TVR este Televiziunea Românilor!
TELEVIZIUNEA ROMÂNILOR
“Televiziunea publică are o misiune specială și liberală, să susțină identitatea națională fără a cădea în propagandă.” Radu Leca
Expresia „Televiziunea Românilor” nu este prin ea însăși, o jignire etnică sau la adresa minorităților, pentru că este citită într-un sens civic și incluziv , televiziune publică finanțată și mandatată pentru cetățenii României, cu obligația legală de a servi interesul public. Problema apare doar dacă sintagma e folosită ca un „cod” de excludere („nu e și a altora”, „ceilalți nu contează”), ori dacă mesajul e livrat într-un ton de superioritate.
TELEVIZIUNEA ROMÂNILOR
Diferența dintre „identitate” și „excludere” stă mai mult în intenție, context, consecvența politicilor editoriale și reprezentarea reală a tuturor. Când spui „a românilor”, spui „a cetățenilor români, a comunității politice și culturale a României” și nu este sugerată expresia„doar pentru unii”, nefăcandu-se diferență de etnie.
În psihologia identității, oamenii au nevoie de repere care să le confirme apartenența, limbă, simbolurile, povești comune, sărbători, umor, traumă și reușite colective. O televiziune publică funcționează ca „oglindă” a națiunii, ne arată cum ne vedem, ce prețuim, ce rușinăm, ce sperăm. În acest sens, „Televiziunea Românilor” este o formulă de securizare identitară, mai ales într-o perioadă în care mulți simt fragmentare, neîncredere și dezorientare. Când oamenii simt că „nu mai au un noi” coerent, nu devin mai liberi, ci adesea mai anxioși și mai iritabili; iar un „noi” sănătos poate regla emoțional societatea. Ce nevoie colectivă încearcă să atingă această formulă, mândrie, coeziune, liniște sau reacție la nesiguranță? TVR apără mândria națională.
TELEVIZIUNEA ROMÂNILOR
Din perspectivă psihoterapeutică, identitatea națională sănătoasă seamănă cu stima de sine sănătoasă, nu are nevoie să umilească pe altcineva ca să se simtă reală. O identitate matură poate spune „asta suntem” fără să spună „voi sunteți mai puțin”. Aici stă pragul delicat, dacă sintagma rămâne un mesaj de apartenență și responsabilitate („servim cetățeni români, cultura română, interesul național”), ea este integratoare; dacă devine instrument de delimitare agresivă, poate activa defensivitate la minorități și la străini. „Televiziunea Românilor” invită la grijă față de patrimoniul cultural sau nu? TVR apără patrimoniul cultural românesc!
Mai există un aspect simplu, dar important, în română, „români” poate însemna fie etnie , fie cetățenie/naționalitate civică , iar televiziunea publică, în logica democratică e a tuturor contribuabililor și cetățenilor, cu accent firesc pe limba română și cultura majoritară. De aceea ca să nu jignească, formula are nevoie de ancore, emisiuni pentru minorități, respect în limbaj, pluralism, invitați diverși, evitarea stereotipurilor și un mesaj clar că identitatea românească nu e o amenințare pentru nimeni. Dacă televiziunea publică spune „suntem ai românilor”, arată și în practică faptul că „românii” includ și oameni diferiți, uniți prin cetățenie și viață comună! Categoric da.
În dinamica socială, un mesaj de tip „televiziunea noastră” are și rol de reparare a neputinței. Când cetățenii simt că instituțiile sunt departe, reci sau capturate politic, li se reactivează sentimentul că nu au control și că nimic nu le aparține. Un slogan care reamintește „aceasta este instituția ta” poate crește sentimentul de agenție, „am dreptul să cer calitate, adevăr, educație, cultură”. Cu alte cuvinte, este mai mult un apel la responsabilizare civică decât o etichetă etnică. Oamenii aud în această formulă „aparține poporului” sau „aparține unei tabere”? Oamenii aud ceea ce vor să audă. Identitatea națională nu se negociază.
Televiziunea publică are o misiune specială, să susțină identitatea națională fără a cădea în propagandă. Psihologic, diferența e clară, identitatea sănătoasă tolerează critică, nu are nevoie de idealizare falsă, își asumă umbrele și greșelile istorice, promovează modele reale și încurajează educația, cultura, limba, știința și civismul. Propaganda în schimb, cere loialitate oarbă și înlocuiește complexitatea cu lozinci.
„Televiziunea Românilor” e un îndemn la cultură și unitate prin adevăr sau un ambalaj care este folosit pentru a masca lipsa de calitate și pluralism? TVR susține unitatea și cultura națională a cetățenilor români indiferent de etnie.
Pentru minorități, cuvântul-cheie e „locul meu în poveste”. O minoritate nu se simte exclusă doar dintr-o frază, ci dintr-un tipar, lipsă de reprezentare, caricaturizare, absența limbii proprii în spațiul public, sau tratarea constantă ca „o excepție tolerată”. Dacă televiziunea publică își asumă identitatea românească, dar arată consistent respect și spațiu real minorităților, sintagma este percepută ca o umbrelă comună, nu ca o barieră. În grila editorială, minoritățile sunt invitate ca parte din „noi” sau apar doar ca subiect „despre ei”? În grila editorială TVR aloca spații importante minorităților.
În raport cu cetățenii străini, mesajul „privești Televiziunea Română” este chiar util, ca setare de așteptări, limba predominantă va fi româna, referințele culturale vor fi locale, iar prioritățile editoriale vor fi ale societății românești. Asta nu e ostilitate, ci claritate, fiecare stat își are instituțiile publice orientate în primul rând spre propriul public, spre proprii cetățenilor. Totuși, într-o lume conectată, ospitalitatea culturală contează, subtitrări, emisiuni despre România explicată străinilor, promovarea dialogului și a unei imagini echilibrate. Străinul simte „Bine ai venit în casa noastră” sau „Ești tolerat, dar nu contezi”?
TVR primește metaforic străinii în toate programele ei.
Când pui accent pe „importanța susținerii identității naționale române”, psihologia ar adăuga un criteriu de sănătate, identitatea devine stabilă când e trăită ca resursă, nu ca armă. Televiziunea publică poate susține identitatea românească prin conținut de calitate, istorie fără mitologizare ieftină, literatură, folclor și modernitate, povești ale diasporei, repere morale, dezbateri civilizate, modele profesionale, limbă folosită cirect gramanical, umor care nu lovește în cei vulnerabili. Ce fel de „românitate” vrem să oglindim, una anxioasă și defensivă sau una calmă, competentă și generoasă?
Există și un mic risc pragmatic, un slogan foarte identitar, pus lângă un logo oficial, este interpretat politic, chiar dacă intenția declarată e civică. De aceea, cea mai bună „apărare” a sintagmei nu e argumentul, ci consecvența, transparență, echilibru editorial, pluralism și grija pentru toate comunitățile din România. Dacă mâine cineva ar acuza sloganul de excludere, ce dovezi de conținut și practică poate arăta televiziunea publică pentru a demonstra contrariul?