Triangularea în familie: când copilul devine mesagerul certurilor

„Spune-i tatălui tău că masa e gata.” „Întreab-o pe mama dacă mai vine cu noi la bunici.” Fraze banale, aparent. Dar când devin singura cale prin care doi părinți își vorbesc, copilul a devenit, fără să-și dea seama, mesagerul unui război rece. Psihologii numesc fenomenul triangulare în familie: tensiunea dintre doi oameni e deviată spre un al treilea, care o preia, o duce și, de multe ori, o plătește. În familiile obosite, triunghiurile apar ușor. Iar copiii sunt aproape mereu cei prinși la al treilea colț.

De ce sistemele de doi caută un al treilea

Psihiatrul american Murray Bowen a observat că relația dintre doi oameni e, prin natura ei, instabilă sub stres. Când anxietatea dintre ei crește, unul sau amândoi caută, inconștient, un al treilea, la care să o descarce. Triunghiul stabilizează sistemul pe moment. Doi parteneri care nu își mai pot vorbi direct își vorbesc prin copil, prin mamă, prin prieteni, prin muncă.

Bowen considera triunghiul unitatea de bază a oricărui sistem emoțional. Nu e neapărat patologic în sine. Devine o problemă când e rigid și cronic, când același om e mereu tras în aceeași poziție și nu mai poate ieși.

Oare în casa voastră cine e al treilea, de obicei, când voi doi sunteți încordați?

Formele pe care le ia triunghiul

Copilul mesager

Părinții nu își mai vorbesc direct. Totul trece prin copil. Copilul învață să citească tensiunea, să îndulcească mesajele, să fie diplomat la opt ani.

Copilul confident

Un părinte își descarcă frustrările despre celălalt la copil. „Tatăl tău nu m-a ajutat niciodată.” Copilul devine aliat, terapeut, uneori partener de substituție. E o formă de parentificare, despre care am scris în capitolul despre loialitățile invizibile.

Copilul țap ispășitor

Problemele cuplului sunt mutate asupra copilului „dificil”. Părinții se unesc în îngrijorarea pentru el și uită, astfel, de conflictul lor. Uneori copilul chiar dezvoltă simptome care țin familia unită, într-un echilibru fragil.

Copilul trofeu

Fiecare părinte încearcă să câștige copilul de partea lui. Copilul simte că orice apropiere de unul e o trădare a celuilalt.

Ce simte copilul din mijloc

John Grych și Frank Fincham au propus un model care explică modul în care copiii interpretează conflictele dintre părinți. Ei au arătat că impactul nu depinde doar de cât de des se ceartă părinții, ci și de cum înțelege copilul cearta: dacă se simte amenințat, dacă se crede vinovat, dacă se simte capabil să facă ceva. Copiii care se învinovățesc pentru conflictele părinților sau care se simt responsabili să le rezolve sunt mai vulnerabili.

Triangularea amplifică exact acești factori. Când ești mesagerul certurilor, nu poți să nu te simți implicat. Când ești confidentul unui părinte, nu poți să nu te simți responsabil.

E. Mark Cummings și Patrick Davies au dezvoltat teoria securității emoționale: copiii au nevoie să simtă că familia e un loc sigur, iar conflictul dintre părinți, mai ales cel nerezolvat și ostil, le zguduie siguranța. Ei au arătat însă și partea bună: conflictele rezolvate constructiv, în fața copilului, pot chiar să-l învețe cum se repară o relație.

Vineta: telefonul fetiței

O fetiță de unsprezece ani are un telefon pe care părinții, aflați în pragul separării, îl folosesc ca să-și trimită mesaje. „Spune-i mamei că nu vin la cină.” „Spune-i tatălui că trebuie să plătească școala.” Fetița începe să aibă dureri de stomac în fiecare seară. Pediatrul nu găsește nimic. În cabinet, desenează o casă cu două uși și se pune pe ea însăși în mijloc, pe hol, „ca să nu se lovească ușile”. (Vinetă ilustrativă.)

Desenul ei e o descriere perfectă a triangulării. Copilul se pune între două uși ca să le împiedice să se izbească. Și primește, inevitabil, loviturile.

Legătura cu oboseala cuplului

De ce apar triunghiurile mai des în familiile epuizate? Pentru că a vorbi direct cere energie. A înfrunta un conflict, a asculta, a negocia, a repara, toate costă. Când partenerii sunt goliți, e mai ușor să ocolească. Copilul e acolo, disponibil, loial, gata să ajute. Iar ocolirea devine obicei.

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

Am descris în capitolul despre distanțarea emoțională în cuplu cum partenerii obosiți încetează să-și mai ceară ceva. Uneori, ce nu mai cer unul de la altul ajung să ceară de la copii: companie, alinare, sens.

Triunghiurile cu adulți

Nu doar copiii ajung în triunghi. Mama care primește zilnic plângerile fiicei despre ginere. Prietenul cel mai bun care știe mai multe despre căsnicie decât partenerul însuși. Colegul de birou cu care se discută „problemele de acasă”. Chiar și munca sau telefonul pot deveni al treilea colț, locul în care se scurge tensiunea care ar trebui adusă în cuplu.

Nu e greșit să ai confidenți. E firesc și sănătos să cauți sprijin. Granița trece pe la întrebarea: îmi vorbesc partenerul de rău ca să mă simt mai bine, sau caut ajutor ca să mă pot întoarce la el cu mai multă claritate? Primul drum adâncește prăpastia, pentru că al treilea începe să-l vadă pe partener doar prin ochii tăi răniți. Al doilea o poate micșora.

Cum ieșiți din triunghi

1. Vorbiți direct. Oricât de greu ar fi, mesajele dintre parteneri circulă între parteneri. Chiar și un bilet pe frigider e mai bun decât un copil mesager.
2. Nu vă descărcați la copii. Frustrările despre partener merg la un prieten, la un terapeut, într-un jurnal. Nu la copilul care îl iubește pe celălalt părinte.
3. Spuneți-i copilului explicit că nu e vina lui. Și că nu e treaba lui să repare. „Eu și tata avem o problemă de adulți. O rezolvăm noi. Tu nu trebuie să faci nimic.”
4. Arătați-i reparațiile. Dacă v-ați certat în fața lui, lăsați-l să vadă și împăcarea. E una dintre cele mai valoroase lecții despre relații pe care o poate primi.
5. Lucrați la cuplu. Triunghiul e un simptom. Cauza e tensiunea nerezolvată dintre voi. Uneori, un terapeut de cuplu sau de familie e calea cea mai scurtă. Am scris despre asta în capitolul despre terapia de cuplu.

Și dacă ai fost tu, cândva, copilul din mijloc? Îți amintești ce greutate purtai?

Opinia psihologului Radu Leca

Cred că triangularea e una dintre cele mai dureroase forme de nedreptate din familie, tocmai pentru că e aproape întotdeauna neintenționată. Niciun părinte nu se trezește dimineața hotărât să-și folosească copilul ca scut. Se întâmplă încet, din oboseală, din singurătate, din frica de a înfrunta partenerul. Și, pentru că e neintenționată, e greu de văzut.

Argumentul meu se sprijină pe ce știm despre securitatea emoțională a copiilor: un copil are nevoie să simtă că adulții din jurul lui pot duce problemele adulților. Când e tras în triunghi, primește mesajul opus: adulții nu se descurcă, iar el trebuie să ajute. E o greutate pentru care nu are nici umeri, nici instrumente. Iar mulți dintre adulții care vin la mine epuizați au fost, cândva, copii care au dus-o.

Opinia mea, ca psiholog, este că a scoate copilul din triunghi e unul dintre cele mai mari daruri pe care le poate face un cuplu obosit. Nu cere să vă iubiți perfect. Cere doar să vă certați direct, între voi, și să-i lăsați copilului privilegiul de a fi copil.

Întrebări frecvente

Ce este triangularea în familie?

Este procesul prin care tensiunea dintre doi membri ai familiei, de obicei părinții, este deviată spre un al treilea, adesea un copil, care devine mesager, confident, țap ispășitor sau aliat.

Cum afectează triangularea copilul?

Copilul poate dezvolta anxietate, simptome fizice, sentimente de vinovăție și responsabilitate excesivă pentru relația părinților, ceea ce îi afectează siguranța emoțională.

Cum oprim triangularea?

Prin comunicare directă între parteneri, evitarea descărcării frustrărilor la copii, asigurarea explicită a copilului că nu e vina lui, arătarea reparațiilor și lucrul la conflictul de cuplu care stă la bază.

Surse

1. Bowen, M. (1978). Family Therapy in Clinical Practice. New York: Jason Aronson.
2. Grych, J. H., & Fincham, F. D. (1990). Marital conflict and children’s adjustment: A cognitive-contextual framework. Psychological Bulletin, 108(2), 267-290. doi:10.1037/0033-2909.108.2.267
3. Cummings, E. M., & Davies, P. T. (2010). Marital Conflict and Children: An Emotional Security Perspective. New York: Guilford Press.