Radu Leca pacient cardiac

“Când tensiunea îți ia viața pe sus”: 

Interviu cu Radu Leca psihologul care a fost obligat să-și reducă programul ca să rămână în viață

Jurnalist: Ultrapsihologie

Intervievat: „Radu” psiholog clinician, practică privată, pacient cardiac cu episoade de tensiune oscilantă.

 1) Pentru început: cine ești și ce ți se întâmplă?

1. Jurnalist: Radu, cu ce te ocupi și cum arată o zi obișnuită pentru tine?  

Radu: Sunt psiholog clinician. O zi „normală” însemna până nu demult 6–8 ședințe cu clienți, uneori și mai multe în perioade aglomerate, plus note, apeluri, urgențe, facturare, managementul cabinetului. Practică liberală: ești terapeut, secretariat și contabil în același corp. Între timp, corpul meu a decis că nu mai vrea să joace rol secundar.

2. Jurnalist: Când ai aflat că ai o problemă cardiacă și tensiune oscilantă?  

Radu: Nu a fost un moment „bam”. A fost o serie de episoade: când mare, când mică, cu simptome care mă speriau. Am ajuns la cardiolog după un episod în care am avut palpitații și o stare de slăbiciune care nu semăna cu oboseala obișnuită. Acolo mi s-a pus problema clar: nu e doar stres, e și corp.

3. Jurnalist: Ce înseamnă, concret, „tensiune oscilantă” la tine?  

Radu: Înseamnă că nu am doar „tensiune mare” constantă. Am perioade în care urcă, apoi scade, uneori în aceeași zi. Medicul mi-a explicat că tensiunea fluctuează la toți, dar la mine amplitudinea și frecvența, plus simptomele, au devenit riscante.

4. Jurnalist: Care e fraza medicului care ți-a rămas în cap?  

Radu: „Dacă nu reduci încărcarea și nu stabilizezi stilul de viață, crești semnificativ riscul de eveniment cardiovascular grav.” Eu am tradus-o în limbaj de panică: „dacă nu reduc programul, mor.” Știu că medicul nu a zis-o teatral, dar a fost suficient de ferm încât să mă trezească.

5. Jurnalist: Ce ai simțit când ai auzit că trebuie să-ți reduci munca?  

Radu: Un amestec de frică și furie. Frică, fiindcă mi-am văzut mortalitatea. Furie, fiindcă munca mea e și identitatea mea. Și apoi, vinovăție: „Cum să reduc când oamenii au nevoie?” Doar că și eu am nevoie să rămân în viață ca să pot ajuta pe cineva.

—

 2) Simptome și episoade: cum se simte „oscilația”

6. Jurnalist: Ce simți când îți crește tensiunea?  

Radu: De obicei, o presiune în cap, puls în urechi, iritabilitate, o agitație corporală. Uneori mă doare ceafa. Uneori nu simt nimic, ceea ce e și mai perfid.

7. Jurnalist: Dar când îți scade prea mult?  

Radu: Amețeală la ridicare, slăbiciune, senzația că „mă scurg” din mine, uneori greață ușoară. Mi s-a întâmplat să trebuiască să stau jos imediat. Te face precaut: începi să te miști ca un bătrân de 80 de ani, deși ai 41.

8. Jurnalist: Ți s-a întâmplat să ai simptome în timpul unei ședințe cu un client?  

Radu: Da. Și e groaznic, fiindcă trebuie să rămâi prezent pentru omul din fața ta, dar corpul îți urlă. Am învățat să am un plan: pauză scurtă, apă, respir, mă așez corect, și dacă nu se stabilizează, opresc ședința în mod profesionist. Nu e ideal, dar e mai sigur.

9. Jurnalist: Care a fost cel mai înfricoșător episod?  

Radu: Nu cea mai mare valoare, ci combinația de palpitații + amețeală + o senzație de „ceva nu e în regulă”. Când corpul îți transmite un pericol difuz, creierul începe să scrie scenarii. Acolo am decis că nu mai „aștept să treacă”.

10. Jurnalist: Cum distingi anxietatea de un episod cardiovascular?  

Radu: Ca psiholog, aș vrea să fie simplu, dar nu e. Anxietatea poate imita simptomele cardiace și invers. Diferența pentru mine a fost: când apar simptome noi, intense, sau diferite, nu negociez—verific medical. În rest, folosesc monitorizarea planificată, nu compulsivă, și mă uit la context: somn, cafea, stres, hidratare.

—

 3) Măsurare și monitorizare: tensiometrul, prietenul cu două tăișuri

11. Jurnalist: Cât de des îți măsori tensiunea?  

Radu: Am trecut prin faza în care măsuram obsesiv. Acum mă țin de un plan stabilit cu medicul: dimineața și seara, în repaus, plus dacă apar simptome semnificative. Ideea e să adun date utile, nu să-mi hrănesc panica.

12. Jurnalist: Ce ai învățat despre măsurarea corectă?  

Radu: Că „în fugă” nu e măsurare, e loterie. Stau 5 minute, nu vorbesc, nu mă agit, brațul sprijinit la nivelul inimii, picioarele pe podea, manșetă potrivită. Și repet de 2–3 ori, notez media.

13. Jurnalist: Ai observat diferențe între acasă și la cabinet/medic?  

Radu: Da. La medic, uneori e mai mare—efectul „halatului alb”. Acasă, în zilele liniștite, e mai ok. Dar acasă am avut și episoade mari după stres sau după cafea.

14. Jurnalist: Ții un jurnal al tensiunii?  

Radu: Da: valori, puls, oră, context (somn, cafea, mese, stres, simptome). A fost util pentru medic. Și, surprinzător, util și pentru mine: am văzut tipare, nu doar frică.

15. Jurnalist: Ce rol joacă pulsul în povestea ta?  

Radu: Pulsul e un alt semnal. Uneori tensiunea nu e dramatică, dar pulsul e mare, și invers. Medicul s-a uitat la întreg tabloul: tensiune, puls, simptome, investigații.

—

 4) Cauze și factori: de ce se joacă tensiunea „yo-yo”

16. Jurnalist: Care sunt trigger-ele tale clare?  

Radu: Lipsa somnului, cafeaua (mai ales a doua/ a treia), deshidratarea, zilele cu ședințe grele emoțional, mesele sărite, statul prea mult pe scaun. Și, evident, stresul cronic—nu „o zi proastă”, ci săptămâni întregi.

17. Jurnalist: Cafeaua e vinovatul principal?  

Radu: Nu vreau să demonizez cafeaua pentru toți, dar la mine a fost un amplificator. Când dormeam prost și beam cafea pe stomacul gol, tensiunea mea se comporta ca un adolescent fără program. Am redus, am mutat-o mai devreme în zi și uneori am înlocuit-o.

18. Jurnalist: Ce rol joacă sarea și alimentația?  

Radu: Am început să fiu atent la alimentele foarte sărate și ultra-procesate. Nu trăiam numai din chipsuri, dar în perioade stresante „mâncarea rapidă” devine regulă. Și corpul meu n-a fost fan.

19. Jurnalist: Alcoolul?  

Radu: Înainte, mai exista „un pahar seara” ca relaxare. Acum înțeleg că „relaxarea” asta poate sabota somnul și echilibrul. Nu zic că pentru toți e la fel, dar la mine a fost un factor.

20. Jurnalist: Somnul pare să fie „șeful” din încăpere.  

Radu: Absolut. Când dorm 7–8 ore decente, valorile sunt mai stabile. Când dorm 4–5 ore și apoi trag cu cafea, corpul se răzbună. Iar în profesia mea, tentația e să mă culc târziu: note, mailuri, griji.

—

 5) Investigații și diagnostic: ce a întrebat cardiologul și ce a urmărit

21. Jurnalist: Ce investigații ai făcut?  

Radu: EKG, ecocardiografie, analize, și monitorizare ambulatorie (Holter tensional și, la un moment dat, Holter EKG). Important: nu m-am bazat doar pe „azi am tensiune X”, ci pe trend și pe ce se întâmplă cu inima.

22. Jurnalist: A fost greu să accepți că ai nevoie de monitorizare?  

Radu: La început, da. Parcă intri într-un club în care nu voiai să fii. Dar mi-a prins bine: am date, nu doar anxietate.

23. Jurnalist: Ți s-a spus că e hipertensiune „clasică”?  

Radu: Mi s-a explicat că există componentă de hipertensiune, dar și variabilitate importantă legată de stilul de viață și stres. Nu intru în detalii medicale care nu-mi aparțin, dar ideea e: nu e „doar una sau alta”, e un mix.

24. Jurnalist: Când devine tensiunea „urgență”?  

Radu: Medicul mi-a dat praguri personalizate și semne de alarmă. În general, contează și simptomele: durere în piept, dificultăți de respirație, deficit neurologic (gen slăbiciune pe o parte), leșin—atunci nu stai pe gânduri. Dar nu vreau să dau praguri universale aici; fiecare pacient are context.

25. Jurnalist: Te-a ajutat să ai reguli clare?  

Radu: Enorm. Când ai reguli, reduci negocierea interioară: „o fi grav? n-o fi?”. Știi când acționezi și când te liniștești.

—

 6) Tratament și ajustări: pastilele, rutina și realismul

26. Jurnalist: Urmezi tratament?  

Radu: Da, conform planului cardiologului. A fost nevoie de ajustări, fiindcă atunci când tensiunea oscilează, nu vrei nici să o lași prea sus, nici să o împingi prea jos. Asta e partea care m-a făcut să înțeleg că e lucru fin, nu „ia asta și gata”.

27. Jurnalist: Ai avut efecte adverse?  

Radu: La început, oboseală și o senzație de „mai lent”. Medicul mi-a spus că uneori corpul se adaptează, alteori se schimbă doza sau molecula. Important e să nu faci pe medicul cu tine însuți.

28. Jurnalist: Cum te-ai împăcat cu ideea de tratament pe termen lung?  

Radu: Greu. E un doliu mic: îți dai seama că nu e doar o perioadă. Dar apoi am văzut partea bună: tratamentul îmi dă o plasă de siguranță ca să pot lucra la stilul de viață.

29. Jurnalist: Ce intervenții non-medicamentoase au contat?  

Radu: Somn, hidratare, mese mai regulate, mișcare ușoară (cum mi s-a recomandat), pauze între ședințe, reducerea cafelei. Sună banal. E enervant de banal. Dar funcționează.

30. Jurnalist: Respirația și relaxarea chiar schimbă tensiunea?  

Radu: La mine, uneori ajută. Nu ca magie instant, ci ca mod de a reduce activarea sistemului nervos. Dacă sunt într-o spirală de stres, respiratul și pauza pot opri escaladarea. Dar nu înlocuiesc tratamentul sau investigațiile.

—

 7) Munca de psiholog: când empatia devine efort fiziologic

31. Jurnalist: De ce e munca ta un risc în contextul tensiunii?  

Radu: Fiindcă e muncă de reglare emoțională continuă. Ești atent, empatic, îți ții reacțiile, gestionezi situații grele. Și dacă ai 7 astfel de interacțiuni pe zi, fără pauze reale, corpul tău rămâne în „mod alertă”.

32. Jurnalist: Ai simțit burnout?  

Radu: Da. Și am avut și negarea clasică: „Nu, eu sunt ok, am tehnici.” Aparent, tehnicile nu compensează un program imposibil.

33. Jurnalist: Ce înseamnă „program imposibil” la tine?  

Radu: Zile pline, fără pauze, fără masă, fără lumină naturală, fără mișcare. Să termini la 21:00 și să mai scrii note până la 23:30. Și apoi să te întrebi de ce corpul e în revoltă.

34. Jurnalist: Ți-a fost greu să spui „nu” clienților?  

Radu: Foarte greu. În profesia asta, există un fel de mit al disponibilității. Dar realitatea e că „da”-ul meu continuu era un „nu” pentru sănătatea mea.

35. Jurnalist: Cum ai redus concret?  

Radu: Am scăzut numărul de clienți pe zi, am pus pauze de 15–20 de minute între ședințe, am rezervat ferestre pentru masă, mi-am făcut o zi mai lejeră în săptămână. Și am limitat urgențele „ne-urgențe”.

—

 8) Reacții, rușine, bani: partea care nu se vede pe EKG

36. Jurnalist: Ce ți-a fost mai greu: frica medicală sau consecințele profesionale?  

Radu: Consecințele profesionale. Frica medicală e clară: vrei să trăiești. Dar banii, reputația, ritmul—astea au multe nuanțe. Când ești independent, dacă nu lucrezi, nu câștigi. Simplu și crud.

37. Jurnalist: Ți-a fost teamă că vei fi judecat?  

Radu: Da. Și mai ales de mine. Mi-a fost teamă că reducerea înseamnă „slăbiciune”. Învăț să o văd ca pe maturitate.

38. Jurnalist: Cum ai comunicat cu clienții despre schimbare?  

Radu: Simplu și etic: am spus că îmi ajustez programul din motive de sănătate, că vreau să păstrez calitatea ședințelor și continuitatea. Acolo unde nu am putut oferi ore potrivite, am oferit opțiuni: colegi, liste de așteptare, tranziție.

39. Jurnalist: Ai simțit vinovăție când ai trimis clienți la altcineva?  

Radu: Da. Dar mi-am amintit ceva: terapia e despre binele clientului. Dacă eu sunt epuizat și cu risc, nu e binele lui să rămână cu mine cu orice preț.

40. Jurnalist: Ce ai câștigat, paradoxal, reducând?  

Radu: Prezență. Și o formă de liniște. Ședințele sunt mai bune când nu intru în ele cu pulsul în gât și cu gândul la următoarea.

—

 9) Mituri și lecții: ce ai vrea să știe lumea despre tensiunea oscilantă

41. Jurnalist: Care e cel mai mare mit despre tensiune?  

Radu: „Dacă te simți bine, ești bine.” Nu. Poți avea valori periculoase fără simptome. Și invers: poți avea simptome puternice din anxietate, dar asta tot nu înseamnă că ignori evaluarea.

42. Jurnalist: Un alt mit?  

Radu: „E doar stres, deci se rezolvă cu relaxare.” Relaxarea ajută, da, dar nu e un substitut pentru medicină când ai risc cardiovascular.

43. Jurnalist: Ce ai învățat despre control?  

Radu: Că obsesia de control îmi crește stresul. Controlul sănătos înseamnă rutină și plan, nu verificări din cinci în cinci minute și auto-pedepsire.

44. Jurnalist: Ce semnale ai ignorat înainte să ajungi aici?  

Radu: Oboseala cronică, iritabilitatea, somnul prost, „ceața” mentală, faptul că aveam nevoie de cafea ca să pornesc și de încă una ca să mă țin. Le-am normalizat.

45. Jurnalist: Care e diferența între disciplină și încăpățânare?  

Radu: Disciplină e să faci ce te ține sănătos, constant, chiar când nu ai chef. Încăpățânare e să forțezi „că trebuie”, până când corpul te oprește violent.

—

 10) „Ca să nu mor”: despre frică, speranță și planul de acum

46. Jurnalist: Cum trăiești cu frica de „ce urmează”?  

Radu: Nu dispare complet. Dar se îmblânzește când ai plan: tratament, controale, rutină. Frica devine un semnal, nu un șef.

47. Jurnalist: Ce faci într-o zi când tensiunea e haotică?  

Radu: Încerc să nu adaug haos: beau apă, mănânc simplu, reduc stimulentele, stau mai liniștit, aplic planul medicului și mă uit la simptome. Dacă apar semne de alarmă, nu fac pe eroul.

48. Jurnalist: Te-ai gândit să schimbi complet profesia?  

Radu: Uneori, da în momentele negre. Dar nu cred că soluția e să fug de sens. Soluția e să fac meseria într-un mod sustenabil. Să nu mai confund vocația cu sacrificiul.

49. Jurnalist: Dacă ai avea un singur mesaj pentru alți freelanceri cu probleme de tensiune?  

Radu: Nu aștepta să te „convingă” corpul printr-un episod grav. Redu ritmul când încă poți alege. Cere ajutor, medical și practic. Și nu-ți negocia sănătatea ca pe un termen de predare.

50. Jurnalist: Cum arată viața ta acum, după schimbări?  

Radu: Mai puțină viteză, mai multă structură. Muncesc mai puțin, dar mai bine. Și, cel mai important: simt că îmi cresc șansele să fiu aici și peste 10 ani. Ceea ce, sincer, e un obiectiv foarte subestimat.

Într-o cultură care premiază disponibilitatea, Radu a descoperit că adevărata performanță nu e să „reziști”, ci să te oprești la timp. Tensiunea oscilantă, în cazul lui, nu e un moft și nici un „capriciu de stresat”, ci o combinație de vulnerabilitate cardiovasculară și un stil de viață care a împins prea mult. Diferența dintre o poveste dramatică și una suportabilă nu stă într-un citat inspirațional, ci în lucruri plictisitor de concrete: somn, pauze, tratament, program redus, monitorizare corectă.

Când l-am întrebat dacă se simte „mai puțin” psiholog acum, a râs scurt: „Nu. Mă simt mai om.” Și poate că asta e esența: să-ți construiești o viață în care nu ești doar util altora, ci și viu pentru tine.