Copil neascultator sau parinte obraznic?
Oare, putem spune despre un copil ca este dificil atunci cand pare sa manifeste mai degraba comportamente de neascultare decat colaborare si intelegere?
Imediat ce constatam acest lucru cautam pentru inceput o metoda de “subordonare” sustinuta sau nu de “pedepse” care, in modul cel mai clar nu face altceva decat sa conserve frustrarea existenta deja la un anumit nivel. Evident, nu este acelasi lucru sa vorbesti despre un copil care are trei ani, zece ani ori 18 ani, doar la prima vedere. Conform psihologiei varstelor vom incadra individul in etapa de viata aferenta si vom incerca sa ii delimitam o limita “normala” a modelului “dificil” pe care sa o toleram sau nu.
Insa, ca si perspectiva, NICIUN copil nu dezvolta comportamente impregnate de neascultare, frustrare, o minima agresivitate indreptata in directia autoritatii parintesti etc. fara ca mentalul parintilor sa nu aiba nicio implicatie directa.
Chiar daca mama sau tata nu are o manifestare clara in planul fizic in ceea ce priveste preocuparea gandurilor in legatura cu serviciul, achitarea datoriilor etc. exista o stare de fond care inclina mai degraba spre negativ. Chiar daca preocuparea mentala este perfect justificata in planul material, ea reprezinta un reziduu pentru copilul de langa noi. Uitam de multe ori ca el are capacitatea de a vedea “prin” noi si reprezinta oglinda noastra deci proiecteaza in exterior filmul derulat de noi in interior.
Cand suntem prinsi in ecuatii gen serviciu – cumparaturi – cresa/gradinita/scoala- plati facturi etc. problema nu apare din modul in care se desfasoara in exterior aceste activitati, ci din faptul ca parintii nu isi constientizeaza bagajul emotional, frica mascata in furie, nerabdare, obosela etc. care constituie de cele mai multe ori esafodul pe care sta emotionalul copilului.
In fapt, “executa sau este executat”, acesta fiind modelul dupa care mintea lui cauta sa supravietuiasca conform povestii “traite” de parintii sai. De aceea, educarea unui comportament nu are cu nimic de a face in corectarea unei minti care a primit o informatie de la o sursa de incredere (parintele), dar care este contradictorie in comportament si atitudine in planul manifestat de copil.
Daca, in loc sa ne certam sau pedepsim copilul pentru comportamentul sau, i-am multumi (evident o putem face in gand) deoarece indiferent de varsta, el nu face decat sa ne arate cum facem noi, cum GANDIM noi , probabil ca balanta s-ar inclina spre a ne asuma mai constient responsabilitatea de parinte “parintii mananca agurida si copiilor li se strepezesc dintii”.
Responsabilitatea de a-ti veghea starea emotiilor, a gandurilor care te prind si iti schimba dispozitia de la un moment la altul, iti va oferi un cadru mai amplu de a trai , bucura si respira VIATA cu adevarat.
Gandul ca, sanatate copilului tau depinde de modul in care iti gestionezi trairile interioare, procesand frica in incredere si bucurie de viata cum iti suna?
Psiholog Ioana Rusu Preda
Publicistica Coach Radu Leca