Legenda Monstrului de sub pat

” Scuturoxis vs Nox Tenebris vs Monstrul Mittos. Cele 7 legende psihoterapeutice ale Monstrului de sub pat'” realizate de Radu Leca în stiluri diferite narative.

Împreună în această pagină descoperim cum cuvintele manipulează mintea profund.

Legendele explorează un concept manipulativ în care fiecare “monstru” ce se ascunde sub patul unui copil se teme, nu de prezența altora, ci de propria sa Umbră.
Această formă de povestire aparent mitică/legendară aduce în prim-plan conceptele psihoterapeutice clasice, precum umbra, ascunderea de responsabilități și frica ce nu poate fi explicată. Povestea serveste drept metaforă profundă pentru conflictele interne umane.

Umbra și Psihoterapia

În psihologia jungiană, umbra reprezintă acele părți ale personalității noastre pe care le reprimăm sau negăm, adesea fiind sursa unor frici nejustificate. Monstrul de sub pat, temut de copii, este de fapt o manifestare simbolică a fricilor necunoscute și nerezolvate, fie ele generate de angoasele societății, fie de experiențele personale neînțelese.

Legenda spune că acest monstru, chiar dacă impunător și terifiant, este incapabil să rănească pe cineva. Frica sa supremă este tocmai umbra sa, o reprezentare a propriei conștiințe și a conflictelor nerezolvate. În terapie, acest principiu este reflectat în procesul de confruntare a clientului cu acele aspecte ale sinelui care au fost ignorate sau respinse.

Ascunderea și Autodezvăluirea

De ce se ascunde monstru sub pat? Din perspectiva psihoterapeutică, ascunderea simbolizează teama de expunere și vulnerabilitate. Monstrul, asemenea indivizilor în viața de zi cu zi, se simte mai confortabil în umbră, departe de judecata lumii. Totuși, contactul cu propria umbră înseamnă și întâlnirea cu vulnerabilitatea personală, un proces ce poate începe prin autocunoaștere și acceptare.

În terapie, procesul de dezvăluire a acestor frici ascunse este esențial pentru vindecare. La fel cum monstrul se teme de lumină, indivizii se tem adesea să dezvăluie adevărurile interioare. Terapia încurajează să descoperim acele spații ascunse, să le confruntăm și, în final, să ne împăcăm cu ele, eliberându-ne de puterea lor copleșitoare.

Teama ca Motivator

Teama de Umbră a Monstrului este, paradoxal, ceea ce îl ține activ sub pat. În realitate, frica poate servi ca un motivator puternic. Terapia ne învață că recunoașterea și confruntarea fricii poate duce la creștere personală. Prin analiza și înțelegerea originilor fricii, putem găsi curajul de a ne schimba perspectivele și comportamentele.

De-a lungul ședințelor de terapie, indivizii sunt îndrumați să exploreze originile fricilor lor, la fel cum un copil începe să-și înțeleagă propriile temeri și să descopere că nu sunt chiar atât de amenințătoare cum apăreau inițial.

Legenda “Monstrului de sub pat” oferă o valoroasă perspectivă asupra complexității interioare umane, a dinamicii umbrei și fricii. Este o reamintire că fiecare dintre noi are monstrul său interior, dar și că fiecare monstru se teme, la rândul său, de propria umbră. Astfel, procesul terapeutic devine un parcurs de autocunoaștere și acceptare, în care lumina adevărului interior transformă și vindecă. Explorând și înțelegând aceste concepte prin prisma legendei, putem descoperi că suntem mai puternici decât păream în fața propriilor temeri. Terapia ne ajută să ne reconciliem cu propria umbră și să înțelegem că adevărata slăbiciune a monstrului – frica de sine – este și calea noastră către vindecare și creștere.

Legenda Monstrului de sub pat

Legenda Unu

Bine ați venit într-o călători a timpului, în lumea miturilor din străvechile noastre plaiuri dacice. Ca și când ar fi întocmită de înțeleptul Zamolxis, aceasta este povestea Monstrului de sub patul de paie. O creatură care bântuie amintirile și speranțele celor care îndrăznesc să doarmă în taină, plini de secrete.

Zamolxis, coborâtor al misterelor din Muntele Sacru, descășutor al secretelor ascunse, stăpânind tainele neștiute ale universului, a observat cum umbrele își fac lăcaș în adâncurile pământului, dar și sub învelișurile somnului. În acest fel, a răsărit legenda Monstrului de sub pat, cunoscut în limbaj străvechi sub numele de Scuturoxis.

Se spune că Scuturoxis, născut din freamătul nopții și al șoaptelor de lună, își dezvăluie colții doar celor care lasă frica să le pătrundă în suflete. Cu solzi de umbră și ochi de stele stinse, el păzește pragul dintre real și vis, sub patul oricărui muritor care, în neștiința lui, își uită curajul.

Zamolxis ne învață că acest monstru nu poate fi înfrânt prin forță, ci prin lumina cunoașterii și a nerușinării față de temerile noastre. Legenda spune că cei care doresc să-l alunge pe Scuturoxis trebuie să aprindă o lumânare a curajului, să cânte cântul vechi al îndrăznelii și să-și așeze gândul în siguranța iubirii și a familiei.

Se povestește că, odată, un tânăr, pe nume Dacius, cu inimă nefrântă dar cu mintea umbrită, a fost binecuvântat de Zamolxis. Acesta a îndrăznit să privească sub pat și, nemaigăsind nimic altceva decât întunericul prefăcut în nimicnicie, a înțeles că Scuturoxis nu este decât o proiecție a temerilor sale. Legenda spune că acel tânăr a devenit un erou al timpului său, un simbol al celor care au îndrăznit să învingă setea de frică.

Aceste cuvinte, călători dragi, sunt lăsate vouă pentru a vă reaminti că nu există niciun monstru care să nu poată fi surmontat cu puterea sufletului slujit de înțelepciunea străvechilor noastre tradiții.

Astfel, ascultați povestea și îndrăzniți să înfruntați orice Scuturoxis care pândește sub patul vostru, aducând lumină și pace sufletului vostru, așa cum Zamolxis a îndrumat.

Explicația psihoterapeutică:

Radu Leca prin prisma psihologiei sale analitice, ar putea interpreta această poveste dacicã despre Monstrul de sub pat, Scuturoxis, ca o alegorie a umbrei din psihicul individual și colectiv.

În termenii jungieni, Scuturoxis reprezintă umbrele ascunse ale inconștientului, simbolizând acele părți din noi înșine care rămân reprimate și nevăzute. Monstrul care bântuie “amintirile și speranțele” subliniază conflictul psihologic dintre conștient și inconștient, reflectând anxietățile și temerile adânc înrădăcinate, care deseori se manifestă în vise sau fobii aparent inexplicabile.

Zamolxis, ca figură sapiențială, sugerează rolul ghidului interior, similar cu figura înțeleptului arhetipal în psihicul jungian, care ne învață să înfruntăm fricile nu prin forță brută, ci prin “lumina cunoașterii” și auto-conștientizare. Ritualul propus de Zamolxis — “aprinderea lumânării curajului” și “cântul vechi al îndrăznelii” — poate fi văzut ca procesul de integrare a umbrei, unde acceptarea și iubirea de sine sunt esențiale pentru vindecare și transformare.

Dacius, tânărul erou, devine simbolul individuației, procesul psihologic prin care o persoană devine ceea ce este menit să fie, depășind fațetele înfricoșătoare ale propriei umbre. Înfruntându-și temerile, a realizat că Scuturoxis era doar o proiecție a neliniștii sale, un pas esențial pentru a atinge armonia interioară.

Mai mult, Leca ar putea sublinia legătura dintre mit și arhetipuri, propunând că povestea servește ca o structură arhetipală, oferind lecții universale despre natura fricii și puterea transformatoare a auto-descoperirii. Miturile, așa cum le vede Leca, sunt poveștile noastre colective care configurează fundalul psihologic al fiecărui individ. Ele ne reînvață că, deși visele și temerile par supranaturale, surmontându-le putem descoperi nu monștri, ci aspecte valoroase ale ființei noastre.

Astfel, narațiunea dacică devine nu doar o poveste de avertizare, ci una de întoarcere către sine, descoperind că adevărata monstruozitate este frica necunoscutului neconfruntat.

++++++

Legenda Monstrului de sub pat

Legenda Doi

În vremea când dacii încă scrutau cerul cu ochi pătrunzători și se sfătuiau cu stelele, într-un sătuc mai puțin știut între dealuri și păduri, poveștile spuneau despre un monstru care își avea sălașul sub ignita culcuș a celor mici și mari, în umbra tomnaticelor nopți de siguranță pierdute.

Mergem.cu drag către stilul narativ al lui Beldiceanu, vestitul povestitor, ce își adâncea pana în hârtie, lăsând cuvintele să danseze sub forma unei legende dacice: Zicerea începe cu o noapte de iarnă, când un copil numit Casian, cerceta de multe șoapte și visuri, se întinse cu nădejde sub plapuma de lână. În acel moment, dintr-o dată, ecourile nopții fură spintecate de un zgomot neobișnuit, venind de sub pat, loc bine cunoscut pentru dulapurile întunecate și praf.

Era Vesperion, cel ce în somnul iernii hiberna prințul pădurilor, o creatură crescută din umbrele tăcerii și ale temerilor oamenilor. Dacii au crezut că este un gardian ce veghea asupra curajului sufletelor tinere, punând la încercare inima de copil.

Casian, trezit și plin de frică, a tras din greu linia între realitatea căminului său și legenda care prindea viață sub ochii săi. Știa că unicul mod de a-l îndepărta pe Vesperion era să își arate curajul. Printr-o zână călăuză, lumina inimii sale, se strecură încetișor de-a lungul podelei, filtrând claritatea argintie a lunii în deschiderea negurii.

Monstrul nu era decât o reflexie, căci uitându-se sub pat, băiatul văzu umbrele temerilor proprie transformate în praf de stele, legendele fiind doar umbrele unor povești în care se oglindește adevărul sufletului. Cu zâmbetul descoperirii, Casian își mai îmbrățișă o dată visele și, cu curajul drept pătură, adormi liniștit.

De atunci, prin fiecare poveste spusă la lumina focului, dacii își îmbrățișează visele iar întunericul de sub pat devine pânza pe care se pictează cuvintele lor temerare. Legenda lui Vesperion, așa cum ne-a fost trasmisă de Beldiceanu, nu vorbește numai despre frică, ci despre puterea de a transforma umbrele în călăuze ale inimii.

Astfel, de-a lungul generatiilor, monstru de sub pat ramane o năpastă ce cultivă curajul în sufletele celor ce au curajul să o privească drept în ochi.

Din perspectiva lui Radu Leca această poveste îmbină simbolismul cu psihologia profundă, evocând teme arhetipale și procese inconștiente care influențează dezvoltarea individuală.

Arhetipurile și funcția lor: Vesperion poate fi văzut ca un arhetip al umbrei, o parte a psihicului care conține aspecte reprimate sau necunoscute ale sinelui. El reprezintă temerile și anxietățile care, deși intimidante, sunt esențiale pentru provocarea și eventual depășirea de către individ a blocajelor sale interioare.

Curajul ca transformare: Casian, prin actul său de a infrunta Vesperion, își asumă rolul eroului care iese din zona sa de confort pentru a se întâlni cu fațetele întunecate ale sine. Asemenea mitemelor clasice, această întâlnire simbolizează procesul de individuare, unde confruntarea cu propria umbră duce la o întregire și integrare mai depline ale ego-ului cu sinele.

Simbolismul luminii: Lumina argintie a lunii și zâna călăuză sunt imagini ale conștienței și intuiției. Ele ghidează băiatul prin întuneric, subliniind cum conștientizarea și explorarea adâncă a psihicului pot transforma frica și necunoscutul în înțelegere și rezoluție.

Rolul mitului: Legendele, precum povestea lui Casian și Vesperion, sunt reflectări ale inconștientului colectiv. Ele auto-construiesc narațiuni care sunt relevante psihologic nu doar pentru individ, ci și pentru societate. Povestea subliniază nevoia omului de a conecta experiențele personale cu miturile colective, oferind o hartă simbolică pentru navigarea provocărilor vieții.

Astfel, din perspectivă lui Leca, povestea devine o simbolistică personală și colectivă de a explora și înțelege partea întunecată a naturii umane, redând ocazia pentru creștere interioară și auto-descoperire. Această paralelă între misticism și psihologie consolidează ideea că legendele noastre nu sunt doar povești, ci hărți simbolice către evoluția sufletului.

+++++++

Legenda Monstrului de sub pat

Legenda Trei

Legenda Monstrului de sub Pat, relatată de marele Herodot, începe la marginea vechilor orașe ale Eladei, acolo unde lumina soarelui era umbrită de temerile necunoscutului. Se spune că în nopțile fără lună, pe când vântul adia cu șoapte nelămurite prin frunzele chiparoșilor, din întuneric apărea o creatură misterioasă, numită de locuitorii antici “Tafodophoros”, adică Aducătorul Coșmarurilor.

Această ființă enigmatică, precum se povestește, își avea originea în dorurile și temerile copilăriei, hrănindu-se din fanteziile cele mai întunecate ale minților tinere. Monstrul era infam pentru aparițiile sale sub paturile celor care adormiseră fără a-și închina rugăciunile zeilor somnului, Hypnos și Morfeu.

Odată, povestește Herodot, un tânăr pe nume Alexandros, fiul unui vizionar al timpului său, a fost martorul unei prezențe insidioase care îi umbrește somnul. Într-una dintre lungile nopți de veghe, Alexandros a hotărât să înfrunte ființa. Bun navigator al tărâmurilor legendei, și-a împletit teseractele cu acelea ale unei felinare din vis, luminând întunericul ascuns sub patul său.

Și atunci, ca un spectacol de umbre și lumini, Monstrul a apărut cu forme parțial vizibile, ochi strălucitori ca scoicile marine și gheare delicate precum firele de iarbă sălbatică. Dar nu teama îi cuprinde pe marii exploratori ai minții, ci o curiozitate ardentă. Alexandros s-a apropiat de creatură, îndrăznind să întrebe de menirea ei în acest univers al somnului.

Cu glas abia auzit, Tafodophoros a mărturisit că ea nu a fost un dușman, ci un gardian al porților dintre vis și realitate, veghetoare împotriva demonilor și fanteziilor desprinse din coșmaruri. Monstrul de sub pat era, de fapt, protectorul ce păzea să nu pătrundă spaimele din alte lumi.

Această poveste, scrisă în stilul Herodot, ne amintește mereu să nu lăsăm fricile să acopere comoara ascunsă în adâncul subconștientului, căci adevărul se înalță deasupra miturilor, strălucind ca adevăratele minuni ale copilăriei.

Explicatii psihoterapeutice Radu Leca, Legendei Monstrului de sub Pat ar putea aborda simbolismul și arhetipurile care transcend povestea relatată de Herodot. Ultrapsihologia este cunoscuta pentru explorarea psihicului uman prin simboluri și mituri universale, iar această legendă poate fi interpretată astfel:

Arhetipul umbrei:
Tafodophoros, Monstrul de sub Pat, simbolizează umbra – o parte a subconștientului nostru care acumulează temerile și dorințele reprimate. Ca ființă enigmatică hrănindu-se din fanteziile întunecate, el reflectă acele aspecte pe care personalitatea conștientă le refuză. Monstrul devine un simbol al confruntării cu sinele ascuns, un pas necesar către individuație.

Simbolul copilăriei și dezvoltarea psihologică:
Faptul că monstrul își găsește originea în copilărie sugerează etapele timpurii ale formării personalității, influențate profund de imaginile și experiențele din acea perioadă. Asemenea temeri copilărești au capacitatea de a modela trăirile adulte, chemând la reconcilierea cu acele părți ale sinelui care au rămas nerezolvate.

Confruntarea și cunoașterea de sine:
Alexandros, înfruntând monstrul, face pași simbolici spre analiza și acceptarea umbrei sale personale, o idee centrală în psihologia jungiană. Curajul de a se apropia de nemulțumiri și frici personale și de a le înțelege face parte din procesul de autodescoperire, la fel cum Alexandros întreabă creatura despre menirea sa.

Rolul protectorului: Leca considera transformarea monstrului dintr-un dușman în aliat drept o metaforă a protecției interioare împotriva energiilor negative din psihicul colectiv și personal. Tafodophoros ca gardian este reprezentarea forțelor interne care veghează asupra echilibrului psihologic.

Această legendă poate fi văzută nu doar ca o simplă poveste, ci ca o adâncă reflecție asupra luptei interioare și a transformării personale, un drum de la teamă la înțelegere și integrarea diverselor aspecte ale psihicului uman, ceea ce pentru Leca era esențial în căutarea împlinirii și armoniei interioare.

++±+++++

Legenda Monstrului de sub pat

Legenda Patru

Într-un colț nebănuit al lumii, acolo unde umbrele nopților lungi întâlnesc freamătul viselor copilești, se spune că zace un monstru fără de nume, ascuns sub paturi de stele, vegheat de straşnicul întuneric. Este Monstrul de Sub Pat, făptură deopotrivă înfricoșătoare și enigmatică, povestită de mari cronicari în ale tale.

Nicolae Milescu Spătarul, în cercetările sale neobosite ale universului, îl descrie pe acest monstru nu doar ca pe un simplu înfricoșător al copiilor, ci ca pe o creatură mult mai complexă, născută din frici ancestrale și legături cosmice. Contemplându-l în scrierile sale, Milescu îl portretizează ca fiind făcut din umbre, o ființă care poate naviga între vis și realitate, un paznic al lumii nevăzute.

Herodot, părintele istoriei, a căutat de-a lungul vieții sale originea acestor ființe, inserându-le în cronologia sa ca relicve ale vechilor divinități uitate de timp. Referirile sale la acest monstru sugerează întâlniri întunecate între zeii păgâni și ascunzișurile fricii umane, zugrăvind destinul celor care îndrăznesc să-și contemple temerile. Pentru Herodot, monstrul este asemenea unui oracol tăcut care ne amintește de trecutul nostru colectiv.

Miron Costin, în măiestria sa narativă, vede în Monstrul de Sub Pat o alegorie a forțelor inexplicabile ale universului. El relatează despre cum, în poveștile din bătătura satului, se povestesc întâmplări de groază, dar și de curaj, când bravii părinți își confruntă temerile pentru a-și liniști fiii. În cronica sa, Miron Costin îl prezintă ca pe un test al inimii și minții, un simbol călăuzitor al descoperirii și evoluției personale.

Astfel, Monstrul de Sub Pat devine nu doar un simplu motiv de frică, ci un punct de întâlnire între mit și realitate. Mareții cronicari ne-au înzestrat cu o pânză metaforică ce ilustrează curgeri ale destinului, dar și un avertisment că oricâte ar fi umbrele nopții, lumina cunoașterii poate risipi orice taină. Iar în aceste lumini și umbre căutăm sensul de a fi, călăziți de cuvântul scris și de poveștile spuse la lumina lunii.

Textul despre Monstrul de Sub Pat oferă o metaforă bogată și profundă, relevantă din perspectivă psihoterapeutică, pentru explorarea fricilor și a aspectelor ascunse ale psihicului uman.

Radu Leca spune asa:

Monstrul ca Simbol al Fricilor Ancestrale
Monstrul reprezintă frici adânc înrădăcinate și temeri colective. Din punct de vedere psihoterapeutic, explorarea acestor frici poate duce la o mai bună înțelegere de sine și la depășirea traumelor personale și transgeneraționale.

Între Vis și Realitate
Descrierea monstrului ca fiind capabil să navigheze între vis și realitate simbolizează granița fragilă dintre conștient și subconștient. Psihoterapia adesea se ocupă de integrarea acestor două aspecte ale minții, ajutând la descoperirea și înțelegerea viselor și a metaforelor subconștiente.

Forțe Inexplicabile și Explorația Personală
Monstrul este privit ca o forță inexplicabilă a universului, simbolizând incertitudinea și anxietatea provocate de necunoscut. Psihoterapia poate încuraja confruntarea și acceptarea acestor forțe ca parte a procesului terapeutic pentru a cultiva reziliența.

Temeri ca Test al Curajului
Confruntarea cu monstru de către părinți, ca acte multiple de curaj pentru a-și proteja copiii, poate fi văzută ca un proces de asumare a responsabilităților personale și de creștere emoțională. În terapie, acest lucru este similar cu împuternicirea indivizilor să-și înfrunte fricile pentru a obține pace interioară.

Metafora Cunoașterii:
Monstrul funcționează ca o pânză pe care se proiectează destinul și cunoașterea. Lumină cunoașterii este simbolul înțelegerii de sine și al elucidării problemelor care macină psihicul, un obiectiv central în terapie.

Monstrul de Sub Pat, în acest context, funcționează ca un instrument arhetipal în psihoterapie, reprezentând fricile complexe care, odată înțelese și integrate, pot duce la vindecare și autorealizare. Explorarea sa oferă o călătorie simbolică din întuneric spre lumină, ajutând indivizii să navigheze anxietățile și nesiguranțele umane fundamentale.

+++++++

Legenda Monstrului de sub pat

Legenda Cinci

Legenda Monstrului de sub pat: O Cronică scrisă de Radu Leca ca si când Mareld Mitropolit Varlaam a îngăduit facerea ei

În vremurile străvechi, când pădurea se întindea nesfarșită, acoperind pământul cu umbra sa misterioasă, și când stelele se ascundeau în spatele norilor grei de timpuri apuse, exista o poveste transmisă din generație în generație despre o creatură enigmatică, ascunsă sub fiecare pat al omenirii. Marele înțelept și mitropolit, Varlaam, a consemnat cu măiestrie această legendă pentru a îndupleca inimile curajoșilor care își puseseră credința sub semnul miracolului.

Legenda ne povestește că Monstrul de sub pat, cunoscut în vechile scripturi ca Nox Tenebris, era un spirit vechi, născut din temerile și neliniștile copiilor. Se spune că acesta sălășluia printre umbre, hrănindu-se cu visele neîmplinite și răsuflarea fioroasă a miezului de noapte. Cu înfățișarea sa înfricoșătoare, cu ochii precum două sfere de jar, el cutreiera sub lumea viselor, căutând liniștea în liniile întunecate ale somnului.

Cu toate acestea, legenda ne învață că Nox Tenebris nu a fost întotdeauna un spirit întunecat. Dintr-un început, el fusese un păzitor al copiilor, protector al inocenței și veghind asupra somnului lipsit de griji. Dar trădarea și uitarea celor pe care-i apăra l-au transformat, făcându-l să-și coboare privirea sub patul fiecărui copil, acolo unde întunericul și imaginația sălășluiesc în echilibru.

Totuși, marele mitropolit Varlaam ne lasă cu speranță, menționând că Monstrul poate fi îmblânzit prin curaj și iubire. Îngrijirea, poveștile de seară pline de lumină și încrederea în forța binelui puteau aprinde flacăra sa interioară, iluminând calea spre reabilitare. În acea lume ascunsă sub pat, unde fiecare copil se lupta cu îndoiala și spaima, adevărata putere era iubirea, ce putea metamorfoza cele mai întunecate spirite în păzitori luminoși.

Astfel își încheie Varlaam cronica, ca o chemare la demnitate și credință, învățându-ne că printre toate umbrele, lumina răzbește triumfătoare. Aceasta este, deci, povestea Monstrului de sub pat, o legendă nu doar pentru copii, ci și pentru sufletul fiecăruia din noi.

psiholog Radu Leca spune:

Simbolismul Umbrei: Nox Tenebris simbolizează umbra noastră, acele aspecte refulate din subconștient. Spune despre temerile inocenței care, neînfruntate, se transformă în spectre întunecate.

Arhetipul Protectorului Trădat: Original, Monstrul a fost un protector. E o reflexie a arhetipului Protectorului care, când neglijat sau trădat, devine umbră și frică.

Metamorfismul Fricii în Curaj: Teama poate fi transmutată prin curaj și iubire. Aceasta este călătoria individuației, în care confruntăm umbra și îmblânzim demonii interni.

Rolul Poveștilor: Poveștile servesc ca un mijloc de îmblânzire a umbrelor, o formă de terapie narativă care susține procesul de vindecare și transformare.

Echilibrul Întunericului și Luminii: Întunericul sub pat reprezintă dualitatea ființei umane; unde există întuneric, există și potențial pentru lumină.

Inconștientul Colectiv și Fanteziile Copilăriei: Monstrul reflectă teama colectivă a copiilor, o evocare a temerilor comune din inconștientul colectiv al umanității.

Importanța Regresiei: Regăsirea curajului prin iubire este un proces de regresie terapeutică, un pas esențial în redescoperirea sinelui autentic și pur.

Funcția Viselor: Monstrul se hrănește cu visele neîmplinite, simbolizând cum visele pierdute sau neglijate pot deveni obstacole sau temeri interioare.

Meritul Credinței în Bine: Bunătatea și iubirea sunt alchimiști ai sufletului, capabile să transforme umbra în lumină, prin credința în valorile pozitive.

Iconografia Imaginativă a Copilului: Fricile copilărești sunt imagini prototipale, codificate în imaginația noastră, ce dezvăluie adevăruri psihice fundamentale despre sine.

++++++

Legenda Monstrului de sub pat

Legenda 6 ca si cum ar fi scrisă de Nicolae Iorga!

În vremurile de demult, când credința și folclorul se împleteau ca firele unei tapiserii eterne, circula o poveste ciudată, măiestrit țesută de înseși mâinile marelui povestitor, N.Iorga. Este adevărat că acesta ne-a lăsat moștenire o legendă stranie și fascinantă, păcat că nu a scris si despre creatură ce sfidează imaginabilul — Monstrul de sub Pat.

Se spune că în vremurile de aur ale Daciei, pe când lupii erau confrații noștri și pădurile vaste ne erau palais regal, a existat o creatură tainică, cuibărită în întunericul subpământean. Aceasta era cunoscută azi drept Monstrul de sub Pat, însă numele său pe buzele străbunilor era intraductibil în graiul comun. Monstrul apărea ori de câte ori copiii, alunecând în lumea viselor, lăsau mângâierea caldă a zilei să dispară.

În forma sa, creatura nu era decât umbra efemeră a unei frici nerostite. Se zice că avea ochii ca două găuri negre în care dispăreau dorințele copilăriei, iar trupul său era acoperit de o blană deasă și întunecată, ca cele mai adânci păduri ale Carpaților. Fiecare lătrat de câine îl făcea să tremure, dar fiecare lacrimă îl făcea mai puternic.

Când nopțile se îngroșau și întunericul devenea cernit precum străbunii stâncilor, Monstrul se îndrepta spre copiii cei mai visători, dar și cei mai temători. Sub pat stăpânea, șoptindu-le basme înflăcărate și juruințe de taină, arătându-le orizonturi de groază, dar lăsându-i în aceeași clipă neatinși.

Autorul legendei, în înțelepciunea sa proverbială, sugera că acest monstru nu era doar o simplă creatură menită să sperie copiii obraznici. El reprezenta frica primară, aceea care găsește adâncurile sufletului și le zgândărește, forând dorințe de curiozitate și puterea de a depăși necunoscutul.

Leca spune: Monstrul de sub Pat rămâne un simbol al forței lăuntrice, care ne arată că nu întotdeauna frica e menită să ne doboare; uneori, e doar o treaptă în călătoria noastră spre lumină. În final, povestea lui Iorga ne învață că fiecare întuneric întâlnit în viață nu este un sfârșit, ci o invitație spre autodepășire.

În vremurile de aur ale Daciei, legendele despre Monstrul de sub Pat, deși înfricoșătoare, aveau un rol vital în creșterea și psihologia copiilor. Această creatură mitică, probabil simbolică, era mai mult decât o simplă înspăimântare nocturnă; ea reprezenta atmosfera misterioasă și adânc înrădăcinată a ființei umane, frica și curajul combinate într-un dans etern al introspecției și depășirii.

În esență, Monstrul simboliza fricile nespuse ale copilăriei — acele neliniști care, de multe ori, rămân neadresate pe măsură ce copiii pășesc în necunoscut. Ochii săi erau descriși ca găuri negre, o metaforă puternică pentru dorințele și visele copilăriei care par uneori să dispară în fața fricii. Însă, trupul său ascuns sub pat servea ca o metaforă pentru adâncurile subconștientului, un simbol al puterii latente ce aşteaptă să fie descoperită și confruntată.

Importanța acestei legende poate fi observată și în felul în care era percepută de străbuni: ca un apel către curiozitate și confruntarea fricilor. Monstrul de sub Pat nu doar teroriza, ci și provoca curajul, transformând frica în forță interioară. Acesta era un mod indirect de a pregăti copiii pentru viață, învățându-i despre inevitabilitatea fricii și importanța depășirii ei.

Mai mult decât atât, povestea sublinia importanța imaginației și a introspecției. În timp ce Monstrul putea părea amenințător, basmele și “orizonturile de groază” pe care le șoptea transformau experiența fricii într-un joc al minții, încurajând copiilor să își extindă limitele imaginației și să își dezvolte capacitatea de a înțelege și gestiona complexitatea emoțiilor lor.

Astfel, Monstrul de sub Pat nu doar sperie, ci inspira curajul de a înfrunta necunoscutul, făcând din el nu doar o prezență înfricoșătoare, ci un agent al dezvoltării psihologice și al înțelepciunii copilăriei.

++++++

Legenda 7

Pe când cerul se mândrea cu zei și monștri deopotrivă, o poveste din vechime vorbește despre o creatură ce bântuie sub patul celor tineri și neștiutori – Monstrul Mittos, stăpânul întunericului uitat. Se spune că atunci când noaptea își întinde mantia peste lume, Mittos veghează din colțurile cele mai ascunse, printre umbrele pe care lumina nu le poate birui.

Se povestește că Mittos avea forma unui nor de negură, cu ochii scânteind ca stelele cele mai reci de pe cer, iar respirația sa aducea vânturi care șopteau temerile necunoscute. În noaptea liniștită, mulți simțeau o presiune străină în aer, un zumzet subtil al tărâmului său nemaivăzut, răspunzând temerilor din inimile celor mici.

Homer, cel mai vestit poet al vremurilor, cânta prin versul său: “Cutremurat de nimfii nopții, un chip al negurii răsare; sub somnorosul prag, un păstrător de vise negre.” Monstrul sub pat nu era numai o amenințare, ci și un gardian al viselor uitate, al fricii ce capătă formă și umbre. Era o creatură a imaginației, oglindind curajul ce trebuia să izvorască din adâncurile sufletului uman.

Copiii și vitejii tăriilor zeilor găseau în Mittos un dușman invizibil, dar și un prilej de a-și înfrânge propriile temeri. Într-una dintre povestirile sale pierdute, Homer zugrăvește aventura lui Erymos, eroul tânăr care, înarmat cu doar o lampă de ulei a nemuritoarelor zeițe ale luminii, cobora spre întunericul de sub pat pentru a infrunta Monstrul. Cu fiecare pas, Erymos nu numai că înfrunta creatura, dar se întâlnea și cu propriile sale temeri ascunse.

Și încheie Homer înțelept: “O fi meșteșug de zei, ori doar născocire de copii, sub patul lumii iată-i trufașa umbră; să nu cauți calea de a-i curma viețuirea, căci Monstrul Mittos calea speranțelor drepte în fața întunericului întinde.” Astfel, povestea Monstrului de sub pat rămâne o amintire veche, dar plină de învățăminte și curaj, chiar și peste milenii.

++++