Copertă Multiorgasmul, capitolul 2 – Radu Leca

Capitolul 2: Orgasm multiplu și orgasm prelungit: unde se termină unul și începe celălalt

Sexterapie Radu Leca · Multiorgasmul
Partea A · Definirea multiorgasmului
CAPITOLUL 2

Orgasm multiplu și orgasm prelungit: unde se termină unul și începe celălalt

✦ ✦ ✦

Copertă interioară: Multiorgasmul, Capitolul 2 – Orgasm multiplu și orgasm prelungit: unde se termină unul și începe celălalt, de Radu Leca

Multe femei îmi spun același lucru, cu alte cuvinte: „Nu știu dacă am avut mai multe orgasme sau unul singur, foarte lung.” Întrebarea pare de detaliu, dar nu este. În spatele ei stă dorința de a-ți înțelege corpul fără să-l pui într-o grilă străină. Orgasmul multiplu și orgasmul prelungit sunt două experiențe înrudite, care se pot confunda, se pot amesteca și, uneori, se pot transforma una în cealaltă. În acest capitol le despărțim cu grijă, fără să le ierarhizăm.

Două forme ale aceleiași capacități

Am stabilit în capitolul anterior definiția de lucru: multiorgasmul înseamnă două sau mai multe orgasme distincte, trăite în același arc al excitației, fără coborârea completă în faza de rezoluție. Cuvântul-cheie este „distincte”. Între vârfuri există o scădere, chiar dacă scurtă, iar femeia simte că un orgasm s-a încheiat și altul a început.

Orgasmul prelungit descrie altceva: un singur vârf care se întinde în timp, mult peste durata obișnuită, sau o succesiune de contracții atât de apropiate încât trăirea nu mai are pauze. Femeia nu numără. Ea descrie „un val care nu se mai oprea”, „o stare în care am stat mult timp”. Diferența ține, așadar, de ritm și de felul în care este trăită experiența: în primul caz există mai multe culmi separate, în al doilea există o culme care durează.

Opinia lui Radu Leca

Cred că această distincție este utilă doar dacă o folosim pentru înțelegere, nu pentru clasament. Nicio femeie nu are nevoie să afle că trăiește „varianta mai bună”. Are nevoie să-și poată numi experiența cu propriile cuvinte.

Ce a observat laboratorul

Masters și Johnson au descris, în Human Sexual Response (1966), o formă pe care au numit-o status orgasmus: o reacție orgasmică ce putea dura de la aproximativ douăzeci de secunde până la peste un minut. Au observat că, în aceste episoade, era greu de spus dacă e vorba de un orgasm lung sau de o serie de orgasme care se succedau atât de repede încât nu mai lăsau loc platoului. Cu alte cuvinte, chiar de la primele observații sistematice, granița dintre multiplu și prelungit a apărut ca una neclară.

Pentru comparație, orgasmul obișnuit este scurt. În studiile de laborator ale lui Roy Levin și Gorm Wagner, publicate în 1985, durata subiectivă medie raportată de femei a fost în jur de douăzeci de secunde, cu variații mari de la o persoană la alta. Același laborator a arătat că nu există o legătură simplă între cât durează un orgasm și cât de intens este trăit. Un orgasm scurt poate fi copleșitor, unul lung poate fi blând.

Opinia lui Radu Leca

Opinia mea este că lecția cea mai importantă a laboratorului nu este o cifră, ci o constatare de umilință: nici măcar cercetătorii, cu aparatele lor, nu au putut trasa o linie fermă între „mai multe” și „unul lung”. Dacă ei nu au putut, nu are rost ca o femeie să se chinuie să o facă singură, în pat.

Corpul nu numără așa cum credem

Orgasmul este însoțit, de regulă, de contracții ritmice ale musculaturii pelvine. Mult timp s-a crezut că acestea ar putea fi o „unitate de măsură” sigură: atâtea serii de contracții, atâtea orgasme. Cercetarea lui Bohlen și a colegilor săi din 1982 a complicat imaginea. Echipa a înregistrat tipare foarte diferite: unele orgasme aveau contracții regulate, altele neregulate, iar unele, raportate clar ca orgasme de femei, aproape fără contracții măsurabile.

Asta înseamnă că trăirea subiectivă rămâne criteriul central. Sinteza propusă de Cindy Meston și colegii săi în 2004 descrie orgasmul ca pe un vârf tranzitoriu și variabil de plăcere, însoțit de o stare modificată de conștiință și, de obicei, de contracții. Cuvintele „variabil” și „de obicei” sunt importante. Ele ne spun că două femei pot trăi lucruri diferite și că ambele pot avea dreptate.

Opinia lui Radu Leca

Cred că femeia este singura autoritate legitimă asupra propriei experiențe orgasmice. Terapeutul poate oferi termeni, partenerul poate oferi atenție, dar numai ea poate spune ce a trăit. Opinia mea este că orice încercare de a „verifica din exterior” un orgasm rănește mai mult decât lămurește.

Zona de suprapunere: când unul devine celălalt

În practică, cele două experiențe nu stau în compartimente separate. Multe femei descriu un prim orgasm clar, urmat de o perioadă în care plăcerea rămâne foarte sus și vin vârfuri mai mici, apropiate, care se topesc unele în altele. Altele descriu invers: un orgasm lung care, spre final, se „sparge” în câteva culmi distincte. Mai sunt femei care trec de la o formă la alta în funcție de zi, de partener, de oboseală sau de cât de în siguranță se simt.

Ce au în comun aceste experiențe este menținerea excitației la un nivel ridicat după primul vârf. De aici pornește atât multiorgasmul, cât și orgasmul prelungit. Iar ce le face posibile, de cele mai multe ori, nu este o tehnică spectaculoasă, ci absența unei frâne interioare: nu te oprești pentru că „gata, s-a terminat”, nu te retragi din rușine, nu te grăbești pentru că partenerul a terminat deja.

În acest punct apare și o zonă mai puțin discutată: „valurile” de plăcere care nu ating pragul orgasmic. Ele pot fi foarte plăcute, dar nu sunt orgasme în sens strict. Pentru că sunt des confundate cu orgasmele multiple, merită recunoscute ca ceea ce sunt: o plăcere care are valoare în sine, fără să fie transformată într-un număr.

Opinia lui Radu Leca

Opinia mea este că zona de suprapunere este cea mai interesantă din punct de vedere psihologic. Ea arată că plăcerea nu este un mecanism fix, ci o stare care depinde de siguranță, de relație și de permisiunea pe care femeia și-o dă. Când frâna interioară slăbește, corpul își găsește singur forma.

O vinietă clinică, cu titlu ilustrativ

Să ne imaginăm o femeie de patruzeci și trei de ani, căsătorită de cincisprezece ani, care vine la cabinet după ce a citit un articol despre orgasmul prelungit. Spune că are, de obicei, două sau trei orgasme scurte, apropiate, și că se simte bine cu ele. Problema a apărut când soțul a citit același articol și a început să-i „propună” să încerce varianta lungă. De atunci, spune ea, „nu mai pot să mă las în voia mea, stau și mă întreb ce fel de orgasm am”.

Lucrul cu ea nu a început cu o tehnică, ci cu o clarificare: ceea ce trăia era deja o formă de multiorgasm, perfect sănătoasă. Al doilea pas a fost o discuție de cuplu, în care soțul a putut spune că nu voia să o corecteze, ci se temea că nu îi oferă destul. Odată numită această teamă, presiunea a scăzut, iar intimitatea a redevenit un loc de joacă, nu de evaluare.

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

Te întreb și pe tine: dacă ar fi să-ți descrii experiența fără niciun termen de specialitate, ce cuvinte ai folosi? Și cât din ce simți se pierde atunci când încerci să o încadrezi într-o categorie?

Opinia lui Radu Leca

Cred că această vinietă arată un fenomen frecvent: informația bună, ajunsă la momentul nepotrivit, poate deveni o nouă sursă de anxietate. Opinia mea este că în cuplu orice „idee nouă” despre sex trebuie oferită ca invitație, nu ca îmbunătățire.

De ce contează distincția pentru cuplu

Pentru partener, diferența dintre multiplu și prelungit are o consecință practică: ritmul. În multiorgasm, femeia are adesea nevoie de o scurtă schimbare după fiecare vârf, o atingere mai lentă, mai indirectă, sau câteva secunde de liniște, înainte ca excitația să urce din nou. În orgasmul prelungit, nevoia este, de multe ori, opusă: continuitate, aceeași atingere, același ritm, fără întreruperi. Un partener care aplică aceeași rețetă în ambele situații poate, fără să vrea, să oprească tocmai ce își dorea să ofere.

Soluția nu este ghicitul, ci întrebarea. Un simplu „continui așa sau încetinesc?” spus cu blândețe valorează mai mult decât orice manual. Despre comunicarea în timpul actului sexual și despre rolul partenerului vorbim pe larg în părțile dedicate cuplului heterosexual și tehnicilor în cuplu. Pentru baza fiziologică a excitației, recomand și capitolul din Cartea X despre erecția clitoriană.

Ce s-ar schimba dacă, în loc să vă întrebați „câte au fost?”, v-ați întreba, după, „ce a fost cel mai bun moment pentru tine?”

Opinia lui Radu Leca

Opinia mea este că partenerul ideal nu este cel care știe toate tipurile de orgasm, ci cel care știe să întrebe și să asculte răspunsul. Curiozitatea față de femeia reală bate orice cunoaștere teoretică despre „femeia în general”.

Două mituri care merită lăsate deoparte

Primul mit spune că orgasmul prelungit ar fi „nivelul superior” al multiorgasmului, un fel de etapă finală spre care ar trebui să tindă orice femeie. Nu există o asemenea scară. Sunt forme diferite ale aceleiași capacități, iar preferința pentru una sau alta ține de corp, de temperament și de moment. Literatura populară, de pildă cărțile din anii ’80 despre „orgasmul sexual extins”, a contribuit la ideea de antrenament spre performanță; ca terapeut, privesc aceste promisiuni cu prudență.

Al doilea mit spune că un orgasm lung ar fi întotdeauna mai intens. Am văzut deja că laboratorul nu confirmă o legătură simplă între durată și intensitate. Multe femei descriu orgasmul prelungit ca pe o stare caldă, difuză, mai degrabă decât ca pe o explozie. Altele îl descriu ca pe ceva copleșitor. Ambele descrieri sunt reale.

Opinia lui Radu Leca

Cred că miturile acestea au un numitor comun: transformă plăcerea în progres. Opinia mea este că, în sexualitate, ideea de „nivel următor” face mai mult rău decât bine, pentru că mută atenția de pe ce simți acum pe ce ar trebui să simți mâine.

Opinia lui Radu Leca · concluzia capitolului

Orgasmul multiplu și orgasmul prelungit sunt două feluri în care corpul poate rămâne în plăcere după primul vârf: unul prin culmi separate, celălalt printr-o culme care durează. Granița dintre ele este neclară chiar și în laborator, iar în viața reală ele se amestecă și se schimbă de la o zi la alta.

Opinia mea fermă este că rostul acestei distincții este să ofere femeii cuvinte, nu standarde. Dacă o ajută să-și înțeleagă experiența și să o comunice partenerului, distincția și-a făcut treaba. Dacă devine încă o întrebare de tip „am făcut bine?”, atunci e mai sănătos să o lăsăm deoparte și să ne întoarcem la ce contează: siguranță, prezență în corp și o relație în care plăcerea nu se dă la examen.

Surse informaționale

  1. Masters, W. H., & Johnson, V. E. (1966). Human Sexual Response. Boston: Little, Brown and Company.
  2. Levin, R. J., & Wagner, G. (1985). Orgasm in women in the laboratory: Quantitative studies on duration, intensity, latency, and vaginal blood flow. Archives of Sexual Behavior, 14(5), 439–449.
  3. Bohlen, J. G., Held, J. P., Sanderson, M. O., & Ahlgren, A. (1982). The female orgasm: Pelvic contractions. Archives of Sexual Behavior, 11(5), 367–386.
  4. Meston, C. M., Levin, R. J., Sipski, M. L., Hull, E. M., & Heiman, J. R. (2004). Women’s orgasm. Annual Review of Sex Research, 15, 173–257.
  5. Mah, K., & Binik, Y. M. (2001). The nature of human orgasm: A critical review of major trends. Clinical Psychology Review, 21(6), 823–856.
DescarcaPrinteaza

Similar Posts