Capitolul 61: Atașamentul și orgasmul: cum ne învață copilăria să ne lăsăm în brațele cuiva
Partea D · Psihologia orgasmului
CAPITOLUL 61
Atașamentul și orgasmul: cum ne învață copilăria să ne lăsăm în brațele cuiva
✦ ✦ ✦
Înainte să învețe ce este plăcerea, un copil învață dacă e în siguranță în brațele cuiva. Pare o lecție veche, uitată, fără legătură cu viața sexuală a unei femei de treizeci sau cincizeci de ani. În cabinet, însă, o regăsesc aproape de fiecare dată când orgasmul se oprește undeva între corp și încredere.
Ce este atașamentul, pe scurt
Psihiatrul britanic John Bowlby a observat, la mijlocul secolului trecut, că bebelușii nu caută doar hrană. Caută o persoană la care să se întoarcă atunci când le e frică. Mary Ainsworth a descris apoi felul în care copiii reacționează când mama pleacă și revine: unii se liniștesc repede, alții se agață și nu se mai calmează, alții par că nici nu observă.
Din aceste observații s-au conturat trei mari stiluri de atașament. Atașamentul sigur apare când copilul a avut, de cele mai multe ori, un adult disponibil și previzibil. Atașamentul anxios se formează când grija a venit cu intermitențe: uneori caldă, alteori absentă. Atașamentul evitant apare când copilul a învățat că nevoile lui deranjează și că e mai sigur să se descurce singur.
În anii ’80, Cindy Hazan și Phillip Shaver au arătat că aceste tipare nu dispar la maturitate. Le ducem în relațiile de cuplu. Și, cum avea să se vadă ulterior, le ducem și în pat.
Ce legătură are cu orgasmul
Orgasmul cere un lucru pe care puțini îl spun cu voce tare: să renunți, pentru câteva secunde, la supraveghere. Corpul preia conducerea, respirația se schimbă, chipul nu mai e controlat. Am vorbit despre asta în capitolul despre frica de a pierde controlul. Acum adaug o întrebare: lângă cine îți permiți să pierzi controlul?
Pentru o femeie cu atașament sigur, răspunsul vine ușor: lângă cineva în care am încredere. Pentru celelalte două stiluri, răspunsul e mai complicat.
Femeia cu atașament anxios caută intens apropierea, dar e mereu atentă la semnele de respingere. În timpul sexului, mintea ei poate rămâne ocupată cu întrebări: îi place? mă mai vrea? a fost dezamăgit? Uneori face sex pentru a se liniști că este iubită, nu pentru că dorește. Studiile lui Gurit Birnbaum au arătat că la persoanele anxioase sexul devine des un barometru al relației. Iar un barometru se citește, nu se trăiește.
Femeia cu atașament evitant poate avea orgasm, uneori chiar ușor, dar adesea mai ușor singură decât în doi. Apropierea emoțională din timpul sexului o neliniștește. Poate prefera sexul fără multă privire în ochi, fără tandrețe după. Corpul participă, inima stă puțin deoparte.
Cred că mulți terapeuți tratează dificultatea orgasmică doar ca pe o problemă de tehnică. Opinia mea este că, de multe ori, întrebarea corectă nu este „ce atingere îți lipsește?”, ci „cât de în siguranță te simți?”.
Ce arată cercetările
Legătura nu e doar o intuiție clinică. Mai multe studii au găsit că atașamentul anxios și cel evitant sunt asociate cu satisfacție sexuală mai mică, cu mai multă anxietate în timpul sexului și, la femei, cu o frecvență mai redusă a orgasmului în cuplu. În sinteza lor despre atașamentul adult, Mario Mikulincer și Phillip Shaver descriu același tablou: persoanele evitante tind să separe sexul de apropierea emoțională, iar cele anxioase tind să-și mute atenția spre partener, departe de propriul corp. Exact unde nu ar trebui să fie în momentul plăcerii.
Rezultatele trebuie citite cu prudență: sunt corelații, nu destin. Stilul de atașament nu este o sentință, ci o tendință. Iar tendințele se pot schimba.
Cum arată în viața de zi cu zi
Să luăm două femei, amândouă de patruzeci de ani, amândouă cu orgasm rar în cuplu.
Prima își întreabă partenerul, după fiecare întâlnire intimă, dacă a fost bine. Dacă el e obosit sau tăcut, ea se simte vinovată. În timpul sexului, ascultă respirația lui mai atent decât pe a ei. Corpul ei nu are loc să urce, pentru că atenția e plecată în altă parte.
A doua nu întreabă nimic. După sex se ridică repede, face duș, își verifică telefonul. Spune că „nu e genul romantic”. Singură, ajunge la orgasm în câteva minute. Cu partenerul, aproape niciodată. Nu pentru că el n-ar ști ce să facă, ci pentru că, la un moment dat, ceva în ea se închide.
Amândouă au aceeași dificultate de suprafață. Dedesubt, poveștile sunt opuse. Și ajutorul pe care îl primesc trebuie să fie diferit.
Ce se poate face
Primul pas este recunoașterea tiparului, fără rușine. Nu ți-ai ales stilul de atașament. L-ai construit ca un copil care încerca să rămână aproape de oamenii de care depindea. A fost o soluție inteligentă atunci.
Al doilea pas este să observi ce se întâmplă în tine în momentul în care plăcerea crește. Apare frica? Apare nevoia de a verifica partenerul? Apare dorința de a te retrage? Aceste micro-momente sunt locul în care se lucrează.
Al treilea pas ține de cuplu. Psihoterapia focalizată pe emoții, dezvoltată de Sue Johnson, lucrează direct cu siguranța dintre parteneri. Am scris despre ea în cartea despre multiorgasm, în capitolul despre terapia focalizată pe emoții. Când doi oameni învață să se liniștească unul pe altul în afara dormitorului, ceva se relaxează și în dormitor.
Psihologii vorbesc și despre „atașament sigur câștigat”: oameni care au pornit cu un stil nesigur și au ajuns, prin relații bune sau prin terapie, la mai multă siguranță. E una dintre cele mai încurajatoare idei din psihologia relațiilor.
O vinietă clinică, cu titlu ilustrativ
O femeie de patruzeci și doi de ani vine la cabinet pentru că „nu mai simte nimic” în relația de opt ani. Povestește o copilărie cu o mamă imprevizibilă: caldă într-o zi, rece și pedepsitoare în următoarea. A învățat devreme să citească fețele.
În pat, citește fața partenerului. Tot timpul. Spune: „Nu știu ce simt eu, dar știu exact ce simte el.”
Lucrăm întâi pe siguranță, nu pe sexualitate. Invit cuplul la câteva ședințe comune. El învață să-i spună lucruri simple, repetate, previzibile. Ea învață să-i ceară liniștire fără să se simtă ridicolă. Apoi introducem exerciții de atingere fără scop, în care ea are o singură sarcină: să observe ce simte în piele.
După câteva luni, îmi spune un lucru care m-a emoționat: „Prima dată când am avut orgasm cu el după mult timp, nu mă uitam la fața lui. Aveam ochii închiși și nu mi-a fost frică.”
Întrebări pentru tine
Când plăcerea crește, unde îți pleacă atenția: la corpul tău sau la reacțiile partenerului? Lângă cine te-ai simțit, de-a lungul vieții, cu adevărat în siguranță? Ce s-ar schimba dacă ai putea cere liniștire fără să te simți slabă?
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te
Ce reținem
Stilul de atașament format în copilărie influențează felul în care ne apropiem de partener și, implicit, felul în care ne permitem plăcerea. Atașamentul anxios mută atenția spre partener; cel evitant ține inima la distanță. Studiile arată asocieri între atașamentul nesigur și mai puține orgasme în cuplu, dar tiparele se pot schimba prin relații sigure și psihoterapie.
Cred că orgasmul în doi este, înainte de toate, un act de încredere. Corpul se lasă în brațele cuiva doar dacă, undeva, a învățat că brațele pot fi sigure.
Opinia mea fermă este că nicio femeie nu e „stricată” pentru că îi e greu să se abandoneze. Este doar un om care a învățat, cândva, să se apere. Iar ce s-a învățat se poate, cu răbdare și cu cineva alături, și reînvăța.
Surse informaționale
- Bowlby, J. (1969). Attachment and Loss, Vol. 1: Attachment. New York: Basic Books.
- Hazan, C., & Shaver, P. (1987). Romantic love conceptualized as an attachment process. Journal of Personality and Social Psychology, 52(3), 511–524.
- Birnbaum, G. E. (2007). Attachment orientations, sexual functioning, and relationship satisfaction in a community sample of women. Journal of Social and Personal Relationships, 24(1), 21–35.
- Mikulincer, M., & Shaver, P. R. (2016). Attachment in Adulthood: Structure, Dynamics, and Change (ed. a 2-a). New York: Guilford Press.
- Johnson, S. M. (2008). Hold Me Tight. New York: Little, Brown.


