Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (193)
Când am găsit lumina în întuneric — Noi, mai puternici după furtună
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Ce efect a avut dependența asupra imaginii de sine și a stimei dumneavoastră, atât în afara, cât și în interiorul dormitorului?
Răspuns: Am pierdut contactul cu feminitatea mea. Eram atât de ocupată să fiu supraviețuitoare, să fiu gardian, să fiu mamă, că am uitat să fiu femeie. Nu mai purtam lenjerie frumoasă, nu mai făceam baie cu spumă, nu mai ascultam muzică care să mă facă să visez. Eram funcțională, nu senzuală. În dormitor, această pierdere era evidentă. Nu mai știam cum să seduc, nu mai știam cum să mă deschid, nu mai știam cum să primesc plăcere. Terapia m-a ajutat să-mi redescopăr senzualitatea, să-mi redescopăr trupul, să-mi redescopăr vocea.
Întrebare: Ce schimbări ați observat în comportamentul partenerului în dormitor, odată cu escaladarea vizitelor la cazinou?
Răspuns: Schimbările în dormitor au fost devastatoare. De la un bărbat pasional și atent, el a devenit rece și distant. Nu mai exista preludiu, nu mai exista atingere exploratoare. Sexul devenise un act rapid, funcțional, aproape ca o descărcare de tensiune, nu ca o conectare. Mâinile lui, care odinioară mă făceau să tremur de plăcere, acum erau reci și tremurânde. Uneori simțeam miros de tutun și băutură pe pielea lui, amintindu-mi unde fusese. Patul nostru, care fusese un sanctuar, devenise un câmp de luptă emoțională.
Întrebare: Cum ați gestionat momentele în care partenerul prefera să stea la mese în loc să fie acasă cu dumneavoastră?
Răspuns: Cele mai grele nopți erau cele în care nu știam unde e. Telefonul închis, mesaje necitite, ore care treceau. Eram prinsă între panică și furie. Când apărea, în zori, cu ochii injectați și buzunarele goale, nu mai puteam să fiu soție, nu mai puteam să fiu iubită. Eram o supraveghetoare, un polițist emoțional, un gardian. Acest rol nu e sexy. Nu poți să dorești pe cineva pe care trebuie să supraveghezi. Intimitatea necesită egalitate, iar noi devenisem gardian și prizonier. Dormitorul nostru reflecta această dinamică distorsionată.
Întrebare: Cum a influențat dependența încrederea în relație și cum s-a reflectat aceasta în viața sexuală?
Răspuns: Reconstruirea încrederii a fost cel mai greu lucru. Nu e ca și cum poți spune ‘te iert’ și totul revine la normal. Încrederea se reconstruiește prin fapte, nu prin vorbe. El a trebuit să fie transparent, să-mi arate conturile, să-mi spună unde merge, să nu mai mintă. În dormitor, această transparență s-a tradus prin prezență reală. A trebuit să fie acolo, cu totul, nu doar fizic. A trebuit să-mi arate, prin atingere, prin privire, prin cuvinte, că sunt importantă. A fost un proces lent, dureros, dar necesar.
Întrebare: Cum a evoluat comunicarea în cuplu pe măsură ce dependența de jocuri de noroc s-a agravat?
Răspuns: Nu mai comunicam, doar supraviețuiam împreună. Conversațiile noastre se limitau la chestiuni practice – cine ia copiii, ce cumpărături facem, cât mai avem în cont. Nu mai existau conversații despre noi, despre vise, despre dorințe. Nu mai existau confesiuni la miezul nopții, nu mai exista acea intimitate verbală care ne lega. În pat, tăcerea era asurzitoare. Dormeam împreună, dar eram mai singuri ca niciodată. Nu mai știam ce simte el, nu mai știam dacă mă mai iubește. Comunicarea noastră devenise un monolog al tăcerii.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Cum ați reușit să mențineți o fațadă de normalitate în fața copiilor, prietenilor și familiei extinse?
Răspuns: Am devenit expertă în minciuni albe. ‘Totul e bine’, ‘Suntem fericiți’, ‘El doar are un hobby’. Spuneam aceste lucruri cu un zâmbet pe care îl exersasem în oglindă. Dar ochii mei trădau totul. Prietenele mele apropiate știau că ceva nu e în regulă, dar nu știau ce. Nu puteam să spun. Rușinea era prea mare. În dormitor, singurătatea era și mai profundă pentru că nimeni nu știa. Eram prinsă într-o închisoare de tăcere, iar cheia era la mine, dar nu puteam s-o folosesc. Terapia a fost cheia care a deschis ușa.
Întrebare: Ați observat modificări ale libidoului, ale dorinței sexuale sau ale capacității de a vă bucura de intimitate?
Răspuns: Am observat că și libidoul lui a scăzut. Dependența de jocuri de noroc afectează și funcția sexuală masculină. Stresul, anxietatea, depresia, toate acestea duc la disfuncție erectilă sau la scăderea dorinței. El evita intimitatea, nu doar pentru că era absent emoțional, ci și pentru că fizic nu mai putea. Acest lucru a adăugat o nouă dimensiune de suferință. Mă simțeam nedorită, iar el se simțea insuficient. Dormitorul devenise un loc al eșecurilor – eșec financiar, eșec emoțional, eșec sexual. Era un ciclu vicios din care nu vedeam ieșire.
Întrebare: Cum ați perceput schimbările emoționale ale partenerului – iritabilitate, anxietate, depresie – și impactul lor asupra intimității?
Răspuns: Anxietatea lui era contagioasă. Când pierdea, era nervos, agitat, imposibil de abordat. Când câștiga, era euforic, irațional, plin de planuri mărețe. Ambele stări erau toxice pentru relația noastră. Eu trăiam pe un roller coaster emoțional, fără să fiu cerută. Stresul cronic afecta și viața mea sexuală. Nu mai puteam să trec de la anxietate la relaxare. Corpul meu era permanent tensionat. Am dezvoltat chiar și probleme fizice – insomnie, dureri de cap, tulburări digestive. Terapeutul mi-a explicat că toate acestea sunt manifestări ale stresului cronic. Corpul meu era un barometru al suferinței relației noastre.
Întrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Am simțit adesea că sunt în competiție directă cu cazinoul, și, de cele mai multe ori, pierdeam. Cazinoul îi oferea adrenalina pe care eu nu o mai puteam. Mese verzi, luminile, sunetele, promisiunea câștigului – toate acestea erau mai excitante decât viața noastră domestică. Încercam să fiu mai interesantă, mai atrăgătoare, mai pasională, dar simțeam că nu pot concura cu drogul acela. În pat, simțeam că sunt a doua opțiune, un refugiu plictisitor după o seară de adrenalină. Era umilitor să simt că o masă de poker îmi fură bărbatul.
Întrebare: Cum arată acum relația dumneavoastră, după parcurgerea procesului terapeutic, și ce speranțe aveți pentru viitor?
Răspuns: Acum, relația noastră e diferită. Nu e perfectă, dar e reală. Există zile bune și zile rele, dar diferența e că acum le facem față împreună. În dormitor, s-a întors căldura. Nu e ca la început – e mai profund. Sexul nostru acum e despre conectare, nu despre performanță. E despre prezență, nu despre evadare. Speranța mea pentru viitor e să continuăm să creștem împreună, să nu uităm lecțiile învățate, să rămânem onești. Sper să vedem copiii crescând fericiți, să ne bucurăm de bătrânețe împreună. Speranța mea e că povestea noastră va inspira alții.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
