Suicidul ofițerilor pensionați: un fenomen raportat discret, ce știm și ce ascundem

Psiholog Radu Leca îți propune următorul articol: Suicidul ofițerilor pensionați: un fenomen raportat discret, ce știm și ce ascundem.

Prevenția suicidului în rândul foștilor ofițeri de informații este un subiect pe care instituțiile din regiune îl ating rar și discret. Nu există date publice sistematice despre suicid în această categorie în România, iar orice cifră ar fi o invenție. Ce știm vine din cercetarea internațională despre suicid, din datele despre veteranii militari din alte țări și din experiența clinică. Articolul este scris cu grijă, după principiile comunicării responsabile despre suicid: fără detalii despre metode, cu accent pe înțelegere, pe semnele de alarmă și pe faptul că ajutorul există și funcționează. Dacă tu sau cineva apropiat sunteți în pericol acum, sunați la 112 sau la TelVerde Antisuicid, 0800 801 200.

Ce știm și ce nu știm

În mai multe țări, suicidul în rândul veteranilor militari și al foștilor angajați din forțele de ordine este monitorizat și discutat public. În Statele Unite, de exemplu, Departamentul pentru Veterani publică rapoarte anuale despre prevenția suicidului în rândul veteranilor. Pentru foștii ofițeri de informații, datele sunt aproape inexistente peste tot, din cauza secretului care înconjoară profesia. În Europa de Est, subiectul e și mai puțin documentat. Suicidul ofițerilor pensionați rămâne, de aceea, un subiect despre care se știe puțin și se vorbește și mai puțin.

Ce putem spune cu onestitate este că foștii ofițeri cumulează mulți dintre factorii de risc descriși în literatura de specialitate: pierderea rolului profesional, izolarea, accesul la mijloace letale, expunerea la traume, cultura care descurajează cererea de ajutor, consumul de alcool. Cumularea factorilor de risc nu înseamnă că suicidul e inevitabil. Înseamnă că prevenția merită luată în serios.

Teoria interpersonală a suicidului

Thomas Joiner, psiholog la Florida State University, a propus o teorie care a influențat profund prevenția. El a descris trei elemente care, împreună, cresc riscul. Primul este apartenența zădărnicită: sentimentul de a nu mai aparține nimănui, de a fi deconectat. Al doilea este sentimentul de a fi o povară: convingerea că ceilalți ar fi mai bine fără tine. Al treilea este capacitatea dobândită, legată de experiențe care reduc frica naturală de durere și moarte.

Teoria lui Joiner explică de ce pensionarea poate fi un moment de risc pentru un fost ofițer. Ieșirea din sistem rupe apartenența la singura comunitate care conta. Lipsa unui rol poate alimenta sentimentul de povară, mai ales dacă apar probleme de sănătate sau tensiuni în familie. Iar o carieră petrecută în medii de risc, cu expunere la violență și moarte, poate contribui la al treilea element.

Partea încurajatoare a teoriei este că primele două elemente pot fi influențate. Apartenența poate fi refăcută. Sentimentul de povară poate fi contrazis prin roluri noi și relații reale.

Factori de risc specifici

Pierderea identității

Pentru mulți ofițeri, profesia nu era un job, ci răspunsul la întrebarea „cine sunt”. Pierderea ei poate produce un gol existențial profund.

Izolarea și secretul

Omul nu poate vorbi despre trecutul profesional, iar rețeaua lui socială era aproape exclusiv în interiorul sistemului.

Traumele și rănile morale neprocesate

Experiențe grele, purtate în tăcere ani de zile, pot deveni insuportabile când ritmul vieții scade.

Cultura „tăriei”

A cere ajutor e trăit ca slăbiciune, ceea ce întârzie intervenția.

Alcoolul

Consumul de alcool crește impulsivitatea și adâncește depresia.

Accesul la mijloace letale

Restricționarea accesului la mijloace letale în perioadele de criză e una dintre cele mai bine documentate strategii de prevenție, recunoscută și de Organizația Mondială a Sănătății.

Semne de alarmă

Semnele care merită luate în serios includ: vorbitul despre dorința de a muri sau despre faptul de a fi o povară; retragerea bruscă din relații; dăruirea unor obiecte importante; punerea în ordine a unor lucruri ca pentru o plecare; schimbări mari de dispoziție, inclusiv un calm neobișnuit după o perioadă de agitație; creșterea consumului de alcool; expresii de lipsă de speranță.

Dacă observi asemenea semne la cineva, cel mai important lucru e să întrebi direct, cu calm: „Te gândești să-ți faci rău?”. Cercetările arată că întrebarea directă nu crește riscul, ci deschide o ușă. Apoi ascultă fără să judeci și ajută persoana să ajungă la sprijin specializat.

De ce tăcerea e periculoasă, iar vorbitul responsabil protejează

Thomas Niederkrotenthaler și colegii săi au studiat efectul relatărilor media despre suicid. Au confirmat efectul Werther: anumite relatări senzaționale, cu detalii despre metode, pot crește riscul de imitare. Dar au descris și efectul Papageno: relatările despre oameni care au trecut prin crize suicidare și au găsit alte căi au fost asociate cu scăderea riscului. Concluzia e esențială: nu vorbitul despre suicid e periculos, ci vorbitul iresponsabil. Tăcerea totală lasă oamenii singuri cu gândurile lor.

Instituțiile care evită complet subiectul, de teama scandalului sau a imaginii, pierd ocazia de a-l preveni. A vorbi deschis, responsabil, despre sănătatea mintală a foștilor angajați salvează vieți.

Vinietă ilustrativă, compusă din elemente tipice. Un fost ofițer, să-l numim Dan, trece printr-un an foarte greu după pensionare: divorț, probleme de sănătate, izolare. Într-o seară îi spune unui fost coleg, aproape în glumă, că „ar fi mai simplu pentru toată lumea dacă n-ar mai fi”. Colegul nu râde. Îl întreabă direct ce vrea să spună. Dan tace mult, apoi recunoaște că se gândește serios. Colegul rămâne cu el, îl convinge să sune la o linie de sprijin și, a doua zi, îl însoțește la un psihiatru. Doi ani mai târziu, Dan spune că o singură întrebare i-a salvat viața.

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

Dacă un prieten ți-ar spune o frază asemănătoare, ai avea curajul să întrebi direct? Ce te-ar putea opri?

Factori de protecție

Cercetarea și experiența clinică indică mai mulți factori care protejează: relații apropiate și sprijin social; sens și roluri noi; acces ușor la sprijin psihologic și psihiatric; tratamentul depresiei și al consumului de alcool; restricționarea accesului la mijloace letale în perioadele de risc; contactul continuu cu foștii colegi și cu instituția.

Organizația Mondială a Sănătății, în raportul său din 2014 despre prevenția suicidului, subliniază că suicidul poate fi prevenit și că intervențiile eficiente combină măsuri la nivel de societate, de comunitate și individual. Pentru foștii ofițeri, comunitatea profesională, colegii, asociațiile de veterani, poate fi o verigă esențială.

Familia, prima linie de observație

Partenerii de viață și copiii adulți observă adesea schimbările înaintea oricui. Ei văd nopțile nedormite, retragerea, paharele în plus, frazele ciudate rostite în treacăt. Mulți nu spun nimic, de teamă să nu „pună idei în capul” omului sau să nu-l jignească. Cercetările și ghidurile de prevenție sunt clare: a vorbi deschis și cu grijă nu provoacă o criză, ci o poate preveni. Familia are nevoie, la rândul ei, de informații despre semnele de alarmă și de știința că poate cere sprijin pentru sine, nu doar pentru cel aflat în pericol.

Ce pot face instituțiile

Instituțiile pot introduce educația despre sănătatea mintală și prevenția suicidului în programele de pregătire pentru pensionare, pot menține contactul cu foștii angajați, pot oferi acces confidențial la sprijin și pot forma colegi care să recunoască semnele de alarmă. Mai presus de toate, pot rupe tăcerea, transmițând clar că a cere ajutor e o formă de curaj, nu de slăbiciune.

Unde se poate cere ajutor în România

În situații de urgență, sunați la 112. Pentru sprijin emoțional, Alianța Română de Prevenție a Suicidului coordonează linia TelVerde Antisuicid, 0800 801 200, gratuită. Medicul de familie, un psihiatru sau un psiholog clinician pot oferi evaluare și tratament. Nimeni nu trebuie să treacă singur printr-o asemenea criză. Suicidul ofițerilor pensionați poate fi prevenit mai des decât credem, iar prevenția începe cu o cultură în care a cere ajutor e firesc.

Întrebări frecvente despre suicidul ofițerilor pensionați

Există date despre suicidul foștilor ofițeri de informații în România?

Nu există date publice sistematice. Ce știm vine din cercetarea internațională despre suicid, din datele despre veteranii militari din alte țări și din experiența clinică.

Ce spune teoria interpersonală a lui Joiner?

Că riscul crește când se combină sentimentul de neapartenență, convingerea de a fi o povară și capacitatea dobândită de a-și face rău. Primele două pot fi influențate.

Este periculos să întrebi pe cineva dacă se gândește la suicid?

Nu. Întrebarea directă și calmă nu crește riscul, ci deschide posibilitatea de a vorbi și de a primi ajutor.

Unde se poate cere ajutor în România?

La 112 în urgențe și la TelVerde Antisuicid, 0800 801 200, linie gratuită a Alianței Române de Prevenție a Suicidului, precum și la medicul de familie, psihiatru sau psiholog.

Dacă te regăsești în acest articol, poți cere sprijin confidențial la Cabinetul Psihologic București. Citește și: Cei care nu se mai opresc din băut: statistica nevăzută a destrămării de după ieșirea din sistem.

Surse verificate

1. Joiner, T. E. (2005). Why People Die by Suicide. Cambridge, MA: Harvard University Press.
2. World Health Organization. (2014). Preventing Suicide: A Global Imperative. Geneva: WHO.
3. Niederkrotenthaler, T., Voracek, M., Herberth, A., Till, B., Strauss, M., Etzersdorfer, E., Eisenwort, B., & Sonneck, G. (2010). Role of media reports in completed and prevented suicide: Werther v. Papageno effects. British Journal of Psychiatry, 197(3), 234–243. https://doi.org/10.1192/bjp.bp.109.074633

Psiholog Radu Leca · 0754.999.444 · articolele din categoria Intelligence