Identitatea de gen: masculinitate si feminitate
Adesea, termenii de sex și gen sunt utilizați unul în locul celuilalt. Este necesară însă distincția dintre ei, pentru a înțelege diferențele biologice și socio-culturale existente între cele două sexe, masculin și feminin. Astfel, sexul cuprinde caracteristicile biologice și fiziologice și este hotărât pe baza cromozomilor X și Y, în timp ce genul se referă la construcția socială a masculinității și feminității, ce descrie aspectele culturale, sociale sau psihologice caracteristice bărbatului sau femeii.
Identitatea de gen se referă la maniera în care subiectul își percepe sinele, ca bărbat sau ca femeie. Este în principal o stare psihologică. Pentru Stoller (1989), identitatea de gen trimite la amestecul de masculinitate și feminitate din fiecare individ, sub forme și grade diferite. Astfel, sexul și genul nu sunt neapărat legate, în sensul că masculinitatea și feminitatea, care au o conotație biologică, diferă în comportamentul lor psihosocial. Acesta le definește ca sumă de credințe rezultate din dispoziția biologică, atitudinile parentale și influențele sociale, ce motivează credința subiectului că este masculin sau feminin. Așadar, aspectele biologice, atitudinale parentale și influențele sociale reprezintă elemente esențiale ale identității de gen: biologicul trimite la o auto-informare, modele parentale au rolul de a ajuta copilul să se identifice cu persoana de același sex, iar componenta sociala impune normele de conduită, considerate a fi dizerabile pentru individ. Însă credințele subiectului depind în același timp și de dorințele lui inconștiente, de multiplele sale rețele de identificări.
Majoritatea rolurilor pe care un individ le manifestă în societate au un caracter dobândit, pentru că individul primește prin intermediul socializării norme, valori și modele de comportament. Astfel, caracteristicile socializării își pun amprenta în mod direct asupra modului de manifestare a rolurilor sociale. Rolurile de gen sunt diferite de cele așteptate din două motive principale: în primul rând, din cauza problemelor de socializare și, în al doilea rând, din cauza evoluției și dinamicii societății. Se poate observa cum rolurile de gen se schimbă cu viteză foarte mare și nu printr-un proces unitar, astfel încât întreaga populație, dar și instituțiile, sunt marcate.
În cadrul teoriei feministe, problematica relației gen-sex este de multe ori în contradicție. Gyle Rubin consideră, în teorie sa sex-gender system faptul că genul nu este fixat de anumite proprietăți ale individului, ci că acesta face parte dintr-un proces prin care fiecare individ este constituit. Astfel, indivizii sunt crescuți pentru a exista într-o anumită lume, pentru a învăța să simtă și să își exprime propria individualitate cu ajutorul sensurilor lingvistice acceptate de sociatate. În această teorie, genul reprezintă o parte intrinsecă a culturii.
Antropologul Margaret Mead a descoperit existența unor comportamente atipice ale membrilor triburilor din Noua Guinee. Analizând trei membri a trei triburi și raportându-le la modelele tradiționale americane, a descoperit că: într-unul dintre triburi, atât bărbații cât și femeile avea comportamente agresive, erau vânători și canibali, iar femeilor le displăcea să fie mame. În al doilea trib, atât bărbații, cât și femeile aveau comportamente specific genului feminin, aveau un comportament blând, erau neagresivi, emotivi și se implicau cu plăcere în creșterea copiilor. În ultimul trib, femeile manifestau comportamente masculine, caracterizate prin dominanță, asigurau subzistența membrilor tribului, iar bărbații se machiau, bârfeau, erau emotivi și aveau grijă de copiii. Așadar, dincolo de factorul biologic, există și alți factori care susțin și orientează diferențele privind manifestarea comportamentală conform modelelor de sex rol feminin și masculin. Dintre acestea menționăm: diferențele culturale de la o epocă la alta, percepțiile sociale, diferențele sociale, evoluția psihosocială particulară și istoria de viață a fiecărui individ în parte.
În literatura Europei moderne timpurii, apar diverse povești despre bărbați efeminați și femei care se transformă în bărbați. În ceea ce privește prima categorie, ele pot fi considerate ca reprezentând expresia grijii pentru granițele rolurilor genurilor. De asemenea, acestea sunt mai problematice decât cele despre femei. În fața sociabilității heterosexuale, se credea că a petrece prea mult timp în compania persoanelor de sex feminin duce la o estompare a ceea ce am numi gen. Însă și problematica femeilor care au devenit bărbați nu este mai ușor de abordat. Medicii renascentiști susțineau existența unui singur sex, cu toate că existau cu siguranță cel puțin două sexe sociale cu drepturi și obligații diametral opuse. Deși sexul biologic avea o importanță mai mare, genul a făcut parte din domeniul culturii într-o măsură egală cu primul. Sexul reprezenta o caracteristică atributivă cu consecințele sociale, întrucât a aparține unui sex sau celuilalt îndoctrina posesorul la anumite recunoașteri sociale. Însă schimbările structurilor corporale împingeau un trup de la o categorie de gen la alta.
Tudore (2012) sustine ca identitatea psihosexuală și conștiința ei se formază printr-un proces amplu de socializare, se construiește treptat, cu imaginea de sine, având drept fundament influența mediului, a anturajului, a numelui și a experiențelor pe care fiecare individ le integrează în contextul cultural și educațional specific. Spre deosebire de conștientizarea identității sexuale, a Eului sexual corporal, care apare în jurul vârstei de 2 ani, când copilul își conștientizează sexul (băiat/fată), identitatea psihosexuală se realizează la adolescență. În această perioadă, factorii educaționali, psihosociali, culturali au un rol major, modelând-o și clarificând-o.
Considerarea identității de gen ca fiind un rezultat al impactului social, al contextului social și istoric, a devenit relativ acceptată. Teoreticienii nu au mai aderat la ideea existenței unui singur tip de masculinitate sau feminitate, ci acceptă faptul că există mai multe forme ale acestora. De multe ori, modelele de masculinitate şi feminitate acceptate social sunt construite în manieră dihotomică. Acestă dihotomie a identității de gen a fost contestată ulterior, prin acceptarea mai multor forme de masculinitate și feminitate. De exemplu, masculinitatea metrosexualilor este percepută ca incluzând comportamente asociate strict femeilor. În mod tradițional, tinerii și bărbații aflați la maturitate preferă o poziționare cât mai depărtată față de feminitate și de terenurile feminizate, pentru a demonstra că se află la polul opus homosexualității.
De asemenea, învățarea socială are un rol esențial în formarea comportamentelor specifice fiecărui sex, și implicit în șlefuirea identității. Indiferent de moștenirea biologică sau predispozițiile înnăscute, copiii primesc numeroase semnale, în special de la figurile materne și paterne, semnale ce le indică moduri de a se comporta. Astfel, jucăriile destinate băieților au rolul de a contribui la formarea agresivității masculine, în timp ce cele destinate fetițelor oferă standarde nerealiste de frumusețe. Mesajul desprins din acestea este că pentru băieți este important ceea ce fac, iar pentru fete, modul în care arată.
Vișan Ioana-Gabriela
Licențiat în Psihologie