Capitolul 143: Revoluția sexuală și femeile: ce a schimbat secolul XX

Secolul XX a schimbat profund felul în care lumea privește sexualitatea femeii. În câteva decenii, plăcerea feminină a trecut de la tabu la subiect de cercetare, de dezbatere publică și de luptă politică. Această schimbare, numită adesea „revoluția sexuală”, a adus libertăți reale. A adus însă și noi presiuni. Merită să le privim pe amândouă.

Kinsey: datele care au șocat

În 1953, biologul Alfred Kinsey și echipa lui au publicat „Comportamentul sexual al femeii”, bazat pe interviuri cu aproape șase mii de femei americane. Rezultatele au șocat societatea: multe femei se masturbau, multe aveau experiențe sexuale înainte de căsătorie, multe aveau orgasme multiple. Kinsey a arătat și că multe femei ajungeau mai ușor la orgasm prin masturbare decât prin coit.

Am scris despre Kinsey și orgasmul feminin. Metodologia lui a fost criticată, dar impactul a fost enorm: sexualitatea femeii a devenit un subiect de știință.

Pilula: separarea sexului de reproducere

În 1960, prima pilulă contraceptivă a fost aprobată în Statele Unite. Pentru prima dată în istorie, femeile aveau o metodă sigură, controlată de ele, de a evita sarcina. Consecințele au fost uriașe: femeile puteau trăi sexualitatea fără frica permanentă de sarcină, își puteau planifica studiile și carierele.

Pentru plăcere, asta a însemnat o eliberare: frica de sarcină, care frânase generații întregi, putea dispărea.

Masters și Johnson: corpul în laborator

În 1966, William Masters și Virginia Johnson au publicat „Răspunsul sexual uman”, bazat pe observarea directă, în laborator, a sute de persoane. Ei au descris fazele răspunsului sexual, au confirmat că orgasmul feminin e legat de clitoris și au arătat că femeile pot avea orgasme multiple. Am scris despre laboratorul lor și despre semnele fizice ale orgasmului.

Ei au fondat și terapia sexuală modernă, inclusiv exercițiile de tip sensate focus.

Raportul Hite: vocea femeilor

În 1976, Shere Hite a publicat un raport bazat pe mii de chestionare deschise, în care femeile își descriau cu propriile cuvinte experiențele sexuale. Concluzia cea mai citată: majoritatea femeilor nu ajungeau la orgasm doar prin penetrare, ci prin stimulare clitoridiană. Multe își descriau frustrarea față de scenariul sexual dominant. Am scris despre Raportul Hite.

Metoda lui Hite a fost criticată statistic, dar vocea femeilor din raport a avut un impact cultural enorm.

Feminismul și orgasmul

Mișcarea feministă din anii ’60 și ’70 a pus plăcerea femeii pe agenda politică. Eseul Anne Koedt, „Mitul orgasmului vaginal”, din 1970, a contestat direct teoria lui Freud. Grupurile de femei au început să vorbească deschis despre corpul lor. Cărți precum „Our Bodies, Ourselves” au adus informații medicale accesibile femeilor obișnuite.

Știința care a urmat

După revoluția sexuală, cercetarea despre plăcerea femeii a continuat. Rosemary Basson a propus modelul circular al dorinței, care ține cont de dorința receptivă. Helen O’Connell a descris anatomia completă a clitorisului. Barry Komisaruk și Beverly Whipple au studiat căile nervoase ale orgasmului. Lori Brotto a dezvoltat terapia sexuală bazată pe mindfulness. Toate aceste descoperiri, despre care am scris de-a lungul cărții, au o rădăcină comună: curajul acelor pionieri care au tratat plăcerea femeii ca pe un subiect demn de știință.

Astăzi știm mult mai mult decât știa Kinsey. Dar informația ajunge greu în dormitoare. De aceea, cărți ca aceasta încearcă să facă legătura dintre laborator și viață.

Ce nu s-a schimbat sau s-a schimbat greșit

Revoluția sexuală a avut și umbre. Pentru unele femei, libertatea sexuală s-a transformat într-o nouă presiune: să fie mereu disponibile, mereu dornice, mereu „eliberate”. Unii bărbați au interpretat revoluția ca pe o permisiune de a cere mai mult sex, nu ca pe o invitație de a asculta mai mult plăcerea femeii.

Decalajul orgasmic dintre femei și bărbați în relațiile heterosexuale a persistat. Scenariul centrat pe penetrare nu a dispărut. Am scris despre scenariile sexuale.

Și în România?

În România, revoluția sexuală occidentală a ajuns târziu și deformat. Între 1966 și 1989, decretul care interzicea avortul și lipsa contracepției au transformat sexualitatea în frică pentru milioane de femei. Vom vorbi despre educația sexuală în România într-un capitol separat.

Un exercițiu pentru acasă

Gândește-te la femeile din familia ta: bunica, mama, mătușile. În ce epocă au trăit sexualitatea? Ce libertăți au avut și ce nu? Ce frici au purtat? Dacă e posibil și potrivit, vorbește cu una dintre ele despre asta.

Multe femei descoperă, în astfel de conversații, o istorie de curaj și suferință pe care nu o cunoșteau. Și înțeleg mai bine de unde vin propriile rușini.

Ce poate face partenerul

Partenerul poate învăța din această istorie că libertatea sexuală a femeii nu înseamnă disponibilitate, ci alegere. Poate întreba ce vrea ea, nu ce „ar trebui” să vrea o femeie eliberată. Și poate contribui la închiderea decalajului orgasmic din propria relație.

O vinietă clinică, cu titlu ilustrativ

O femeie de treizeci și doi de ani spune că se simte „prea puțin eliberată”: nu își dorește sex atât de des cum crede că ar trebui o femeie modernă. Se simte demodată.

Discutăm despre revoluția sexuală și despre presiunile ei. Îi spun că libertatea înseamnă și dreptul de a-ți dori mai puțin. Tace, apoi râde: „Deci pot fi liberă și să nu vreau în fiecare seară.”

Întrebări pentru tine

Ce libertăți sexuale ai tu și nu le-au avut femeile dinaintea ta? Ce presiuni noi simți? Ce înseamnă, pentru tine, o sexualitate cu adevărat liberă?

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

Ce reținem

Secolul XX a adus datele lui Kinsey, pilula contraceptivă, cercetările lui Masters și Johnson, Raportul Hite și feminismul, care au pus plăcerea femeii în centrul științei și al dezbaterii publice. Revoluția sexuală a adus libertăți reale, dar și noi presiuni, iar decalajul orgasmic a persistat. În România, ea a ajuns târziu, după decenii de frică.