Bărbatul TĂNTĂLĂU

Bărbatul Tăntălău apare, în observația clinică și în limbajul terapeutic, ca un arhetip al bărbatului care optează pentru o poziție pasivă și dependentă în relație. El refuză, inconștient, evoluția în cuplu în favoarea unei dinamici în care femeia asumă rolul conducător și vindecător. Alegerea nu este pură comoditate, este o strategie defensivă menită să mențină stabilitate afectivă și să evite confruntarea cu fragilități personale. „Prefer să fiu ghidat decât să-mi ascult tremuratul interior.”

Bărbatul TĂNTĂLĂU

Din perspectivă psihodinamică, comportamentul său este de înțeles prin prisma repetiției compulsive, el reenactează o relație primară în care a fost mai mult îngrijorat decât protejat, sperând inconștient că o altă figură adultă va repara ceea ce copilul interior n-a primit. Transferul se manifestă când el proiectează asupra partenerei așteptări materne sau de salvare, iar ea, la rândul ei, ests căzută în capcana de a juca rolul de terapeut impropriu. „Dacă ea mă repară, rămân întreg.”

Atașamentul său tinde să fie ambivalent sau anxios-evitant, el cere cu afectiune apropiere, dar se retrage când intimitatea cere responsabilitate afectivă, sau rămâne dependent, cedând decizia către parteneră pentru a evita frica de abandon și rușinea de a fi insuficient.
Din perspectivă neurobiologică, trauma timpurie resetează pragurile de toleranță la frustrare și autoreglare, făcând asumarea identitară și autonomia mai greu de început. „Mai bine o direcție sigură decât propriile mele hotărâri.”

Bărbatul TĂNTĂLĂU

În termeni de psihologie de sine (self-psychology), el are un sine fragil, care se regăsește și se consolidează prin identificarea cu o imagine idealizată a partenerei. Idealizarea oferă un oarecare suport narativ, nu trebuie să se ocupe de propria coeziune internă pentru că aceasta pare să vină din afară. Problema apare când partenera epuizează resursele sau își pierde răbdarea, iar atunci sinelui îi lipsește o fundație internă solidă. „Eu sunt oglinda ei când îmi aranjez gândurile”

Psihoterapeutic tipul de relație cere lucrare în două planuri, respectiv individual și de cuplu. La nivel individual, abordările care vizează mentalizarea, elaborarea traumei și consolidarea sinelui (obs. tehnici psihodinamic-interpersonale, terapie cognitiv-comportamentală focalizată pe atașament, EMDR când e cazul) cresc capacitatea de autoreglare și asumare a rolului activ. În terapie de cuplu, se lucrează pe limite sănătoase, responsabilități reciproce și pe dezvăluirea transferurilor. „Să învăț să mă gândesc înainte să aștept să-mi spună altul.”

Bărbatul TĂNTĂLĂU

Un risc frecvent este ca partenera să devină „psihoterapeutul nevrotic”, ea încearcă să repare vechi răni prin grija pentru bărbatul Tăntălău, proiectându-și propria nevoie de a fi necesară.

Se creează o alianță simbiotică, care pare funcțională la suprafață, dar care împiedică creșterea ambilor parteneri. Intervenția terapeutică trebuie să identifice și să întrerupă scenarile enactate, pentru a facilita separarea constructivă și autonomia. „Când o salvezi pe ea, mă pierd pe mine.”

În fazele inițiale ale terapiei, lucrăm cu limite precise și cu contracte comportamentale care să reducă dependența funcțională, cine decide ce, când se discută nevoile, care sunt pașii concreți de autonomie. Procesul este lent și necesită toleranță la frustrare, fiecare mic succes trebuie consolidat cu feedback pozitiv și interpretare psihodinamică a vechilor teme. „Pașii mici spre decizii proprii sunt trezirea mea.”

Bărbatul TĂNTĂLĂU

Dintr-un punct de vedere preventiv și educațional, este util ca femeile din relație să recunoască semnele de reîntoarcere la dinamici reparatoare și să solicite sprijin terapeutic pentru a-și proteja limitele. Pentru bărbați, e esențial să se lucreze pe vorbirea despre rușine, vulnerabilitate și istoria relațională, astfel încât dependența să se poată transforma în parteneriat matur. „Nu sunt lipsit de putere, doar am uitat să o revendic.”

Bărbatul TĂNTĂLĂU

Bărbatul Tăntălău nu este un caz pierdut, ci un subiect cu o poveste ce cere înțelegere, structură și intervenții care să reconstruiască sinele, nu doar să-l acopere. Evoluția sa în cuplu trece prin asumare, experimentare controlată a libertății și reparare terapeutică corectă, nu prin delegarea perpetuă a deciziei. „Vindecarea începe când îmi asum pașii către mine.”

1. Dependență afectivă: caută susținere constantă, evită deciziile majore, se bazează pe parteneră pentru validare și siguranță.
2. Pasivitate decizională: lasă alegerile importante pe seama celorlalți pentru a evita anxietatea și responsabilitatea.
3. Frică de eșec: teme intensă la ideea de a greși, preferă să nu acționeze decât să riște ratarea.
4. Proiecție maternală: proiectează așteptări maternale asupra partenerei, sperând la reparare emoțională.
5. Idealizare a salvatoarei: vede partenera ca „vindecătoare”, amplificând lipsa autonomiei personale.
6. Evitare a intimității mature: confundă intimitatea cu dependența și se retrage când i se cere autenticitate.
7. Vulnerabilitate ascunsă: manifestă defensivă la expunerea suferinței, folosește umor sau minimizare.
8. Rușine cronică: simte că nu e suficient, acest sentiment îi inhibă asumarea rolurilor adulte.
9. Anxietate legată de identitate: are un sinel slab conturat, se definește prin relații și roluri externe.
10. Comportament regresiv: revine la strategii copilărești (pasivitate, cerere de aprobări) în stres.
11. Locus extern al controlului: percepe evenimentele ca decise de alții, nu de propria voință.
12. Evitarea responsabilității financiare: poate delega sau sabota gestionarea resurselor pentru a nu fi responsabil.
13. Dificultăți în asumarea paternității simbolice: reticență în a-și asuma roluri de protecție și conducere.
14. Tendință spre dependență cronică: caută relații simbiotice care îi conferă un „scut” emoțional.
15. Neglijarea dezvoltării personale: investește puțin în hobbyuri, carieră sau autoreglare.
16. Scenarii repetate de relații: reia tipare familiale din copilărie, căutând aceeași dinamică reparatoare.
17. Rezistență la terapie inițială: poate veni la terapie doar la presiune, cu motivație extrinsecă.
18. Capacitate redusă de mentalizare: dificultate în a înțelege propriile și ale altora stări mentale.
19. Reglare emoțională slabă: reactivitate intensă sau evitantă în fața emoțiilor puternice.
20. Nevoia de aprobări externe: decizii și valoare personale validate de feedbackul celorlalți.
21. Simptome somatice funcționale: anxietate exprimată prin dureri, tulburări somatice fără cauză organică clară.
22. Perfecționism paralizant: își setează standarde nerealiste, apoi blochează acțiunea din teama de a nu atinge idealul.
23. Comportament pasiv-agresiv: exprimă nemulțumirea indirect, prin procrastinare sau rezistență pasivă.
24. Narcisism vulnerabil: alternanță între grandiozitate frustată și sentiment de neajutorare.
25. Dificultăți în stabilirea limitelor: permite invazii emoționale sau opune rezistență nefuncțională.
26. Tendință către idealuri relaționale naive: crede că dragostea trebuie să „rezolve” traumele.
27. Izolare socială selectivă: renunță la prieteni sau activități pentru a păstra dinamica de cuplu.
28. Lipsa inițiativei sexuale maturizate: sexul poate fi condiționat de aprobarea partenerei sau folosit pentru reconectare narcisică.
29. Comportamente compensatorii: consum excesiv de media, jocuri sau muncă pentru a evita probleme interne.
30. Reacții disproporționate la critică: se simte atacat, retrage sau ataca înapoi pentru a se proteja.
31. Dificultăți în planificare pe termen lung: evită angajamente clare, favorizând ambiguitatea relațională.
32. Sensibilitate la respingere: detectează semne de abandon și reacționează fie cu clinginess, fie cu retragere.
33. Depresie subclinicǎ frecventă: tristețe și apatie legate de sentimentul de inutilitate și lipsă de rost.
34. Memorie afectivă intensă: evenimente din copilărie declanșează reacții majore în viața adultă.
35. Dificultate de a cere ajutor adecvat: cere suport, dar în mod nefuncțional, prin dramatizare sau pasivitate.
36. Necesitatea de control paradoxal: evită responsabilitatea activă, dar se frustrează dacă nu are controlul indirect.
37. Comportamente evitante în fața conflictului: preferă supunerea sau evitarea pentru a păstra pacea.
38. Auto-sabotaj relațional: când intimitatea se apropie, poate rupe legătura pentru a confirma așteptările negative.
39. Stil de atașament anxios-evitant: caută apropiere dar se teme de înglobare, oscilând între dependență și retragere.
40. Preferința pentru roluri clare, tradiționale: se simte mai confortabil într-o arhitectură relațională fixă.
41. Limbaj emoțional sărac: exprimă puțin din interior, folosește banalizări sau glume.
42. Idealul reparator nerealist: crede că dacă e „condus”, traumele vor dispărea fără muncă internă.
43. Reziliență scăzută în fața adversității: epuizare rapidă când situațiile cer adaptare activă.
44. Dependență de ritualuri externe: rutine și gesturi care compensează insecuritatea internă.
45. Autocritică intensă: se judecă dur, ceea ce paralizează motivația schimbării.
46. Învățare relațională deficitară: repetă greșelile pentru că nu integrează feedbackul emoțional.
47. Capacitate de afect pozitiv dependent: bucuria depinde de aprobarea sau controlul celuilalt.
48. Dificultăți în asumarea unui proiect comun: evită implicarea reală în planuri de viață comună.
49. Nevoia de structură externă: funcționează mai bine sub reguli clare impuse de alții.
50. Potențial de schimbare ridicat: cu intervenție empatică, limitare a dinamiciilor simbiotice și tehnici de consolidare a sinelui, poate dezvolta autonomie și parteneriat matur.

Acum, grupăm cele 50 de trăsături în profile terapeutice utile pentru evaluare și intervenție. Pentru fiecare profil găsești descriere succintă, trăsăturile principale (din lista anterioară), obiective terapeutice și intervenții recomandate.

1) Profilul dependent‑anxios (atașament ambivalent)
– Descriere: Caută apropiere constantă, are teamă de abandon și se agață de parteneră pentru siguranță.
– Trăsături principale: dependență afectivă (1), sensibilitate la respingere (32), stil de atașament anxios‑evitant (39), nevoia de aprobări externe (20), clinginess / retragere (32).
– Obiective: creșterea autoreglării emoționale, reducerea dependenței, dezvoltarea toleranței la separare.
– Intervenții: terapie focalizată pe atașament, mentalization‑based therapy (MBT), antrenament în abilități de reglare emoțională, exerciții graduale de separare și construire a autonomiei.

2) Profilul pasiv‑evitant (decizional)
– Descriere: Evită asumarea responsabilităților și deciziilor, preferă să fie condus.
– Trăsături principale: pasivitate decizională (2), locus extern al controlului (11), evitare a responsabilității financiare (12), evitare a conflictului (37), nevoia de structură externă (49).
– Obiective: creșterea inițiativei, consolidarea simțului responsabilității, dezvoltarea capacității de a decide.
– Intervenții: coaching comportamental, contracte comportamentale și sarcini pas cu pas, terapie cognitiv‑comportamentală pentru restructurare cognitivă și asumare de obiective concrete.

3) Profilul vulnerabil‑narcisic
– Descriere: Alternanță între grandiozitate fragilă și sentimente intense de neajutorare; rușine cronică sub facade.
– Trăsături principale: narcisism vulnerabil (24), rușine cronică (8), autocritică intensă (45), reacții disproporționate la critică (30), idealizare / așteptări reparatoare (5, 42).
– Obiective: consolidarea stimei de sine autentice, reducerea mecanismelor compensatorii (idealizare/defenză).
– Intervenții: terapie psihodinamică sau de sine (self‑psychology), tehnici de acceptare și angajament (ACT), terapie pentru rușine, feedback empatic gradual.

4) Profilul regresei copilărești / reparator
– Descriere: Reenactează roluri din copilărie, așteaptă reparație de la parteneră; sinel fragil.
– Trăsături principale: proiecție maternală (4), scenarii repetate (16), comportament regresiv (10), idealul reparator nerealist (42), memorie afectivă intensă (34).
– Obiective: elaborarea traumelor timpurii, separarea funcțională de roluri parentale, construire sinelui adult.
– Intervenții: terapie psihodinamică, EMDR sau terapie traumă‑focalizată când e cazul, schema therapy (pentru moduri regresive), lucru pe transfer în terapie.

5) Profilul reglare emoțională deficitară
– Descriere: Dificultăți în a gestiona emoțiile; reacții intense sau evitante, exprimare emoțională săracă.
– Trăsături principale: reglare emoțională slabă (19), limbaj emoțional sărac (41), tendință la somatizare (21), reactivitate intensă (19, 30), depresie subclinică (33).
– Obiective: creșterea vocabularului emoțional, stabilizarea afectivă, reducerea somatizării.
– Intervenții: DBT‑inspired abilități (mindfulness, toleranța la disconfort), terapie cognitiv‑comportamentală, antrenament în exprimare emoțională, monitorizare somatică.

6) Profilul perfecționist‑evitant
– Descriere: Standarde nerealiste care blochează acțiunea; frică intensă de eșec.
– Trăsături principale: frică de eșec (3), perfecționism paralizant (22), procrastinare / pasiv‑agresiv (23), auto‑sabotaj relațional (38), dificultăți în planificare pe termen lung (31).
– Obiective: reducerea perfecționismului, încurajarea acțiunii graduale, identificarea și modificarea sabotorilor.
– Intervenții: CBT pentru perfecționism, expunere graduală la risc, terapie comportamentală axată pe activare, lucru pe schema „eșec = catastrofă”.

7) Profilul simbiotic / relațional‑salvator
– Descriere: Intră în alianțe simbiotice cu partenere care „îl repară”; roluri fixe și pierdere a rețelei sociale.
– Trăsături principale: tendință spre dependență cronică (14), partener‑psihoterapeut (25), izolare socială (27), preferința pentru roluri clare/tradiționale (40), capacitate afect pozitiv dependent (47).
– Obiective: restabilirea limitelor sănătoase, diversificarea surselor de validare, refacerea rețelei sociale.
– Intervenții: terapie de cuplu (EFT, intervenții pe limite), training în stabilire de limite, terapie individuală pentru independență, intervenții educaționale pentru parteneră.

Profil terapeutic detaliat
Profilul simbiotic (bărbatul „Tăntălău”)

1. Sumar clinic
Persoană cu dependență relațională cronică: caută validare și securitate exclusiv în parteneră, întreţine o dinamică simbiotică (parteneră „vindecătoare”, el „copilizat”), se izolează social, evită responsabilități mature și îşi pierde autonomia. Prezintă rușine, teamă de abandon, dificultăți în stabilirea limitelor și tendință la auto‑sabotaj când intimitatea crește.

2. Etiologie și factori de menținere
– Istoric de atașament insegur (parents caretaking inconsistent sau supra‑protectiv).
– Proiecții de tip „mommy repair”: așteptarea ca partenerul să rezolve rănile timpurii.
– Recompense familiale/sociale pentru roluri pasive.
– Condiționarea comportamentală: sprijin constant al partenerei recompensează dependența.
– Credințe centrale: „Nu pot face singur”, „Dacă încerc, voi eșua”, „Dragostea trebuie să mă salveze”.

3. Evaluare inițială (instrumente și domenii)
– Interviu clinic structurat (istoric relațional, traume, funcționare zilnică).
– Scale: Experiences in Close Relationships (ECR) sau Attachment Style Questionnaire; GAD‑7; PHQ‑9; Inventory of Interpersonal Problems; Couple Satisfaction Index.
– Observație dinamică: cine ia deciziile, cine oferă/primește îngrijire, limite.
– Evaluare riscuri: suicid, abuz, dependente addictive (jocuri, substanțe).

4. Formulare de caz (model integrativ)
Problema principală este dependența relațională perpetuată de credințe disfuncționale și roluri familiale învățate, menținută de întăriri sociale și evitarea anxietății de separare. Comportamentele simbiotice satisfac temporar nevoia de siguranță, dar subminează autonomie, stima de sine și satisfacția relațională pe termen lung.

5. Obiective terapeutice (pe termene)
– Pe scurt (0–8 ședințe): creare alianță, reducerea crizelor de co‑dependență, stabilirea obiectivelor concrete; reducerea intervențiilor salvatoare imediate din partea partenerului.
– Pe mediu (2–4 luni): dezvoltarea abilităților de autoreglare, creşterea autonomiei comportamentale (decizii mici independente), reactivarea rețelei sociale.
– Pe lung (4–12+ luni): consolidarea identității adulte, planificare comună responsabilă (financiară, parentală), prevenirea recăderilor.

6. Intervenții recomandate (individual + de cuplu)
A. Psihoterapie individuală (combinat CBT, Schema Therapy, tehnici de atașament/mentalizare)
– Psicoeducație despre atașament și simbioză.
– Restructurare cognitivă: identificare și modificare a credințelor „salvatoare” („eu nu pot/ea trebuie”).
– Experimente comportamentale: sarcini graduale de autonomie (a face o programare, a gestiona un buget mic) cu „contract” clar și evaluare.
– Exerciții de separare gradată: planificare de timp separat (de ex. 2–4 ore/săptămână), cu activități plăcute independente.
– Abilități de reglare emoțională: mindfulness, auto‑linistire, tehnici de toleranță la singurătate.
– Schema Therapy: lucrul pe moduri „Dependent Child”, „Punitive Parent” și dezvoltarea „Healthy Adult”.
– Mentalization‑based interventions: creșterea capacității de a înțelege intențiile și emoțiile proprii/ale partenerei, reducerea proiectării.

B. Terapie de cuplu (EFT, abordare comportamentală)
– Restructurarea rolurilor: negocierea limitelor și responsabilităților clare (financiare, gospodărești, decizii).
– Protocol pentru „nu‑salva”: stabilirea unui plan în care partenera oferă suport empatic, dar nu rezolvă automat problemele lui.
– Comunicarea asertivă: scripturi pentru cereri clare („Când am nevoie de ajutor, aș vrea să…”) și pentru respingere sănătoasă.
– Exerciții de reatașare: întâlniri regulate unde se discută progres, temeri și nevoi fără rezolvare imediată din partea salvatoarei.

7. Plan de intervenție sugerat (12–16 ședințe)
– Ședințele 1–2: evaluare, formulare, psicoeducație, contract terapeutic.
– Ședințele 3–4: stabilire obiective comportamentale, începutul experiementelor de autonomie, implicarea partenerei în stabilirea limitelor.
– Ședințele 5–8: lucru pe abilități regulate (reglare emoțională, mentalizare), schema work, sarcini practice (gestiune mică a banilor, socializare).
– Ședințele 9–12: terapie de cuplu focalizată pe schimbarea dinamicii, negociere roluri, consolidare strategii „nu‑salva”.
– Ședințele 13–16: consolidare, prevenire recăderii, plan de urgență (ce se întâmplă la criză), evaluare outcome.

8. Rolul partenerei (ghid practic)
– Încurajare empatică, dar limitare a intervențiilor reparatoare.
– Folosirea formulării: „Văd că îți e greu. Pot să te sprijin să încerci asta singur?”.
– Stabilirea unor „zone de autonomie” clare (de ex. decizii financiare mici, timp personal).
– Participare la sesiuni de cuplu pentru învățare comună și negociere.

9. Supraveghere și contra‑transfer
– Terapeutul trebuie să monitorizeze tentația de a „salva” pacientul.
– Fii atent la dinamici de îndatorire morală între parteneri; lucrați activ cu limitele terapeutice.

10. Când să consulți psihiatrul / alte servicii
– Tablou depresiv sever, suicid, tulburări anxioase incapacitante sau comorbiditate subiacentă (ADHD, PTSD) — evaluare pentru medicație.
– Dependențe de substanțe, violență domestică — intervenții specializate și protecție.

11. Măsuri de progres și semne de succes
– Creștere scoruri autonomie / reducere anxietate (ECR, GAD‑7/PHQ‑9).
– Număr și complexitate a deciziilor luate independent.
– Rețea socială reactivată, timp petrecut independent plăcut.
– Relație de cuplu mai echilibrată (mai puțină salvare, mai mult parteneriat).

12. Prevenirea recăderii
– Contract de „autonomie în criză”: pași concreți când apare panica de separare.
– Sesiuni de „booster” la 3, 6 și 12 luni.
– Menținerea hobby‑urilor și rețelei sociale ca factor protector.

Resurse practice finale (pentru pacient/partener)
– Foaie de exerciții pentru experimente comportamentale (lista sarcinilor, data, evaluare emoțională).
– Scripturi de comunicare scurtă pentru cereri și refuzuri.
– Lista activităților independente plăcute (mini‑plan de autocontrol).

Contract comportamental — Primele 4 săptămâni
(Profil simbiotic — obiectiv: creșterea autonomiei și reducerea dinamcii „salvare”)

Părțile contractante
– Nume pacient: ____________________
– Nume partener(ă): ____________________
– Terapeut (dacă e cazul): ____________________
– Dată început: ___/___/____
– Durată: 4 săptămâni (reevaluare la sfârșit)

Scop
Să creștem capacitatea pacientului de a lua decizii simple și de a petrece timp autonom, iar partenera să ofere sprijin empatic fără a prelua responsabilități pe termen scurt. Măsurăm progres prin sarcini concrete și jurnale de monitorizare.

Obiective SMART (pe 4 săptămâni)
1. Pacientul va lua minim 3 decizii independente pe săptămână (de nivel mic spre mediu).
2. Pacientul va petrece cel puțin 4 ore/săptămână în activități independente (împărțite în sesiuni de 1–2 ore).
3. Partenera va aplica regula „nu‑salva” pentru cel puțin 80% din situațiile cotidiene unde înainte intervenea automat.
4. Pacientul va folosi zilnic 1 tehnică de reglare emoțională și va nota nivelul anxietății (0–10) înainte/după.

Responsabilități pacient
– Completează zilnic jurnal scurt: sarcinile planificate, deciziile luate, ore petrecute independent, nivel anxietate pre/post (0–10).
– Realizează sarcinile săptămânale (vezi mai jos).
– În caz de anxietate intensă, folosește tehnica de grounding 5‑4‑3‑2‑1 sau respirație 4‑4‑4 și anunță partenera/familia conform planului de criză.

Responsabilități parteneră
– Oferă suport empatic („Văd că e greu — cred că poți încerca asta. Vrei să-ți fiu alături sau preferi singur?”).
– Aplică regula „nu‑salva”: nu rezolvă imediat sarcina pentru pacient; oferă ajutor sub formă de ghidaj (întrebări, pași concreți) nu preluare completă.
– Notează în jurnal când a intervenit și dacă a respectat regula „nu‑salva”.
– Participă la o sesiune săptămânală de evaluare (10–20 min) pentru feedback.

Sarcini concrete pe săptămâni
Săptămâna 1 (stabilizare, pași mici)
– Pacient: ia 2 decizii independente (ex: alege meniul pentru 2 zile, rezervă o programare la medic/frizer); 1 sesiune independentă de minim 2 ore (plimbare, hobby).
– Parteneră: aplică „nu‑salva” la 3 situații minore; folosește fraza‑cheie: „Pot să te sprijin să încerci asta singur?”
– Zilnic: 5 minute grounding + notare anxietate înainte/după.

Săptămâna 2 (creștere ușoară)
– Pacient: ia 3 decizii independente; gestionează un buget mic (ex: face o cumpărătură singur, plătește o factură mică); 2 sesiuni independente (total ≥4 ore).
– Parteneră: respectă „nu‑salva” în ≥80% din situații în care anterior ar fi rezolvat; oferă feedback calm la întâlnirea săptămânală.
– Continuă jurnalul și exercițiile de reglare.

Săptămâna 3 (consolidare socială și responsabilități)
– Pacient: organizează sau acceptă o ieșire socială cu un prieten (fără intervenție parteneră); asumă o sarcină casnică săptămânală (de ex. pregătirea cinei de 1 dată).
– Parteneră: oferă încurajare și, dacă pacientul cere, însoțire la început (nu rezolvare).
– Monitorizare progres: compară anxietatea pre/post pentru fiecare sarcină.

Săptămâna 4 (transfer de responsabilități)
– Pacient: planifică și realizează o activitate independentă mai amplă (ex: vizită administrativă, întâlnire cu specialist, mic proiect personal) și ia 4‑5 decizii independente în total.
– Parteneră: menține „nu‑salva”, oferă un feedback pozitiv structurat la finalul săptămânii (3 lucruri care au mers bine).
– Evaluare finală: sumarizare progres, dificultăți, stabilirea pașilor următori.

Monitorizare și evaluare
– Jurnal zilnic (format scurt): data | sarcină | decizie luată? da/nu | ore independent | anxietate înainte / după | comentarii.
– Întâlnire săptămânală (10–20 min): pacient + parteneră (ideal cu terapeut) — se discută ce a mers, ce a fost greu, ajustări.
– Criteriu de succes pentru cele 4 săptămâni: realizarea ≥80% din sarcini propuse și scădere medie a anxietății cu 2 puncte (sau alta măsură agreată).

Recompense și consecințe
– Recompense: dacă criteriul ≥80% este atins — o activitate plăcută comună (cină, film, o mică achiziție) stabilită dinainte.
– Consecințe: nu sunt pedepse; dacă nu se atinge obiectivul, se face o revizuire: se identifică bariere, se ajustează dificultatea sarcinilor, se oferă mai mult suport structurat (ex: pași mai mici).

Plan de criză
– Panică intensă sau panic attack: folosește 5‑4‑3‑2‑1, respirație 4‑4‑4; dacă nu se ameliorează în 20 min, contactează partenerul și/sau terapeutul.
– Gânduri suicidare sau risc major: contactează serviciile de urgență/linie locală de criză imediat. Numere de urgență: ____________________.

Clauze finale
– Confidentialitate: informațiile discutate rămân între părți și terapeut conform legii și eticii.
– Durata contractului: 4 săptămâni, urmată de evaluare; se pot reface sau adapta obiectivele.
– Semnături (confirmare angajament)
Pacient: ____________________ Data: ___/___/____
Partener(ă): ____________________ Data: ___/___/____
Terapeut: ____________________ Data: ___/___/____