Implications for prevention. Developmental Psychobiology: The Journal of the International Society for Developmental Psychobiology, 52(3), 263-276.
Laube, C., Suleiman, A. B., Johnson, M., Dahl, R. E., & van den Bos, W. (2017). Dissociable effects of age and testosterone on adolescent impatience. Psychoneuroendocrinology, 80, 162-169.
Autori: Talpaș Roxana Claudia, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Univestitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca