Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (195)
Când am învățat că se poate — Dragostea, răspunsul la toate întrebările
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Cum ați lucrat la reconstruirea încrederii și ce impact a avut aceasta asupra vieții sexuale?
Răspuns: Reconstruirea încrederii a fost un proces zilnic. Nu a fost un moment magic, ci o serie de mici momente. El a trebuit să fie transparent – să-mi arate conturile, să-mi spună unde merge, să nu mai ascundă nimic. Eu a trebuit să învăț să primesc această transparență, să nu mai caut motive de suspiciune. În dormitor, reconstruirea încrederii s-a făcut prin prezență. A trebuit să fie acolo, cu totul. A trebuit să mă privească, să mă atingă, să-mi spună ce simte. A trebuit să accept că încrederea se pierde într-o secundă și se reconstruiește în ani. A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut, dar și cel mai valoros.
Întrebare: Cum a influențat dependența încrederea în relație și cum s-a reflectat aceasta în viața sexuală?
Răspuns: Încrederea sexuală e diferită de încrederea generală. Poți să crezi că cineva nu te va mai minți, dar să nu poți să te deschizi fizic. Corpul are memoria lui. Amintirile respingerii, ale minciunii, ale absenței sunt stocate în mușchi, în piele, în nervi. Chiar și după ce el s-a schimbat, corpul meu mai tresărea uneori. Terapia ne-a ajutat să lucrăm la această memorie corporală. Am învățat să comunic în pat, să spun ce simt, ce am nevoie. Am învățat că încrederea sexuală se reconstruiește prin experiențe pozitive repetate, nu prin promisiuni.
Întrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Am simțit adesea că sunt în competiție directă cu cazinoul, și, de cele mai multe ori, pierdeam. Cazinoul îi oferea adrenalina pe care eu nu o mai puteam. Mese verzi, luminile, sunetele, promisiunea câștigului – toate acestea erau mai excitante decât viața noastră domestică. Încercam să fiu mai interesantă, mai atrăgătoare, mai pasională, dar simțeam că nu pot concura cu drogul acela. În pat, simțeam că sunt a doua opțiune, un refugiu plictisitor după o seară de adrenalină. Era umilitor să simt că o masă de poker îmi fură bărbatul.
Întrebare: Cum ați gestionat momentele în care partenerul prefera să stea la mese în loc să fie acasă cu dumneavoastră?
Răspuns: Cele mai grele nopți erau cele în care nu știam unde e. Telefonul închis, mesaje necitite, ore care treceau. Eram prinsă între panică și furie. Când apărea, în zori, cu ochii injectați și buzunarele goale, nu mai puteam să fiu soție, nu mai puteam să fiu iubită. Eram o supraveghetoare, un polițist emoțional, un gardian. Acest rol nu e sexy. Nu poți să dorești pe cineva pe care trebuie să supraveghezi. Intimitatea necesită egalitate, iar noi devenisem gardian și prizonier. Dormitorul nostru reflecta această dinamică distorsionată.
Întrebare: Cum arată acum relația dumneavoastră, după parcurgerea procesului terapeutic, și ce speranțe aveți pentru viitor?
Răspuns: Relația noastră acum e construită pe o fundație nouă – una de adevăr, nu de iluzie. Am învățat să comunicăm, să ne respectăm, să ne iubim fără să ne pierdem. În dormitor, am redescoperit plăcerea. Am redescoperit ce înseamnă să fii dorit, să fii atins cu intenție, să faci dragoste cu cineva care e prezent. Speranța mea e că vom continua să lucrăm la noi. Că nu vom deveni comozi. Că vom rămâne vigilenți. Sper ca povestea noastră să arate că dragostea poate supraviețui chiar și celor mai grele încercări.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Ați observat modificări ale libidoului, ale dorinței sexuale sau ale capacității de a vă bucura de intimitate?
Răspuns: Libidoul meu a scăzut dramatic. Nu era doar oboseală sau stres, era ceva mai profund. Corpul meu refuza să răspundă. Nu mai puteam să mă excit, nu mai puteam să am orgasm. Mâinile lui, care odinioară îmi provocau fiori, acum îmi provocau anxietate. Îmi aminteam unde fusese, ce făcuse, cât pierduse. Nu puteam să opresc gândurile. Sexul devenise un act mecanic, pe care îl făceam din obligație, nu din dorință. Am început să evit situațiile care ar putea duce la intimitate. Mă culcam mai devreme, mă prefăceam că dorm. Dorința mea dispăruse, înlocuită de un gol amar.
Întrebare: Ce sfaturi ați oferi altor cupluri care se confruntă cu o situație similară?
Răspuns: Sfaturile mele pentru alte cupluri sunt simple, dar nu ușoare. Primul: nu stați în tăcere. Tăcerea e cel mai mare dușman. Vorbiți, chiar dacă e dureros. Al doilea: căutați ajutor profesional. Nu puteți face asta singuri. Dependența e o boală, nu o problemă de voință. Al treilea: stabiliți limite. Nu puteți salva pe cineva care nu vrea să fie salvat. Al patrulea: aveți grijă de voi. Nu vă pierdeți în rolul de salvator. Al cincilea: nu vă rușinați. Nu sunteți singuri. Sunt mii de cupluri care trec prin asta. Și al șaselea: nu pierdeți speranța. Se poate. Noi suntem dovada.
Întrebare: Cum ați perceput schimbările emoționale ale partenerului – iritabilitate, anxietate, depresie – și impactul lor asupra intimității?
Răspuns: Cel mai greu a fost să văd cum dispare bărbatul pe care îl cunoscusem. Cel care era blând, atent, prezent. Acum era dominat de obsesii, de frici, de rușine. Rușinea îl făcea să se izoleze, să evite intimitatea. Nu mai putea să fie vulnerabil, pentru că vulnerabilitatea implică să recunoști că ai o problemă. În dormitor, această evitare era evidentă. Nu mai putea să facă față intimității emoționale pe care sexul o cere. Sexul devenise o performanță, nu o conectare. Iar performanța, când ești deprimat și anxios, e imposibilă. Vedeam cum se luptă, cum se închide, cum dispare. Era ca și cum îl pierdeam pe bucăți.
Întrebare: Cum a evoluat comunicarea în cuplu pe măsură ce dependența de jocuri de noroc s-a agravat?
Răspuns: Comunicarea a devenit un câmp minat. Orice încercare de a discuta despre jocuri de noroc se transforma într-o ceartă. El se închidea, eu mă enervam, și ciclul se repeta. Am învățat să evit subiectul, să-mi înghit cuvintele, să trăiesc cu frica. Dar ceea ce nu vorbeam se acumula. În dormitor, această acumulare exploda sub formă de respingere. Nu mai puteam să mă deschid fizic când eram atât de închisă emoțional. Corpul meu reflecta tăcerea sufletului meu. Nu mai puteam face dragoste cu cineva cu care nu mai puteam vorbi.
Întrebare: Ce strategii ați încercat inițial pentru a rezolva problema, înainte de a apela la terapie?
Răspuns: La început, am încercat tot ce mi-a trecut prin cap. Am încercat să fiu mai bună, mai atrăgătoare, mai înțelegătoare. Am crezut că dacă sunt perfectă, el nu va mai simți nevoia să joace. Am gătit mese elaborate, am cumpărat lenjerie sexy, am organizat escapade romantice. Nimic nu a funcționat. Apoi, am încercat opusul – am strigat, am amenințat, am dat ultimatumuri. Nici asta nu a funcționat. Am realizat că nu am control asupra dependenței lui. Această realizare a fost devastatoare, dar și eliberatoare. A fost momentul în care am decis să caut ajutor profesional.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
