Interviu sexterapie Radu Leca, probleme de intimitate în cazino (141)
Vulnerabilitatea mea, sursa puterii mele — Când am învățat să plâng fără rușine
Un interviu autentic despre cum dependența de jocuri de noroc distruge intimitatea de cuplu, despre suferința tăcută, despre drumul spre vindecare și redescoperirea dorinței. Povestea unei femei care a ales să lupte pentru iubirea ei, împreună cu terapeutul de cuplu Radu Leca.
Întrebare: Ați resimțit vreodată resentimente profunde față de partener și cum au influențat acestea contactul fizic?
Răspuns: Resentimentele m-au făcut rece. Am început să-l privesc cu detașare, ca pe un pacient, nu ca pe un iubit. Mă gândeam la tot ce sacrificasem – tinerețea, visele, sănătatea mea – și mă umpleam de amar. Această răceală se traducea în pat prin absență. Eram acolo, dar nu eram. Făceam ce trebuia făcut, dar nu simțeam. Era ca și cum aș fi fost anesteziată. Terapia m-a ajutat să procesez aceste resentimente, să le dau voie să iasă, să le transform în ceva constructiv. A fost un proces lung și dureros, dar necesar.
Întrebare: Cât de mult a afectat situația financiară a familiei dinamica sexuală și emoțională dintre dumneavoastră?
Răspuns: Situația financiară a creat un zid invizibil între noi. El era stresat, eu eram furioasă, iar dormitorul devenise locul unde aceste emoții se ciocneau. Nu mai puteam să fiu vulnerabilă, să mă las atinsă, când simțeam că el ne-a furat viitorul. Fiecare leu pierdut la cazinou era un leu luat din securitatea familiei noastre. Această furie, deși nespusă, era prezentă în pat. Nu mai puteam să mă deschid, nu mai puteam să am orgasm. Corpul meu devenise un fort, iar plăcerea, un lux pe care nu ni-l mai puteam permite.
Întrebare: Ați simțit vreodată că sunteți în competiție cu cazinoul pentru atenția și afecțiunea partenerului?
Răspuns: Competiția era palpabilă. Eu eram acasă, pregătind o cină, îngrijind copiii, așteptându-l. El era la cazinou, captiv de lumini și promisiuni false. Când venea acasă, eram deja epuizată emoțional, iar el era epuizat fizic. Nu mai rămânea energie pentru noi. Încercam să seduc, să atrag atenția, dar el era absent. Simțeam că lupt cu o entitate invizibilă, cu o dependență care îmi era superioară. În dormitor, această competiție se traducea prin respingere constantă și o singurătate profundă.
Întrebare: Ce strategii ați încercat inițial pentru a rezolva problema, înainte de a apela la terapie?
Răspuns: La început, am încercat tot ce mi-a trecut prin cap. Am încercat să fiu mai bună, mai atrăgătoare, mai înțelegătoare. Am crezut că dacă sunt perfectă, el nu va mai simți nevoia să joace. Am gătit mese elaborate, am cumpărat lenjerie sexy, am organizat escapade romantice. Nimic nu a funcționat. Apoi, am încercat opusul – am strigat, am amenințat, am dat ultimatumuri. Nici asta nu a funcționat. Am realizat că nu am control asupra dependenței lui. Această realizare a fost devastatoare, dar și eliberatoare. A fost momentul în care am decis să caut ajutor profesional.
Întrebare: Ce efect a avut dependența asupra imaginii de sine și a stimei dumneavoastră, atât în afara, cât și în interiorul dormitorului?
Răspuns: Am pierdut contactul cu feminitatea mea. Eram atât de ocupată să fiu supraviețuitoare, să fiu gardian, să fiu mamă, că am uitat să fiu femeie. Nu mai purtam lenjerie frumoasă, nu mai făceam baie cu spumă, nu mai ascultam muzică care să mă facă să visez. Eram funcțională, nu senzuală. În dormitor, această pierdere era evidentă. Nu mai știam cum să seduc, nu mai știam cum să mă deschid, nu mai știam cum să primesc plăcere. Terapia m-a ajutat să-mi redescopăr senzualitatea, să-mi redescopăr trupul, să-mi redescopăr vocea.
Cabinet Psihologic BucureștiEvaluare, consiliere și sprijin cu psihologul Radu LecaProgramează-teÎntrebare: Ați observat modificări ale libidoului, ale dorinței sexuale sau ale capacității de a vă bucura de intimitate?
Răspuns: Dorința sexuală e legată de siguranță emoțională, iar siguranța mea dispăruse. Nu mai puteam să mă deschid fizic când eram constant în alertă. Corpul meu era într-o stare de fight-or-flight permanentă. Când el mă atingea, simțeam amenințare, nu plăcere. Acest lucru m-a speriat. M-am întrebat dacă nu cumva problema e la mine, dacă nu cumva am devenit frigidă. Terapeutul m-a ajutat să înțeleg că reacția mea era normală, că corpul meu își proteja. Dorința mea nu dispăruse, era doar ascunsă sub straturi de frică și dezamăgire.
Întrebare: Cum a influențat dependența încrederea în relație și cum s-a reflectat aceasta în viața sexuală?
Răspuns: Reconstruirea încrederii a fost cel mai greu lucru. Nu e ca și cum poți spune ‘te iert’ și totul revine la normal. Încrederea se reconstruiește prin fapte, nu prin vorbe. El a trebuit să fie transparent, să-mi arate conturile, să-mi spună unde merge, să nu mai mintă. În dormitor, această transparență s-a tradus prin prezență reală. A trebuit să fie acolo, cu totul, nu doar fizic. A trebuit să-mi arate, prin atingere, prin privire, prin cuvinte, că sunt importantă. A fost un proces lent, dureros, dar necesar.
Întrebare: Cum descrieți starea de spirit din dormitor în perioada de vârf a dependenței?
Răspuns: Starea din dormitor era de război rece. Nu mai existau explozii, pentru că nu mai exista energie pentru explozii. Existau doar manevre strategice – cine se culcă primul, cine se trezește ultimul, cine evită contactul. Sexul devenise o negociere, nu o dorință. Uneori făceam dragoste din vinovăție, alteori din obligație, niciodată din pasiune. Dormitorul nostru devenise un teatru al absurdului, unde jucam rolul unui cuplu fericit, dar eram doar doi străini care împărțeau un pat. Era cel mai singur loc din lume.
Întrebare: Cum arată acum relația dumneavoastră, după parcurgerea procesului terapeutic, și ce speranțe aveți pentru viitor?
Răspuns: Acum, relația noastră e diferită. Nu e perfectă, dar e reală. Există zile bune și zile rele, dar diferența e că acum le facem față împreună. În dormitor, s-a întors căldura. Nu e ca la început – e mai profund. Sexul nostru acum e despre conectare, nu despre performanță. E despre prezență, nu despre evadare. Speranța mea pentru viitor e să continuăm să creștem împreună, să nu uităm lecțiile învățate, să rămânem onești. Sper să vedem copiii crescând fericiți, să ne bucurăm de bătrânețe împreună. Speranța mea e că povestea noastră va inspira alții.
Întrebare: Ce sfaturi ați oferi altor cupluri care se confruntă cu o situație similară?
Răspuns: Sfaturile mele pentru alte cupluri sunt simple, dar nu ușoare. Primul: nu stați în tăcere. Tăcerea e cel mai mare dușman. Vorbiți, chiar dacă e dureros. Al doilea: căutați ajutor profesional. Nu puteți face asta singuri. Dependența e o boală, nu o problemă de voință. Al treilea: stabiliți limite. Nu puteți salva pe cineva care nu vrea să fie salvat. Al patrulea: aveți grijă de voi. Nu vă pierdeți în rolul de salvator. Al cincilea: nu vă rușinați. Nu sunteți singuri. Sunt mii de cupluri care trec prin asta. Și al șaselea: nu pierdeți speranța. Se poate. Noi suntem dovada.
Acest interviu face parte din seria ‘Probleme de intimitate în cazino’ realizată de terapeutul de cuplu Radu Leca. Dacă te regăsești în această poveste, nu ezita să ceri ajutor. Dependența de jocuri de noroc este o boală, iar vindecarea este posibilă.
