Capitolul 142: Isteria: cum a fost transformată dorința femeii în boală

Timp de peste două mii de ani, un cuvânt a fost folosit pentru a explica aproape orice suferință a femeilor: isteria. Numele vine din grecescul „hystera”, uter. Povestea isteriei e, în mare parte, povestea felului în care medicina a privit corpul și dorința femeii: cu fascinație, cu frică și, adesea, cu dispreț.

Uterul rătăcitor

În textele medicale grecești antice apare ideea unui uter care se mișcă prin corp și produce simptome diverse: sufocare, leșin, durere, tulburări emoționale. Remediile propuse includeau mirosuri plăcute sau neplăcute pentru a „ghida” uterul înapoi, căsătoria și sarcina.

Ideea era, în esență, că femeia nesatisfăcută, mai ales cea necăsătorită sau văduvă, devine bolnavă. Dorința ei neîmplinită era văzută ca sursă de boală.

Evul Mediu și vânătoarea de vrăjitoare

În Evul Mediu și la începutul epocii moderne, comportamentele pe care azi le-am putea numi simptome ale suferinței psihice erau uneori interpretate ca semne de posedare sau vrăjitorie. Sexualitatea femeii era asociată cu diavolul. Multe femei acuzate de vrăjitorie au fost descrise în termeni care amestecau dorința, boala și păcatul.

Secolul al XIX-lea: isteria la apogeu

În secolul al XIX-lea, isteria a devenit unul dintre cele mai frecvente diagnostice pentru femei. Simptomele erau extrem de variate: anxietate, iritabilitate, insomnie, dorință sexuală „excesivă” sau „insuficientă”, leșinuri, paralizii, dureri. Practic, aproape orice comportament feminin care deranja putea fi numit isterie.

La spitalul Salpêtrière din Paris, neurologul Jean-Martin Charcot a studiat femei „isterice” și le-a prezentat în demonstrații publice spectaculoase. Printre cei care au asistat s-a numărat și tânărul Sigmund Freud.

Mitul vibratorului medical

Poate ați auzit povestea, foarte răspândită, potrivit căreia medicii victorieni tratau isteria prin masaj genital până la „paroxism”, adică orgasm, și că vibratorul a fost inventat pentru a-i scuti pe medici de oboseala acestei proceduri. Povestea a devenit celebră prin cartea istoricei Rachel Maines și printr-un film.

Merită să știm că, în ultimii ani, alți istorici au contestat serios această teorie, arătând că dovezile sunt slabe și că sursele au fost interpretate greșit. Povestea e mai degrabă un mit modern decât un fapt istoric bine documentat. O menționez pentru că apare des și pentru că arată cât de ușor putem crea noi înșine mituri despre sexualitatea femeii, chiar și cu cele mai bune intenții.

Freud și isteria

Freud și Josef Breuer au publicat în 1895 „Studii asupra isteriei”. Freud a propus inițial că simptomele isterice provin din traume sexuale timpurii, adesea abuzuri. Ulterior, și-a modificat teoria, considerând că multe dintre aceste amintiri erau fantezii. Această schimbare a fost intens dezbătută, mai ales în anii ’80 și ’90, de autori care au considerat că, astfel, abuzurile reale ale multor femei au fost ignorate. Am scris despre trauma și orgasmul.

Dispariția diagnosticului

Pe parcursul secolului XX, diagnosticul de isterie a dispărut treptat din clasificările medicale. Simptomele care erau cândva numite isterice sunt astăzi înțelese în categorii diferite: tulburări de anxietate, depresie, tulburări disociative, tulburări funcționale neurologice, traume. Cuvântul „isteric” a rămas însă în limbajul de zi cu zi, adesea ca insultă la adresa femeilor emotive.

Femeile care rezistau

Povestea isteriei e și o poveste despre femei care încercau să-și facă auzită suferința în singurul limbaj care le era permis: cel al corpului. Multe dintre pacientele celebre ale epocii au fost femei inteligente, sufocate de vieți fără educație, fără muncă, fără libertate. Bertha Pappenheim, cunoscută ca „Anna O.”, pacienta lui Breuer, a devenit ulterior o pionieră a asistenței sociale și o luptătoare pentru drepturile femeilor.

Privite astfel, unele „isterii” erau poate forme de protest tăcut. Corpul spunea ce gura nu avea voie. Această perspectivă ne ajută să privim cu mai multă compasiune suferința femeilor de atunci și pe cea a femeilor de azi.

Ce rămâne azi

Din istoria isteriei rămân câteva ecouri: ideea că emoțiile femeilor sunt exagerate; ideea că suferința lor are o cauză „femeiască”, hormonală sau sexuală, care nu merită luată în serios; tendința de a nu le crede durerea. Am văzut, în partea despre sănătate, cât de des femeile cu endometrioză, durere cronică sau alte boli nu au fost crezute.

Un exercițiu pentru acasă

Gândește-te la momentele în care emoțiile sau durerea ta au fost minimalizate cu fraze precum „exagerezi”, „ești prea sensibilă”, „sunt hormonii”. Scrie-le. Cum te-ai simțit atunci? Ce ai făcut cu emoția sau cu durerea?

Apoi scrie ce ai fi avut nevoie să auzi. Multe femei descoperă că poartă în corp nu doar suferința inițială, ci și rușinea de a nu fi fost crezute. A o numi e un pas spre a o lăsa să plece.

Ce poate face partenerul

Partenerul poate evita expresii precum „ești isterică” sau „exagerezi”. Poate asculta emoțiile partenerei fără să le minimalizeze. Poate crede durerea ei. Asemenea gesturi par mici, dar repară, în viața unei femei, o nedreptate istorică.

O vinietă clinică, cu titlu ilustrativ

O femeie de patruzeci și cinci de ani spune că, de fiecare dată când se supără, soțul îi spune „iar faci isterii”. A ajuns să-și înghită emoțiile. Viața intimă a devenit rece.

Discutăm despre istoria cuvântului. Ea e uimită. La o ședință comună, soțul ascultă povestea isteriei și tace. Apoi spune: „N-am știut ce înseamnă cuvântul ăsta. Nu-l mai folosesc.”

După câteva luni, ea îmi spune: „Când am început să-mi spun emoțiile fără să fiu numită isterică, am început să mă simt din nou în corp.”

Întrebări pentru tine

Ai fost vreodată numită „isterică” sau „exagerată”? Ce a făcut asta cu emoțiile tale? Ce ar însemna să-ți iei emoțiile în serios?

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

Ce reținem

Isteria, de la grecescul „uter”, a fost timp de peste două mii de ani un diagnostic care atribuia suferința femeilor corpului lor sexual. Teoriile despre uterul rătăcitor, posedare și „nervi feminini” au transformat dorința și suferința în boală. Povestea vibratorului medical victorian e contestată de istorici. Ecourile isteriei se văd azi în minimalizarea emoțiilor și a durerii femeilor.