Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (191)
Când am ales să cred în noi — Speranța, ultima care moare
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Cum ați gestionat momentele în care partenerul prefera să stea la mese în loc să fie acasă cu dumneavoastră?
Răspuns: Nopțile în care pleca erau cele mai grele. Stăteam trează, uitându-mă la ceas, calculând cât a trecut, întrebându-mă dacă e în siguranță, dacă a pierdut, dacă a câștigat. Fiecare sunet de mașină mă făcea să tresar. Când venea acasă, eram deja epuizată emoțional. Nu mai aveam energie pentru intimitate, nici el nu o avea. Uneori venea furios, alteori defensiv, alteori pur și simplu absent. Dormitorul devenise un loc de tranzit, nu de intimitate. Așteptam să vină, apoi îmi doream să plece, pentru că prezența lui absentă era mai dureroasă decât absența fizică.
Întrebare: Ce sfaturi ați oferi altor cupluri care se confruntă cu o situație similară?
Răspuns: Aș spune să nu aștepte prea mult. Cu cât aștepți mai mult, cu atât rănile sunt mai adânci. Aș spune să caute terapie cât mai repede. Aș spune să nu se facă vinovați – nici partenerul dependent, nici celălalt. Dependența e o boală, nu un eșec moral. Aș spune să comunice, chiar și când pare imposibil. Aș spune să-și protejeze copiii, dar să nu-i mintă. Aș spune să aibă grijă de ei înșiși, pentru că nu pot da dintr-un pahar gol. Și aș spune să creadă în vindecare. Am văzut cu ochii mei că se poate. Durează, doare, dar se poate.
Întrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Da, am simțit că sunt în competiție, și am pierdut războiul înainte să încep. Cazinoul îi oferea ceva ce eu nu puteam: iluzia controlului, promisiunea bogăției, adrenalina riscului. Eu îi ofeream iubire, stabilitate, intimitate – dar toate acestea păleau în comparație. În pat, simțeam că sunt o consolare, nu o alegere. Când mă atingea, simțeam că o face mecanic, din obligație, nu din dorință. Cazinoul îi furase nu doar banii, ci și capacitatea de a mă dori. Eram o amintire palidă a ceea ce fusese odată pasiunea noastră.
Întrebare: Ce efect a avut dependența asupra imaginii de sine și a stimei dumneavoastră, atât în afara, cât și în interiorul dormitorului?
Răspuns: Am pierdut contactul cu feminitatea mea. Eram atât de ocupată să fiu supraviețuitoare, să fiu gardian, să fiu mamă, că am uitat să fiu femeie. Nu mai purtam lenjerie frumoasă, nu mai făceam baie cu spumă, nu mai ascultam muzică care să mă facă să visez. Eram funcțională, nu senzuală. În dormitor, această pierdere era evidentă. Nu mai știam cum să seduc, nu mai știam cum să mă deschid, nu mai știam cum să primesc plăcere. Terapia m-a ajutat să-mi redescopăr senzualitatea, să-mi redescopăr trupul, să-mi redescopăr vocea.
Întrebare: Cum descrieți starea de spirit din dormitor în perioada de vârf a dependenței?
Răspuns: Era un deșert emoțional. Patul era mare, dar distanța dintre noi era și mai mare. Uneori mă trezeam și nu știam dacă e acasă sau nu. Când era, simțeam prezența lui ca pe o povară. Când nu era, simțeam absența ca pe o rană deschisă. Nu mai exista varianta bună. Sexul era inexistent sau mecanic. Nu mai existau îmbrățișări de noapte, nu mai existau șoapte, nu mai exista acea intimitate tăcută care ne lega. Dormitorul reflecta starea sufletului nostru – gol, rece, abandonat.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Cum ați lucrat la reconstruirea încrederii și ce impact a avut aceasta asupra vieții sexuale?
Răspuns: Încrederea sexuală e diferită. E legată de vulnerabilitate, de abandon, de siguranță. Nu puteam să mă las atinsă dacă nu simțeam siguranță. El a trebuit să creeze această siguranță prin fapte. A trebuit să fie constant, să fie prezent, să fie real. Am început cu mici gesturi – o mână pe umăr, un sărut pe frunte, o îmbrățișare. Am reconstruit pas cu pas. Terapia ne-a dat exerciții – cum să ne atingem fără presiunea sexului, cum să fim intimi fără performanță. Aceste exerciții au fost ciudate la început, dar au funcționat. Încrederea s-a reconstruit prin experiențe pozitive repetate.
Întrebare: Ați resimțit vreodată resentimente profunde față de partener și cum au influențat acestea contactul fizic?
Răspuns: Am încercat să nu fiu resentimentară. Am încercat să fiu înțelegătoare, să văd boala, nu persoana. Dar resentimentele au crescut oricum, în tăcere. Eram furioasă că mi-a furat anii cei mai buni, furioasă că mi-a furat visele, furioasă că mi-a furat încrederea. În dormitor, aceste resentimente ieșeau la suprafață sub formă de respingere. Nu puteam să-l ating fără să simt furie. Nu puteam să-l privesc fără să văd tot ce pierdusem. Terapia a fost locul unde am putut să spun toate acestea fără să fiu judecată.
Întrebare: Cum a influențat dependența încrederea în relație și cum s-a reflectat aceasta în viața sexuală?
Răspuns: Încrederea s-a spart ca un geam, și odată spartă, nu mai poate fi la fel. Fiecare minciună, fiecare noapte nedormită, fiecare datorie ascunsă a adăugat o nouă crăpătură. În dormitor, încrederea e esențială. Trebuie să te poți lăsa vulnerabil, să te poți deschide. Eu nu mai puteam. Fiecare atingere era suspectă, fiecare sărut era condiționat. Mă întrebam: oare chiar mă dorește, sau vrea doar să mă liniștească? Oare chiar e aici, sau se gândește la joc? Încrederea sexuală necesită prezență, iar prezența lui era mereu îndoielnică.
Întrebare: Cum a început să se manifeste dependența de jocuri de noroc în cuplul dumneavoastră și cum a influențat aceasta viața intimă?
Răspuns: Totul a început inocent, ca o ieșire ocazională cu prietenii. La început, era doar o distracție inofensivă – o seară la cazinou, o miză mică, o adrenalină plăcută. Nu mi-am dat seama când ocazional s-a transformat în obișnuit, iar obișnuitul în compulsiv. În dormitor, primele semne au fost târziile nopțile în care nu mai venea acasă, iar când venea, era absent emoțional. Intimitatea noastră a început să se deterioreze lent, aproape insesizabil la început. Nu mai existau conversații în pat, nu mai exista acel preludiu emoțional care ne lega. El era fizic prezent, dar psihic la mese, calculând probabil următoarea miză sau regretând ultima pierdere.
Întrebare: Ce rol a jucat rușinea și stigmatul social în decizia de a căuta ajutor sexterapeutic?
Răspuns: Rușinea m-a făcut să mă simt defectă. Mă întrebam ce e în neregulă cu mine de nu pot să-l fac să se oprească. Mă întrebam de ce nu sunt suficient de bună, de atrăgătoare, de interesantă. Această rușine interioară s-a extins și în dormitor. Nu mai puteam să mă simt sexy, nu mai puteam să mă simt dorită. Eram prea ocupată să mă simt rușinată de situația noastră. Când am ajuns în terapie, am realizat că rușinea nu era a mea – era a situației, a bolii lui. Acesta a fost primul pas spre eliberare.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
