Psiholog Nicoleta Radu
Subiect des întâlnit printre discuţiile cu prietenii, dintre foşti şi foste, cu familia sau pe platforme online ce publică neîncetat despre ce e bine şi nu e bine să faci, cât de mult să iubeşti sau să urăşti, devine clar cât de important este pentru noi astăzi să facem parte dintr-un cuplu. Să relaţionam.
Ce înseamnă cuplu în zilele noastre devine o întrebare a cărui răspuns e valoros. Unii spun că e suficient să ai pe cineva pe umerii căruia să pui povara unei zile grele sau în ochii căruia să oglindeşti bucuriile şi reuşitele. Alţii cred că a fi în cuplu înseamnă practic să împarţi o viaţă, cu toate cele, în mod natural, aşa după cum vine fiecare zi. Pe de altă parte auzim adesea, din ambele tabere, că singurătatea e cea care duce la nevoia de a găsi un partener, cu care să împlineşti ce gânduri şi vise ai. Oricum ar fi, cred că cel mai important este să înţelegem ce avem de oferit dincolo de ce avem nevoie să primim.
Persoanelor care se află în cuplu de ani buni, probabil că li se pare interesant să înţeleagă cum mai e pe piaţă liberă. Dintre cei de a căror prietenie mă bucur, sunt unele persoane, deopotrivă femei şi bărbaţi, care declara că le-ar fi foarte greu să se lipească de cineva, căci li se pare că devine foarte dificil să relaţionezi şi să găseşti oameni în care să ai încredere sau în care să te regăseşti.
Celor care îşi caută încă jumătatea, indiferent de vârstă la care se află, le poate fi util să gândească, că, dacă nu ai găsit un partener în prima parte a tinereţei, adică până pe la 30 de ani, devine din ce în ce mai greu să intri şi să păstrezi o relaţie, motive sunt suficiente.
Frecvent, partenerul, existent sau imaginat spre a fi găsit, devine un fel de soluţie la problemele vieţii, la timpul care trece fără să lase, aparent, nicio amintire ori bucurie, la împlinirea de a fi părinte, câte şi mai câte idei şi dorinţe. Ceea ce însă scapă uneori este tocmai acel ceva care ne defineşte: cine suntem şi cu ce putem contribui la realizarea unui cuplu, cum şi cu ce ne împlinim înainte de a împlini viaţă altcuiva, ce realizăm independent de existenta unui partener în viaţă noastră.
Cele mai dese motive pentru care o relaţie se destramă, indiferent de stadiul la care se află, sunt asociate unor caracteristici individuale ce există în noi prea mult.
Stima de sine scăzută e cel mai mare duşman al relaţiei cu ţine însuţi/ însăţi şi cu cel/ cea pe care viaţă ţi-l aduce alături. Fiind definită de capacitatea de a te afirma, în termeni sinceri şi echilibraţi, adică de a exprima comportamental şi verbal cine eşti şi ce doreşti, de măsura respectului de sine şi de celălalt, constant şi constructiv, de încredere în forţele proprii şi în oameni în general, stima de sine are un rol covărşitor în alegerea unui partener şi în dezvoltarea relaţiei cu acesta.
Disonanţă cognitivă este un alt element care ne împiedică să formăm şi să creştem relaţii sănătoase, atât de cuplu cât şi cu familia de baza, prieteni, colegi. Dacă ajungem în punctul în care ne dăm seama că acţionăm opus a ceea ce credem că suntem şi dorim să facem, atunci piedicile ne aparţin. Este că şi cum ne-am propune să mergem în fiecare zi legându-ne gleznele cu o sfoară.
Cele mai repetate distorsiuni de gândire cu care ne confruntăm în scopul analizei de cuplu:
Dihotomia, în variantele de totul sau nimic şi alb sau negru, cu care analizăm, gândim orice eveniment din viaţă noastră, în special ce cerem de la cealaltă persoană care musai trebuie să ofere ce credem noi.
Prezicerea viitorului, specifică în mod special doamnelor, care ştiu sigur că urmează să se întâmple ceea ce rumineaza de zile întregi pe o tema banală, dar care scapă de sub controlul dimensiunii, precum bulgărele de zăpadă.
Desconsiderarea pozitivului, care pare a fi o înclinaţie tot feminină. Oare de câte ori nu le reproşăm partenerilor de viaţă că ‚niciodată’ (o altă distorsiune, cunoscută sub numele de suprageneralizare) nu ne ajută, nu ne înţeleg, nu ne sunt alături ignorând cu desăvârşire momentele frumoase în care ne-au ajutat, ne-au înţeles chiar şi doar lăsându-ne în pace, ne-au fost alături în momentele de nesiguranţă şi neputinţă în faţă unor situaţii ce ne depăşesc.
Intoleranţa la frustrare, catastrofizarea, imperativele şi respingerea contraargumentelor sunt alte distorsiuni cu care gândirea noastră rigidă ne împiedică să ne raportăm la viaţă şi oameni într-un mod sănătos.
Alte motive dese pentru care o relaţie se destramă, indiferent de stadiul la care se află, sunt asociate unor caracteristici individuale ce nu există mai deloc în noi. Dintre acestea putem să considerăm:
Comunicarea, în special cea asertivă. Atât bărbaţii cât şi femeile refuză pur şi simplu uneori să se exprime partenerului. E greu uneori să spui ce simţi, fără să acuzi ori fără să exagerezi, însă cu exerciţiu, adică cu perseverenţa de a spune celuilalt ce gândeşti şi simţi, oricât de stângaci sau incomplet, un cuplu ajunge să se ‚înţeleagă’ folosind cuvinte. A rămâne bosumflat sau a-l lua pe ‚n-am nimic’ în braţe, alături de ‚vorbim altă dată dragă’ nu e de folos. Ciudat este că cel căruia îi exprimi părerea este un prieten, căruia i te destăinui primul, abia mai apoi apuci să te destanui şi partenerului.
Înţelegerea şi acceptarea diferenţelor dintre noi, deopotrivă defecte şi calităţi. Suntem diferiţi, avem nevoi diferite, gândim uneori diferit, ne plac lucruri diferite. Sănătos este să fie aşa. Ne ajută să ne dezvoltăm şi să ne echilibrăm. „Cel mai limpede ne văd defectele acei oameni cărora le face plăcere să ni le treacă cu vederea” susţine Jean Racine, dramaturg francez.
Independenţa de a fi şi acţiona. Totul capătă sens şi valoare când începem să existăm dincolo de prezenţa celuilalt. A găti doar pentru tine, când partenerul e plecat de acasă, a ieşi la o bere sau cafea şi o poveste cu prietenii/ fetele, a practică un sport, a merge la o librărie singur, dându-i timp celuilalt să se repereze singur, e extrem de hrănitor pentru un cuplu.
Poate dacă fiecare dintre noi şi-ar propune să lucreze continuu cu sine şi să devină un om mai bun pentru el însuşi, am putea să formăm cupluri armonioase şi reuşite, cu discrepanţe minore şi dezacorduri naturale, fireşti.
Un gând personal, care să fie de folos oricărui moment de nesiguranţă în viaţă de cuplu: „Uneori te urmez eu, alteori mă urmezi tu, aşa parcurgem drumul împreună, ţinându-ne de mâna”.
Autor: Psiholog Nicoleta Radu
Articol primit prin email, citit, editat, optimizat seo, publicat de catre Radu Leca