Eludarea durerii emoționale
Durerea este o formă de percepție asupra anumitor realități din experiența neplăcută a unei persoane.
Omul poate simți durerea la nivel fizic și/sau emotional.
Durerea emoțională este o formă de suferință interioară provocată fie de o experiență neplăcută, fie de o amintire dureroasă, fie de o proiecție proprie asupra unui fapt de vinovăție etc.
Conștiința lucrurilor amplifică, de cele mai multe ori sentimental de durere în urma unei emoții marcante. Astfel că, o persoana conștientă și echilibrată psihic va resimți durerea emoțională mult mai prezentă, decât o persoană ce-și ignoră propria conștiință.
Durerea sau suferința emoțională este, de cele mai multe ori, mult mai covârșitoare decât cea fizică.
Emoțiile, generatoare de stări interioare, pot fi pozitive sau negative. Emoțiile pozitive transpun persoana care le experimentează într-o stare de bine, de echilibru, în timp ce emoțiile negative dezechilibrează interior persoana care le resimte.
Suferința interioară își are originea în trăirea unor emoții negative la un grad foarte ridicat. Din acele senzații percepute într-un context conflictual, ce provoacă suferință, persoana în cauză poate dezvolta frici nerealiste legate de aspecte ce-o transpun emotional în acel conflict (chiar daca el s-a întâmplat în trecut), angoasă, anxietate și chiar suferință fizică, boală, deoarece un conflict interior este transmis în mod repetat anumitor organe pe care le sensibilizează, și astfel, apare suferința fizică.
De cele mai multe ori durerea emoțională se dovedește a fi iluzorie (conflictul s-a încheiat de ceva vreme), însă puțini oameni au curajul să descopere această realitate. În lipsa dezvoltării inteligenței emoționale, oamenii aleg să trăiască în durere și suferință, negăsindu-și puterea de a privi emoția dureroasă, de a face pace cu ea și de a o lăsa să se desprindă odată cu trecutul.
Oamenii evită în mod conștient reîntâlnirea cu acea emoție, cu o situație similară sau cu acele persoane care le-ar putea reactualiza emoția dureroasă amorțită în subconștient, deoarece nu dețin mijloacele de a o gestiona…. Le este teama să o înfrute și să iasă din zona lor de confort, o zona în care suferința a fost integrată și ea. În schimb, îsi crează mecanisme de apărare, așa cum gospodina preferă să pună covorul peste murdărie, doar pentru a nu trece prin procedura anevoioasă de curățare.
De cele mai multe ori, în rezolvarea situațiilor problematice ce apar în viață, se alege calea cea mai simplă și mai rapidă, deoarece e mult mai comod. Același lucru se întâmplă și cu durerea emoțională. Este mult mai ușor de ”ascuns” sub ”covorul” timpului, al uitării, însă, în acest demers nu se ține cont de faptul ca subconștientul înregistrază fiecare experiență așa cum este ea percepută și resimțită și o reactualizează ori de câte ori apare în șcenă un stimul generator.
În unele cazuri nefericite, oamenii apelează la”remedii” deloc utile pentru a uita și a trece peste o astfel de experiență, însă se bucură de efectul ”imediat și rapid” și trec peste consecințele de durată ce vor apărea.
Decât să se evite mereu acele emoții dureroase cel mai potrivit ar fi să se descopere sursa acelei dureri și să se rezolve, trecând prin ele ca prin experiențe evolutive. Acest lucru va oferi persoanei în cauză libertatea propriilor stari, a propriei voințe și, mai mult decât atât, un nou câștig experiential, ce-i va oferi pe viitor modalități mult mai ușoare de a gestiona eventualele situații conflictuale.
Traumele și acceptarea lor
Trauma este acea emoție violentă care modifică, de cele mai multe ori, structura interioară a unei persoane, făcând-o sensibilă și vulnerabilă în alte contexte similare.
Trauma mai poate fi descrisă și ca un șoc emoțional ce-și pune amprenta, de cele mai multe ori, asupra personalității celui ce o experimentează.
Situațiile traumatizante sunt resimțite diferit în funcție de modul prin care o persoană percepe realitatea exterioară. Astfel că, în timp ce pentru o persoană lovirea de o altă mașina, în trafic, poate genera o emoție traumatizantă, pentru alta poate trece ca un episod cotidian neplăcut.
Totul ține de cât este de echilibrată existența sa interioară.
Pentru persoană ce se află continuu în armonie interioară,sunt mari șanse să nu resimtă o experiență, oricât ar fi ea de negativă ca și traumă, deoarece are pregătite dinainte pârghii de susținere psihice. Însă, persoana, a cărei realitate exterioară poate influența în mod constant lumea ei interioară, este o persoană expusă și sensibilă, iar șocurile emoționale își pot lăsa amprenta ca și traume.
Acceptarea traumelor nu se poate face peste noapte, mai ales atunci când viața a fost ca un fapt venit de la sine, când persoana nu s-a implicat câtuși de puțin în a-și explica, măcar din când în când, ceea ce i se întâmplă și de ce i se întâmplă unele situații. În acest caz, majoritatea se ascund în spatele destinului și se complac în situația traumatizantă.
După părerea mea există două moduri de acceptare a traumelor:
1. Un mod constructiv, în care persoana în cauză, cu o viață interioară conștientă, acceptă ceea ce i se întâmplă și chiar reușește, în urma experiențelor sale, să descopere cauza acelui șoc emoțional; lucru ce schimbă complet modul de a percepe așa numita traumă.
2. Și un mod distructiv, în care, de cele mai multe ori se dă vina pe destin, pe diavol sau pe altă entitate iluzorie, persoana în cauză luând postura de victimă, căutând în jurul ei posibili ”salvatori”, fără a-și face o evaluare personală și a încerca să găsească eliberarea.
Așa că prin acceptarea traumelor se poate înțelege, fie împăcarea cu situația marcantă, fie lupta cu ea din postura de victimă. În a doua situație este lesne de înțeles că acea luptă va continua și va crea alte situații tot mai neplăcute și limitative.
Articol realizat de Anamaria Miscalencu
Photo source https://pixabay.com/en/atomic-bomb-leave-alone-fear-war-966008/