„Acceptam un adevar numai dupa ce l-am negat din tot sufletul.”Paulo Coelho
Zilnic traversam zeci de „drumuri” prin calatoria numita viata, dar cate din aceste „drumuri” ne ajuta sa intelegem ce inseamna acceptarea… cat timp avem nevoie pentru a accepta un adevar pictat in nuante de gri in locul unei minciuni pictata in culori pastelate?
Acceptarea vine impreuna cu ceea ce numim iubirea de sine, sunt intr-un buchet amandoua , niciodata separat. Acceparea nu inseamna doar sa ii permiti celui de langa tine sa iti stea alaturi si sa ii accepti defectele sau momentele mai putin pozitive, acceptarea incepe de la tine si cu tine. Daca tu te-ai accepta pe tine zi de zi, atunci si acceptarea tuturor lucrurilor care iti creoneaza viata o sa fie mai usoara si o iti picteze la sfarsitul zilei un zambet pe chip.
Louise Hay, afirma ca, o dată pe zi, ar trebui sa ne aşeazăm într-un loc liniştit şi sa ne punem mâinile pe inimă. Sa ii transmitem inimii iubirea noastra fata de propria persoana pentru a putea percepe iubirea oferita de inima persoanei pe care sustinem ca o acceptam.
Acceptarea neconditionata de sine nu inseamna sa nu incercam sa schimbam anumite comportamente care par ca sunt dezorganizate sau care ne indreapta propria viata spre ceva negativ. Acceptarea de sine inseamna sa stii sa accepti ca uneori schimbarile sunt necesare pentru a putea contrui ceva nou, pentru a putea sa intelegi ce este iertarea si noile oportunitati pe care viata ti le ofera zi de zi.
Acceptarea de sine ia nastere pe parcursul formarii stimei de sine, iar pentru a intelege importanta acceptarii neconditionate de sine, o sa prezint tipurile stimei de sine dupa Ryan, Kernis: stima de sine crescută stabilă (care este securizantă și legată de sănătatea psihică) si stima de sine crescută instabilă (în general asociată cu o adaptare psihologică scăzută și relații interpersonale defectuoase); este o autostimă discrepantă (discrepantă înaltă sau discrepantă redusă), în care cele două subtipuri ale autostimei au niveluri diferite, una fiind crescută și cealaltă redusă.
Acceptarea unui diagnostic pe care il ai de la nastere, aici vorbim despre acceparea unei imagini , acceptarea unei situatii exista , dar care este constientizata in mica copilarie (4-5 ani) cand copilul din interiorul viitorului adult ia contact cu „normalitatea”. Aceasta perioada este primordiala in creonarea stimei de sine si a acceptarii neconditionate. Daca una dintre piesele de puzzel lipsesc, in perioada adolescentei si mai tarziu la perioada formarii adultului tanar pot sa apara mecanisme de aparere atat de puternice incat se poate ajunge la aparitia elementelor patologice (anxietate, fobie sociala, depresie , izolare sociala), folosindu-se cel mai frecvent de alte aspecte doar in a evita contactul cu ceilalti.
Acceptarea unui diagnostic dobandit cum ar fi cancerul , care din nefericire este un diagnostic de care in ultimul timp auzim din ce in ce mai des si este pus copiilor de varsta mica. Atunci cand, un copil este diagnosticat la varsta mica cu aceasta maladie, constientizarea diagnosticului vine pe parcurs si lasa dupa sine o trauma provocata copilului. In lupta cu acest diagnostic o importanta deosebita o reprezinta atitudinea parintilor si acceptarea diagnosticului in primul rand de parinti si apoi acceptarea diagnosticului de catre copil. In astfel de cazuri o stima de sine crescuta si o gandire pozitiva , pot conduce la rezultate minunate.
In final trebuie sa retinem ca acceptarea de sine- conduce la o stima de sine crescuta , la o dezvoltare armonioasa a comportamentului , la o mai buna comunicare cu noi insine , dupa care si cu cei din jurul nostru, dar nu in ultimul rand la relatii sociale, familiale , personale si profesionale fructoase.
„Inima ta a bătut pentru tine de când te-ai născut şi până în prezent şi va continua să bată până în ultima ta zi pe acest pământ. Priveşte în inima ta şi sesizează orice urmă de amărăciune şi orice resentiment. Spală-ţi cu blândeţe inima în apa iertării şi a înţelegerii! Dacă ai putea vedea imaginea de ansamblu, ai înţelege lecţiile prin care a trebuit să treci. Inima ta este iubire, iar sângele din venele tale este bucurie!”Louise Hay
Psiholog Alexandra Ababi