Terapia Bowen și stresul: ce se întâmplă în sistemul nervos
Una dintre cele mai frecvente promisiuni pe care le găsești pe internet despre terapia Bowen este că „reduce stresul” și „calmează sistemul nervos”. Sună bine și, pentru mulți oameni, chiar așa se simte. Dar ce se întâmplă, de fapt, în corp? Și ce înseamnă stresul din punct de vedere psihologic? În articolul acesta încerc să despart ce știm de ce doar ni se pare.
Stresul, pe scurt: un sistem de alarmă
Sistemul nervos autonom are două ramuri principale. Ramura simpatică ne pregătește de acțiune: inima bate mai repede, mușchii se încordează, respirația se accelerează. Ramura parasimpatică ne ajută să ne refacem: digestie, odihnă, somn, refacerea țesuturilor. Într-o zi obișnuită, ele se alternează. În stresul cronic, sistemul simpatic rămâne pornit prea mult timp.
Ca psiholog, văd zilnic efectele acestui dezechilibru: insomnie, iritabilitate, dureri de cap, tensiune în umeri și maxilar, dificultăți de concentrare. Oamenii nu vin spunând „am sistemul simpatic hiperactiv”. Vin spunând „nu mai pot”, „sunt mereu pe muchie”, „nu mă mai pot relaxa nici în concediu”.
Ce susțin practicienii Bowen
Practicienii afirmă că mișcările fine și pauzele mută corpul din modul „luptă sau fugi” în modul „odihnă și refacere”. E o explicație intuitivă, iar experiența multor clienți pare să o confirme: somnolență, respirație adâncă, senzație de greutate plăcută.
Doar că, atunci când cercetătorii au măsurat efectiv sistemul nervos, rezultatul a fost surprinzător.
Ce au găsit măsurătorile
Kerry Lee și Gwyn Lewis, de la Auckland University of Technology, au publicat în 2020 un studiu dublu-orb, randomizat, cu 31 de persoane cu durere cronică în mai multe zone ale corpului. Jumătate au primit terapie Bowen reală, jumătate o variantă simulată, în șase ședințe, pe parcursul a opt săptămâni. Au măsurat durerea, funcționalitatea, sensibilitatea la durere, variabilitatea ritmului cardiac și conductanța pielii, doi indicatori ai sistemului nervos autonom.
Durerea a scăzut mai mult în grupul cu Bowen real, dar efectul s-a văzut doar la o săptămână după terminarea tratamentului. Iar la nivelul sistemului nervos autonom, autorii au găsit semne de activare a sistemului simpatic, nu de liniștire a lui. Concluzia lor: mecanismul rămâne incert, dar ar putea implica o stimulare simpatică.
Cu alte cuvinte, cel puțin în acest studiu, Bowen nu a „calmat” sistemul nervos în sensul în care se spune de obicei. A făcut ceva, dar altceva decât promite marketingul.
Atunci de ce se simt oamenii relaxați?
Aici intervine psihologia. Relaxarea pe care o simt oamenii nu trebuie să vină neapărat dintr-un efect direct al mișcărilor asupra nervilor. Poate veni din tot contextul:
- Ieșirea din rutină. O oră în care nu răspunzi la telefon și nu rezolvi nimic.
- Poziția corpului. Întins, sprijinit, fără efort.
- Atingerea blândă. Cercetările despre atingere arată efecte reale asupra stării emoționale.
- Prezența unui om atent. Sentimentul că cineva se ocupă de tine, fără să ceară nimic în schimb.
- Așteptarea. Cine vine convins că se va relaxa e deja pe jumătate relaxat.
Nu sunt efecte „false”. Sunt efecte psihologice reale, care contează. Doar că nu sunt specifice tehnicii Bowen. Le poți obține, în parte, și din alte surse: un masaj blând, o plimbare lentă, o sesiune de respirație, o conversație bună.
Stresul la locul de muncă: un exemplu
În 2005, Alison Dicker a descris un program în care 31 de angajați ai unui serviciu de sănătate din Australia au primit ședințe de Bowen timp de șase săptămâni. Oamenii au raportat mai puțin stres, energie mai bună, somn mai bun și mai puțină durere. Studiul nu avea grup de control, deci nu putem separa efectul tehnicii de efectul faptului că angajatorul a investit în bunăstarea lor.
Pentru mine, ca psiholog, partea a doua nu e deloc neglijabilă. Când un om simte că e văzut și că cineva are grijă de el, nivelul de stres scade. Asta știm din zeci de ani de cercetare despre sprijinul social.
O asistentă medicală de 39 de ani, care lucra în ture de noapte, mi-a spus că ședințele de Bowen erau singurul moment din săptămână în care nu era ea cea care avea grijă de altcineva. „Acolo eram eu pacientul. Și mi-a prins bine să fiu, măcar o oră.” (Vinetă ilustrativă.)
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te
Stresul nu e doar în corp
Una dintre capcanele terapiilor corporale este ideea că stresul e o „tensiune” care poate fi scoasă din mușchi, ca apa dintr-un burete. În realitate, stresul e și un mod de a interpreta lumea. Doi oameni pot avea aceeași zi aglomerată: unul o trăiește ca pe o provocare, celălalt ca pe o amenințare. Diferența nu stă în mușchi, ci în gânduri, în istoria personală, în cât de sprijinit se simte fiecare.
De aceea, în psihoterapie lucrăm pe mai multe planuri deodată. Ne uităm la corp, dar și la gândurile care pornesc alarma, la convingeri vechi de tipul „trebuie să fac totul perfect” sau „nu am voie să mă opresc”, la relațiile care ne încarcă sau ne descarcă. O tehnică precum Bowen poate liniști pentru o vreme corpul. Dacă însă gândurile și viața rămân la fel, tensiunea revine, de obicei, în câteva zile. Asta nu e un eșec al tehnicii, ci o limită firească a oricărei intervenții care atinge doar un singur plan.
Ce poți face cu stresul, dincolo de masa de terapie
Dacă alegi terapia Bowen pentru stres, e bine să știi că o ședință pe săptămână nu poate compensa singură un stil de viață care te epuizează. Câteva lucruri pe care le recomand constant în cabinet:
- Observă-ți semnalele timpurii. Maxilarul încleștat, umerii ridicați, respirația scurtă. Sunt primele semne că sistemul de alarmă s-a pornit.
- Construiește pauze mici în zi. Două minute de respirație lentă, de câteva ori pe zi, fac mai mult decât o oră de relaxare o dată pe săptămână.
- Somnul e prioritate, nu recompensă. Stresul cronic se hrănește din oboseală.
- Vorbește despre ce te apasă. Stresul care nu e pus în cuvinte tinde să se mute în corp.
- Cere ajutor când stresul devine permanent. Dacă nu mai poți dormi, dacă ai atacuri de panică sau dacă te simți gol, e momentul pentru un psiholog.
Viața înainte și după Terapia Bowen
Cristina lucra de unsprezece ani ca asistentă la terapie intensivă. Știa să rămână calmă când un monitor începea să țiuie și să zâmbească unei familii speriate, chiar și la capătul unei ture de douăsprezece ore. Acasă însă, calmul se termina brusc. Tresărea la orice zgomot, uita lucruri simple, plângea în mașină înainte de a urca în apartament. Inima îi bătea repede și seara, când nu mai era nicio urgență, iar somnul venea greu și pleca devreme. Partenerul ei învățase să nu o întrebe nimic în primele ore după tură, iar prietenele renunțaseră să o mai cheme în oraș. Medicul de familie i-a spus, cu blândețe, că are un corp care a uitat cum se coboară din alertă. Cuvântul „stres” i se părea prea mic pentru ce trăia: era mai degrabă ca și cum sistemul ei nervos rămăsese, zi și noapte, în sala de gardă, cu mâna pe butonul de urgență. Nu credea în terapii alternative și le privea cu suspiciunea omului care a văzut prea multe promisiuni goale. O colegă i-a povestit totuși despre Bowen și despre pauzele lungi dintre mișcări. Cristina s-a programat pentru un singur motiv, pe care l-a recunoscut abia mai târziu: voia o oră în care nimeni să nu aibă nevoie de ea.
În prima ședință a adormit. În a doua, a simțit cum i se descleștează pumnii, fără să-și fi dat seama că îi ținea strânși. Terapeutul i-a explicat că pauzele nu sunt timp pierdut, ci spațiu în care corpul poate trece de la alarmă la odihnă. Cristina, femeie de spital, a vrut să știe și ce spun studiile, așa că a aflat că dovezile sunt încă puține și că probabil o parte din efect vine din liniștea și siguranța acelei ore. I s-a părut, totuși, o lecție prețioasă: corpul ei știa să se liniștească, doar că nu mai avea ocazia. A început să-și construiască aceste ocazii și în afara cabinetului: respirație lentă la sfârșitul turei, plimbări fără căști, o zi liberă pe săptămână apărată cu încăpățânare. A cerut ajutorul unui psiholog pentru epuizarea pe care o căra de ani buni și a învățat să spună „nu” unei ture în plus, fără să se simtă trădătoare. În terapie a descoperit și de unde venea nevoia de a fi mereu de folos: o copilărie în care fusese sora mai mare, cea responsabilă. Partenerul a recunoscut-o din nou în râsul ei de la cină. Astăzi lucrează în același spital, dar ajunge acasă întreagă. „Am învățat să ies din alertă”, spune ea. „Și pacienții mei au acum o asistentă care respiră.”
Poveste ilustrativă, compusă din experiențe des întâlnite la oamenii care au încercat terapia Bowen. Personajul este fictiv, iar povestea nu ține locul unui diagnostic sau al unui tratament medical.
Opinia psihologului Radu Leca
Studiul lui Lee și Lewis mi se pare foarte valoros tocmai pentru că nu confirmă povestea simplă. Ne arată cât de ușor confundăm ce simțim cu ce se întâmplă în fiziologie. Asta nu înseamnă că oamenii mint când spun că s-au relaxat. Înseamnă că relaxarea are mai multe surse decât credem, iar multe dintre ele sunt psihologice și relaționale.
Dacă terapia Bowen îți oferă o oră pe săptămână în care te simți în siguranță, atins cu blândețe și lăsat în pace, e un lucru bun. Dar nu aș pune pe umerii ei toată greutatea stresului tău. Stresul cronic are aproape mereu rădăcini în modul în care trăiești, în relații, în muncă, în felul în care te tratezi pe tine însuți. Acolo e locul unde psihoterapia poate face diferența, iar o tehnică corporală poate fi un aliat plăcut pe drum.
În loc de concluzie
Corpul tău nu e un aparat cu un buton de „relaxare” pe care îl apasă cineva din afară. E un sistem viu, care reacționează la atingere, la context, la relații și la sens. Terapia Bowen poate fi unul dintre lucrurile care îl ajută să se liniștească. Restul îl construiești tu, zi de zi, cu răbdare și, dacă e nevoie, cu ajutor.
Seria „Terapia Bowen”, articolul 3 din 10.
← Articolul anterior: Ce simți într-o ședință Bowen: experiența celor care o încearcă
Articolul următor: Este terapia Bowen eficientă pentru anxietate? →
Surse
- Lee, K., & Lewis, G. N. (2020). Short term relief of multisite chronic pain with Bowen Therapy: A double-blind, randomized controlled trial. Journal of Bodywork and Movement Therapies, 24(4), 271–279. PubMed
- Dicker, A. (2005). Using Bowen technique in a health service workplace to improve the physical and mental wellbeing of staff. Australian Journal of Holistic Nursing, 12(2), 35–42. PubMed
- Bialosky, J. E., Bishop, M. D., Price, D. D. et al. (2009). The mechanisms of manual therapy in the treatment of musculoskeletal pain: a comprehensive model. Manual Therapy, 14(5), 531–538. PubMed
- Packheiser, J. et al. (2024). A systematic review and multivariate meta-analysis of the physical and mental health benefits of touch interventions. Nature Human Behaviour, 8(6), 1088–1107. PubMed
- Hansen, C., & Taylor-Piliae, R. E. (2011). What is Bowenwork®? A systematic review. Journal of Alternative and Complementary Medicine, 17(11), 1001–1006. PubMed
