O poveste adevărată primită fără nume și date de la fanul nostru din România. „Radu te rog publică pe ultrapsihologie povestea atașată. De ce? Că să ajut și ca toți cei aflați în prezent în situația descrisă să reacționeze corect. Sunt sigur că mai există oameni ca mine. Nu iți spun care este personajul meu și nici dacă povestea este 100% reală. Dar merită să o publici.”

Psihopatul și inseminarea artificială

Viața alături de psihopat…

Nu pentru toți Crăciunul este despre iubire, frumos, speranță și credința în doi….pentru unii este despre un brad de Crăciun mai sărac cu un vis:visul acela cel mai frumos care se așază ca o stea în vârful bradului…Pentru unii este despre visul pierdut, despre traume adânci care renasc la umbra acelui ultim Crăciun în doi, smuls parcă din abisul cel mai întunecat al durerii…

Viața psihopatului – ca o poză în fața camerei de fotografiat

El, omul alături de care îmi proiectam un viitor frumos după 5 ani de relație și cu cu care aveam planuri de a ne întemeia o familie, îmi zâmbea frumos în fața blitzului, ca cel mai îndrăgostit om de pe pământ…Nu am știut atunci că acea fotografie era de fapt o simplă poză într-un decor festiv, dar lipsit de fond, la fel ca decorul fals cu care el, psihopatul, își împodobește artificial sufletul…Știa că a doua zi va pleca la altcineva, (o colegă de serviciu din B.)…Cu toate astea, a jucat impecabil rolul partenerului ideal, la petrecerea aniversară a celui mai bun prieten…a sărbătorit “cum se cuvine”, până la ultimul strop de vin și până la ultima urare….

Lipsa de asumare ca mod de viață pentru psihopat

Pretextul plecării la B.(“probleme de serviciu”), era de fapt o problemă arzătoare care nu “suferea” amânare…problemele de rezolvat erau de cu totul altă natură, iar ecuația includea un nou element:colega de serviciu…Am aflat adevărul în cel mai crud mod posibil …Un ”acum mă duc la ea” auzit la telefon-un cuțit înfipt în suflet, apoi sunetul numeroaselor mele apeluri blocate timp de 3 zile și 3 nopți, timp în care am simțit moartea la propriu, în fiecare fibră a corpului și sufletului meu…nu am crezut că se poate muri trăind sau trăi murind până atunci…A., omul pe care îl iubeam cu toată ființa mea a avut atâta “nesuflet” încât să mă lase în agonie zile întregi, fără să aibă nici cea mai mică mustrare de conștiință sau tresărire de suflet…

După întoarcerea lui în provincie, au urmat zeci de întrebări fără vreun răspuns din partea lui, venite din lipsa de verticalitate a unui om neasumat, incapabil să-și privească în ochi deciziile luate și să-mi ofere claritatea și înțelegerea de care aveam nevoie.

L-am întrebat dacă își dorește o relație cu ea…mi-a răspuns: “Ce relație? Ea acolo, eu aici?” M-a asigurat că nu vrea să mai țină legătura cu ea “pentru că nu vrea să ne afecteze relația.”

Sărbătorile de iarnă le-am petrecut împreună, ca în fiecare an de până atunci…”Amintindu-și” parcă rolul îndrăgostitului de lângă brad, A. a început să mă răsfețe cu ieșiri la restaurant, cadouri, mâncare adusă la serviciu și chiar de o excursie la munte în luna martie…

Drumul abrupt către vis – fertilizarea in Vitro

Pentru că era ultima mea șansă de a avea un copil, am decis să lupt până la capăt pentru visul meu…Cu inima grea, purtată de visul de a avea un copil și încurajată de el (“nu trebuie să renunți la tratament, este ceea ce ne dorim amândoi în acest moment”), am pornit în cea mai aprigă călătorie spre care am pășit vreodată…drumul fertilizării in Vitro…drumuri întregi contra-cronometru la medic și farmaciile din B și înapoi către casă, în provincie, pentru injecția care trebuia făcută la ora exactă…Psihopatul îmi aducea asistenta în fiecare seară acasă, jucând un teatru ieftin pe care l-am înțeles mai târziu…trebuia să arate ce partener implicat este, deci nu putea lipsi din acest act important al piesei…

Cu câteva zile înainte de puncție (operația de extracție a foliculilor maturi în urma tratamentului hormonal), A. mă anunță că nu mai dorește să fertilizeze foliculii și că a realizat ce greșeală este pe cale să înfăptuiască…că el nu mă mai poate însoți la operație și că pot merge cu fratele meu la clinica de fertilizare!!! Cu fratele meu!!!!??? I-am arătat plângând în hohote fotografia de la ecografie, care arăta 10 foliculi frumos crescuți și l-am implorat să nu-mi ucidă visul…mi-a spus că îl manipulez prin acea fotografie…în timp ce eu muream pe interior, el butona în fața mea telefonul cu “fătuca de la B” cu care, mi-a spus atunci că dorea “să înceapă o relație”…când i-am atras atenția că nu e cel mai potrivit moment să converseze cu ea, mi-a spus cu cel mai demonic rânjet: “trebuia să îi spun Noapte bună!”…

Deși el m-a asigurat tot timpul că “fătuca” nu mai este în peisaj (“nu ținem legătura…nu mai avem ce vorbi”), ea nu dispăruse deloc, ba chiar era extrem de activă în viața lui duplicitară… Mi-a venit să vomit când a ieșit pe ușă și am icnit…cu o aroganță absolută îmi spune:” Termino cu teatrul!”….atât a putut spune într-o situație de viață și de moarte…atât…

Ziua puncției-ziua în care visul meu a murit

4 aprilie – ziua în care el, psihopatul de lângă mine, mi-a distrus visul cel mai de preț: copilul nostru…după 5 ani de relație, a avut puterea să mă lase, ca pe un nimeni, la ușa unei clinici de fertilizare în Vitro, să trec printr-o intervenție inutilă, sub anestezie generală, pentru a-mi fi smulși din mine cei 10 foliculi care erau tot atâtea șanse la mult-doritul nostru copil…10 mlădițe de speranță care crescuseră frumos după zeci de injecții cu hormoni în burtă, după zeci de drumuri contra-timp la B, pentru controale și aprovizionare cu injecții…

Psihopatul a făcut asta fără nicio tresărire, ba mai mult, mi-a spus că este o intervenție de doar 15 minute…că îmi pot îngheța foliculii și găsi o altă variantă pentru mine, care să nu îl mai implice… De ce ? Pentru că noua lui cucerire, colega de serviciu, spera ca el “să renunțe la Fiv cu mine” (cuvintele lui), iar ei, ca doi oameni “demni” care au călcat visul unui om în picioare, să-și poată vedea liniștiți de relația începută!!!

“Doar 15 minute!”- Pentru el erau doar 15 minute!!! Ca la dentist!!! Ce ironică este viața! Și cât de dureroasă!! Pentru mine, acele 15 minute însemnau totul: întreaga mea viață într-un vis! Cel mai frumos vis!!! Pentru el, doar 15 minute pe ceas!!!

Am intrat în sala de operație plângând, lângă niște asistente și medici muți de durere, șocați că există astfel de “oameni” pe pământ…”Hai, cu optimism!”, îmi spune anestezistul…Acei doctori-străini au fost pentru mine o familie, iar el, familia mea, devenise străinul…După 2 ore și ceva de la intervenție, A. trimite un mesaj sec:”E târziu să vin să dau proba?” Târziu pentru ce? Pentru un suflet zdrobit? Pentru un om îngenunchiat?…A. a venit, a dat proba, s-a comportat cu oamenii din clinică normal, ca și cum nimic nu s-a întâmplat (teatru josnic, de care doar un psihopat e capabil)…

Toți știau că eu plâng și sunt distrusă în salon…A. însă nu a venit nicio clipă să mă întrebe cum sunt, dacă am nevoie de ceva…omul pe care l-am iubit mai mult decât orice!!! După operație nu mi-a întins nici măcar un pahar cu apă, deși abia mă țineam pe picioare!!! Nici măcar minimul gest de omenie pe care îl poți face pentru oricine!!!?…Mă aștepta la un Mall în apropiere, butonând telefonul cu “domnișoara de la București”, colega lui de la o companie farmaceutică din B., care, știind că noi facem Fiv, i-a spus, ca o femeie în adevăratul sens al cuvântului, că așteaptă ca el “să renunțe la Fiv cu mine!” Stând la aceeași masă, el butona telefonul cu ea, în fața mea, un om distrus din toate punctele de vedere, cu burta vânătă de la injecții și cu sufletul gol…

Există asemenea oameni pe pământ??? Ea, femeie fiind, așteapta ca el să renunțe să mai facă Fiv cu mine, iubita lui cu care a împărțit atâtea timp de 5 ani!!!!???? Știe ea ce a însemnat tot acest drum? Știe ea că a ucis visul cel mai frumos al unei alte femei? Ce fel de oameni își construiesc fericirea, distrugând alți oameni? În luna decembrie, când a intrat cu bocancii în viața noastră, știa că el are o relație și nu a contat!!! A făcut-o anyway!!!

Am luptat cu o putere de fier pentru visul meu, încurajată că este visul amândurora…m-a asigurat că ea nu mai există în viața lui și că nu trebuie să renunț la tratament, pentru că “acest copil este ceea ce ne dorim amândoi în acest moment”…mi-a adus zi de zi asistenta acasă pentru injecții, până aproape de ziua intervenției…pentru ce???

Nu credeam că voi învăța a muri vreodată…în acea zi am făcut-o…am simțit cum visul îmi este călcat în picioare…prin toți acei foliculi care așteptau să fie aruncați, după o luptă acerbă cu durerea, după zile întregi de speranță…au urmat zile și nopți în care am plâns până la refuz, zeci de ședințe la psiholog pentru a mă putea ridica din adâncul cel mai întunecat al durerii…

Schimbarea la 180 de grade-“normalitatea” unei minți delirante

După o lună de zile în care m-am simțit ca după război, psihopatul îmi trimite un mesaj aproape ireal: “Ce s-a mai întâmplat? Ce spune doctorița? Care sunt pașii de urmat? Eu vreau să îmi refac viața și nu pot sta în această incertitudine…” Poftim? Ce s-a mai întâmplat? Tot acel război care mă epuizase fizic, mental și emoțional era pentru el o simplă narațiune de povestit???

La câteva zile după acel mesaj și la o lună după ce m-a abandonat la clinica de fertilizare, psihopatul se afișează pe Facebook într-o relație “cu d-ra de la B” …la doar o lună după ce făcuse fertilizare in Vitro cu mine!!!!

La aproape un an de la puncție, ca și cum dezastrul nu ar fi fost complet, psihopatul ne trimite mie și clinicii de fertilizare mesajul că vrea să prelungim contractul de stocare al embrionului nostru…Am înghețat citind mesajul lui și am simțit mai mult dispreț decât puteam duce…el, fiind într-o nouă relație cu “fătuca de la B”, își dorea prelungirea contractului de stocare a embrionului care cu un an înainte era o greșeală!!!!???

Dacă eu spuneam da, făceai copil cu mine în timp ce erai cu ea? Cum poți fi atât de mic din punct de vedere moral, să te mai joci cu asta, după ce ai lăsat un om în fața unei clinici, poate în momentul cel mai vulnerabil al vieții sale????? Cum poți???

Și tu, femeie (dacă te poți numi așa), cum poți distruge visul altei femei de a avea un copil??? Fericirea ta pe asta se clădește? Nu uita că pe lacrimile mele nu-ți poți construi niciodată fericirea…niciodată!!! “Uameni” ieftini, când vă uitați în oglinda conștiinței (dacă o faceți vreodată), ce vedeți? Sunteți mândri de voi? Dacă voi puteți fi “înalți” doar când cineva este în genunchi, atunci nu vă puteți numi oameni…

Ce nu am știut atunci, dar știu acum:

Psihopatul te plimbă într-un roller coaster emoțional extrem de periculos, care te face să îți pierzi încrederea în capacitatea de a distinge dintre adevăr și non-adevăr, dintre realitate și iluzie…psihopatul se simte îndreptățit să îți schimbe cursul vieții peste noapte, manifestând zero empatie în fața durerii tale …Astfel, psihopatul trece în decurs de câteva zile de la “amândoi ne dorim să avem un copil”, la afirmația“copilul a fost o greșeală”, la întrebarea“e târziu să vin să dau proba?” și “ne dorim prelungirea contractului de stocare a embrionului”.

Psihopatul sădește ambiguitate emoțională în orice drum pe care pășește… poate merge cu tine la munte în luna martie, poate face fertilizare in Vitro în aprilie, iar în luna mai să se afișeze pe Facebook cu o nouă cucerire…

Psihopatul trece de la o decizie la alta, de la o persoană la alta, ca și cum nu ai fi existat vreodată…dependent de validare, psihopatul nu suportă singurătatea, pentru că asta ar însemna să se privească așa cum este și nu poate…dependent de control, îți aplică tratamentul tăcerii în momente cheie care cer din partea lui asumarea, de care nu este capabil…

Psihopatul își crează întotdeauna cel mai bun “alibi” pentru a se extrage din orice situație care l-ar culpabiliza în fața ta și a celorlalți…argumentele sale, de multe ori departe de orice logică sau decență, sunt aruncate pe masă drept atuuri pe care doar el le poate deține, pentru a se simți, în ochii săi doar, “câștigător.”

Psihopatul joacă rolul amabilității în public…adesea își ajută prietenii cu bani sau servicii, dar totul este doar un joc al “puterii”, un mod de a-și hrăni egoul și nu de a oferi sincer și dezinteresat…el afișează cel mai frumos zâmbet în public, dar în spatele cortinei, masca lui cade și zâmbetul dispare…

Psihopatul afișează un farmec fascinant cu care îți spală creierul (cadouri, excursii, amabilități), un comportament care atrage și intrigă deopotrivă (too good to be true), dar care dispare atunci când este confruntat cu situații de viață care cer verticalitate, responsabilitate și autenticitate…

Psihopatul este incapabil să-ți ofere stabilitate emoțională, prin urmare relația cu el este lipsită de constanță și echilibru…alternând momentele de seducție cu cele de abuz emoțional, el reușește să țină victima alături de el prin acest dans alternant de comportamente “hot and cold”, care oferă victimei suficientă speranță încât să continue participarea la abuz…acesta este motivul pentru care desprinderea victimei din acest cerc vicios are loc foarte greu, câteodată după ani întregi de abuz fizic, emoțional sau psihologic.

În momentele cele mai vulnerabile ale vieții tale, el te “ajută” să te adâncești și mai mult în neputință…Psihopatul privește cu seninătate cum lumea se prăbușește în jurul tău și în loc să-ți arate drumul către adăpost, adaugă și mai mult haos printre ruine…

În mijlocul haosului provocat de el însuși, psihopatul se șterge de praf, își așază costumul de “gentleman” și pornește către o nouă aventură a vieții sale…Psihopatul vede viața ca pe o narațiune din care nu face parte, deși el este autorul dezastrului în care te afli…el este un simplu observator al dramei pe care o trăiești, disociindu-se de faptele și evenimentele care au condus la ea.

Mi-aș fi dorit să nu fi învățat toate acestea “the hard way”…viața alături de un psihopat este cea mai dureroasă, dar și cea mai profundă lecție a vieții mele…am învățat că povestea psihopatului nu este povestea ta…nu, tu nu te-ai născut să îți înăbuși vocea și să-ți micșorezi râsetul, sau să-ți negociezi valoarea și să-ți anulezi identitatea…viața care te așteaptă după conștientizare este una pe care el, psihopatul, nu o va putea avea niciodată: o viață care este trăită și nu simulată, o viață cu sens…o viață simțită ca o victorie…At the end of the day, am înțeles că psihopatul niciodată nu învinge…pur și simplu nu poate…el este și va fi un învins…