Psihologia stiintifica vs psihologia simtului comun
Interesul oamenilor pentru intelegerea modului in care ceilalti gandesc si simt dateaza din cele mai vechi timpuri, multitudinea intrebarilor existentiale existente au determinat aparitia unei dintre cele mai respectate stiinte- filosofia. Psihologia a existat multa vreme ca o componenta a stiintei filosofice, desprinzandu-se de aceasta abia in secolul XIX.
In anul 1879, Wilhem Wundt- care este considerat a fi parintele psihologiei stiintifice- a intemeiat primul laborator de psihologie la Leipzig, in Germania.
In explicarea si analizarea psihologiei de simt comun se evidentiaza doua teorii: o abordare care sustine ca ea este o colectie de platitudini, un sistem de generalizari; si abordarea “citirii mintii”- care se refera la capacitatea oamenilor de a face predictii privitor la comportamentul celorlalti, si de a explica si atribui diverse trairi interioare ale semenilor. Cunostintele de simt comun in domeniul psihologiei pot fi dobandite din interactiuni sociale precare, tragerea unor concluzii pe baza unor informatii incomplete, a unei experiente personale precare, sau observatii gresite.
Desi exista teorii validate stiintific preluate din cunostintele de simt comun create de oameni pentru a explica fenomenele observate, multe dintre aceste teorii au fost infirmate in momentul in care au fost supuse unei verificari experimentale minutioase.
Studierea conceptiilor gresite formate despre diverse problematici este importanta deoarece credintele dobandite de-a lungul timpului devin inflexibile si greu de schimbat sau restructurat. Informatiile contrare credintei insusite devin distorsionata sau ignorata pentru ca ea sa se plieze pe credinta deja formata.
Psihologia stiintiifica se focuseaza asupra studierii diversitatii interindividuale, informatiile descoperite fiind folosite pentru a se infera cunoastere despre diversele caracteristici ale individului singular.
Astfel, printre aceste mituri care au fost demontate de catre cercetarile din psihologie se numara: eficacitatea multimilor in diverse contexte; puterea stimulilor subliminali de a determina un comportament; simbolistica visurilor; stabilitatea la schimbare a unei trasaturi genetice.
In continuare vom analiza aceste problematici:
1. Psihologia multumilor si comportamentele colective reprezinta o tema de interes in stiintele socio-umane. Contrar opiniei populare, munca in echipa, integrarea intr-un grup si acceptarea normelor stabilite de catre majoritatea nu are numai efecte positive.
Astfel, s-au evidentiat in numeroase studii si cercetari stiintifice efectele negative ale influentei grupului/ multimii, atat la nivel psihologic cat si la nivel de comportament, pe plan individual, sau la nivel de consecinte asupra societatii.
Dintre efectele pe care integrarea in multime le are asupra indivisului amintim: dezindividualizarea; depersonalizarea; proliferarea comportamentelor agresive; schimbarea atitudinilor prin obedienta, conformare si internalizare; difuzia responsabilitatii.
a. Dezindividualizarea si depersonalizarea
Dezindividualizarea este un concept cheie in psihologia sociala, fiind discutat in amanunt in cartea lui Gustav le Bon- Psihologia multimilor. Definitia acestui termen se focuseaza asupra pierderii identitatii proprii atunci cand individul face parte din grupuri mari, ceea ce conduce la renuntarea la valorile si credintele proprii, si integrarea valorilor grupului. In functie de natura si scopul formarii si mentinerii multimii, datorita fenomenului de dezindividualizare persoanele care fac parte din grup pot recurge la comportamente care le incalca propriul set de valori, si pe care in alte circumstante nu le-ar efectua, ba chiar le-am blama. Asadar, pierderea identitatii conduce la pierderea controlului comportamental. Anonimitatea este factorul cheie care contribuie la aparitia acestui efect atunci cand subiectul face parte din grupuri mari.
Depersonalizarea se refera la pierderea identitatii personale in favoarea identitatii sociale. Cu cat apartenenta la un grup este mai puternica, cu atat creste identificarea cu normele si valorile grupului si creearea unei identitati sociale mai puternice. Procesul are loc prin identificarea/ echivalenta/ intersanjabilitatea intre membrii grupului, precum si diferentierea fata de membrii algtor grupuri. “ Depersonalizarea trimite la procesul de auto-stereotipizare prin intermediul caruia indivizii ajung sa se considere, inainte de toate, exemple intersanjabile ale unei categorii, mai degraba decat indivizi unici si distincti unul fata de celalalt” (DOISE, DESCHAMPS, MUGNY, 1999).
b. Comportamentele agresive
Multimile, datorita faptului ca sunt usor sugestionabile, se pot angaja in comportamente criminale, iar indivizii care fac parte din respectiva multime isi rationalizeaza si justifica actiunile pe baza faptului ca au avut o misiune de indeplinit, ca violenta este singura cale prin care se pot face schimbari in lume, in principiu actioneaza pe baza sintagmei “ scopul scuza mijloacele”.
Aceasta convingere a individului ca prin comportamentul reprobabil face ceea ce este corect este intarita insasi prin faptul ca are sprijinea unanima a celorlalti membri ai grupului.
c. Schimbarea atitudinilor individuale
“Efectul Asch” reprezinta cea mai cunoscuta cale prin care se realizeaza schimbarea atitudinilor personale pentru a se identifica cu cele ale grupului, metoda de baza fiind conformarea si obedienta. El a dorit sa cerceteze nivelul de independenta sau de supunere pe care individul il manifesta fata de un grup.
In experimentele sale, Asch urmeaza cateva principii:
-o singura persoana (cel care este si principalul actor al experimentului si ale carui actiuni sunt notate si interpretate) se afla in opozitie cu un grup de indivizi ( persoane care sunt instruite cum sa se comporte) in ceea ce priveste exprimarea unei opinii, a unui raspuns la un task;
-situatia experimentala este lipsita de ambiguitate, diferenta dintre raspunsul subiectului si cel al grupului este foarte clara si semnificativa;
-intotdeauna persoana vizata in experiment raspunde abia dupa ce intregul grup si-a expus parerea;
-raspunsurile sunt date verbal, in fata grupului;
-nu se cere consens intre parerile indivizilor, este ceruta opinia individuala a fiecarei persoane, iar colaborarile dintre ei este interzisa.
Astfel, prin experimentele realizate de el a fost demonstrat clar faptul ca presiunea de a se conforma unei opinii majoritare este covarsitoare, chiar daca opinia multimii este clar una gresita.
Conformismul apare din mai multe motive: incercarea de a castiga aprobarea grupului, de a evita situatiile dezagreabile, de a stabili si mentine relatii pozitive cu un grup cu care subiectul se identifica si care este considerat atractiv.
In cercetarile lui Milgram in prim-plan este problematica obedientei fata de autoritate. Astfel, in experimentul sau clasic asupra obedientei, s-a aratat ca un numar covarsitor de subiecti ai realizat cererile experimentatorului, chiar si in cazul in care stiau ca provoaca suferinta unei alte persoane. Aceasta se realizeaza deoarece atunci cand subiectul intra intr-o structura ierarhica el nu se mai considera responsabil de faptele sale, se supune unei instante mai puternice decat el asupra careia este lipsit de putere.
d. Difuzia responsabilitatii
Acest fenomen se refera la noninterventia individului in cazuri de necessitate atunci cand sunt mai multi spectatori ai evenimentului. Datorita efectului multimii responsabilitatea pentru diversele comportamente este impartita intre toti membrii grupului, nefiind asumata personal de catre indivizi. Asadar, s-a ipotetizat, si demonstrate in diverse experimente psihologice ca in cazul unei urgente, cu cat grupul de spectatori este mai mare cu atat interventia pentru ajutor este mai redusa sau lenta.
Un alt efect care apare in cazul multimii este ignoranta pluralista- asumarea gresita de catre subiect a faptului ca nimeni din grup nu-ti mai impartaseste ideile. Astfel, daca o persoana este martor intr-un eveniment negativ, insa celelalte persoane se comporta normal, ca si cum totul ar fi in regula, impulsul este de a-ti reconsidera opiniile privitoare la evenimentul declansat, si de a accepta opinia majoritara a grupului.
2. Stimulii subliminali sunt acei stimul care sunt inregistrati de organele noastre de simt, dar care scapa controlului constiintei.
Cel mai popular articol care a condus la raspandirea in populatiei a conceptiei ca bombardamentul subliminal poate conduce la o manipulare importanta a maselor. In acest articol se relata ca s-a facut un experiment asupra a peste 4500 de persoane carora li s-au introdus unele mesaje subliminale in timpul urmaririi unor filme la cinematograf. Mesajele subliminale transmise incercau manipularea spectatorilor pentru consumarea unor produse: “Drink Coke”, “ Eat popcorn”. S-a constatat ca in urma transmiterii acestor mesaje consumul de popcorn a crescut cu 50%, iar cea de Coca-Cola 18% (D. David, 2006).
Publicarea acestui articol a avut influente semnificative in societate, ideea de a putea fi controlati prin bombardament subliminal starnind interesul oamenilor din diverse domenii: cresterea consumului de diverse produse si servicii prin inserarea mesajelor subliminale in spoturile publicitare; institutiile bisericesti erau ingrijorate de capacitatea de a fi influentati negativ prin mesaje satanice subliminale aparute pe cd-urile cu muzica rock, etc.
Insa cum este privita problematica mesajelor subliminale in stiinta psihologiei contemporane?
In noile cercetari se vorbeste des despre o perceptie implicita- care se refera la puterea unui stimul din mediu neperceput constient, care nu depaseste pragul sensorial minimal absolute, dar care determina schimbari in gandire, comportament, emotii.
Stimuli subliminali sunt prelucrati informational de catre instante specializate, care sunt implicate si in cazul perceptiei stimulilor supraliminari, si se realizeaza la nivel fizic, lingvistic, afectiv si semantic- care este o prelucrare generala, si nu una specifica.
Asadar, putem fi manipulati prin bombardament subliminal?
Putem fi manipulati prin bombardament subliminal?
Noile descoperiri din psihologie sustina ca (D.David, 206):
a. prin prezentarea stimulilor subliminali nu se pot invatat comportamente noi, in schimb unele reguli partiale sau covariatii simple pot fi achizitionate.
b. prin prezentarea unor stimuli subliminali se pot produce unele modificari ale preferintelor, deciziilor si comportamentelor déjà invatate; aceasta influenta are loc atunci cand nu exista prealabil o preferinta sau un comportament bine determinat, daca, insa, subiectul este nesigur in manifestarea unei alegeri, prin stimularea subliminala se poate produce o favorizare a subiectului in alegerea comportamentului dorit de noi.
In concluzie: “..daca prin manipulare intelegem sa determinam pe cineva sa faca un comportament opus convingerilor si intentiilor sale, atunci nu putem fi manipulati prin bombardament subliminal! Daca prin manipulare intelegem sa facem un comportament mai probabil decat era inainte, atunci putem fi manipulate prin bombardament subliminal!” (D.David, 2006, p 252).
3. Din cele mai vechi timpuri visele au constituit un mister care au trezit interesul oamenilor. In opinia populara, visele au puteri magice- de a prezice viitorul, de a preveni individual asupra unui pericol extern sau intern, precum o boala ascunsa, pot avea caracter sacru, fiind considerate viziuni venite de la Dumnezeu.
In psihologie interpretarea viselor a fost una dintre temele de mare importanta, in special in teoria psihanalistilor, Sigmud Freud consacrand o intreaga carte acestui subiect. In aceasta abordare se facea diferenta dintre continul manifest al visului, si continutul latent. Continutul manifest este reprezentat de detaliile specifice componente ale visului, care apoi vor fi intepretate pentru a descoperi simbolismul lor, continului lor latent. Prin aceasta intepretare a continului latent se rezolva conflictele inconstientului, conducand la reducerea simptomatologiei. In opinia psihanalistilor prin vis se destrama bariera dintre constient si inconstient, si astfel, toate impulsurile si dorintele refuzate si refulate reveneau la suprafata. Acest proces era un deziderat in terapia dinamic-psihanalitica, intepretarea viselor fiind un element central in aceasta teorie.
O opinie contrara celor psihanalitice este cea a psihiatrului Allan Hobson, care a creat teoria activarii-sintetice a visului. Aceasta teorie sustine ipoteza conform careia activitatea creierului determina fenomenul visului, rolul dorintelor inconstiente in expresia simbolica a visului neavand suport stiintific.
Astfel, conform acestei teorii, visele iau nastere in faza REM a somnului, cand creierul intra intr-o stare de activare crescuta. Continutul visului este determinat de incercarea imperfecta a creierului de a acorda semnificatie informatiei aleatorii care este generata de punte- o structura a creierului care are rolul in transmiterea de informatii senzoriale intre encefal si cerebel, si are functii in starea de trezire si reglarea somnului.
Desigur, informatiile transmise de punte sunt influentate si determinate de activitatile noastre, de ingrijorari, dorinte, ganduri repetitive, si emotii puternice, insa continutul lor nu este plin de semnificatii ascunse, ci de informatii aleatorii, tocmai din aceasta cauza incercarea de a afirma ca visul are semnificatii ascunse si de a deslusi aceste semnificatii sunt superflue, si nu merita o atentie speciala a oamenilor de stiinta.
4. Persistenta la schimbare a trasaturilor genetice
Dilema “nature vs nurture” este una dintre cele mai vechi si cunoscute in stiinta psihologiei. Printre trasaturile psihologice care sunt supuse discutiei din perspectiva acestei dileme se numara si caracterul innascut al inteligentei, subiect pe care il vom discuta in continuare.
Pentru a testa modul in care o trasatura este determinata genetic, de mediul inconjurator sau de o combinatie a celor doua, in practica psihologiei sunt folosite preponderant studiile pe gemenii identici care sunt crescuti in familii si medii diferite.
Noile cercetari stiintifice (Nisbett, 2012) au scos in evidenta faptul ca n-a fost descoperit niciun polimorfism genetic care sa fie asociat cu variatii ale IQ-ului in populatia normala; inteligenta cristalizata si cea fluida au nivele comportamentale si biologice; exista efecte semnificativ imbunatatite asupra succesului academic si reusitei in viata atunci cand sunt implementate programe de interventii timpurii in copilarie.
Cea mai covarsitoare dovada adusa in sustinerea afirmatiei ca inteligenta poate fi modificata a survenit in urma unui studiu in care IQ-ul a inregistrat o crestere de 12-18 puncte atunci cand copiii din clasa de jos au fost adoptati de familii din clasa de mijloc.
Asadar, chiar daca o trasatura psihica este determinate genetic aceasta nu inseamna ca ea nu poate fi modificata de mediul inconjurator.
Bibliografie
– Lilienfeld O. Scott, at all, 2010, 50 Great Myths of Popular Psychology: shattering widespread misconceptions about human behavior
– Nisbett E. R., at all, 2012, Intelligence, American Psychologist, Vol. 67, No. 2, 130–159
– Gustave le Bon, 1896, Psihologia Multimilor
– Ewa Drozda-Senkowska, 1999, Psihologie sociala experimentala, Editura Polirom
– Douglas Mock, Experimente clasice in psihologie
– WILLEM DOISE JEAN-CLAUDE DESCHAMPS GABRIEL MUGNY, 1999, PSIHOLOGIE SOCIALĂ EXPERIMENTALĂ, Editura Polirom