Capitolul 98: Dizabilitatea fizică și plăcerea: corpul diferit, același drept la intimitate

Puține teme sunt înconjurate de atâta tăcere ca sexualitatea persoanelor cu dizabilități fizice. Societatea le tratează adesea ca pe niște oameni fără dorințe, ca pe niște copii mari sau ca pe niște pacienți care au „probleme mai importante”. Realitatea e alta: dorința, nevoia de atingere și capacitatea de a trăi plăcere rămân, chiar și atunci când corpul se mișcă, simte sau răspunde altfel. Pentru unele femei, chiar și orgasmele multiple rămân posibile. Capitolul acesta vorbește despre dreptul la intimitate al unui corp diferit și despre felul în care plăcerea se poate reconstrui, uneori pe căi neașteptate.

Mitul omului asexuat

Tom Shakespeare, sociolog și el o persoană cu dizabilitate, a scris împreună cu Kath Gillespie-Sells și Dominic Davies una dintre primele cărți care au dat voce persoanelor cu dizabilități despre propria sexualitate. Concluzia lor: cea mai mare barieră nu e corpul, ci privirea celorlalți. Oamenii cu dizabilități sunt văzuți adesea ca neinteresați de sex, ca neatrăgători sau ca incapabili de o relație intimă.

Mitul are consecințe concrete. Medicii nu întreabă despre viața sexuală. Educația sexuală e omisă. Familia evită subiectul. Partenerii potențiali se retrag. Iar persoana însăși ajunge să creadă că dorința ei e nepotrivită sau chiar rușinoasă.

Corpul care simte altfel

Dizabilitățile fizice sunt foarte diferite: amputații, paralizii, scleroză multiplă, distrofii musculare, artrite severe, sechele după accidente vasculare, paralizie cerebrală. Fiecare afectează sexualitatea în alt fel. Uneori e afectată mobilitatea, alteori sensibilitatea, alteori energia sau controlul muscular. Uneori durerea e principalul obstacol.

De aceea, nu există o rețetă unică. Există însă un principiu comun: plăcerea nu e localizată exclusiv în organele genitale. Pielea, gâtul, urechile, sânii, buzele, ceafa și chiar zone aflate la limita sensibilității pot deveni surse importante de excitație. Mulți oameni care și-au pierdut sensibilitatea genitală descriu o sensibilitate crescută în zonele care au rămas.

Orgasmul după leziuni neurologice

Cercetările au surprins o realitate pe care medicina o ignora: o parte dintre femeile cu leziuni ale măduvei spinării pot avea orgasm. Marca Sipski și colegii ei au arătat în laborator că aproximativ jumătate dintre femeile cu astfel de leziuni studiate au ajuns la orgasm. Despre mecanismele neașteptate din spatele acestor orgasme vom vorbi pe larg în capitolul următor.

Concluzia practică e importantă: un diagnostic medical nu decide singur dacă o persoană mai poate trăi plăcere. Explorarea, răbdarea și informația pot deschide posibilități pe care nimeni nu le-a menționat în spital.

Adaptări practice

Sexualitatea unui corp diferit cere adesea creativitate: perne care susțin poziții confortabile, momente ale zilei în care energia e mai mare, medicația pentru durere administrată înainte de intimitate, vibratoare cu mâner lung pentru persoanele cu mobilitate redusă a mâinilor, pregătirea din timp a vezicii sau a dispozitivelor medicale.

Aceste detalii par tehnice, dar au un sens profund: ele transformă intimitatea dintr-o confruntare cu limitele într-un spațiu pregătit pentru plăcere. Ideea a fost dezvoltată și în capitolul despre bolile cronice, unde am arătat că planificarea poate fi o formă de grijă, nu un obstacol pentru spontaneitate.

Redefinirea sexului

Pentru multe cupluri, dizabilitatea obligă la o întrebare pe care alte cupluri nu și-o pun niciodată: ce e, de fapt, sexul? Dacă penetrarea nu mai e posibilă sau confortabilă, rămân sărutul, atingerea, masajul, stimularea manuală și orală, fanteziile împărtășite, vorbele. Multe cupluri spun că, obligate să renunțe la scenariul obișnuit, au descoperit o intimitate mai bogată.

În capitolul despre masaj și atingerea întregului corp am vorbit despre harta largă a plăcerii. Pentru o persoană cu dizabilitate, această hartă nu e un lux, ci adesea drumul principal.

Partenerul și rolul de îngrijitor

Una dintre cele mai delicate teme e suprapunerea rolurilor. Partenerul care ajută la îmbrăcat, la spălat sau la tratament devine, uneori, mai mult îngrijitor decât iubit. Această suprapunere poate stinge dorința de ambele părți. Persoana îngrijită se simte dependentă și lipsită de atracție, iar partenerul se simte asistent, nu amant.

Soluțiile țin de separarea spațiilor: ajutor extern pentru unele sarcini de îngrijire, când e posibil, momente dedicate exclusiv cuplului, gesturi care marchează trecerea de la îngrijire la intimitate. Un duș făcut împreună pentru plăcere e altceva decât un duș făcut pentru igienă, chiar dacă apa e aceeași.

Imaginea corporală

Pentru multe persoane cu dizabilități, cea mai mare provocare nu e funcțională, ci psihologică: rușinea față de propriul corp. Cicatricile, asimetriile, dispozitivele medicale, spasmele sau incontinența pot face ca expunerea în fața celuilalt să fie trăită ca o umilință. Tema a fost discutată în capitolul despre imaginea corporală.

Terapia lucrează aici cu acceptarea, cu compasiunea de sine și cu reconstruirea relației cu corpul ca loc de plăcere, nu doar de tratament. Uneori, cel mai important pas e ca persoana să se privească în oglindă fără să se judece.

O vinietă clinică, cu titlu ilustrativ

Să ne imaginăm o femeie de 34 de ani cu scleroză multiplă, care vine la consiliere împreună cu partenerul ei. Nu au mai făcut dragoste de un an. Ea spune că se simte „un dosar medical”, el spune că îi e teamă să nu o rănească. Amândoi au încetat să vorbească despre asta.

În ședințe, învață să vorbească despre ce simte corpul ei în zilele bune și în cele rele, să aleagă momentele de energie, să folosească perne și un vibrator, să redescopere atingerea fără scop. După câteva luni, ea spune: „Nu am corpul de dinainte. Dar am din nou o viață de femeie. Și, uneori, mai multe orgasme decât credeam că o să mai am vreodată”.

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

Te întreb și pe tine: ce crezi că se întâmplă cu dorința unui om atunci când corpul lui se schimbă? Și ce i-ar trebui ca să se simtă din nou dorit?

Întrebări frecvente despre dizabilitate și sexualitate

Persoanele cu dizabilități fizice au viață sexuală?
Da. Dorința și nevoia de intimitate rămân, iar multe persoane cu dizabilități au o viață sexuală activă și împlinită, uneori cu adaptări practice.

Poate o femeie cu leziune a măduvei spinării să aibă orgasm?
Studiile de laborator arată că o parte dintre femeile cu astfel de leziuni pot ajunge la orgasm, în funcție de tipul și nivelul leziunii.

Cum se poate adapta intimitatea la o dizabilitate?
Prin poziții susținute cu perne, alegerea momentelor cu energie, gestionarea durerii, accesorii adaptate și o definiție mai largă a sexului, dincolo de penetrare.