Capitolul 79: Plânsul după orgasm: disforia postcoitală

Sexterapie Radu Leca · Orgasmul
Partea E · Dificultățile orgasmice
CAPITOLUL 79

Plânsul după orgasm: disforia postcoitală

✦ ✦ ✦

Totul a fost bine. Apropiere, plăcere, poate chiar un orgasm frumos. Și apoi, din senin, lacrimile. Uneori o tristețe adâncă, alteori neliniște, iritare, un gol greu de explicat. Femeia nu înțelege ce i se întâmplă. Partenerul se sperie. Fenomenul are un nume, disforia postcoitală, și e mult mai frecvent decât se crede.

Ce este disforia postcoitală

Disforia postcoitală descrie stările emoționale negative care apar după un act sexual altfel consensual și satisfăcător: tristețe, plâns, anxietate, iritabilitate, agitație, senzație de gol. Ele pot dura câteva minute sau, mai rar, câteva ore.

Elementul cheie este acesta: tristețea nu vine dintr-o experiență sexuală proastă. Vine, de multe ori, după una bună. Tocmai asta o face atât de confuză.

Cât de frecventă este

Cercetătorii australieni Robert Schweitzer, Joel Maczkowiack și colaboratorii lor au studiat fenomenul pe sute de studente. Aproape jumătate dintre ele au spus că l-au trăit cel puțin o dată în viață, iar un procent mic, dar semnificativ, l-a trăit des sau aproape de fiecare dată. Studii ulterioare au arătat că fenomenul apare și la bărbați, nu doar la femei.

Cu alte cuvinte, dacă ți s-a întâmplat, ești într-o companie numeroasă.

De unde vine

Cauzele nu sunt pe deplin înțelese. Cercetătorii și clinicienii propun mai multe explicații, care probabil se combină.

Căderea neurochimică. În timpul excitației și al orgasmului, creierul este inundat de dopamină, oxitocină, endorfine. Am vorbit despre ele în capitolul despre neurochimia orgasmului. După orgasm, nivelurile scad brusc, iar prolactina crește. La unele persoane, această tranziție bruscă poate produce o scădere temporară a dispoziției.

Eliberarea emoțională. Orgasmul presupune o lăsare a controlului. Împreună cu tensiunea fizică, se pot elibera și emoții ținute înăuntru. Lacrimile nu sunt neapărat de tristețe; pot fi de descărcare.

Vulnerabilitatea. După o apropiere intensă, unii oameni se simt expuși. Am scris despre asta în capitolul despre vulnerabilitate. Tristețea poate fi o reacție la această expunere.

Atașamentul. Pentru persoanele cu atașament anxios, finalul apropierii poate activa frica de separare. Pentru cele cu atașament evitant, apropierea însăși poate produce disconfort.

Istoria personală. La unele femei, plânsul după sex e legat de experiențe trecute dureroase, inclusiv de traume sexuale. Corpul își amintește, chiar dacă mintea nu face legătura.

Conflictele interioare. Vinovăția legată de plăcere, rușinea sexuală sau ambivalența față de relație pot ieși la suprafață după orgasm.

Opinia lui Radu Leca

Cred că lacrimile de după orgasm nu sunt un semn că ceva a mers prost, ci adesea un semn că ceva s-a deschis. Opinia mea este că ele merită primite cu blândețe, nu interpretate în grabă.

Când e ceva ce trebuie lucrat

De cele mai multe ori, un episod ocazional de plâns după sex nu cere nicio intervenție. E o reacție umană la o experiență intensă.

Merită însă atenție atunci când apare frecvent sau la fiecare întâlnire, când e foarte intens sau durează mult, când este însoțit de anxietate puternică, de senzația de murdărie sau de amintiri intruzive, când începe să afecteze dorința de intimitate sau relația, când există o istorie de traumă.

În aceste situații, psihoterapia poate ajuta mult la înțelegerea și integrarea a ceea ce se întâmplă.

Ce nu este disforia postcoitală

Merită făcute câteva distincții. Tristețea de după un act sexual pe care nu l-ai dorit cu adevărat nu e disforie postcoitală; e un semnal că limitele tale nu au fost respectate, nici măcar de tine. Tristețea după un sex care a fost dureros, grăbit sau umilitor are, de asemenea, o explicație directă.

La fel, tristețea dintr-o relație în care te simți folosită, ignorată sau nevăzută nu e o reacție hormonală. E un mesaj despre relație.

Disforia postcoitală, în sensul strict, apare după un sex dorit și plăcut. Diferența contează, pentru că ea schimbă complet direcția ajutorului. În primul caz, lucrăm cu corpul și cu tranziția emoțională. În celelalte, lucrăm cu limitele, cu consimțământul autentic și cu calitatea relației.

O întrebare simplă ajută: „Mi-am dorit, cu adevărat, ce s-a întâmplat?” Răspunsul sincer spune multe.

Ce poate face femeia

Nu te judeca. Nu ești ciudată și nu ești ingrată. Corpul tău trece printr-o tranziție.

Lasă-ți timp după. Nu sări imediat din pat. Momentele de după sunt importante, cum am scris în capitolul despre momentul de după.

Observă tiparul. Apare mereu? Doar cu un anumit partener? Doar după un anumit tip de sex? Doar în anumite perioade? Informațiile acestea pot clarifica multe.

Vorbește. Spune-i partenerului ce simți, chiar dacă nu știi de ce. „Nu e din cauza ta, doar am nevoie să mă ții în brațe” poate fi suficient.

Ce poate face partenerul

Pentru partener, lacrimile femeii după sex pot fi foarte tulburătoare. Primul impuls e să se întrebe ce a greșit. De cele mai multe ori, nu a greșit nimic.

Cel mai util lucru e prezența: să o țină în brațe, să nu ceară explicații imediat, să nu se retragă rănit. O frază simplă, de tipul „sunt aici, nu trebuie să-mi explici”, valorează mult. Mai târziu, într-un moment liniștit, pot vorbi despre ce s-a întâmplat.

Un aspect rar discutat

Unele femei descriu, în loc de tristețe, o iritare bruscă după sex. Nu mai suportă atingerea, vor să fie lăsate în pace, se simt sufocate. Și aceasta este o formă de disforie postcoitală. Partenerii o trăiesc adesea ca pe o respingere dureroasă. Înțelegerea faptului că e o stare fiziologică și emoțională trecătoare, nu o judecată asupra lor, poate salva multe seri și multe relații.

O vinietă clinică, cu titlu ilustrativ

O femeie de patruzeci de ani, într-o relație nouă și fericită, plânge aproape după fiecare orgasm. Nu înțelege de ce. Partenerul ei a început să se teamă că o rănește.

Lucrăm câteva ședințe. Reiese că este prima relație în care se simte cu adevărat iubită, după o căsnicie lungă și rece. Plânsul apare, spune ea într-o zi, „pentru că e prea bine și mi-e frică să nu se termine”. Și pentru anii în care nu a avut asta.

Nu încercăm să oprim lacrimile. Încercăm să le înțelegem. Partenerul învață să o țină în brațe fără să se sperie. După câteva luni, plânsul apare mai rar. Când apare, ea spune: „Acum știu ce sunt. Sunt lacrimi bune.”

Întrebări pentru tine

Ce simți în primele minute după orgasm? Când apar lacrimile, ce gânduri sau amintiri vin cu ele? De ce ai avea nevoie de la partener în acele momente?

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

Ce reținem

Disforia postcoitală înseamnă tristețe, plâns, anxietate sau iritare după un act sexual altfel satisfăcător. Este frecventă și apare și la bărbați. Cauzele posibile includ căderea neurochimică, eliberarea emoțională, vulnerabilitatea, atașamentul, istoria personală și conflictele interioare. Ocazional e normală; frecventă sau intensă merită explorată în psihoterapie.

Opinia lui Radu Leca · concluzia capitolului

Cred că momentele de după orgasm sunt printre cele mai fragile din viața intimă. Acolo ies la suprafață lucruri pe care ziua le ține bine ascunse.

Opinia mea fermă este că lacrimile după plăcere nu trebuie oprite, ci primite. Un cuplu care învață să rămână împreună și în aceste momente construiește o intimitate mai adâncă decât cea pe care o poate da orice orgasm.

Surse informaționale

  1. Schweitzer, R. D., O’Brien, J., & Burri, A. (2015). Postcoital dysphoria: Prevalence and psychological correlates. Sexual Medicine, 3(4), 235–243.
  2. Bird, B. S., Schweitzer, R. D., & Strassberg, D. S. (2011). The prevalence and correlates of postcoital dysphoria in women. International Journal of Sexual Health, 23(1), 14–25.
  3. Maczkowiack, J., & Schweitzer, R. D. (2019). Postcoital dysphoria: Prevalence and correlates among males. Journal of Sex & Marital Therapy, 45(2), 128–140.
  4. Krüger, T. H. C., Haake, P., Hartmann, U., Schedlowski, M., & Exton, M. S. (2002). Orgasm-induced prolactin secretion in men and women. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 26(1), 31–44.
DescarcaPrinteaza

Similar Posts