De cele mai multe ori cand aud despre subiectul a insela, nu ma avant sa judec. A insela, e mai mult decat actiunea mot a mot la care se gandeste lumea. Mereu mi-am imaginat povesti grele, lacrimi nevazute, disperare a sufletului care a ajuns sa cada in minciuna, frustrari majore, drame interioare, si fire de speranta, dar in alta parte, nu acolo in cuplu.
Se spune ca femeia cand ajunge sa-si insele partenerul, sotul, o face constient, cu sufletul si asumat. Femeia plecata la vanatoare, sau care s-a lasat vanata, iubita prin alte parti, a tras demult semne de alarma, in propria ograda, a batut toba, s-a scandalizat, a plans, a amenintat, si a ajuns acolo, in alt pat, ca un raspuns la nepasare. Asa ca, si-a luat fericirea in proprile-i maini, si-a asumat tacit, si undeva-i pregatita de actiunea finala.
La barbati, ar sta mai usor treaba, spun domnii, arata statisticile, vuiesc ziarele. N-ar fi atat de complicat, si nici implicarea emotionala atat de puternica, incat sa doarma in stres major, sa slabeasca subit de vinovatie, nu li se para atat de complicat, incat rusinea sa le tina pantalonii acasa. Domnii se regenereaza rapid, iau lucrurile cum vin, traiesc momentul, optimisti, nu complica mental situatia, adrenalina traita in alt pat, ii face sa lase garda jos in cuplu, sa fie mai docili, in urma sentimentului de vinovatie neconstientizat.
Am auzit in unele cupluri: Oare cum am ajuns aici,ca plecasem pregatiti sa ne fie bine.
Constat ca oamenii de cele mai multe ori nu pleaca pregatiti, in aventura asta in doi, numita casnicie, care-i un contract mutal de angajamente si responsabilitati, al unuia fata de celalalt, fata de fericirea si nevoile amandorura.
Multi nu se cunosc suficient, nu isi cunosc nevoile, nevoile lor, d’apoi ale partenerului. Si atunci cand apare o criza in cuplu, neavand maturitatea afectiva, trateaza cu superficialitate strigatele de ajutor venite dintr-o parte sau alta. Sunt momente cand strigatele vin poate chiar dinspre tine, catre tine, si celalalt poate fi ecoul lor, si tu tratezi piciorul, cand de fapt era coloana. Sunt momente cand unul din cuplu se pierde pe el, iar celalalt nu are rabdarea, maturitatea sa realizeze ca ceva se intampla, si in loc sa fie acolo ca un suport, cauta rezolvarea nemultumirii in alta parte.
Cred cu tarie ca oamenii ar trebui sa formeze un cuplu in momentul in care se simt bine cu ei insisi, sa se alature unul celuilat ca si cum ar vrea sa mareasca cercul bucuriei. In timp, acest jurnal de la care au plecat, devine o carte cu capitole, in care fiecare isi aduce contributia dand tot ce are mai bun.
Autor: Julia Ru https://www.facebook.com/pages/Jurnal-din-America