Memoriile care vindecă sau care rănesc: terapia prin scris a foștilor ofițeri

Psiholog Radu Leca îți propune următorul articol: Memoriile care vindecă sau care rănesc: terapia prin scris a foștilor ofițeri.

Terapia prin scris are o tradiție științifică solidă: de aproape patru decenii, cercetările arată că a scrie despre experiențele dificile poate aduce beneficii psihologice și chiar fizice. Pentru foștii ofițeri de informații, care au purtat ani de zile povești de nespus, scrisul poate fi o cale de eliberare. Dar memoriile au și o față riscantă: pot redeschide răni, pot încălca obligații de confidențialitate, pot răni oameni reali. Articolul explică ce spune cercetarea despre scrisul expresiv, diferența dintre scrisul privat și cel publicat și cum poate fi folosit scrisul ca instrument de vindecare, nu de autoflagelare.

Descoperirea lui Pennebaker

În 1986, James Pennebaker și Sandra Beall au publicat un studiu care a inaugurat un întreg domeniu. Au cerut unor studenți să scrie, timp de câteva zile, câte 15 minute, despre cele mai traumatice experiențe ale vieții lor, explorând atât faptele, cât și emoțiile. Un grup de control a scris despre subiecte superficiale. Pe termen scurt, cei care au scris despre traume s-au simțit mai rău. Dar în lunile următoare, au mers mai rar la serviciile medicale ale campusului decât cei din grupul de control.

Descoperirea a fost surprinzătoare: un exercițiu simplu, fără terapeut, părea să aibă efecte asupra sănătății. Explicația propusă de Pennebaker: inhibarea activă a gândurilor și emoțiilor legate de traume consumă energie și stresează organismul. Scrisul permite eliberarea și, mai important, organizarea experienței într-o poveste coerentă.

Ce spune meta-analiza

Joanne Frattaroli a reunit în 2006 rezultatele a peste o sută de studii despre dezvăluirea experimentală, adică scrisul sau vorbitul despre experiențe emoționale în condiții controlate. Concluzia ei a fost nuanțată: efectul general e pozitiv, dar modest, și variază în funcție de condiții. Beneficiile au fost mai mari, de exemplu, când participanții au scris de mai multe ori, când au scris acasă, în spațiu privat, și când au scris despre experiențe pe care nu le dezvăluiseră anterior.

Ultimul punct e deosebit de relevant pentru foștii ofițeri. Ei poartă exact tipul de experiențe nedezvăluite pentru care scrisul pare cel mai util.

Distanța care vindecă

Ethan Kross și Özlem Ayduk au studiat de ce unele forme de reflecție asupra experiențelor negative ajută, iar altele agravează. Diferența ține de perspectivă. Când omul retrăiește experiența „din interior”, la persoana întâi, cu imersiune totală, tinde să rumineze și să se simtă mai rău. Când o privește „de la distanță”, ca un observator, se poate întreba de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, fără a fi copleșit, și poate găsi sens.

Pentru scrisul terapeutic, implicația e practică. Scrisul care doar retrăiește trauma, iar și iar, cu aceeași intensitate, poate menține rana deschisă. Scrisul care trece de la „ce am simțit” la „ce înțeleg acum”, care folosește uneori persoana a treia sau perspectiva timpului, ajută la integrare.

Scrisul privat și scrisul publicat

Pentru foștii ofițeri, distincția e esențială, din motive psihologice și juridice.

Scrisul privat

Un jurnal pentru tine, care nu va fi citit de nimeni, sau pe care îl poți distruge după scriere, e spațiul cel mai liber. Aici poți explora emoțiile fără autocenzură. Pentru a respecta obligațiile de confidențialitate, merită totuși să scrii despre trăiri, nu despre detalii operative: nume, locuri, metode pot fi omise fără a pierde beneficiul emoțional. Cercetările lui Pennebaker sugerează că valoarea scrisului vine din procesarea emoțiilor și din organizarea poveștii, nu din exactitatea detaliilor.

Scrisul publicat

Memoriile publicate sunt altceva. Ele au un public, consecințe și obligații. În multe țări, foștii angajați ai serviciilor de informații au obligația legală de a supune manuscrisele unei revizuiri prealabile. În Statele Unite, de exemplu, CIA are un comitet dedicat revizuirii publicațiilor foștilor angajați. Regulile variază de la o țară la alta, iar înainte de orice publicare e necesară informarea asupra obligațiilor proprii.

Psihologic, memoriile publicate pot aduce recunoașterea care a lipsit în carieră. Dar pot aduce și critici, conflicte cu foști colegi, expunere publică dureroasă. Un om care publică pentru a se vindeca poate descoperi că expunerea îl rănește din nou.

Când memoriile rănesc

Vinietă ilustrativă, compusă din trăsături tipice. Un fost ofițer, să-l numim Vasile, scrie timp de doi ani o carte de memorii. Scrisul îl ajută enorm: doarme mai bine, vorbește mai deschis cu familia. Apoi publică. Cartea e primită cu interes, dar și cu atacuri: foști colegi îl acuză că a mințit sau că s-a pus singur în lumină, iar unii cititori îl judecă dur pentru trecutul lui. Vasile, care se simțise eliberat, se simte din nou expus și singur. Abia mai târziu recunoaște că i-ar fi fost util să-și separe scrisul de vindecare de decizia de a publica.

Ai scris vreodată ceva despre o experiență grea doar pentru tine? Ce s-a schimbat după?

Riscurile scrisului fără sprijin

Pentru oamenii cu traume severe, scrisul poate declanșa amintiri intruzive, coșmaruri, crize de anxietate. Studiile lui Pennebaker au găsit o înrăutățire pe termen scurt chiar la persoane fără traume severe. Pentru foștii ofițeri cu experiențe extreme, e prudent ca scrisul despre traume să fie făcut cu sprijinul unui psiholog, care poate ajuta la dozarea și integrarea a ceea ce iese la suprafață.

Cum se scrie terapeutic

Câteva principii practice, derivate din cercetare și din experiența clinică:

Scrie regulat, dar în doze limitate: 15-20 de minute, de câteva ori pe săptămână, nu ore întregi.

Scrie despre fapte și emoții, dar și despre sens: ce ai învățat, ce ai înțeles, cum te-a schimbat.

Alternează perspectiva: uneori la persoana întâi, alteori la persoana a treia, ca și cum ai scrie despre altcineva.

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

Omite detaliile operative: scrie despre ce ai trăit, nu despre ce ai făcut tehnic.

Oprește-te dacă te simți copleșit și reia mai târziu sau cu sprijin.

Separă scrisul de decizia de publicare. Scrisul e pentru tine. Publicarea e o decizie separată, care merită luată cu calm, cu consiliere juridică și, ideal, după ce scrisul și-a făcut efectul terapeutic.

Rușinea, vinovăția și pagina albă

Mulți foști ofițeri se apucă de scris cu o intenție ascunsă: să se justifice. Pagina devine atunci o pledoarie în fața unui tribunal imaginar, în care autorul e simultan acuzat, avocat și judecător. Asemenea texte rareori vindecă, fiindcă sunt scrise împotriva unei voci interioare, nu în dialog cu ea. Omul iese din sesiunea de scris mai încordat decât a intrat.

Scrisul terapeutic funcționează altfel. El nu caută verdictul, ci înțelegerea. Poate cuprinde regretul fără a-l transforma în autoflagelare și mândria fără a o transforma în autoapărare. O întrebare simplă ajută la reorientare: „scriu ca să câștig un proces sau ca să înțeleg ce mi s-a întâmplat?” Când răspunsul onest e primul, merită schimbat tonul paginii.

Scrisul ca moștenire

Unii foști ofițeri aleg o cale de mijloc: scriu pentru familie, nu pentru public. Scrisori pentru copii și nepoți, care explică, în limitele permise, cine au fost, ce au trăit, ce valori i-au condus. Asemenea texte pot vindeca nu doar autorul, ci și familia, care primește, poate pentru prima oară, o poveste despre omul care a tăcut ani de zile.

Dacă ai scrie o scrisoare pentru nepotul tău, care o va citi peste 30 de ani, ce ai vrea să afle despre tine?

Întrebări frecvente despre terapia prin scris

Ce este scrisul expresiv?

O metodă studiată de Pennebaker: scrisul repetat, în sesiuni scurte, despre experiențe dificile, explorând faptele și emoțiile, cu beneficii psihologice și fizice demonstrate.

Este scrisul despre traume întotdeauna benefic?

Nu întotdeauna. Efectul general e pozitiv, dar modest, poate exista o înrăutățire pe termen scurt, iar la traume severe e bine să se facă cu sprijinul unui psiholog.

Care e diferența dintre scrisul privat și memoriile publicate?

Scrisul privat e un instrument de vindecare liber; memoriile publicate au obligații juridice, inclusiv revizuirea prealabilă în multe țări, și pot aduce expunere dureroasă.

Cum se scrie terapeutic?

Regulat și în doze limitate, despre fapte, emoții și sens, alternând perspectiva, omițând detaliile operative și separând scrisul de decizia de publicare.

Dacă te regăsești în acest articol, poți cere sprijin confidențial la Cabinetul Psihologic București. Citește și: Al doilea act: reconversia profesională a celor a căror singură competență pare tăcerea.

Surse verificate

1. Pennebaker, J. W., & Beall, S. K. (1986). Confronting a traumatic event: Toward an understanding of inhibition and disease. Journal of Abnormal Psychology, 95(3), 274–281. https://doi.org/10.1037/0021-843x.95.3.274
2. Frattaroli, J. (2006). Experimental disclosure and its moderators: A meta-analysis. Psychological Bulletin, 132(6), 823–865. https://doi.org/10.1037/0033-2909.132.6.823
3. Kross, E., & Ayduk, O. (2011). Making meaning out of negative experiences by self-distancing. Current Directions in Psychological Science, 20(3), 187–191. https://doi.org/10.1177/0963721411408883

Psiholog Radu Leca · 0754.999.444 · articolele din categoria Intelligence