Capitolul 79: Orgasmul vaginal „matur”: mitul moștenit de la Freud

Orgasmul vaginal a fost, timp de decenii, considerat forma „matură” și „corectă” a plăcerii feminine. Femeile care ajungeau la orgasm doar prin stimularea clitorisului erau descrise ca imature, blocate într-o etapă infantilă a dezvoltării. Ideea, pornită din teoria lui Sigmund Freud, a produs suferință pentru generații întregi de femei care se credeau incomplete. Capitolul de față deschide partea cărții dedicată miturilor și explică de unde vine mitul, cum a fost contestat și ce înțelegem astăzi despre plăcerea feminină.

Ce a spus Freud

În „Trei eseuri asupra teoriei sexualității”, publicate în 1905, Freud a descris dezvoltarea sexuală feminină ca pe un drum cu o mutare esențială: în copilărie, plăcerea fetiței se concentrează pe clitoris, iar la maturitate, femeia ar trebui să transfere sensibilitatea erotică spre vagin. Femeia care nu realiza transferul rămânea, în viziunea lui, într-o formă de imaturitate sexuală, asociată cu frigiditatea și cu nevroza.

Teoria nu se baza pe studii fiziologice, ci pe interpretări psihanalitice ale cazurilor clinice și pe presupoziții culturale ale vremii. Totuși, prestigiul lui Freud a transformat-o, pentru mult timp, într-un adevăr aproape incontestabil în psihiatrie și în cultura populară.

Consecințele unei teorii

Efectele practice au fost profunde. Femei care aveau orgasme clitoriene satisfăcătoare au ajuns în cabinete de psihanaliză pentru a-și „corecta” plăcerea. Partenerii lor considerau penetrarea calea firească spre orgasmul ei, iar dacă orgasmul nu venea, vina cădea asupra femeii. Multe femei au învățat să simuleze, temă discutată în capitolul despre simularea orgasmului, ca să nu pară „imature”.

Mitul a modelat și scenariul sexual heterosexual: preludiu scurt, penetrare ca act central, orgasm simultan ca ideal. Plăcerea clitoriană devenea un detaliu pregătitor, nu o destinație legitimă.

Voci critice chiar din psihanaliză

Nu toți psihanaliștii au acceptat viziunea lui Freud asupra femeii. Karen Horney, una dintre primele psihanaliste importante, a contestat încă din anii ’20 și ’30 felul în care Freud descria psihologia feminină, considerând că multe dintre trăsăturile atribuite „naturii” femeii erau, de fapt, efecte ale poziției ei sociale. Critica ei nu s-a concentrat strict pe orgasm, dar a deschis o întrebare esențială: cât din teoria freudiană despre femei ținea de biologie și cât de cultura patriarhală a vremii?

Întrebarea a rămas mult timp marginală. Abia odată cu datele empirice, ea a primit răspunsuri mai clare.

Contestarea: corpul spune altceva

Primele fisuri au apărut odată cu cercetările empirice de la mijlocul secolului XX. Observațiile de laborator au arătat că orgasmul feminin implică un răspuns fiziologic comun, indiferent de sursa stimulării, iar clitorisul joacă un rol central. Datele au contrazis ideea a două tipuri de orgasm, unul matur și unul imatur.

În 1970, Anne Koedt a publicat un eseu devenit celebru, „Mitul orgasmului vaginal”. Ea argumenta că teoria freudiană nu descria corpul femeii, ci așteptările culturale ale unei societăți centrate pe plăcerea masculină. Eseul a devenit un text de referință al mișcării feministe și a contribuit la schimbarea discursului public despre sexualitatea feminină.

Ce știm astăzi despre anatomie

Cercetările anatomice moderne au arătat că clitorisul e mult mai mare decât partea sa vizibilă. Structurile lui interne se extind în profunzime și înconjoară parțial canalul vaginal. Din perspectiva actuală, distincția rigidă dintre orgasmul clitoridian și cel vaginal pare mai puțin clară decât credea Freud. Stimularea vaginală activează, cel puțin parțial, și structurile clitoriene interne.

Așadar, întrebarea nu mai e „ce tip de orgasm e mai bun”, ci „ce tip de stimulare funcționează pentru fiecare femeie”. Răspunsul diferă de la o femeie la alta, iar diversitatea e normală. Unele femei preferă stimularea directă, altele pe cea indirectă, iar multe le combină în funcție de moment, de dispoziție și de partener.

De ce rămâne mitul în viață

Deși știința a abandonat de mult ideea orgasmului vaginal „superior”, mitul supraviețuiește în conversații, în filme, în pornografie și în așteptările multor cupluri. Femeile care ajung la orgasm doar prin stimulare clitoriană directă se simt adesea „mai puțin” decât cele care îl ating prin penetrare. Bărbații consideră uneori că orgasmul fără penetrare e un „ocoliș”.

Cultura întărește scenariul în care penetrarea e actul principal. Atât timp cât scenariul rămâne neschimbat, mitul freudian continuă să lucreze în tăcere, chiar și la oameni care nu au citit niciodată un rând din Freud.

Mitul și multiorgasmul

Pentru tema cărții, consecința e directă. Orgasmele multiple apar cel mai frecvent prin stimulare clitoriană, directă sau indirectă, susținută după primul vârf. Femeile care cred că doar orgasmul vaginal „contează” își limitează exact sursa cea mai bogată de plăcere în serie. Eliberarea de mit deschide calea spre explorare, așa cum am arătat în capitolul despre ce oferă și ce nu oferă penetrarea.

Freud, dincolo de mit

Ar fi nedrept să reducem contribuția lui Freud la o eroare. El a avut curajul de a vorbi deschis despre sexualitate într-o epocă puritană și a arătat cât de profund influențează dorința viața psihică. Greșeala lui a fost să transforme presupozițiile culturale ale timpului în lege psihologică universală. Lecția rămâne valabilă pentru orice teorie: observațiile clinice trebuie confruntate cu datele, iar corpurile reale au ultimul cuvânt.

Partenerul și moștenirea mitului

Mitul nu îi afectează doar pe femei. Mulți bărbați au crescut cu ideea că un „amant adevărat” își aduce partenera la orgasm prin penetrare. Când nu se întâmplă, se simt inadecvați, iar unii evită stimularea clitoriană directă, percepută ca un semn de eșec. Educația corectă îi eliberează și pe ei. Un bărbat care înțelege anatomia feminină nu mai concurează cu un ideal imposibil, ci învață să urmeze corpul real al partenerei.

Ce înseamnă pentru femeile de azi

Mesajul practic e simplu și eliberator. Nu există un orgasm „corect”. Orgasmul obținut prin stimulare clitoriană e la fel de legitim, de matur și de complet ca orice altă formă. Femeia are dreptul să își caute plăcerea pe căile care funcționează pentru corpul ei, fără să o compare cu un ideal teoretic. Partenerul are rolul să o însoțească, nu să o conducă spre o destinație impusă.

O vinietă clinică, cu titlu ilustrativ

Să ne imaginăm o femeie de patruzeci și unu de ani care spune că „nu a avut niciodată un orgasm adevărat”. La întrebări, reiese că are orgasme frecvente prin stimulare manuală, dar niciunul doar prin penetrare. A crescut cu ideea că acelea „nu se pun”. Informația despre anatomie și despre istoria mitului o surprinde și o eliberează.

Câteva luni mai târziu, spune râzând: „Am avut zeci de orgasme adevărate și nu știam”. Odată cu permisiunea, descoperă și că, prin stimulare continuă, unele seri aduc mai multe vârfuri succesive.

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

Te întreb și pe tine: ce idee despre „orgasmul corect” porți fără să știi de unde vine? Și ce s-ar schimba în viața ta intimă dacă ai renunța la orice ierarhie a plăcerii?

Întrebări frecvente despre orgasmul vaginal

Există un orgasm vaginal diferit de cel clitoridian?
Cercetările actuale arată că structurile clitoriene interne participă și la stimularea vaginală, așa că distincția rigidă e mai puțin clară decât credea Freud.

E imatur orgasmul obținut prin stimulare clitoriană?
Nu. Ideea provine din teoria lui Freud, care nu se baza pe date fiziologice. Orice orgasm e legitim și complet.

De ce nu ajung la orgasm doar prin penetrare?
Majoritatea femeilor au nevoie de stimulare clitoriană directă. Situația e frecventă și perfect normală.