Auzul fonematic
Astăzi m-am gândit să vă explic despre cât este de important să „auzim” bine atunci când urechile noastre funcționează bine ca și organe de simț (adică nu avem vreo afecțiune fiziologică). Uneori ajungem cu copilul la medic și ni se spune că el nu are nimic, aude bine. Dar deși aude bine, el nu vorbește corect (nu pronunță anumite sunete, înlocuiește sunetele) sau nu reușește să scrie corect (nu înțelege care sunt sunetele care formează cuvântul și nici ordinea lor). voi începe cu începutul – cu fonemul.
Fonemul reprezintă unitatea minimală a sistemului limbii. El este sunetul vorbit, cel din care se alcătuiesc silabe, cuvinte, propoziții și fraze. În scriere fonemul este redat prin litere, numite și grafeme. Alfabetul românesc are 27 de litere, dar nu tot atâtea foneme. Prin combinarea literelor se pot redat toate fonemele (spre exemplu, fonemul ğ este redat în scris prin g urmat de vocalele i sau e: ge, gi).
Auzul uman are această particularitate numită auz fonematic, prin care percepe sunetele vorbirii ca elemente semantice/foneme diferite (adică datorită acestei capacități noi reușim să ne însușim limbajul verbal; atunci când învățăm o altă limbă străină este necesară dezvoltarea unui alt auz fonematic, specific limbii respective).
Atunci când există o tulburare la nivelul auzului fonematic, recepția limbajului este afectată (copilul nu poate percepe corect anumite sunete și nici ordinea acestora în cuvânt) și de asemenea emisia limbajului (el va vorbi așa cum va percepe cuvintele, adică cu greșeli). Netratată la timp, tulburarea auzului fonematic va cauza copilului dificultăți și în ce privește scrierea (reprezentarea în plan grafic a) cuvintelor (neputând percepe corect sunetele și ordinea lor în cuvânt, copilul nu le va putea reda în scris).
Dezvoltarea insuficientă a auzului fonematic nu trebuie confundată cu un auz slab. În cazul tulburării de auz fonematic nu este nimic în neregulă cu urechea ca și organ de simț (cum se întâmplă în cazul auzului slab), ci există o tulburarea a funcției proceselor cerebrale de analiză a sunetelor vorbirii.
Actul pronunției este unul de natură senzorial-motrică. Astfel, calitatea pronunției depinde de dezvoltarea auzului fonematic și de dezvoltarea motricității organelor articulatorii. Copilul emite/pronunță sunete pe baza sunetelor pe care le percepe auditiv (le aude). El își va regla pronunția în funcție de ce aude și de felul în care pronunță el (comparând pronunția lui cu a celorlalți) formând acele conexiuni senzorial-motrice care să asigure formarea limbajului (conexiuni ce implică auzul și mișcările ce se produc în timpul articulării sunetului). Orice modificare la unul dintre cele două nivele (motric, auz fonematic) are repercursiuni asupra întregului proces de pronunție.
Ce putem face pentru a educa auzul fonematic al copilului? Păi putem realiza numeroase activități care să aibă ca obiectiv:
– Imitarea sunetelor din natură sau identificarea surselor acestora (animale, obiecte muzicale, mijloace de transport etc). Prima dată copilul învață care sunt suntele pe care diferite animale sau obiecte le emit (Cum face albina/vaca/ceasul/vântul? Bîzzzz/muuu/tic-tac/vîjjjj etc.). După ce învață aceste sunete, puteți juca jocuri în care copilul să ghicească obiectul sau animalul în funcție de sunetul pe care îl aude.
o Spune-mi cine sunt eu! Eu mă prefac că sunt un animal, spre exemplu, și emit sunetul produs de acel animal. Mă prefac că sunt câine și fac ham-ham. Copilul ascultă și apoi spune ce animal crede că sunt).
o Oare ce se aude? Hai să descoperim! Este nevoie de diferite jucării sau obiecte care produc diferite sunete sau melodii. Să zicem că am un ursuleț care cântă. Fără ca copilul să vadă, ascund ursulețul undeva și apoi îi spun copilului să descopere ce anume produce sunetul acela. Copilul se va ghida astfel doar după sunet.
o Cine te-a strigat? Copilul e legat la ochi cu o eșarfă. Persoanele cunoscute lui (părinți, frați, prieteni) stau în jurul său la distanță. Una dintre persoane îl strigă pe nume. Copilul va trebui să ghicească cine l-a strigat. Dacă ghicește, persoana care l-a strigat trece în locul său.
Și jocul continuă.
– Diferențierea consoanelor surde de cele sonore. Copilul stă cu spatele spre adult, la distanță de 3-4 m. Adultul pronunță, când mai încet când mai tare, diferite silabe (ca-ga, ta-da, pa-ba, up-ub, opo-obo, fa-va, eve-efe, us-uz, ezo-eso, sum-zum, tis-tiz etc) sau cuvinte (pere-bere, pun-bun, pile-bile, creier-greier, stâncă-stângă, fată-vată, far-var, fiu-viu, varsă-varză, paie-baie, tata-data, pară-bară, cară-gară, coală-goală etc). Sarcina copilului este de a repeta ceea ce spune adultul (el trebuie să fie foarte atent la ceea ce aude pentru a reda corect cuvântul respectiv).
– Identificare primului sau ultimului sunet dintr-un cunvât sau a poziției unui anumit sunet din cuvânt (început, mijloc, final). Iată un joc!
– Jocuri hazlii în care sunteul se repetă. Se pronunță rapid cuvinte sau propoziții hazlii.
Căprarul crapă capul caprei pe capră în patru.
Pe cap un capac, pe capac un ac.
Un cocostârc s-a dus la cocostârcărie să se descocostârcească.
Şapte sape late şi alte şapte sape late, să le car pe toate în spate.
Am o mâţă mâţoasă căpăţânoasă care are cinci mâţoşei jucăuşi frumuşei.
Sper că v-a apucat cheful de joacă! Dacă aveți nelămuri sau dacă aveți alte idei de jocuri, nu ezitați să ni le împărtășiți! Spor!
Psiholog Alina Mirela Trofin
Credit Photo: https://pixabay.com/
#ultrapsihologie
#psihologie
Citit si editat de Radu Leca
Drepturi de autor Alina Mirela Trofin
Auzul fonematic
Revista online de Psihologie | Mediere | Coaching
Promovam GRATUIT, psihologi, mediatori, coachi. Articole de psihologie, mediere si coaching in format text si audio. Contact: 0741.101.881. Radu Leca.
psiholog,mediator,coach