Propaganda ca grindină: lupta psihologică dusă și asupra propriilor ofițeri

Psiholog Radu Leca îți propune următorul articol: Propaganda ca grindină: lupta psihologică dusă și asupra propriilor ofițeri.

Propaganda asupra ofițerilor de informații pare, la prima vedere, o contradicție: cei care demontează dezinformarea ar trebui să fie imuni la ea. Psihologia arată contrariul. Analiștii care citesc zilnic, ore în șir, narațiuni ostile sunt expuși la aceleași mecanisme cognitive ca orice om, doar că într-o doză mult mai mare. Propaganda cade asupra lor ca o grindină care nu se oprește. Articolul explică ce face expunerea repetată la minciună unei minți antrenate, cum arată oboseala informațională și ce strategii protejează discernământul și moralul celor de pe acest front invizibil.

Măsurile active: o tradiție veche, o tehnologie nouă

Thomas Rid, profesor la Johns Hopkins, a reconstituit în „Active Measures” istoria operațiunilor de dezinformare din secolul XX până în era digitală. Concluzia lui principală e sumbră: dezinformarea nu urmărește neapărat să convingă de o minciună anume, ci să erodeze capacitatea unei societăți de a distinge adevărul de fals. Când nimic nu mai pare sigur, oamenii devin cinici, pasivi și ușor de manipulat. Lupta psihologică modernă nu mai caută adepți, ci oameni obosiți care renunță să mai deosebească adevărul.

Peter Pomerantsev, jurnalist și cercetător care a lucrat ani de zile în media rusă, descrie în „This Is Not Propaganda” aceeași strategie din interior: nu un mesaj coerent, ci o inundație de versiuni contradictorii, menită să epuizeze atenția și să facă adevărul irelevant. Pentru publicul larg, efectul e confuzia. Pentru ofițerii de informații care trebuie să analizeze fiecare val, efectul e epuizarea.

Efectul iluziei adevărului

În 1977, Lynn Hasher, David Goldstein și Thomas Toppino au descoperit un fenomen care stă la baza propagandei moderne: afirmațiile repetate sunt judecate ca mai adevărate decât cele noi, chiar dacă oamenii nu își amintesc unde le-au auzit. Fenomenul, numit ulterior efectul iluziei adevărului, se explică prin fluență: o informație familiară e procesată mai ușor, iar creierul confundă ușurința cu adevărul.

Pentru analiști, implicația e neliniștitoare. A citi zilnic aceleași narațiuni ostile, chiar cu intenția de a le demonta, le face familiare. Iar familiaritatea produce, subtil, o anumită plauzibilitate. Un analist experimentat nu va crede propaganda. Dar poate ajunge să-i preia, fără să observe, unele cadre de gândire, unele formulări, unele întrebări.

De ce corectarea nu e suficientă

Stephan Lewandowsky și colegii săi au sintetizat cercetarea despre dezinformare și corectarea ei. Una dintre concluzii e efectul de influență continuă: chiar după ce o informație falsă a fost corectată explicit, ea continuă să influențeze raționamentele. Corectarea scade efectul, dar rareori îl anulează. Explicațiile alternative, care umplu golul lăsat de minciună, funcționează mai bine decât simpla negare.

Pentru ofițeri, fenomenul înseamnă că propria muncă de demontare nu îi protejează complet. Ei pot ști perfect că o narațiune e falsă și, totuși, să simtă o urmă de îndoială când o reîntâlnesc. Îndoiala nu e o slăbiciune profesională, ci un efect al arhitecturii memoriei umane.

Propaganda țintită asupra instituției

Pe lângă expunerea profesională, ofițerii sunt și ținte directe. Operațiunile de influență ostile încearcă frecvent să demoralizeze personalul instituțiilor de securitate: mesaje despre corupția șefilor, despre inutilitatea efortului, despre trădările colegilor, despre abandonul aliaților. Scopul nu e neapărat recrutarea, ci erodarea moralului și a încrederii interne.

Vinietă ilustrativă, compusă din elemente tipice. Un analist dintr-un serviciu est-european, să-l numim Bogdan, monitorizează canale de propagandă de trei ani. Observă într-o zi că a început să folosească, în discuții private, o expresie care circula intens pe acele canale despre „elitele de la Bruxelles”. Nu crede în mesaj. Dar expresia i-a intrat în vocabular. Se sperie, apoi râde nervos, apoi îi povestește unei colege. Ea recunoaște că i s-a întâmplat ceva asemănător.

Ai observat vreodată că ai preluat o expresie sau o idee dintr-o sursă pe care o disprețuiești? Cum ai descoperit asta?

Semnele contaminării cognitive

Preluarea limbajului

Expresii, metafore, etichete specifice narațiunilor ostile apar în vorbirea curentă a analistului.

Cinismul difuz

Analistul începe să creadă că „toată lumea minte”, inclusiv propriile surse, propriii lideri, propriii aliați. Exact scopul declarat al măsurilor active.

Oboseala de adevăr

Senzația că nu mai merită efortul de a distinge, fiindcă oricum totul e manipulare.

Anxietatea și tristețea

Expunerea constantă la conținut violent, amenințător, umilitor produce efecte emoționale cumulative, chiar când conținutul e fals.

Grindina emoțională: imaginile care nu se șterg

Propaganda de război nu e doar text. E și imagine: execuții filmate, cadavre, copii plângând, umilirea prizonierilor, adesea reale, uneori fabricate. Analiștii care verifică autenticitatea acestor materiale le privesc cadru cu cadru, de multe ori, cu atenție la detalii pe care un om obișnuit le-ar evita instinctiv. Expunerea repetată la imagini violente e asociată, în literatura despre moderatorii de conținut și jurnaliștii de război, cu simptome de stres traumatic secundar: imagini intruzive, coșmaruri, amorțeală emoțională, evitare.

Spre deosebire de jurnaliști, ofițerii nu pot vorbi public despre ce văd și rareori au acces la debriefing specializat. Mulți descriu o strategie de supraviețuire tăcută: „mă uit, notez, închid, nu mă mai gândesc”. Strategia funcționează o vreme. Apoi, într-o seară obișnuită, o imagine se întoarce fără invitație, iar omul nu înțelege de ce plânge la o reclamă. Recunoașterea acestui risc și oferirea unor sesiuni regulate de procesare nu sunt un lux, ci condiția ca analiza să rămână lucidă.

Strategii de protecție individuală

Prima este limitarea dozei. Expunerea la propagandă trebuie tratată ca expunerea la orice agent toxic: cu timp limitat, pauze obligatorii și rotație între sarcini.

A doua este ancorarea în surse de încredere. Analistul are nevoie de un „sol” informațional stabil: surse verificate, colegi cu care discută, repere factuale pe care le revizitează constant.

Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-te

A treia este metacogniția. A te întreba periodic „ce cred acum și de unde vine credința asta?” ajută la detectarea contaminării înainte să se instaleze.

A patra este conversația cu colegii. Contaminarea e mai ușor de observat din afară. Echipele în care analiștii își semnalează reciproc, fără rușine, preluările de limbaj sunt mai rezistente.

A cincea este viața în afara fluxului. Relații, natură, artă, sport: activități care reamintesc că lumea nu e doar război informațional.

Strategii de protecție instituțională

Instituțiile pot organiza munca astfel încât expunerea să fie distribuită și controlată, pot oferi sprijin psihologic specializat pentru analiștii de conținut toxic, pot comunica intern transparent, astfel încât narațiunile ostile despre instituție să nu găsească un gol de informație pe care să-l umple. Lewandowsky arată că minciuna prosperă unde lipsește o explicație alternativă credibilă. O instituție care își explică deschis deciziile oamenilor proprii le oferă exact acea explicație alternativă.

Moralul ca țintă și ca armă

În războiul hibrid, moralul personalului de securitate e o țintă strategică. A-l proteja nu înseamnă a interzice îndoiala, ci a crea o cultură în care îndoiala poate fi exprimată și discutată, nu lăsată să fermenteze în tăcere. Un ofițer care își poate spune deschis neliniștile e mult mai greu de demoralizat decât unul care le ascunde.

Cuvintele, primul teritoriu ocupat

Propaganda eficientă nu cucerește întâi convingerile, ci cuvintele. Cine acceptă vocabularul adversarului, acceptă adesea, fără să știe, și cadrele lui de interpretare. De aceea, una dintre cele mai simple forme de igienă pentru analiști este atenția la propriul limbaj: ce termeni folosesc, de unde i-au luat, ce presupun aceștia. Un glosar intern, actualizat, al expresiilor de propagandă recurente poate funcționa ca un vaccin lingvistic: îi ajută pe oameni să recunoască termenii contaminați atunci când îi întâlnesc, inclusiv în propria vorbire.

Câte dintre cuvintele pe care le folosești zilnic despre politică și securitate le-ai ales tu, și câte le-ai preluat fără să-ți dai seama de unde vin? Lupta psihologică dusă asupra propriilor ofițeri se câștigă, în ultimă instanță, prin oameni odihniți, ancorați și sprijiniți de echipă.

Întrebări frecvente despre lupta psihologică

Pot fi ofițerii de informații influențați de propaganda pe care o analizează?

Da. Expunerea repetată face narațiunile familiare, iar familiaritatea crește plauzibilitatea percepută, chiar și la oameni care știu că informația e falsă.

Ce este efectul iluziei adevărului?

Tendința de a judeca afirmațiile repetate drept mai adevărate decât cele noi, din cauza ușurinței cu care sunt procesate.

Ce sunt măsurile active?

Operațiuni de dezinformare și influență care urmăresc mai ales erodarea capacității unei societăți de a distinge adevărul de fals.

Cum se pot proteja analiștii de contaminarea cognitivă?

Prin limitarea expunerii, ancorarea în surse de încredere, metacogniție, conversații cu colegii și o viață bogată în afara fluxului informațional.

Dacă te regăsești în acest articol, poți cere sprijin confidențial la Cabinetul Psihologic București. Citește și: Epuizarea celor care demască spioni zilnic: rutina contrainformațiilor în timp de război.

Surse verificate

1. Rid, T. (2020). Active Measures: The Secret History of Disinformation and Political Warfare. New York: Farrar, Straus and Giroux.
2. Pomerantsev, P. (2019). This Is Not Propaganda: Adventures in the War Against Reality. New York: PublicAffairs.
3. Hasher, L., Goldstein, D., & Toppino, T. (1977). Frequency and the conference of referential validity. Journal of Verbal Learning and Verbal Behavior, 16(1), 107–112. https://doi.org/10.1016/s0022-5371(77)80012-1
4. Lewandowsky, S., Ecker, U. K. H., Seifert, C. M., Schwarz, N., & Cook, J. (2012). Misinformation and its correction: Continued influence and successful debiasing. Psychological Science in the Public Interest, 13(3), 106–131. https://doi.org/10.1177/1529100612451018

Psiholog Radu Leca · 0754.999.444 · articolele din categoria Intelligence