Programul de 80 de ore de care nu vorbește nimeni: săptămâna permanentă a ofițerilor de contrainformații din Europa de Est

Psiholog Radu Leca îți propune următorul articol: Programul de 80 de ore de care nu vorbește nimeni: săptămâna permanentă a ofițerilor de contrainformații din Europa de Est.

Programul prelungit e, în multe instituții de contrainformații din Europa de Est, o realitate despre care nu se vorbește. Nu apare în contracte, nu apare în statistici, dar apare în viața oamenilor: plecări la șase dimineața, întoarceri după miezul nopții, weekenduri care încep cu un telefon și se termină la birou. Săptămâna de 80 de ore nu e o regulă scrisă, ci o cultură. Articolul analizează ce face această cultură cu mintea, cu corpul și cu familia ofițerului și de ce orele lungi nu înseamnă, așa cum se crede, mai multă securitate.

De unde vine cultura orelor lungi

Contrainformațiile lucrează împotriva unui adversar care nu respectă programul de lucru. Supravegherea nu se oprește la ora 16, iar o pistă importantă poate apărea vineri seara. Din această realitate operațională s-a născut, în timp, o normă nescrisă: ofițerul bun e cel care rămâne.

În țările est-europene, norma a fost întărită de istorie. Instituțiile au moștenit structuri ierarhice rigide, în care prezența fizică era interpretată ca loialitate. A pleca la timp putea fi văzut ca lipsă de implicare. Chiar și după reformele instituționale, multe obiceiuri au supraviețuit.

Ce spun cercetările despre orele lungi

Studiile despre munca prelungită sunt numeroase și converg. Marianna Virtanen și colegii ei au urmărit funcționari britanici timp de mai mulți ani și au constatat că cei care lucrau peste 55 de ore pe săptămână aveau un risc mai mare de simptome depresive și anxioase decât cei care lucrau un program standard.

O analiză globală publicată în 2021 de Organizația Mondială a Sănătății și Organizația Internațională a Muncii a estimat că programul de peste 55 de ore pe săptămână este asociat cu un risc crescut de accident vascular cerebral și de boală cardiacă ischemică. Orele lungi nu sunt doar obositoare. Sunt un factor de risc pentru sănătate.

Creierul obosit nu e un creier vigilent

Paradoxul cultural e că orele lungi sunt justificate prin nevoia de vigilență. În realitate, vigilența scade odată cu oboseala. Cercetările despre privarea de somn arată că atenția susținută, memoria de lucru și capacitatea de a detecta detalii se degradează semnificativ după perioade prelungite de veghe.

Ann Williamson și Anne-Marie Feyer au arătat că, după aproximativ 17–19 ore de veghe, performanța la unele teste cognitive ajunge la niveluri comparabile cu cele ale unei persoane cu alcoolemie de 0,5 la mie. Un ofițer care analizează un dosar important la miezul nopții, după o zi începută la șase dimineața, nu e mai vigilent. E mai vulnerabil la erori.

Ce se pierde pe drum

Prima pierdere e somnul. A doua e mișcarea fizică, sacrificată pentru încă o oră la birou. A treia sunt relațiile. Partenerul începe să trăiască o viață paralelă, copiii învață să nu mai aștepte, prietenii nu mai sună. După câțiva ani, ofițerul descoperă că biroul e singurul loc unde se simte competent și că acasă a devenit un străin.

Această alunecare e lentă și, de aceea, periculoasă. Nu există un moment clar în care omul să-și spună că a pierdut ceva. Există doar o acumulare de absențe care, la un moment dat, nu mai pot fi recuperate.

Prezența nu este productivitate

Leslie Perlow, cercetătoare la Harvard, a studiat echipele în care disponibilitatea permanentă devenise normă. A arătat că cultura „mereu conectat” se autoîntreține: fiecare răspunde pentru că ceilalți răspund, iar nimeni nu mai poate ieși primul din cerc. Când echipele au introdus perioade protejate de deconectare, calitatea muncii nu a scăzut, iar satisfacția a crescut.

Lecția e valabilă și pentru instituțiile de informații. Orele petrecute la birou nu măsoară valoarea muncii. Calitatea analizei, acuratețea evaluărilor și capacitatea de a observa detaliul care contează depind de o minte odihnită.

Efectul asupra familiei

Familia ofițerului de contrainformații plătește programul prelungit de două ori. O dată prin absență: mesele luate fără el, serbările la care nu a ajuns. A doua oară prin secret: familia nu știe de ce lipsește și nu poate da sens absenței. Un copil poate accepta că tatăl lucrează mult dacă înțelege pentru ce. Când nu înțelege, absența devine respingere.

Ce pot face instituțiile

Soluțiile sunt cunoscute în alte domenii cu risc ridicat, precum aviația și medicina de urgență. Limitarea numărului de ore consecutive, rotația turelor, perioade obligatorii de odihnă după operațiuni intense și echipe de rezervă care preiau pistele în afara programului pot reduce oboseala fără a afecta capacitatea operațională.

Esențial e exemplul conducerii. Atât timp cât șefii trimit mesaje la două noaptea, subordonații vor înțelege că disponibilitatea permanentă e așteptată. Schimbarea culturii începe cu cei care o modelează.

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

Ce poate face ofițerul

Pentru omul însuși, primul pas e să-și măsoare realist programul. Mulți ofițeri subestimează câte ore lucrează, pentru că fragmentele de seară și de weekend nu par muncă. Al doilea pas e protejarea unor momente fixe, care nu se negociază: o cină în familie, o oră de sport, o zi liberă pe săptămână.

Al treilea pas e atenția la semnalele corpului: dureri de cap frecvente, tensiune arterială crescută, iritabilitate, consum crescut de cafea sau alcool. Ele nu sunt semne de slăbiciune, ci avertismente pe care un profesionist bun le ia în serios.

Programul prelungit și sensul muncii

Există o dimensiune mai subtilă a programului prelungit: felul în care el schimbă identitatea omului. După ani de săptămâni de 80 de ore, munca nu mai e o parte a vieții, ci viața însăși. Ofițerul ajunge să se definească aproape exclusiv prin funcție. Când i se cere să se descrie, vorbește despre ce face, nu despre cine este.

Această identificare totală are un preț mare în momentele de tranziție: o mutare, o retrogradare, o boală sau pensionarea. Omul care a investit totul într-un singur rol rămâne fără sprijin când rolul dispare. Psihologia vorbește despre importanța complexității identitare: cu cât avem mai multe roluri valoroase, părinte, prieten, sportiv, voluntar, cu atât suntem mai protejați când unul dintre ele se clatină.

Pentru un ofițer de contrainformații, a-și păstra și alte roluri nu e o trădare a profesiei. E o formă de igienă psihologică, care îl ajută să rămână lucid în meserie și întreg după ea.

Întrebări frecvente despre programul prelungit

Câte ore lucrează ofițerii de contrainformații?

Nu există statistici publice, iar programul variază între instituții. Mărturiile foștilor ofițeri și cultura organizațională descriu însă frecvent săptămâni de lucru mult peste programul standard, mai ales în perioade de criză.

Este periculos programul prelungit pentru sănătate?

Da. Cercetările asociază programul de peste 55 de ore pe săptămână cu risc crescut de depresie, anxietate, accident vascular cerebral și boală cardiacă.

De ce orele lungi nu cresc vigilența?

Pentru că oboseala reduce atenția, memoria de lucru și capacitatea de a observa detalii. După multe ore de veghe, performanța cognitivă scade semnificativ.

Cum afectează programul prelungit familia ofițerului?

Prin absențe repetate și prin secretul care împiedică familia să înțeleagă cauza lor. Copiii și partenerul pot trăi absența ca pe o respingere.

Ce poate face o instituție pentru a reduce programul prelungit?

Poate limita orele consecutive, roti turele, impune perioade de odihnă după operațiuni intense și oferi exemplul unei conduceri care respectă timpul liber.

Dacă te regăsești în acest articol, poți cere sprijin confidențial la Cabinetul Psihologic București. Citește și: Secretul pe care nu-l poți împărtăși cu nimeni: de ce burnout-ul în intelligence arată diferit decât în orice altă profesie.

Surse verificate

1. Virtanen, M., Ferrie, J. E., Singh-Manoux, A., Shipley, M. J., Stansfeld, S. A., Marmot, M. G., Ahola, K., Vahtera, J., & Kivimäki, M. (2011). Long working hours and symptoms of anxiety and depression: A 5-year follow-up of the Whitehall II study. Psychological Medicine, 41(12), 2485–2494.
2. Pega, F., et al. (2021). Global, regional, and national burdens of ischemic heart disease and stroke attributable to exposure to long working hours for 194 countries, 2000–2016. Environment International, 154, 106595.
3. Williamson, A. M., & Feyer, A.-M. (2000). Moderate sleep deprivation produces impairments in cognitive and motor performance equivalent to legally prescribed levels of alcohol intoxication. Occupational and Environmental Medicine, 57(10), 649–655.
4. Perlow, L. A. (2012). Sleeping with Your Smartphone. Boston: Harvard Business Review Press.

Psiholog Radu Leca · 0754.999.444 · Toate articolele din categoria Intelligence