Zugravul…doamnei și al domnului

ZUGRAVUL

Comedie radiofonică în 5 acte

DRAMATIS PERSONAE

ALBERTINA SILVESTRU – doctoriță dermatolog, 38 de ani, energică, cu o fascinație nou-nouță pentru estetică în general

CONSTANTIN SILVESTRU – director la Regionala CFR, 52 de ani, om practic, cu mustață impresionantă și o pasiune neașteptată pentru artă

ȘTEFAN – zugrav, 28 de ani, brunet, cu brațe vărgate de vopsea și o naivitate care îl face irezistibil

MAGDALENA – menajera conacului, 60 de ani, bănuitoare și cu auz de liliac

GHEORGHE – birjarul/directorului, 45 de ani, fidel, dar confuz

VOCEA RADIO – prezentatorul care introduce și încheie emisiunea

ACTUL I

De asemenea, (Sunet de chei zornăindu-se într-o poartă mare de fier. Vânt de toamnă. Frunze ruginii târâte pe pietriș. În plus, Un cântec de lăutari, îndepărtat, pe fundal.)

VOCEA RADIO:

Teatrul Național Radiofonic vă prezintă, în premieră absolută, o comedie a moravurilor noastre de zi cu zi. Mai mult, Acțiunea se petrece într-un conac boieresc de lângă Ploiești, toamna anului 1993. Totuși, Afară, vântul bate covoarele de pe sârmă. Cu toate acestea, Înăuntru, zugrăveala curge pe pereți… și pasiunile curg pe tăcute.

Prin urmare, (Zgomot de scăriță de lemn trosnind. Ușă deschisă cu zgomot. Pași energici de tocuri.)

ALBERTINA: (strigând, cu voce plină de autoritate medicală)

Ștefane! Ștefane, unde ești? Nu aud zgomot de trafalet!

ȘTEFAN: (de sus, răgușit)

Aici, doamna doctor! La etaj, în dormitorul matrimonial. Dau grund!

ALBERTINA: (o pauză; vocea îi scade brusc, devine aproape liniștită)

În… dormitorul matrimonial?

(Pași grăbiți pe scări. Așadar, Tocurile sună tot mai tare, apoi se opresc brusc.)

ALBERTINA: (respirând ușor diferit)

Ce faci acolo, Ștefane?

ȘTEFAN: (sunet de trafalet înmuiat)

Dau cu amorsă, doamna doctor. În consecință, Pereții erau galbeni, dar dumneavoastră ați zis că vreți ivory. Amorsa e importantă. Ca fondul la ten.

ALBERTINA: (râzând forțat)

Da, da, fondul de ten

Da, da, fondul de ten. Exact. Ești… atent la detalii.

(Sunet de pași apropiindu-se. Astfel, O lopățică de zugrav cade pe dușumea.)

ȘTEFAN:

Iertați-mă, mi-a scăpat mistria.

ALBERTINA:

Nu-i nimic. Lasă. E mistrie… de lemn?

ȘTEFAN:

De fag, doamna doctor. Ca să nu zgârie parchetul.

ALBERTINA: (o tăcere lungă)

Ești… grijuliu.

De exemplu, (Sunet de ceas de perete bătând 11. În special, Un ciripit de vrăbii la fereastră.)

ALBERTINA:

Ștefane, ai mâncat azi dimineață?

ȘTEFAN:

Am luat o pâine cu slană, în tren.

ALBERTINA:

În tren? Vii de departe?

ȘTEFAN:

Din Blejoi, doamna doctor. Cu personalul. În primul rând, E ieftin, că am reducere de sindicat.

ALBERTINA: (decisă)

În concluzie, De azi, nu mai iei personalul. De fapt, Îți dau eu bani de taxi. Practic, Sau… îți dau cheile de la Dacia doctoriței. Bineînțeles, E în curte, o pornești tu dimineața.

ȘTEFAN:

Doamna doctor, eu sunt zugrav, nu șofer…

ALBERTINA:

Dar ești zugravul meu. De altfel, Și pielea ta… (se oprește) …vopseaua ta trebuie să ajungă proaspătă pe pereți. Nu vreau să fii obosit. Cu alte cuvinte, Oboseala dă riduri. (se corectează) Dă… dâre.

(Pași care se depărtează repede.)

ȘTEFAN: (mut, la el)

Ce femeie ciudată…

(Sunet de ușă trântită jos. În același timp, Muzică ușoară de jazz românesc, anii ’90, crescendo și fade out.)

ACTUL II

(Trei zile mai târziu. Ulterior, Sunet de ploaie măruntă pe geamuri. De asemenea, Un telefon vechi, cu disc, sună insistent.)

ALBERTINA: (la telefon, șoptit)

Da?… Da, sunt eu… În plus, Nu, Constantin, nu pot veni la cină la Regională… am pacienți… Mai mult, Nu, nu e nimeni aici… (privește spre scări) …doar zugravul. Dă cu var în bucătărie… Da, știu, miroase a var. Așa miroase progresul, dragă!

(Închide telefonul cu zgomot. Respiră adânc. Pași pe scări.)

ALBERTINA: (voce dulce)

Ștefane! Ai coborât?

ȘTEFAN: (apărând în ușă, cu o pată de vopsea

ȘTEFAN: (apărând în ușă, cu o pată de vopsea pe obraz)

Doamna doctor, am terminat bucătăria. E ivory, ca ați zis. Totuși, Arată ca un spital de lux.

ALBERTINA:

Vino aici. Ai ceva pe față.

(Sunet de pași pe parchet. Cu toate acestea, O batistă de mătase scoasă din buzunar.)

ALBERTINA: (aproape șoptind)

Stai. Nu te mișca.

(Sunet de mătase ștergând ușor. Respirație auzită la microfon.)

ȘTEFAN: (incomod)

Prin urmare, Doamna doctor, e doar vopsea lavabilă. Trece cu apă.

ALBERTINA:

Lavabilă… da. Totul trebuie să fie lavabil. Dar unele pete… rămân.

(O tăcere. Ploaia se intensifică. Un tunet departe.)

ȘTEFAN:

Doamna doctor, cred că ar trebui să…

ALBERTINA:

Să ce?

ȘTEFAN:

Așadar, Să… verificați dacă îmi ajunge vopseaua pentru hol. Am comandat douăzeci de litri.

ALBERTINA: (râzând, ușor dezamăgită, dar jucându-se)

Douăzeci de litri? În consecință, Ștefane, tu ai să zugrăvești tot conacul ăsta de trei ori. Astfel, Am atâtea camere… camera de oaspeți, salonul, biblioteca, dressingul meu, dressingul lui Constantin…

ȘTEFAN:

Dressingul domnului director?

ALBERTINA:

Și al lui. Are cămăși multe. Și el… pleacă des. Conferințe. CFR-ul e vast.

De exemplu, (Sunet de mașină oprindu-se în curte. Motor oprit.)

ALBERTINA: (panicată, dar stăpânindu-se)

E Constantin! În special, Ștefane, du-te repede în camera de serviciu! Nu, în beci! În primul rând, Nu… stai aici, e var proaspăt pe jos, lasă urme.

ȘTEFAN: (calm)

În concluzie, Doamna doctor, eu sunt zugravul angajat. Am dreptul să fiu aici.

ALBERTINA: (speriată și excitată în același timp)

De fapt, Da, dar… nu vreau să te vadă așa. Cu pieptul gol.

ȘTEFAN:

Port maiou, doamna doctor.

ALBERTINA:

Exact! E… indecent. Du-te în spatele draperiei!

(Pași grăbiți. Ușă deschisă. Vânt.)

CONSTANTIN: (voce baritonală, autoritară)

Albertina! Sunt acasă! Practic, Am adus… (sunet de pungi de plastic) …salam de Sibiu și o sticlă de Jidvei.

ALBERTINA: (prea tare)

Constantine

Constantine! Ce surpriză! Eu… supraveghez calitatea!

CONSTANTIN:

Calitatea la ce?

ALBERTINA:

La… zugrăveală. Bineînțeles, E un nou tip de vopsea. Italiană. Respirabilă.

CONSTANTIN: (pășind)

Unde e zugravul?

ALBERTINA:

A… plecat! La depozit. După pensule!

(Draperie mișcându-se. Ștefan strănută.)

CONSTANTIN:

Acolo cineva?

ALBERTINA:

Pisica! Am adoptat o pisică. E… alergică la salam.

De altfel, (Sunet de pași grei apropiindu-se. Constantin trage draperia.)

CONSTANTIN:

Bună ziua, tânărule.

ȘTEFAN: (politicos)

Bună ziua, domnule director. Cu alte cuvinte, Dă cu var în spatele draperiei. La indicația doamnei.

CONSTANTIN: (o pauză)

De ce ești în pantaloni scurți?

ȘTEFAN:

E cald, domnule director. Vopseaua poliuretanică degajă vapori.

CONSTANTIN: (apreciativ)

Ești precaut. Îmi place. În același timp, La CFR, dacă n-ai precauție, deraiem. (râde)

Ulterior, Albertina, dă-i o sticlă de apă minerală omului. De asemenea, Sau… (scotocind) …am eu o sticlă de uzo în portbagaj. Pentru… dezinfectat pensulele.

ALBERTINA: (tensionată)

Nu, Constantin, el nu bea! E… atlet!

CONSTANTIN:

Toți zugravii beau, dragă. E tradiție. (către Ștefan)

În plus, Mâine, tânărule, vin pe la șase. Mai mult, Am o lada de bere în beci. O deschidem? Totuși, Ca să vezi cum stăm noi la capitolul… ospitalitate.

ȘTEFAN:

Cu plăcere, domnule director.

CONSTANTIN: (către Albertina)

Vezi? E politicos. Îmi place băiatul. Are… structură.

(Pași grei depărtându-se. Ușă trântită. Albertina răsuflă.)

ALBERTINA: (șoptit, furioasă)

Ladă de bere? Cu toate acestea, De unde ai mai pomenit așa ceva?

ȘTEFAN: (din spatele draperiei)

Doamna doctor, pot să ies?

ALBERTINA: (dulce din nou)

Iesi, Ștefane. Iesi la lumină.

Prin urmare, (Muzică de saxofon, melancolică, anii ’90. Fade out.)

ACTUL III

(Două luni mai târziu. Sunet de ciocănituri în perete. Un radio vechi cântă melodia “Dă-mi, Doamne, o rouă” de Angela Similea, la volum mic.)

MAGDALENA: (vorbind singură, în bucătărie)

Ciudat

Ciudat. De două luni, zugravul ăsta dă numai în dormitor. Pereții sunt deja la a treia mână de vopsea. Dacă mai dă o dată, facem gaură până la vecini. Și doamna doctor… (sunet de ceșcă de cafea) …de când cu zugravul, a început să poarte fustă scurtă în casă. În decembrie! Și domnul director… aseară l-am văzut cum îi măsoară bicepsul cu ruleta de croitorie. Ciudat. Foarte ciudat.

(Pași pe coridor. Albertina, cu voce radioasă.)

ALBERTINA:

Ștefane! Așadar, Am adus… (sunet de pungă de hârtie) …sandvișuri cu somon. Și o cutie de praline. În consecință, Și… (șoptit) …am închis cabinetul toată ziua.

ȘTEFAN: (din dormitor)

Astfel, Doamna doctor, ați zis că vreți tavanul în două tonuri. Am făcut mostre. Uitați.

(Albertina urcă scările repede. Tocurile sună alert.)

ALBERTINA: (respirând greu)

Mostrele… da. Să vedem.

(O pauză. De exemplu, Sunet de foaie de hârtie mișcată.)

ȘTEFAN:

Aici e ivory deschis. Aici, ivory mediu. În special, Iar aici… (voce apropiată) …ivory cu tentă de piersică.

ALBERTINA:

Piersică… îmi place piersica. E… suculentă.

În primul rând, (Sunet de ușă deschizându-se jos. Pași grei.)

CONSTANTIN: (strigând)

Sunt acasă! În concluzie, Am adus… (zgomot de sticle ciocnindu-se) …două lăzi de Stejar! Și una de Ciucaș! De fapt, Și… (misterios) …o sticlă de coniac de la Protocol!

ALBERTINA: (speriată, jos)

Constantine! Ești acasă la ora asta? E… ora trei!

CONSTANTIN:

Am luat liber. Practic, Am zis să stau cu zugravul. Să învăț meserie. Bineînțeles, Poate mă apuc și eu de renovat la Regională. Birourile arată ca în ’49.

(Pași pe scări. Albertina șoptește repede.)

ALBERTINA:

Ștefane, ascunde mostrele! De altfel, Nu, nu, stai așa, ești prezentabil… prea prezentabil. Pune-ți salopeta!

ȘTEFAN:

Port salopeta, doamna doctor.

ALBERTINA:

Descheie-o! Arăți prea… îngrijit.

(Constantin intră. O pauză.)

CONSTANTIN: (voce ciudat de blândă)

Aha

Aha. Mostre. Eu zic că ivory cu piersică e perfect pentru dormitor. Cald. Romantic.

ALBERTINA: (suspicioasă)

Tu… știi de culori?

CONSTANTIN:

Am citit o broșură. Despre… design interior. (către Ștefan)

Ștefane, cobori la o țigară? Am adus Kent. Nu, nu, nu fuma! Ești tânăr. Cu alte cuvinte, Dar poți să stai cu mine cât fumez eu. Să îmi ții companie. E… plictisitor singur pe terasă.

ȘTEFAN:

Sigur, domnule director.

(Pași coborând. Albertina rămâne sus, ascultând.)

ALBERTINA: (la ea, furioasă)

Kent? El nu fuma decât Carpați! De unde Kent?

În același timp, (Sunet de scrâșnet de scaune pe terasă. Vânt.)

CONSTANTIN:

Ștefane, spune-mi… ai iubită?

ȘTEFAN:

Am avut, domnule director. Dar a plecat în Italia. La badante.

CONSTANTIN:

Italia… da. Toate pleacă. Dar tu… tu ai rămas. Cu pensulele tale. (o pauză)

Ești… talentat. Ai mână bună. Ulterior, Eu am mână bună la… șine. Dar la pensule, nu. (râde)

Știi, la CFR, e greu. Multă presiune. Oamenii te înjură mereu. Trenurile întârzie. Vagoanele scârțâie. De asemenea, Dar când văd un perete proaspăt zugrăvit… mă liniștesc. E ca o gară nouă.

ȘTEFAN:

Mulțumesc, domnule director.

CONSTANTIN:

Nu-mi mulțumi. În plus, Bea ceva. (sunet de sticlă deschisă)

Ia. Ciucaș. Berea constructorului. Mai mult, Constructorul de sine… și de visuri.

(Sunet de halbă turnată. Ciocnit.)

CONSTANTIN:

La tine, Ștefane. Totuși, La tine și la… pensulele tale.

(Albertina, în casă, trage draperia și privește pe fereastră.)

ALBERTINA: (furioasă, jos)

Bere? La trei după-amiaza? Și eu îi aduc somon…

(Sunet de telefon. Albertina răspunde iritată.)

ALBERTINA:

Cabinetul dermatologic Silvestru!… Cu toate acestea, Da, da, am înțeles, coșuri… puneți var! (închide)

(Muzică de acordeon, trist-comică. Fade out.)

ACTUL IV

(O lună și jumătate mai târziu. Ajun de Crăciun. Sunet de clopoței. Zăpârjit de lemne în sobă. Un miros imaginar de portocale și brad.)

VOCEA RADIO:

VOCEA RADIO:

Au trecut aproape patru luni. Prin urmare, Conacul e zugrăvit de cinci ori. Așadar, Fiecare cameră are un ivory diferit. În consecință, Dar nimeni nu mai observă culorile. Toată lumea observă… prezența.

(Sunet de pași în hol. Constantin și Albertina se întâlnesc. O tăcere stânjenită.)

CONSTANTIN:

Albertina… trebuie să vorbim.

ALBERTINA: (tensionată)

Despre ce?

CONSTANTIN:

Despre… zugrav.

ALBERTINA: (defensivă)

E angajatul meu! Eu l-am adus! Eu îi dau sarcini!

CONSTANTIN:

Și eu îi dau… sarcini. Astfel, Aseară i-am cerut să îmi zugrăvească biroul de acasă. De la mansardă.

ALBERTINA: (indignată)

Mansarda? De exemplu, Acolo e camera mea de relaxare!

CONSTANTIN:

Era. În special, Acum e… biroul meu de meditație. În primul rând, Și Ștefan mi-a zugrăvit-o în albastru. Cer înstelat. Cu buretele. E… poetic.

ALBERTINA: (aproape țipând)

Tu… tu te-ai îndrăgostit de el!

(O tăcere lungă. Doar focul în sobă.)

CONSTANTIN: (voce mică)

Și tu?

ALBERTINA: (plângând forțat, teatral)

Eu? Eu sunt doctor! Eu am jurat! În concluzie, Eu… (se oprește) …eu îi duc cafea la etaj de trei ori pe zi. Și el nu bea cafea. Bea ceai. Și totuși îi duc…

CONSTANTIN:

Eu îi duc bere. Și el bea. Bea mult. Și râde. De fapt, Are un râs… (visător) …ca un tren care intră în gară la timp. Rar, dar satisfăcător.

ALBERTINA:

Ce facem, Constantin?

CONSTANTIN: (realist)

Suntem soți. De paisprezece ani. Avem reputație. Eu sunt director. Tu ești doctor. Practic, Nu putem… (se oprește) …nu putem să ne batem pentru un zugrav. E ridicol.

ALBERTINA:

Atunci?

CONSTANTIN:

Bineînțeles, Atunci… ne facem că nu vedem. Fiecare cu… pensula lui.

(Ușă deschisă. Vânt rece. De altfel, Ștefan intră, cu fulgi de zăpadă pe umeri.)

ȘTEFAN:

Bună seara, doamna doctor

Bună seara, doamna doctor. Bună seara, domnule director. Am venit să… să termin tavanul din bibliotecă. Am adus vopsea specială. Cu sclipici. Pentru sărbători.

ALBERTINA: (dulce)

Sclipici, Ștefane? Ești… festiv.

CONSTANTIN: (aproape în același timp)

Sclipici? Perfect pentru atmosferă. Ștefane, ai mâncat? Cu alte cuvinte, Am adus… (sunet de pungă) …caviar. De la Neptun. E din… sturion de Dâmbovița.

ALBERTINA:

Eu am făcut sarmale. În același timp, Și i-am pus multă carne. Ștefan e înalt. Are nevoie de proteine.

CONSTANTIN:

Eu am adus și whisky. Ștefan, bei whisky?

ALBERTINA:

El nu bea whisky! E prea tânăr! Îi dau eu… lapte cald!

CONSTANTIN:

Lapte cald? E zugrav, nu bebeluș!

ȘTEFAN: (calm, între ei)

Doamna doctor. Domnule director. Pot să mănânc sarmalele. Și să beau whisky-ul. Ulterior, Și apoi să dau cu sclipici. Nu trebuie să vă certați.

(O pauză. Soții se privesc.)

CONSTANTIN: (șoptit)

Are dreptate.

ALBERTINA: (șoptit)

Are dreptate.

CONSTANTIN:

Atunci… la masă? Toți trei?

ALBERTINA:

Toți trei. Ca o… familie.

(Sunet de farfurii așezate. Scaune trase. Un clopoțel de Crăciun.)

MAGDALENA: (departe, vorbind singură)

Ciudat. De asemenea, De Crăciun, în loc de colinde, se aud ciocănituri de pensule. Și râsete. Trei râsete. În plus, Și eu… eu spăl vasele. (sunet de apă) Dar măcar e cald în casă.

Mai mult, (Muzică de colind, aranjament jazz, anii ’90. Fade out.)

ACTUL V

(Primăvara anului următor. Păsări. Soare. Fereastră deschisă. Sunet de tren în depărtare.)

VOCEA RADIO:

S-a scurs iarna. Conacul strălucește în nuanțe de ivory, piersică, cer înstelat și sclipici. Zugravul Ștefan nu a mai plecat. Și, deși nimeni nu vorbește despre asta, toată lumea știe. Sau, mai bine zis, toată lumea se preface că nu știe. Ceea ce, în România anilor ’90, e aproape la fel de bun ca fericirea.

(Sunet de mașină de tuns iarba

(Sunet de mașină de tuns iarba. Apoi, în casă, pași.)

ALBERTINA: (strigând)

Ștefane! Totuși, Am adus… (sunet de cutie) …un aparat de radio portabil! Să asculți muzică când lucrezi!

CONSTANTIN: (intrând pe ușa opusă, tot strigând)

Ștefane! Cu toate acestea, Am adus… (sunet de scârțâit de curele) …o centură de scule electrică! Prin urmare, Să nu mai carzi mistria în buzunar!

Așadar, (Cei doi soți se întâlnesc în hol. Zâmbesc forțat.)

ALBERTINA:

Constantine… tu aici? Nu erai la Regională?

CONSTANTIN:

Am delegat. În consecință, Am zis să îmi fac ordine în… biroul de meditație. Și tu?

ALBERTINA:

Am închis cabinetul. Astfel, Am zis să verific… tenul pereților. Umiditatea afectează pielea. A pereților.

(Ștefan coboară scările. De exemplu, E în blugi, desculț, cu un tricou alb. Toți îl privesc.)

ȘTEFAN:

Bună dimineața, doamna doctor. Bună dimineața, domnule director.

ALBERTINA: (în același timp cu Constantin)

Ți-am adus…

CONSTANTIN: (în același timp)

Ți-am adus…

(O pauză. Râsete stânjenite.)

ȘTEFAN: (zâmbind, naiv)

Mulțumesc. Amândurora. În special, Dar să știți… eu am terminat zugrăveala. De fapt, am terminat-o de trei luni. În primul rând, Nu mai am ce face cu pensulele.

(O tăcere. Păsări.)

ALBERTINA: (disperată)

Atunci… îmi zugrăvești cabinetul! În concluzie, L-am mutat în oraș, dar pot să îl aduc aici!

CONSTANTIN: (și mai disperat)

Sau… biroul de la Regională! E mare! Are cincisprezece camere! De fapt, Și un hol de trei sute de metri! Poți să zugrăvești doi ani!

ȘTEFAN: (râzând)

Doamna doctor. Domnule director. Practic, Eu am venit aici să zugrăvesc un conac. Bineînțeles, Am zugrăvit cinci conace, până acum. De altfel, Dar la niciunul… nu am rămas. Voi m-ați păstrat. M-ați hrănit. M-ați… iubit. Amândoi.

(O pauză. Vânt.)

ȘTEFAN:

Și eu vă iubesc

Și eu vă iubesc. Amândoi. Pe Albertina, pentru că m-a privit ca pe un tablou. Și pe Constantin, pentru că m-a privit ca pe o gară nouă. (râde)

Dar nu pot să aleg. Și nu vreau să plec.

CONSTANTIN: (serios, dar blând)

Atunci… rămâi. Ca zugrav. Ca… prieten. Ca… ce vrei tu.

ALBERTINA:

Rămâi, Ștefane. Conacul e mare. Are multe camere. Și… (șoptit) …noaptea e lungă.

CONSTANTIN: (tusește)

Albertina…

ALBERTINA:

Cu alte cuvinte, Vreau să spun… fiecare are camera lui. În același timp, Și… (se corectează) …tavanul din bibliotecă mai are nevoie de o mână.

CONSTANTIN: (oftând, apoi zâmbind)

Da. Ulterior, Și biroul de la mansardă… cerul înstelat s-a decolorat. Trebuie reînnoit.

ȘTEFAN:

Atunci… rămân. Dar cu o condiție.

ALBERTINA & CONSTANTIN: (în cor)

Care?

ȘTEFAN:

De asemenea, Să nu mă certați pentru culori. Uneori, ivory e ivory. În plus, Alteori… e ce vrem noi să fie.

(Râsete. Toți trei. Mai mult, Un râs ușor, cald, de primăvară.)

CONSTANTIN:

Ei, atunci… la muncă?

ALBERTINA:

La muncă. Și… după aia, la masă. Totuși, Am făcut… (șoptit) …piure de cartofi. Știu că îți place.

CONSTANTIN:

Cu toate acestea, Și eu am adus… (misterios) …o ladă de vin. De la Murfatlar. De la Protocol.

ȘTEFAN:

Amândouă. Mănânc piureul. Beau vinul. Prin urmare, Și apoi… (sunet de trafalet bătut ușor în palmă) …dau cu sclipici.

Așadar, (Pași care se depărtează pe trei direcții, apoi se opresc. Ușă deschisă. Soare.)

MAGDALENA: (departe, cântând)

În consecință, Trei culori cunosc pe lume…” (se oprește) Hm. Trei culori. Și toate ivory.

Astfel, (Sunet de tren fluierând în depărtare. Păsări. Vânt. Tăcere.)

VOCEA RADIO:

Și așa, în conacul de lângă Ploiești, zugravul Ștefan

Și așa, în conacul de lângă Ploiești, zugravul Ștefan a devenit… permanent. Nu mai era nevoie de contracte. Nu mai era nevoie de explicații. Doamna doctor îi prescriea… plăcere. Domnul director îi oferea… ospitalitate. Iar Ștefan, simplu zugrav din Blejoi, a înțeles că uneori, viața e ca o zugrăveală: nu contează câte mâini dai, contează să lași urma ta. Și el a lăsat-o. Pe tavan. În inimi. Și în amintirea unui timp în care totul era posibil. Chiar și imposibilul.

(o pauză)

De exemplu, Ați ascultat “Zugravul”, comedie radiofonică de… epocă. Până la o nouă întâlnire, vă urăm să aveți pereții la fel de curați ca intențiile. Sau invers. La revedere!

În special, (Muzică de generic radiofonic, anii ’90, cu nuanțe de jazz și folclor ironic. Fade out lent.)

SFÂRȘIT